Răbdarea este virtutea pe care o menționează Sfântul Apostol Pavel ca fiind una dintre roadele Duhului Sfânt în sufletele noastre. Ea este pomenită alături de dragoste, credință, curăție. Împotriva unora ca acestea nu este lege, adaugă Apostolul, în sensul că ele nu pot fi îngrădite de ceva, nu cunosc nici o opreliște în practicarea lor. De aceea poate părintele Cleopa îi îndruma de multe ori pe cei care veneau la chilia sa pentru sfat cu un singur cuvânt, repetat aproape […]
Avva Ioan Persanul, în foarte puținele apoftegme pe care le avem de la el, ni se descoperă ca un om care „a pierdut simțul răutății”, de o profundă smerenie, răbdare și încredere neclătinată în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Smerenia autentică nu înseamnă negarea unor calități reale, așa cum ar putea părea la prima vedere.
Mai mult să vorbim despre Hristos și mai puțin despre antihrist, spunea Starețul Paisie Aghioritul. Nu poate oricine să tâlcuiască ușor Apocalipsa, de vreme ce n-au făcut aceasta nici marii Părinți ai Bisericii. Nu vom stabili noi când va veni sfârșitul lumii. Să nu înfricoșăm lumea, fixând date despre sfârșitul lumii și începutul războaielor. De zeci de ani tot vorbesc despre războaie care însă nu au avut loc. Unii chiar se mâhnesc că nu s-au petrecut.
In primele patru zile ale Postului Mare, în cadrul slujbei Pavecernitei Mari, se citeste pe fragmente Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul. In miercurea din saptamana a V-a a Postului Mare se reciteste pentru a doua oara in perioada postului Canonul Sfantului Andrei Criteanul.
„Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al garirii in desert nu mi-l da mie.
Un creștin a mers să viziteze pe preotul său care era bolnav. Când l-a văzut la pat, și-a exprimat compătimirea și tristețea sa. Dar lucrătorul Domnului i-a răspuns:
Ucenicul: Care cale ce duce la mântuire este mai ușoară? Bătrânul: Închipuiește-ți că Domnul nostru Iisus Hristos pășește pe pământ. Cu toată simplitatea Sa evanghelică. Pășind și tu alături de El, devii mai bun decât ești acum?
Iubiti fraţi! Am intrat în limanul Postului Mare. Să ne facem acum vreme pentru a ne cerceta pe noi înşine cu luare-aminte şi în amănunţime: uşile pocăinţei se deschid pentru noi mai larg!
Atunci când postul este însoţit de rugăciune, citire, priveghere, mers la biserică, spovedanie, Sfânta împărtăşire, de fapte bune şi mai ales de milostenie, atunci se face o pregătire foarte bună pentru Săptămâna Patimilor. Atunci vom simţi Sfintele Patimi.
Şi, dacă din pricina neputinţei trupeşti, iubitule, nu vei putea să rămâi flămând toată ziua, nimeni care gândeşte drept nu va putea să te osândească pentru asta, căci Îl avem pe Domnul blând şi iubitor de oameni, Cel Care nu ne cere nimic mai presus de puterile noastre.
“Asa cum stim, primii oameni n-au tinut porunca lui Dumnezeu si au cazut, iar aceasta cadere i-a pus intr-o postura dificila. De aceea s-au grabit sa-si ascunda greseala si pe ei insisi de la fata lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu a adus la lumina ceea ce ei se straduiau sa tina in ascuns, au alunecat intr-o alta greseala si mai mare.
Dacă este să vorbim despre pocăinţă, se cuvine să începem cu începutul, şi anume cu zidirea omului de către Dumnezeu. In rai, Adam se bucura de mare cinste, vieţuia asemenea îngerilor, era într-o nemijlocită legătură cu Dumnezeu şi trăia în prezenţa Lui de-viaţă-dătătoare.
Iertarea greşiţilor noştri e simplă, elementară şi lesnicioasă. Omul de treabă iartă fără a se lăsa prea mult rugat şi de îndată dă glas magicei formule atât de proprie fiinţei simţitoare şi gânditoare: te iert, Dumnezeu să ne ierte pe toţi.
Acum câteva zile a rânduit Dumnezeu să ajungem în Muntele Athos. Pentru mine a fost prima dată și ceva cred că s-a schimbat în sufletul meu după această vizită. Schimbarea cred că are la bază rânduiala pe care am observat-o în viețile acestor oameni, duhul lor de rugăciune și de închinare permanentă către Dumnezeu, depărtarea lor de lume, de toată tulburarea, acest șuvoi care permanent dă năvală în sufletul laicilor și ne “îmbată” făcându-ne să trăim și să gândim trupește.