ACOPERAMANTUL MAICII DOMNULUI

De la început, la marginile Constantinopolului s-a construit o biserică numită Vlaherne, undeva în marginea dinspre apus, nord-vest, pe partea europeană a Constantinopolului. Această biserică se pare că a fost construită de vlahii noştri, că de aceea se numeşte Vlaherne, adică de traci din Moesia, cum au rămas până acum aromânii, şi istroromânii, şi meglenoromânii, din vechile populaţii romanizate ale tracilor, din cei de un neam cu noi, că şi noi eram din marele neam al tracilor romanizaţi. Aceştia, fiind mulţi, cum sunt şi acum în părţile Tesalonicului şi în toată partea de nord a Macedoniei. Au fost mulţi aromâni întotdeauna, acum s-au mai împuţinat. Aceştia au fost până sub cetatea Constantinopolului; mai ales acolo, ca şi aici, la noi, românii, s-au ocupat mai mult cu oieritul, au fost păstori.

Aceşti păstori vlahi au construit la marginea Constantinopolului, unde nu prea aveau acces, ei erau vlahi, nu erau greci, lângă cetate, în afara zidurilor, această biserica numită Vlaherne, care, la început, a fost în afara cetăţii și era puţin cunoscută. O dată cu marile invazii ale popoarelor migratoare, ea a fost prima în calea celor care asediau Constantinopolul, mai ales că era în afara cetăţii, a fost prima care era expusă, culminând cu o mare luptă ce a avut loc la porţile Constantinopolului, în vremea împăratului Heraclie când, la anul 610, au înconjurat Constantinopolul câteva popoare migratoare, barbare, adunate la un loc împreună cu slavii, ruşi coborâţi, încă necreştinaţi, și cu perşii. Aceştia au înconjurat Constantinopolul și pe mare și pe uscat, și, în timpul acesta, împăratul Heraclie a trecut prin această strânsoare şi s-a dus direct spre cetatea perşilor şi, în timp ce era acolo în război, cetatea înconjurată a Constantinopolului îl avea ca şi căpetenie doar pe patriarhul Serghie şi pe fiul împăratului Heraclie. Şi, în disperare de cauză, mai ales că se apropiau foarte mult de ziduri, ameninţau cu cucerirea cetăţii, mai ales că în cetate rămăseseră foarte puţini dintre soldaţi, majoritatea lor erau plecaţi cu împăratul, s-a pornit o procesiune de la biserica Vlaherne, care era la zidurile cetăţii şi era prima expusă, și de acolo au ridicat icoana Maicii Domnului și au pornit cu ea în procesiune spre câmpul de luptă, unde barbarii s-au aflat faţă în faţă cu bizantinii. Și, în clipa în care au adus această icoană de la Vlaherne în faţa sutelor de mii de barbari, care se opuneau câtorva mii de creştini, o frică nespusă a umplut pe toţi acei păgâni şi au luat-o la fugă şi s-au tăiat între ei şi au despresurat Constantinopolul. S-a întâmplat o minune atât de mare încât nimeni n-a putut să spună că n-a fost de la Maica Domnului, mai ales că barbarii au mărturisit că au văzut-o pe acea femeie, pe care n-o ştiau, cum a coborât din icoană şi cum a trecut printre ei. Și toată lumea a ştiut că cetatea a fost salvată de Maica lui Dumnezeu și, mai cu seamă, prin icoana Maicii Domnului de la Vlaherne.

Din acel moment a început cinstirea deosebită a acelei icoane, a Maicii lui Dumnezeu ca protectoare a oraşului, că toate popoarele creştine şi-au ales protectori, mai ales în războaie, pe sfinţii mari militari, pe Sfântul Gheorghe, pe Sfântul Dimitrie, pe Sfântul Ştefan cel Mare, dar foarte puţini s-au gândit s-o ia ca protectoare pe Maica Domnului, pentru că ea părea, la prima vedere, mai finuţă; nu te-ai gândi să o iei la război, îi iei pe Sfinţii militari! Însă minunile ce s-au întâmplat în Constantinopol şi, poate, şi credinţa mai mare a celor din Constantinopol, au demonstrat că aceasta este o părelnică slăbiciune a firii femeieşti şi că, de fapt, Maica Domnului are o mare putere; o mare putere de ajutorare şi de întărire a întregului popor din Constantinopol și a întregii lumi creştine. Şi, de aceea, o să vedeţi în toate imnurile de mai târziu, şi în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Maica Domnului este invocată ca ajutătoarea și protectoarea Cetăţii.

– în chemări ca acestea o invocă pe Maica Domnului pe care o socoteau, fără discuţie, după sute de ani, ocrotitoarea Constantinopolului şi a întregii lumi creştine, până la urmă, mai presus decât orice alt Sfânt militar și decât oricine, în afară de Dumnezeu.

Şi în acea zi, era vineri, atât de mare a fost bucuria creştinilor și realitatea faptului că Maica Domnului i-a ajutat, încât s-au adunat toţi la biserica din Vlaherne, în frunte cu fiul împăratului, cu patriarhul Serghie şi cu toţi ceilalţi. Şi, în noaptea aceea, de bucurie n-a stat nimeni în genunchi, au stat toţi în picioare, ca la o bucurie mare, ca la Paşti, au stat toţi în picioare şi s-au rugat Maicii Domnului şi atunci s-a rostit pentru prima oară în biserică Acatistul Buneivestiri a Maicii Domnului, făcut, se pare, de Roman Melodul. De aceea şi este prăznuit astăzi Roman Melodul, o dată cu Acoperământul Maicii Domnului.

Istoria şi viaţa lui Roman Melodul merită să fie amintită. El este unul dintre cei care nădăjduiau şi năzuiau să intre şi el în strana Sfintei Sofia şi acolo, la Sfânta Sofia, erau sute de cântăreţi. Şi nu intra oricine, trebuia să ai dicţie perfectă, să vorbeşti frumos, să se audă bine ce zici, să ştii gramatică, să ştii să citeşti perfect, să nu greşeşti, să ştii să cânţi foarte bine. Şi cei mai mulţi dintre cei care erau conducătorii stranei erau şi versificatori şi făceau cântări, era în vremea în care se formau slujbele, era în vremea în care nenumăraţilor sfinţi martiri li se făceau slujbele, pe care acum le citim cu uşurinţă. Li se făceau atunci, în veacurile 5-6-7. Deci cei mai mulţi dintre cei care cântau în strană nu erau oricine, ci erau oameni foarte învăţaţi, poate cei mai învăţaţi în privinţa literelor și a versificaţiei. Iar Roman Melodul nu avea şanse să intre acolo, mai ales că era cam bâlbâit, nu prea avea ţinere de minte, citea mai greu, nici cu glasul nu prea stătea bine, nici poveste să intre acolo. Dar dragostea lui pentru Dumnezeu și pentru a-i cânta Maicii lui Dumnezeu erau nespuse, încât îşi făcea tot timpul treabă prin biserică şi se ducea acolo şi asculta strana şi încerca să intre. L-au dat de nenumărate ori afară, au râs de el, l-au ironizat, l-au luat peste picior, în toate felurile l-au socotit pe bietul Roman.

Astea până într-o zi, când, toată noaptea stând în biserică şi rugându-se Maicii Domnului şi plângând că i se întâmplă aşa şi că el vrea să îi cânte Maicii lui Dumnezeu, i s-a arătat Maica Domnului şi i-a dat un sul de hârtie. Era în ajunul Naşterii Domnului. El a mâncat acel sul de hârtie, care avea o dulceaţă nespusă. Iar Maica Domnului i-a spus: De acum să scrii cântări Fiului Meu şi mie şi să îmi cânţi.

În momentul acela sfântul a simţit că i se luminează vorba și mintea şi toate şi, când a venit praznicul Naşterii Domnului, au venit împăratul şi toată curtea şi patriarhul şi zeci de preoţi la catedrală – întotdeauna slujeau peste 40 de preoţi la Sfânta Sofia şi 200 de diaconi – şi el a început să cânte de acolo, din locul unde se afla el, că nu era lăsat la strană, pe de rost, trimis în gândul lui de Dumnezeu şi de Maica Domnului, acel condac al Naşterii:

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

A cântat această cântare atât de frumos, încât împăratul a zis: „Cine este tânărul?”, mai ales că cântarea este dogmatică. Când au auzit ei, care erau mult mai pricepuţi la înţelesuri şi la cele dogmatice decât noi, cei de astăzi, împăratul a întrebat cine este şi l-a făcut şeful stranei. Și nu a greşit, pentru că ceea ce a urmat a fost că cel puţin o treime din cântările Bisericii sunt scrise de el.

De aceea, în icoana Acoperământului Maicii Domnului, pe lângă faptul că o vedem pe Maica Domnului în văzduh, în biserică, îl vedem în mijloc şi pe Roman Melodul ca pe un dirijor, dar și cel mai smerit. Praznicele Acoperământului și al lui Roman Melodul nu au fost în acelaşi timp, dar icoana le-a unit, Sfântul Roman fiind sărbătorit în aceeaşi zi pentru că în noaptea aceea, în Vlaherne, s-a cântat pentru prima dată acatistul Buneivestiri, care se pune pe seama lui şi care e dumnezeiesc şi de care se îndoiesc şi astăzi mulţi că ar fi scris de vreun om sau, dacă ar fi fost scris de oameni, trebuie să fi fost o mulţime de învăţaţi care să fi lucrat foarte mult ca să ajungă să aibă atâtea corespondenţe şi înțelesuri. Dar noi ştim că Duhul Sfânt, aşa cum a vorbit şi în acel condac al Naşterii Domnului, tot aşa a vorbit şi în acest acatist.

Şi în noaptea aceea au stat cu toţii în picioare şi au cântat şi s-au rugat – acatist înseamnă rugăciune in picioare – şi de atunci, ca un obicei de mare bucurie, s-a obişnuit ca vineri noaptea să fie zi de prăznuire şi de aducere-aminte a acelei minuni şi, mai ales, de prăznuire şi de cinstire a Maicii Domnului ca ocrotitoare a fiecăruia şi a Cetăţii în mod special, şi în fiecare noapte de vineri, timp de 800 de ani după aceea, au venit împăratul cu patriarhul la Vlaherne. Biserica din Vlaherne a fost cuprinsă între zidurile cetăţii, nu putea să fie lăsată în afară, şî veneau împăratul cu toţi cei de la curte și cu tot poporul vineri noaptea.

Iar, mai târziu, peste 350 de ani, într-o asemenea vineri seara, au venit Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi Epifanie, ucenicul lui, viitorul patriarh al Constantinopolului, și, în timp ce stăteau acolo cu împăratul şi cu toată lumea şi ascultau privegherea şi slujba de toată noaptea, cei doi au avut vedenia în care au văzut-o pe Maica Domnului intrând, ca o împărăteasă cu o suită mult mai solemnă, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul şi Sfântul Ioan Botezătorul şi ceilalţi mulţi, mulţi împrejurul ei. Iar ea s-a dus în mijlocul bisericii şi s-a aşezat în mijlocul bisericii şi a început să plângă cu lacrimi amare şi, după ce s-a rugat Fiului ei şi a cerut ajutor pentru tot poporul care strigă numele lui Dumnezeu și al ei, acel Acoperământ de pe ea, care, de fapt, era ţinut în faţa icoanei, acea icoană la care se ruga împăratul şi care fusese scoasă şi care i-a izbăvit pe bizantini pe câmpul de luptă, în faţa acelei icoane erau Acoperământul Maicii Domnului, Brâul Maicii Domnului, care s-au ţinut în Vlaherne sute de ani, aproape o mie de ani; iar acel Acoperământ de pe ea, ea l-a ridicat și l-a aşezat ca şi cum ar fi acoperit tot poporul cu dragostea ei, cu lacrimile ei, cu rugăciunea ei pentru popor.

Şi acestea le-au văzut Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos și Epifanie într-o asemenea noapte de vineri spre sâmbătă, când se stătea toată noaptea la priveghere. De atunci, din noaptea aceea a biruinţei bizantinilor, s-a întâmplat o minune care a ţinut sute și sute de ani. Şi spun mulţi martori, nu numai dintre greci, ci şi dintre venețieni, dintre genovezi, dintre pelerinii ruşi, dintre pelerinii germani care au trecut spre Ierusalim prin Constantinopol şi nimeni nu evita Constantinopolul, toţi treceau pe acolo, pentru că era marea cetate care cuprindea atâtea locuri sfinte. Iar, dacă treceai prin Constantinopol, nu se putea să nu rămâi până vineri seara, când se făcea marea rugăciune către Maica lui Dumnezeu.

Această icoană a Acoperământului era acoperită complet toată săptămâna cu o perdea şi, în timpul privegherii de vineri noaptea, când socotea Maica Domnului, ori în timpul utreniei, ori mai târziu, ori mai devreme, uneori târziu, după ce se termina rugăciunea, ei continuau cu alte rugăciuni, şi atunci abia se descoperea singură şi rămânea aşa până după slujba de duminică, când se reacoperea singură. Şi asta s-a întâmplat vineri de vineri, sute și sute de ani. De aceea şi veneau împăraţii, nu uitau tradiţia, aşa cum acum ne miră și ne minunăm. Si cine n-ar vrea să vadă lumina care se coboară la Ierusalim în fiecare zi de Înviere? Aşa era atunci vineri de vineri, nu o dată pe an! Au fost multe dăţi când, pentru păcatele împăraţilor sau ale poporului, în anumite zile de vineri sau săptămâni la rând, Maica Domnului nu s-a descoperit, ca un fel de mâhnire a Maicii Domnului pentru păcate, pentru depărtarea de Dumnezeu. Sau, dacă împăratul săvârşise păcate mari, lucruri care nu se cuveneau, icoana Maicii Domnului se descoperea numai când ieşea împăratul afară; au fost multe, nenumărate întâmplări legate de aceasta, însă lucrurile s-au uitat, deşi mărturiile sunt nenumărate şi scrise.

Toate s-au sfârșit în anul 1380, când, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, nişte porumbei au intrat în biserică, au răsturnat nişte sfeșnice mari cu lumânări şi au luat foc nişte draperii şi de aici a ars biserica din Vlaherne, ştiind tot poporul că, dacă biserica de la marginile zidului, unde era icoana Maicii lui Dumnezeu, cea care păzea Constantinopolul, a ars, atunci a pierit şi ştirea despre icoană. Deşi Brâul s-a păstrat. Despre Acoperământ nu se ştiu prea multe, dar Brâul s-a păstrat. Atunci când a ars icoana și cele ce erau înăuntru, au ştiut că vremea cetăţii se sfârşeşte. Şi n-au trecut câţiva zeci de ani şi Constantinopolul a fost cucerit.

Aceasta este istoria Acoperământului Maicii Domnului, care era inima Constantinopolului, care era locul de adunare al întregului popor săptămână de săptămână, care era locul minunii care arăta milostivirea Maicii lui Dumnezeu spre tot poporul neîncetat. Ei, aceasta s-a păstrat cu multă evlavie de către greci, care au trăit lucrurile acestea, pentru că le-au trăit bizantinii, apoi s-a păstrat de către ruși, care și ei sunt plini de râvnă, dar noi, românii, am uitat aceste lucruri, deşi, într-un fel suntem şi noi legaţi de ele prin biserica Vlaherne, a vlahilor! Şi parcă simţim, mai târziu, că a căzut cetatea aceea, a căzut zidul acela de la marginea Vlahernei și parcă s-a mutat după aceea zidul creştinătăţii tot la vlahi, mai încolo, pe DunăreParcă nu ne-a părăsit cu totul Maica lui Dumnezeu. Dar m-aş bucura să se ţină această sărbătoare mai cu evlavie, mai cu cinstire de către noi. Ei obișnuiau să facă asta în fiecare vineri, dar m-aş bucura ca în seara dinainte, să facem vecernia şi să rămână cei care vor vrea să continue să se roage cu rugăciuni către Maica lui Dumnezeu toată noaptea, ca a doua zi să săvârşim Liturghia.

Dumnezeu să ne ajute, să ne întărească!”

sursa: www cuvantul-ortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *