Atitudini

Există lângă noi oameni cărora, chiar dacă li s-ar întâmpla vreo nenorocire, nu se panichează, nu se vaită, ci caută să vadă ceea ce este bun din încercarea prin care trec. Nu sunt idealişti, ci atitudinea lor, una deosebit de grijulie şi atentă, îi ajută să observe şi să tragă foloase din aparentul rău suferit. Ar trebui să învăţăm de la ei acest meşteşug nu uşor de deprins.

\r\n

Se povesteşte că un rege african era într-o zi la vânătoare cu suita sa. Printre cei care îl însoţeau se afla şi un vechi prieten al său. Indiferent de situaţia în care se afla, acesta obişnuia să vadă în primul rând partea cea bună a lucrurilor. Sarcina sa la vânătoare era să încarce armele. Printr-o nefericită întâmplare, una dintre ele s-a descărcat şi i-a retezat regelui o falangă din degetul cel mare al mâinii drepte. Gândind că situaţia putea să fie cu mult mai rea, prietenul regelui a spus: „Este foarte bine!“

\r\n

„Nu, nu este deloc bine!“, a spus regele şi l-a aruncat în închisoare pe prietenul său.

\r\n

După un an de zile, regele a vânat din nou într-o regiune periculoasă şi a fost prins de canibali. Aceştia se pregăteau să-l sacrifice pentru a avea un prânz copios a doua zi, dar au observat că regelui îi lipsea o parte din degetul cel mare. Cum la canibali exista superstiţia de a nu mânca ceva care are o meteahnă, fiindcă acela ar fi blestemat, regele a fost eliberat.

\r\n

Acesta, întors la palat, plin de recunoştinţă, a mers să-şi elibereze vechiul prieten, spunându-i:

\r\n

„Îmi pare tare rău pentru felul în care m-am purtat! Datorită accidentului provocat de tine sunt astăzi în viaţă.“

\r\n

„Nu trebuie să-ţi pară rău. Dimpotrivă, ai făcut ceva foarte bun!“

\r\n

„Cum poţi spune că a fost bine pentru tine când tu ai stat un an în temniţa asta neprimitoare?“

\r\n

„Dacă n-aş fi fost în închisoare, aş fi fost cu tine… Iar canibalii nu ar fi avut de ce să mă cruţe…“

\r\n

Sursa: http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *