Avraame, tâlcuieşte stelele…

Cei ce citesc Scriptura nu trebuie să înainteze prea mult în text până vor da peste chemarea şi făgăduinţa Domnului către Avraam: „Caută la cer şi numără stelele, de le vei putea numără pe ele… Aşa va fi seminţia ta [1] (to spérma sou)” (Facerea 15:5). Cred că cei mai mulţi dintre noi vor fi de acord cu faptul că acest text se referă la numeroşii urmaşi a lui Avraam. Porunca „numără stelele” pare să sugereze aşa ceva.

\r\n

\r\n

Dar să nu ne grăbim. Într-adevăr, verbul safar înseamnă a număra. Rădăcina etimologică a cuvântului este însă mai bogată şi un pic mai complicată. În diferitele sale forme şi contexte, SPHR poate însemna nu doar „a număra”, ci şi „a reaminti” sau „a istorisi”, „a lua seamă” sau „a da seamă”, „a da înţeles” sau „a tâlcui”.

\r\n

Cu alte cuvinte, înţelesul strict numeric al rădăcinii poate evolua uşor în forme narative şi de înţelegere. Astfel, cuvântul evreiesc pentru carte este sefer, iar un sofer este un cărturar. Cerurile, potrivit Psalmistului, spun slava lui Dumnezeu[2]; stelele scriu o poveste. Ele împodobesc tăria cerului ca să fie citite. Stelele alcătuiesc scrisul de pe faţa cerului. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au ştiut că e de datoria lor să unească punctele.

\r\n

Astfel, Dumnezeu i-ar putea zice lui Avraam aşa ceva: „Priveşte bine la acele stele şi ia seamă cum se cuvine la ele, căci urmaşii tăi li se vor asemăna mult; se vor înălţa ca stelele”. Cercetătorii Scripturii au recunoscut de mult binecuvântările pe care Iacov le-a dat celor doisprezece patriarhi codificate în imagistica zodiacului.

\r\n

Iată, de pildă, următoarea tâlcuire la Facere 15:5 a lui Sirah, din al doilea secol înainte de Hristos: „Printr-un legământ, aşadar, [Dumnezeu] l-a slăvit întru urmaşii săi, căci [Avraam] se va înmulţi ca ţărâna pământului, şi ca stelele va înălţa [Dumnezeu] seminţia lui (hos ástra anypsósai to spérma avtou), şi aceştia vor moşteni de la mare până la mare, şi de la râuri până la capetele pământului” (44:22-23).

\r\n

Observaţi că aici „ţărâna pământului” este o metaforă pentru numeroşii fii ai lui Avraam, pe când asemănarea lor cu stelele are de-a face cu o anume „înălţare”. Cu alte cuvinte, metafora ţărânei este cantitativă, pe când cea a stelelor este calitativă; urmaşii lui Avraam se vor asemăna stelelor în frumuseţea luminii şi în înţelepciunea mişcării acestora.

\r\n

Nu sunteţi convinşi? Atunci să vedem cum înţelege acest text Filon Alexandrinul, la două secole după Sirah: „Şi după ce [Dumnezeu] l-a scos afară [pe Avraam], i-a zis: «Caută la cer şi numără stelele, de le vei putea număra pe ele; aşa va fi seminţia ta!». Spune în chip potrivit «aşa (outos) va fi seminţia ta», nu «atât» (tosouton), adică întocmai la număr cu stelele. Nu are în gând aici doar numărul lor, ci şi alte însuşiri anume, care ţin de desăvârşita şi deplina fericire. Aşa va fi [seminţia lui], spune El, precum strălucirea văzduhurilor (aithérion) dinaintea lui, tot aşa de cerească (ouranion), tot aşa de curată şi de neumbrită, căci din ceruri noaptea a fost izgonită, şi din văzduhuri întunericul[3]. Va fi la fel ca stelele (asteroeidéstaton)” (Moştenitorul celor dumnezeieşti, 86-87).

\r\n

Dacă această tâlcuire tot vi se pare improbabilă, veţi vrea poate să-l consultaţi pe Sfântul Irineu al Lyonului, un secol mai târziu. El scrie: „Şi ca să poată şti Avraam nu doar numărul mare, ci şi strălucirea seminţiei sale, Dumnezeu l-a scos afară în noapte şi i-a zis: «Caută de vei putea număra stelele cerului; aşa va fi seminţia ta»” (Dovedirea a 24-a).

\r\n

Deosebirea aici este că, de bună seamă, Irineu citeşte textul dintr-o perspectivă creştină; el continuă prin a tâlcui: „Aşa împlineşte [Hristos] făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui Avraam, că va face seminţia lui asemenea stelelor cerului; Hristos a săvârşit aceasta prin naşterea Sa dintr-o Fecioară ce se trăgea din seminţia lui Avraam şi prin aşezarea ca lumini în lume a celor ce cred în El, îndreptăţind neamurile (éthnon) de aceeaşi credinţă cu a lui Avraam” (Dovedirea a 35-a).

\r\n

La un secol după Irineu, Origen scria despre Avraam şi Sarra că „li s-a vestit o aşa nădejde de urmaşi şi că slava vlăstarelor lor va fi întocmai cu cerul şi stelele sale” (Tâlcuire la Romani 4:6-7).

\r\n

La un secol după Origen, o tâlcuire identică la Facere 15:5 ne dă Sfântul Ambrozie al Mediolanului, care scrie: „Avraam a căutat către cer şi a văzut strălucirea urmaşilor săi; nu era mai mică decât lumina stelelor cerului”.

\r\n

Acele stele, zice Ambrozie, suntem noi înşine, pe care Dumnezeu ne îndreptăţeşte pentru că împărtăşim credinţa lui Avraam. Prin acea credinţă „ne gătim cerului, ne alăturăm îngerilor, ne facem întocmai cu stelele” (Avraam 1:20-21).

\r\n

Dumnezeu nu i-a zis lui Avraam doar „vei fi părintele unui mare număr de fii”, i-a zis şi că, de fapt, „credinţa ta va proslăvi şi va preschimba soarta omului. Fiii tăi vor fi lumini pe pământ, acele stele prin care omenirea va primi povăţuire şi luminare”.

\r\n

Părintele Patrick Reardon

\r\n

Sursa: http://www.pemptousia.ro

\r\n

____________________________________

\r\n

[1] Lit. sămânţa. (n.tr.)

\r\n

[2] Psalm 18:1. (n.tr.)

\r\n

[3] În gândirea antichității se făcea diferență între atmosfera inferioară, pământească (numită aér)și cea de deasupra acesteia, a întinderilor cerului (numită aithér). (n.tr.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *