Alegerile înțelepte pentru viața aceasta le facem atunci când privim mereu spre viața veșnică

Frați și părinți, cât de bună este cateheza, cât de folositor îndemnul, pregătindu-ne pe noi să ne trezvim și să priveghem pentru făptuirea celor datorate! Și niciodată să nu ne împuținăm a face aceasta, nici să încetăm din gândul la Dumnezeu, nici din dragostea către El, nici din gândul despărțirii de trupul nostru.

Căci negreșit ne vom despărți de el puțin după aceea și vom muri, precum toți părinții noștri, și ne vom muta în altă lume, la altă petrecere, nesfârșită și fără capăt. Aici este o viață care trece ca umbra și ca visul, în puțini ani încheindu-se. Să nu privim distanța temporală de la întemeierea lumii și până la sfârșitul veacului, ci viața fiecăruia, că se întinde până la limitele davidicești[1], și aceasta rar se întâmplă, iar mai departe nu înaintează. Cugetând astfel, au trăit toți sfinții, toți aceștia, cum mărturisește Apostolul, au murit întru credință, fără să primească făgăduințele, ci văzându-le de departe și iubindu-le cu dor și mărturisind că pe pământ ei sunt străini și călători. Iar cei ce grăiesc unele ca acestea dovedesc că ei își caută lor patrie. Într-adevăr dacă ar fi avut în minte pe aceea din care ieșiseră, aveau vreme să se întoarcă. Dar acum ei doresc una mai bună, adică pe cea cerească. Pentru aceea Dumnezeu nu Se rușinează de ei ca să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a gătit lor cetate[2]Aceasta este cetatea noastră, aceasta este patria. Aici sunt părinții și frații noștri, cei după trup și cei după duh.

Pentru ce, atunci, socotim ca vrednică de îmbrățișat această viață vremelnică? Pentru ce suntem pironiți de relația cu ea? Pentru ce ne vine greu să ne smulgem din ea la ieșirea din ea? Căci al celor fără de minte este să nu vrei să te întorci acasă din surghiun, nici să revii din război, la pace. Dar noi, ca niște înțelepți, frați iubiți, ca unii care spre aceasta ne-am lepădat de lume și am fugit de ea și de cele ale lumii, să facem din viața noastră o permanentă cugetare la moarte și prin această cugetare să respingem orice poftă, orice împuținare, orice moleșeală, orice lâncezeală, orice răutate, pentru ca astfel făcând cele plăcute Domnului, să devenim moștenitori ai bunătăților veșnice, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Teodor Studitul, „Cateheza 76”, în: Catehezele mici, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2018)

www.doxologia.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *