Adevarul, LUMINA CEA SFÂNTĂ A VEŞNICIEI

„Cine iubeşte adevărul, va fi ajutat de adevăr în toate faptele sale.“[1] (Aristotel)

\r\n

Pentru a te învrednici să guşti vrednicia trebuie să fii iubitor de adevăr, fiindcă doar iubitorul de adevăr e cel care cunoaşte şi săvârşeşte faptele dreptăţii, el este cel care străluceşte chiar şi după cea mai crâncenă furtună.

\r\n

 „Virtutea adevărului se poate asemăna cu puii de potârniche, pentru că una fură ouăle de la alta şi le cloceşte. Dar când se nasc puii, fiind conduşi de natură, cunosc pe mama lor cea falsă şi urmează pe cea adevărată îndată ce o aud cântând. Atunci părăsesc pe mama cea falsă şi urmează pe cea adevărată. Tot astfel se întâmplă şi cu adevărul pe care omul, când vrea, îl învăluie în minciună, dar la sfârşit adevărul rămâne pe locul său.“[2]

\r\n

În Viaţa sfinţilor părinţi se relatează o întâmplare din viaţa unui boier ce îşi lăsase toate averile si mersese într-o mănăstire pentru ca să se apropie de Bunul Dumnezeu, întâmplare ce este pildă pentru aleasa virtute care este adevărul. Acest boier a fost trimis de egumenul mănăstirii ce a socotit că el era cel mai priceput în lucrurile lumii cu nişte asini la târg, însă asinii erau bătrâni şi nu de prea mare folos, iar boierul spunea adevărul celor ce dorea să-i cumpere: „Credeţi voi că mănăstirea noastră, care este împovărată şi săracă ar fi vândut oare asinii, dacă ar fi fost buni?“[3] Procedând în acest fel nu a vândut niciun asin şi a fost certat de egumenul ce a aflat de la călugărul ce-l însoţise ce a făcut la târg. La mustrarea egumenului, boierul i-a răspuns următoarele: „Părinte, credeţi, cuvioşia voastră, că eu am venit la mănăstire ca să-mi condamn sufletul şi să-l înşel cu minciuni? Eu am lăsat mulţi asini şi proprietăţi ca să viu la acela, care este adevărul, şi să scap de minciunile lumii; fiind aci înăuntru, eu nu voi mai putea ieşi niciodată din mănăstire, pentru că tare m-am dezgustat de ceea ce e în lume.“[4] La auzul acestor cuvinte egumenul nu l-a mai întrebat nimic, în schimb a primit o lecţie de morală despre importanţa adevărului.

\r\n

Oamenii sunt creaţi de Cel ce este Adevărul, atunci cum ar putea ei să fie fericiţi în umbra acestuia? Cu siguranţă scurta satisfacţie obţinută prin ascunderea adevărului nu este decât otravă pentru suflet şi trup. Adevărul nu stă prea mult în umbră, iar cel ce l-a ascuns cu măiestria unui tâlhar va suferi dispreţul faptei sale şi spun dispreţul faptei sale, căci ascunderea adevărului rupe prietenii prin sădirea neîncrederii, căci „Din cauza minciunii celui mincinos, chiar adevărul este greu de crezut din gura lui.“[5] (Sfântul Grigorie).

\r\n

Îmi amintesc de o fabulă a lui Esop, Păstorul ce făcea glume proaste, fabulă ce întăreşte afirmaţia Sfântului Grigorie, aceea că mincinoşii nu vor fi crezuţi nici atunci când grăiesc adevărul. Această fabulă pledează pentru importanţa adevărului relatând povestea unui păstor ce striga sătenii în ajutor minţind că a venit lupul la oi şi care săreau mereu să îl ajute până când au înţeles că păstorul îşi bate joc de ei, iar când lupul a venit cu adevărat crezând că e din nou o minciună nu au mai sărit în ajutorul celui ce-i minţise atâta timp, iar consecinţa a fost moartea trupească a celui ce s-a jucat cu minciuna.

\r\n

„Cine spune adevărul, nu se va trudi, dar cel care vrea să-l vopsească cu minciuni, va avea greutăţi mari.“[6]Corectă este calea celui ce iubeşte adevărul. El culege roadele lui, iar roadele adevărului sunt: înţelepciunea, încrederea, prietenia, dragostea, dreptatea, răbdarea, smerenia, blândeţea şi toate vor lumina drumul vieţii celui drept, însă cel ce se ascunde în spatele minciunii, făţarnicul, sfârşeşte prin a trăi şi muri singur, iar omul ce a luat fiinţă din Însăşi Iubirea nu e destinat singurătăţii ce aduce în viaţa celui cu pricina dezamăgirea şi deznădejdea.

\r\n

„Şi minciuna se poate asemăna cu cârtiţa care nu are ochi şi trăieşte întotdeauna sub pământ, iar dacă iese la aer, îndată moare. Tot aşa face şi minciuna căreia îi convine întotdeauna să se învăluiască într-un fel de voluptate a cuvântului şi cum o vede lumina adevărului, îndată moare ca cârtiţa.“[7]

\r\n

Adevărul este fratele luminii, din el s-a născut viaţa, el este suprema dragoste, calea spre armonie, fericire, alungarea singurătăţii, aţa şi acul ce ţese prietenii. Adevărul nu umblă în întuneric asemenea minciunii, el nu e singur şi rece pierzându-se în deşertăciune, el sădeşte încrederea, el culege floarea dragostei şi a prieteniei şi o creşte, o desăvârşeşte. Cel care iubeşte adevărul este prietenul dreptăţii „Izvor de viaţă este gura celui drept“[8]şi este plăcut Lui Dumnezeu care este „bun şi adevărat, îndelung răbdător şi cu milă cârmuitor a toate.“[9] ( Înţelepciunea lui Solomon, 15, 1).

\r\n

Spre deosebire de gura ce găieşte adevărul şi aduce adevărata linişte sufletească, „Gura care minte ucide sufletul“[10] (Pilde, 10, 11). Minciuna este arma împotriva sufletului, iar această armă este mai dureroasă decât orice armă ce ar putea ucide sufletul. Nu este mai mare durere sufletească decât aceea de a fi minţit, trădat de cel sau cei ce i-ai cosiderat prietenii tăi şi asupra cărora ai revărsat toate binefacerile iubirii. Cât de mult este rănit Creatorul nostru când noi îi întoarcem spatele, noi ce alergăm spre micile deşertăciuni ale vieţii depărtându-ne de cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa.

\r\n

Pr. Ion Turnea

\r\n\r\n

\r\n\r\n


\r\n\r\n

\r\n

[1] Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştiunţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 85.

\r\n

[2] Idem, Ibidem, pag. 85.

\r\n

[3] Idem, Ibidem, pag. 86.

\r\n

[4] Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştiunţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 86

\r\n

[5] Idem, Ibidem, pag. 87.

\r\n

[6] Idem, Ibidem, pag. 85.

\r\n

[7] Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştiunţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 87.

\r\n

[8] Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Pilde, 10, 11.

\r\n

[9] Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Înţelepciunea lui Solomon, 15, 1.

\r\n

[10] Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, op. cit., 2001, pag. 87.

\r\n

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *