Alegerea

Trecând  în veşnicie, creştinul speră la mila lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletul său. Ateul vede după moarte doar întunericul fără de sfârşit. Dar prin pronia dumnezeiască şi necredinciosul vine la credinţă. S-a întâmplat această istorie în teribilii ani ‘30 ai secolului trecut. Ca un vârtej de sânge au venit numeroasele arestări. Se închideau mănăstirile, se distrugeau bisericile, preoţii erau torturaţi şi împuşcaţi. Într-un mic orăşel de provincie, părintele Ioan, un diacon de parohie, de vârstă mijlocie, imediat după săvârşirea Liturghiei a fost obligat să se prezinte în faţa anchetatorului.

\r\n

\r\n

— Luaţi loc, Ivan Evstafievici, — tânărul ofiţer a indicat către scaunul înşurubat în podea.  — Personal la dvs nu avem pretenţii la moment. Dar iată preotul paroh al bisericii, unde activaţi, ne îngrijorează foarte mult. Luaţi cunoştinţă, vă rog, şi semnaţi.

\r\n

„Face apeluri la răsturnarea puterii sovietice”, „în predicile sale descreditează partidul şi guvernul”, „conduce o organizaţie contra-revoluţionară” – fraze standard de denunţare. Iar în partea de jos, numele părintelui Ioan!

\r\n

— E necesar doar să semnaţi şi să indicaţi data de astăzi. Doar sunteţi un om sovietic?

\r\n

— Eu nu semnez denunţuri! Preotul Vasile  – este  un om cinstit, un adevărat păstor. Vreţi să mă împuşcaţi – nu aveţi decât! Nu voi semna acest denunţ!

\r\n

— Vei semna, nu vei avea încotro… Şi nu aşa sfinţi am schimbat!

\r\n

Anchetătorul a zâmbit răutăcois. Luându-l pe diacon de mână, l-a dus în camera de alături. Acolo plângea o femeie tânără.

\r\n

— Numele? Prenumele? Vârsta? —au urmat întrebările adresate femeii.

\r\n

— Alexandra Siniţina, 23 de ani, muncitoare, căsătorită, locuiesc…

\r\n

— Copii ai?

\r\n

— Doi… Seoma şi Mişa…

\r\n

— Pentru ce ai fost reţinută?

\r\n

— Nu ştiu. Cu puţin timp în urmă doi inşi, îmbrăcaţi în civil, m-au oprit şi mi-au zis că sunt obligată să-i urmez.

\r\n

Anchetatorul s-a întors către diacon şi încet a pronunţat:

\r\n

— Eu sunt acela care a ordonat arestul primului întâlnit în cale. Şi dacă dumneata, „părinte Ivan Evstafievici” nu vei semna imediat documentul, această cetăţeană Siniţina, muncitoare, mamă a doi copii, va fi împuşcată pe loc! Am fost destul de explicit?

\r\n

— Nu voi semna nimic!

\r\n

Femeia a începu a boci cu glas puternic.

\r\n

E clar că anchetatorul nu glumea. A lovit-o pe femeie peste obraz:

\r\n

— Taci, proasto! Crezi în Dumnezeu?

\r\n

— Nu-u-u!

\r\n

— Vezi cum sunt popii aceştia? Vor doar să-şi salveze propria viaţă. Mereu v-au supt sângele, dar voi măcar să zdohniţi! Că doar lor le este indeferent! Iată toată credinţa lor!

\r\n

— Permiteţi-mi vă rog să plec, eu îi urăsc. Şi Biserica lor, şi credinţa şi pe Dumnezeu…

\r\n

De parcă s-ar fi trezit părintele Ioan de la aceste cuvinte de hulă. Nu poate să-l trădeze pe părintele Vasile. Dar îi este milă şi de această fetiţă! Să te ferească Dumnezeu să primeşti cu aşa o inimă moartea – e un drum sigur către iad. Dar Hristos s-a răstignit şi pentru ea….

\r\n

—Nu te teme, fetiţo. Nimeni nu te va atinge. Noi cu părintele Vasile ne ştim calea către Dumnezeu. Să dea Domnul să-ţi găseşti şi tu cărăruşa către El. Daţi-mi documentul. Îl voi semna…

\r\n

Părintele Vasile a fost arestat în aceeaşi seara. Iar peste două zile au venit şi după diaconul Ioan. Dumnezeu le-a dat posibilitatea să se întâlnească la închisoare, şi părintele paroh a aprobat alegerea grea a diaconului său. În curând ambii au primit moartea mucenicească.

\r\n

Р. S. Se spune că anume acestă istorie a relatat-o copiilor săi, preoţilor Simeon şi Mihail, călugăriţa Atanasia (în lume Alexandra Siniţina).

\r\n

Iegumenul Valerian (Golovcenco)

\r\n

Publicat în revista “Отрок.ua“, №3, 2003

\r\n