Baby box, leagănele vieții – cutii pentru salvarea bebelușilor

Mai jos este un material (lung!) despre baby box, o opțiune care poate oferi o șansă mamei și copilului într-o criză extrem de gravă. Desigur că nimeni nu dorește ca o femeie să ajungă în situația de a-și arunca copilul la scurtă vreme după naștere într-un loc unde acesta nu va supraviețui. Nimeni și în nici un caz femeia!

Dar criza face ca oamenii să se comporte altfel decât în situații obișnuite. Și când așa ceva se întâmplă, ne punem întrebarea dacă am făcut tot ce se poate pentru a preveni acest gest. Baby box fac parte din acest „tot ce se poate” și sunt eficiente – prin ele, nu în toate cazurile, dar în unele, copii și mamele evită tragedia abandonului și/sau a pruncuciderii.

Și nu, ele nu reprezintă o invitație la abandon și nici o facilitare a lui pentru că nici o femeie care își poate crește copilul nu îl părăsește, chiar dacă trece pe lângă un baby box!

Baby box, leagănele vieții sunt dispozitivele care permit predarea în siguranță și sub anonimat a copiilor nou-născuți, în vederea prevenirii pruncuciderii.

„Trapele pentru copii”, „ferestrele vieții”, „cutiile pentru copii”, „coșurile pentru copii”, „lădițe pentru bebeluși ” există într-o formă sau alta de secole, indiferent de ce nume au purtat sau poartă.

Dispozitivele sunt realizate în zidurile exterioare ale spitalelor, dar pot fi și în stațiile de pompieri ori biserici în care există permanent cineva în interior. După ce un copil este lăsat în ele, în câteva minute dispozitivul culisează în interior, iar o alarmă anunță personalul medical.

Ele există în Canada, Africa de Sud, câteva state din SUA, India, China, Malaiezia și în alte țări din lume. În Europa, modelul este considerat a fi Germania, unde sunt instalate peste 100. Aici dispozitivele conțin și hârtie și un recipient cu cerneală. Mama poată să ia amprenta piciorului copilului și, dacă îl va cere înapoi, va demonstra astfel că este vorba despre copilul ei. Alte țări europene care le-au introdus sunt Elveția, Cehia, Ungaria, Italia, Austria, Letonia, Belgia, Olanda, Vatican. Sunt încălzite și au o alarmă care se declanșează în 3 minute după ce copilul a fost lăsat. În general, femeile pot lua copilul înapoi în termen de 3 luni și primesc sprijin din partea spitalului.

Statele care au introdus aceste dispozitive au făcut pentru că prin introducerea lor sunt salvate viețile unor copii aflați în situații de risc mare de infanticid sau abandon în condiții periculoase și sunt un sprijin eficient pentru mamele care se află pe punctul de a-și abandona copiii nou-născuți.

În Australia, unde nu sunt încă introduse, ci se dezbate oportunitatea introducerii lor, doamna senator Helen Polley este principala susținătoare a acestor „leagăne ale vieții”. Ea argumentează astfel beneficul acestei ultime mâini întinse către mama aflată în criză și copilul nevinovat: „în cazul în care îți ascunzi sarcina sau ai născut într-o toaletă, ești speriată si disperată, cu siguranță că nu vei dori să mergi și să ceri ajutor intrând într-o clădire guvernamentală, ci vei dori să rămâi sub anonimat. Dispozitivele pentru copii nu sunt o soluție totală, dar cu siguranță sunt o soluție imediată pentru o situație de criză.”

Istoricul dispozitivelor de predare în siguranță

În epoca medievală, sistemul era destul de simplu. Încă din anul 1198, în Italia, se foloseau rotativele pentru copiii din flori (ruota dei trovatelli); Papa Inocențiu al III-lea a decretat ca acestea să fie instalate în pereții căminelor, pentru ca femeile să-și poată abandona pe ascuns în ele copiii în loc să-i ucidă, o practică despre care mărturiseau numeroasele trupuri de bebeluși înecați găsite în râul Tibru.

Rotativa era un cilindru vertical instalat într-un perete, care funcționa pe principiul ușilor rotative pe care le vedem azi la intrarea în diferite instituții. Mamele își puneau copilul în interior și roteau ușa, astfel încât acesta ajungea îndată în interiorul clădirii – de obicei o biserică. Apoi suna un clopoțel care să alerteze îngrijitorii. Într-un roman, Anthony Adverse de Hervey Allen, personajul principal este lăsat la rotativa pentru copii din flori a unei mănăstiri din nordul Italiei. Acest tip de abandon maternal este și tema unei nuvele istorice a cărei acțiune se petrece în Sicilia secolului al XIX-lea, Doamna care a apelat la Rotativă, de Angelo F. Coniglio. Un exemplu de asemenea instalație supraviețuiește și astăzi la spitalul „Santo Spirito” din Cetatea Vaticanului; rotativa de aici a fost folosită din Evul Mediu și până în secolul al XIX-lea.

În Franța, astfel de rotative (tours d’abandon, „rotative de abandon”) au fost introduse de Vincent de Paul, preot canonizat ulterior de Biserica Romano-Catolică. Acesta a ridicat primul cămin pentru copii abandonați în 1638, la Paris.

Aceste rotative au fost legalizate prin decret imperial la 19 ianuarie 1811, ajungând la un moment dat la un număr de 251 pe teritoriul Franței, după cum afirmă scriitoarea Anne Martin-Fugier. Erau instalate în spitale ca „Hôpital des Enfants-Trouvés” („Spitalul Copiilor Găsiți”) de la Paris. Numărul copiilor abandonați în aceste rotative a ajuns la zeci de mii pe an din cauza situației economice disperate din epocă, iar în 1863 rotativele au fost închise și înlocuite de „birouri de admitere” unde mamele își puteau aduce copiii sub protecția anonimatului sau puteau primi sfaturi cu privire la situația lor. Rotativele de abandon au fost oficial abolite prin lege la 27 iunie 1904. Azi, în Franța, femeile pot să nască sub anonimat la spital (accouchement sous X, „naștere cu semnătură X”) și să-și lase copilul acolo.

La Hamburg, în Germania, un negustor olandez a instalat o rotativă (Drehladen) la un orfelinat în 1709. S-a închis după numai cinci ani, în 1714, deoarece orfelinatul nu putea susține financiar creșterea tuturor copiilor abandonați astfel, care erau foarte mulți. Se cunoaște existența unor astfel de rotative și la Kassel (1764) și Mainz (1811).

În Anglia și Irlanda, copiii abandonați erau crescuți în orfelinate finanțate din Taxa pentru Săraci (The Poor Tax). Căminul londonez pentru copii abandonați s-a înființat în 1741; la Dublin, în Irlanda, Spitalul și Căminul pentru Copii Găsiți (The Foundling Hospital and Workhouse) a instalat o rotativă pentru copii în 1730, conform unui înscris din acel an făcut în Registrul Guvernatorilor (Minute Book of the Court of Governors): „Hu (Boulter) Armach, Întâistătătorul Întregii Irlande fiind la conducere, a poruncit să se pună lângă poarta Căminului o rotativă, adică o modalitate de primire a copiilor unde aceștia pot fi lăsați în orice vreme de zi sau de noapte, spre a fi luați în Cămin de către funcționari”. Rotativa de la Dublin a fost scoasă din uz în 1826, când spitalul de la Dublin a fost închis.

În Brazilia și Portugalia, rotativele pentru copii abandonați (roda dos expostos, „rotativa pentru cei expuși”) au început să se folosească după ce Regina Maria I a emis o lege, în 24 mai 1783, ca toate orașele să aibă un spital pentru copii abandonați. Un exemplu a fost rotativa instalată la spitalul „Santa Casa de Misericordia”, din São Paulo, pe 2 iulie 1825. A fost scoasă din uz pe 5 iunie 1949, fiind declarată incompatibilă cu sistemul modern de asistență socială, în urma unei dezbateri care a durat cinci ani. Un film brazilian pe această temă, Roda Dos Expostos, regizat de Maria Emília de Azevedo, a fost premiat pentru cea mai bună imagine la Festivalul de la Gramado în 2001.

Epoca contemporană

Primul „coș pentru copii” din vremurile noastre a fost inaugurat în Africa de Sud în iulie 1999, fiind instalat de Misiunea pentru Copii „Door of Hope – Hole in the Wall” („Ușa Speranței – Gaura din Perete”), o misiune baptistă din Johannesburg. În 1999 pastorul-femeie Cheryl Allen aflase cu durere că foarte mulți nou-născuți erau abandonați și s-a gândit că mamele acestora ar acționa altfel dacă ar avea la dispoziție o alternativă. Misiunea a făcut o gaură în perete, unde a instalat o „ladă pentru bebeluși” în care mamele își puteau lăsa copii ziua sau noaptea. Când un bebeluș este pus aici, îngrijitorii sunt alertați printr-un semnal electronic. Bebelușul este astfel preluat de la „donatorul” anonim. Primul bebeluș astfel salvat a fost Bebe M., care a ajuns la „lada pentru bebeluși” pe 3 octombrie 1999. Până în 2013, peste 1.300 de copii fuseseră salvați prin Ușa Speranței, cu toate că doar 148 trecuseră prin ea ca atare. Ceilalți au fost aduși din spitale, de polițiști și membri ai comunității, iar câțiva chiar de mamele lor.

Al doilea „coș pentru copii” din zilele noastre a fost instalat în Germania, în cartierul Altona din orașul Hamburg, în 11 aprilie 2000, după ce, în 1999, mai mulți copii abandonați fuseseră găsiți morți din cauza intemperiilor. Este vorba despre un pătuț călduros pentru copii plasat în afara clădirii. După un scurt timp, în care persoana care a adus copilul are timp să se îndepărteze, pentru a rămâne anonimă, o alarmă tăcută se declanșează și anunță personalul. Până în 2010, 38 de copilași fuseseră lăsați în leagănul numit în germană Findelbaby de la Hamburg. 14 dintre ei au fost luați înapoi de mamele lor.

Exemple de state care au legalizat aceste dispozitive:

Filipine – Hospicio de San Jose din Manila, întemeiat în 1810 de Fiicele Carității din ordinul Sfântului Vincent de Paul, are un „leagăn rotativ” în dreptul căruia stă scris: „Aici se primesc copii abandonați”.

PakistanFundația Edhi are aproximativ 300 de centre care oferă jhoola, un serviciu despre care se spune că ar fi salvat peste 16.000 de vieți; jhoola este un leagăn atârnat, din metal alb, cu salteluță, în care poate fi lăsat un bebeluș la poarta centrului. Se poate suna apoi la o sonerie, dar personalul se uită de obicei la leagăn o dată pe oră (1951).

India – În statul Tamil Nadu, Primul Ministru al vremii, J. Jayalalithaa, a inaugurat în 1994 o trapă pentru bebeluși, cu scopul de a preveni infanticidul fetițelor. Unui astfel de bebeluș i se mai spune și Thottil Kuzhanthai („copil de leagăn”), este crescut de stat și are dreptul la educație gratuită. În 2002, în sudul Indiei, a fost introdusă o schemă de „e-leagăne” după ce un nou-născut abandonat a fost sfâșiat de câini pe o stradă din apropierea Facultății de Medicină Trivandrum.

Ungaria – Aici există aproximativ zece trape pentru bebeluși, de obicei administrate de spitale. Prima a fost deschisă în 1996 la Spitalul „Schopf-Merei Agost” din Budapesta.

Africa de Sud – Organizația non-profit Door of Hope Children’s Mission („Misiunea Copiilor – Ușa Speranței”) a creat o „gaură în perete” în iulie 1999 la sediul său din Johannesburg. Până în martie 2013, aproximativ 148 de copii ajunseseră la ei prin gaura din perete, dar și peste 1.300 aduși pe ușa din față.

Germania – Trapele pentru bebeluși se folosesc din anul 2000; în 2005 existau peste 80 de trape pentru copii în orașe din toată țara.

Belgia – Asociația Moeders voor Moeders („Mame pentru mame”) a instalat primul babyschuif în cartierul Borgerhout din Anvers în anul 2000. Plasat pe strada Helmstraat, mai este cunoscut și sub numele de Moeder Mozes Mandje – „coșulețul mamei lui Moise”. Șase copii cu părinți necunoscuți au fost deja salvați prin această trapă. Alt bebeluș, Marieke, a fost salvat după ce mama ei a sunat la Urgențe când a intrat în travaliu. Toți acești copii au fost numiți cu numele de familie De Kleine („Cel mic”).

Elveția – Există două trape pentru copii, una la Spitalul Einsiedeln, funcțională din 2001, iar alta la spitalul din Davos, din 2012.

Republica Cehă – Prima trapă pentru copii a fost instalată în iulie 2005 la Praga de către organizația Babybox – Statim. În martie 2006, trei copii au fost abandonați în acest leagăn. În decembrie 2007, în Republica Cehă existau 5 babybox-uri: la Praga, în cartierul Hloubětín, la Brno, la Olomouc, Kadaň și Zlín, iar pentru 2008 mai erau planificate și altele la Pelhřimov, Ústí nad Orlicí, Mladá Boleslav și Sokolov. Între 2005 și 2007, zece bebeluși au fost lăsați în aceste cutii pentru copii, dintre care șapte la Praga. Unii au fost între timp luați înapoi de mamele lor, alții au fost admiși la cămin în mod oficial. În decembrie 2011, în țară erau deja 47 de „cutii pentru bebeluși”, în care fuseseră lăsați 62 de copii – una singură primise 13 dintre ei.

AustriaÎn 2005, șase orașe aveau astfel de „cutii pentru copii”.

Japonia – În 2006, Spitalul Jikei din Prefectura Kumamoto a anunțat introducerea unui „leagăn pentru barză”, în încercarea de a reduce numărul copiilor abandonați și al avorturilor. Până la 26 noiembrie 2009, 51 de bebeluși au ajuns pe această cale la spital, sistemul fiind sub stricta supraveghere a unui comitet special, care a subliniat că acceptarea copiilor anonimi ar putea „reduce filosofia morală a oamenilor”. Înainte de deschiderea unei trape pentru bebeluși, li s-a mai spus că aceasta nu s-ar putea încadra la abandon, din moment ce bebelușul s-ar afla sub protecția spitalului. Însă ministrul japonez al sănătății, muncii și bunăstării nu a dorit să comenteze cu privire la subiect, limitându-se doar să precizeze că nu există precedent.

Italia – Aproximativ 8 trape pentru copii au fost instalate de „ Mișcarea pentru Viață”. În decembrie 2006, o trapă modernă a fost instalată la Policlinico Casilino din Roma, iar în februarie 2007 aceasta a primit primul bebeluș abandonat. Se plănuia instalarea de trape similare moderne la spitalul „Santo Spirito” din Cetatea Vaticanului, unde se găsea pe vremuri o astfel de „rotativă pentru copiii din flori”.

CanadaÎn mai 2010, Spitalul St. Paul din Vancouver a anunțat intenția de a instala primul „leagăn de îngeri” din țară. Altele două au mai fost instalate până în 2014 la Edmonton și s-a mai propus unul pentru Toronto.

http://www.nj.com/healthfit/index.ssf/2017/01/nj_the_1st_state_to_distribute_baby_boxes_to_preve.html

Malayezia – Prima „trapă pentru bebeluși” a fost instalată de o organizație non-profit, OrphanCARE Foundation, în 2010. Până la finele anului 2012, OrphanCARE salvase astfel 70 de bebeluși. Acum, organizația mai are două trape în statele Kelantan și Johor ale acestei federații asiatice.

Rusiadupă 2011 au apărut cel puțin 10 „cutii pentru bebeluși”. În primul an au salvat 3 copii. Fundația de caritate Leagănul speranței (www.babyboxrf.ru) este principalul organizator al proiectului. Aceasta instalează cutii de bebeluși, ajută la prevenirea infanticidului și oferă sprijin în situații familiale de criză. Aceste trape sunt instalate la spitale și funcționează pe principiul tutelei.

Copiii găsiți în cutii sunt considerați abandonați și crescuți de stat, fiind întroduși pe lista de adopție.

Coreea de Sud – Pastorul Lee Jong-rak are o „cutie pentru bebeluși” la biserica sa din zona de sud-vest a capitalei Seoul. Înainte de votarea Legii Speciale a Adopției, care a avut loc în august 2012, pastorul spune că primea în cutie câte doi nou-născuți pe lună, după care numărul lor a crescut la 19 (probabil pentru că noua lege, înainte de amendamentul introdus în 2015, le obliga pe mamele necăsătorite să-și înregistreze nou-născuții, ceea ce le expunea la discriminare din partea societății și a angajatorilor).

Polonia – În 2012, 47 de orașe aveau astfel de „cutii”.

Statele Unite ale Americii – Două trape pentru bebeluși au fost înființate în statul Indiana în 2016. Toate cele 50 de state au introdus „legi ale sanctuarului”, începând cu Texasul, la 1 septembrie 1999. Aceste legi le permit părinților ca, sub protecția anonimatului, să-și predea copilul nou-născut (de obicei la cel mult 72 de ore de la naștere) în anumite locuri denumite „sanctuare” (safe havens) și amenajate la unități de pompieri sau spitalele. Legile au diverse nume în fiecare stat: în California este „Legea Bebelușului Predat în Siguranță”. Și vârsta-limită la care poate fi abandonat copilul diferă: legea inițială din statul Nebraska nu conținea nicio limită de vârstă, permițând abandonarea la „sanctuar” a oricărui copil cu vârsta de până la 18 ani; a fost ulterior amendată, în noiembrie 2008, limitând vârsta copilului la 30 de zile.

Câteva exemple de motivare a introducerii dispozitivelor pentru predarea copilului în siguranță

Canada

Dr. Geoffrey Cundiff, șeful clinicii de obstetrică-ginecologie de la Spitalul St Paul al Centrului de Sănătate Providence din Vancouver, Canada, a declarat că spitalul a decis să ofere această facilitate deoarece numărul bebelușilor abandonați și găsiți morți în oraș a crescut.

„Unele femei, dintr-un motiv sau altul, nu pot să facă apel la autorități”, a spus medicul.

„Este tulburător să te gândești la o mamă care-și abandonează copilul. Oamenii au tot felul de reacții viscerale la vederea unei astfel de fapte. Dar este o realitate nefericită, iar noi nu încercăm decât să avem grijă de copil”, a mai spus acesta.

Într-un comunicat oficial al spitalului se arată: „Procedura spitalului în cazul copiilor abandonați nu s-a schimbat; doar am oferit un loc sigur pentru ca cele care doresc să-și poată lăsa copiii în mod anonim și fără ca aceștia să fie expuși vreunui risc. (…) Deși regiunea noastră le oferă femeilor care nu-și pot crește copiii și opțiuni de adopție, femeile în criză adesea evită să recurgă la ele, deoarece doresc să rămână anonime. Leagănul de înger este o metodă prin care femeia poate renunța la copil în deplină siguranță pentru acesta și cu deplină anonimitate pentru ea”, se mai spune în comunicatul spitalului.

Australia

După ce doi nou-născuți au fost descoperiți abandonați la Sidney în numai două săptămâni, autoritățile statului New South Wales au declarat că vor lua în considerare instalarea de „trape pentru bebeluși”, care există și în alte țări, din China până în Germania, și care le permit mamelor să-și abandoneze în siguranță nou-născuții.

„Orice idee pentru a salva cele mai prețioase vieți ale noastre, copiii, este binevenită”, a declarat șeful poliției din New South Wales, Andrew Scipione.

Propunerea a venit după ce, într-o dimineață de duminică, pe plaja Maroubra, o locație populară pentru pasionații de surf, doi copii care se jucau în nisip au descoperit trupușorul descompus al unui bebeluș. Rezultatele inițiale ale autopsiei au arătat că era vorba de o fetiță, a cărei vârstă și cauză a morții nu au fost dezvăluite. Macabra descoperire a venit la o săptămână după ce doi cicliști găsiseră din întâmplare, pe fundul unui tub de canalizare de vreo 2,5 metri adâncime, un bebeluș care plângea. Mama a fost identificată și pusă sub acuzare.

Africa de Sud

Zilnic, un copil este abandonat în Johannesburg și alți doi în Soweto, o municipalitate situată mai la sud, spune Kate Allen, directoarea organizației Door of Hope („Ușa Speranței”).

Kate Allen explică: „Numărul copiilor abandonați a crescut vizibil. Când am început noi, primeam cam patru copii pe lună, dar acum ne vin până la 16”.

Child Welfare South Africa (CWSA), cea mai mare organizație non-guvernamentală din țară, spune că peste 2.000 de copii sunt abandonați anual în Africa de Sud – o creștere cu 30% în ultimii trei ani.

Mulți sunt găsiți aproape morți în lăzile de gunoi, ascunși în pungi de plastic, în toalete, cutii de pantofi, pe câmpuri și în parcuri. Adesea mor la câteva ore după naștere, din cauza deshidratării, înfometării sau hipotermiei.

Mulți din cei ajunși în orfelinate sunt bine, dar unii au nevoie de medicamente după ce se descoperă că sunt infectați cu HIV.

Orfelinatul a fost criticat de-a lungul anilor pentru trapă, oamenii spunând că le oferă mamelor o soluție prea simplă.

Dar Kate Allen respinge această critică: „Până când i-ar găsi cineva, cei mai mulți ar fi deja morți. Măcar așa, mamele care nu-i pot păstra știu că bebelușii lor au o șansă la viață”.

Doamna Kizobokamba, care lucrează la cămin, spune, în timp ce hrănește un bebeluș de nouă luni: „Realitatea este că, zilnic, mame din toată țara, cu sau fără trapa pentru bebeluși, își abandonează oricum copilul. Ceea ce facem este să le oferim acestor mame disperate o alternativă”.

China

Han Jinhong, director la Welfare Home, spune că, înainte de introducerea trapei pentru bebeluși, vreo zece copii au fost găsiți abandonați în apropierea orfelinatului lor. Majoritatea sunt lăsați în cutii de carton sau saci de plasă și sunt foarte predispuși la boli provocate sau exacerbate de căldura sau frigul excesiv. Unii chiar au fost găsiți mușcați de câini și pisici sau acoperiți de furnici.

Abandonul de bebeluși este un adevărat flagel în China. Aceștia sunt copii născuți în familii sărace, în afara căsătoriei, cu defecte congenitale sau pur și simplu cu sex feminin, în timp ce părinții preferă băieții.

În octombrie 2011, un băiețel cu buză de iepure a fost găsit într-o cutie de carton pe marginea drumului, în provincia Guangxi, din sudul Chinei. Pe 2 martie 2012, un bărbat a fost arestat după ce și-a abandonat la Aeroportul Wuhan Tianhe fiul în vârstă de trei luni, care suferea de o boală de inimă congenitală și de pneumonie.

Cazuri de abandon care au pus în pericol viața copilul nou-născut din România

În seara zilei de 9 mai 2016, un trecător a găsit pe bulevardul Ion Mihalache din București, lângă o pubelă de gunoi, o fetiță în vârstă de câteva zile. Acesta a sunat la 112, iar două echipaje SMURD s-au deplasat la fața locului. „Este o fetiță. Neșansă și noroc în același timp. Neșansă cu așa părinți. Noroc, fiindcă a fost găsită la timp, într-o pungă, pe stradă, lângă pubela de gunoi, pe bulevardul Ion Mihalache. A fost luată în casă de o persoană, care imediat a anunțat evenimentul. Merită tot respectul pentru această faptă. La caz s-au deplasat două ambulanțe SMURD. Vestea bună este că pompierii-paramedici au găsit bebelușul în stare bună și l-au transportat la Spitalul Polizu. La o prima estimare, are 5-6 zile”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU, Daniel Vasile.

O asistentă medicală din Petroşani, în vârstă de 30 de ani, se afla singură în locuinţă în dimineaţa de 1 ianuarie 2016, când a adus pe lume o fetiţă. Femeia a aşezat bebeluşul – care se născuse în viaţă – într-o pungă de plastic şi l-a abandonat într-un container de gunoi din apropierea blocului. Afară erau -15 grade Celsius. După ce s-a crăpat de ziuă, un vecin a descoperit bebeluşul mort şi a anunţat poliţia.

„Conform raportului medico-legal din cadrul Medicinii Legale Hunedoara, decesul copilului a intervenit imediat, moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive hipotermiei”, spune Mirela Negruţiu, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Asistenta şi-a ascuns în permanenţă sarcina. Nici vecinii, nici colegii de serviciu nu ştiau că era însărcinată. Este cercetată pentru omor calificat şi ar putea sta 25 de ani după gratii.

Exemple de persoane care au fost abandonate după naștere dar au supraviețuit și la maturitate se implică în instalarea de „ferestre ale vieții”

Monica Kelsey a fost adoptată la naştere de către o familie de creştini din Paulding Ohio, statul american Georgia, dar abia la vârsta de 37 de ani a descoperit circumstanţele şocante ale conceperii şi naşterii sale.

În 1972, mama sa biologică, o adolescentă care nu împlinise 17 ani, a fost atacată brutal, violată şi lăsată pe marginea drumului să moară. A trăit, iar după șase săptămâni a aflat că este însărcinată cu Monica.

Devastată, singură şi speriată, s-a gândit că singura cale să șteargă urmele violenței pe care o suferise și să „îşi ia viața înapoi”, așa spunea atunci, era să facă avort. Pentru că în 1972 avortul era ilegal în SUA, a mers la un doctor care făcea avorturi ilegal. Dar, când s-a aflat în fața lui, pur și simplu și-a dat clar seama că în câteva minute acest doctor va lua viața copilului ei. A fugit fără să mai privească înapoi.

Fiindu-i ruşine de toate cele petrecute, a stat izolată pe toată perioada sarcinii şi a abandonat copilul la doar 2 ore de la naştere.

Fiica abandonată a aflat la 37 de ani cele întâmplate. Monica a fost pusă în faţa unei realităţi dure: tatăl ei era un violator. După multe și adânci frământări sufletești, Monica a încetat să se lupte cu „de ce?”-urile şi a început să se concentreze pe întrebarea „cum?”: „Cum pot folosi acest dar al vieţii care mi-a fost dat, cum să îmi trăiesc viața într-un mod cât mai bun?”

Răspunsul s-a dovedit a fi mai simplu decât şi-ar fi imaginat înainte. S-a gândit că este fundamental să intre în gândul lui Dumnezeu pentru viaţa ei. A înțeles că viaţa ei are un rost și că viața ei a fost salvată pentru a-și împlini acest rost.

În prezent, Monica se află în primele rânduri ale mişcării pro-viaţă, apărând copiii nevinovaţi care sunt ţinta avorturilor și sprijinind femeile aflate în criză de sarcină. Din februarie 2011, a scris sute de articole și postări on line, în special despre femei însărcinate în urma unui viol care aleg să își nască copiii și apoi simt nevoia să împărtășească și altora bucuria că au făcut alegerea bună. Apare mereu în emisiuni TV și radio, în reclame pro-viață, vorbește la marșuri pro-viață în multe țări din lume.

Monica este pompier şi para-medic în Indiana, salvând astfel alte vieți aflate în pericol. Rostul ei e clar: să protejeze viața umană de la concepţie până la moartea naturală.

Monica este fondatoarea unui ONG, Safe Haven Baby Boxes, şi a realizat o strângere de fonduri pentru a face 100 de baby box confortabile și mai practice.

Morgan Hill este o tânără de 20 de ani, fericită, cu planuri și visuri. Până acum doi ani, știa că părinții ei, pe care îi iubește mai mult decât orice, au adoptat-o de când era bebeluș.

După ce a împlinit 18 ani, mama ei adoptivă, Sandi Hill, a considerat că Morgan este pregătită să afle întreaga dramă din momentele nașterii ei.

Chicago, 1995. Mama biologică a lui Morgan a ascuns sarcina timp de 9 luni, a născut acasă, a pus bebelușul într-o pungă de gunoi pe care a legat-o de două ori, în speranța că fetița va muri sufocată, și a aruncat-o într-un tomberon. Dar un lucrător de la Salubritate, Garold Hyatt, numit de prieteni Rocky, în timp ce lua ultima pungă de gunoi din acel tomberon, a auzit copilul scâncind. A alergat la cel mai apropiat spital și trei asistente au venit și au scos din pungă fetița cu ochii albaștri. I-au pus numele Mary Grace, considerând-o un dar de la Dumnezeu. Autoritățile au găsit-o pe mama biologică, iar tatăl biologic a fost înștiințat abia atunci că are un copil.

După ce a aflat cele întâmplate, Morgan Hill a devenit o mare susținătoare a „ferestrelor vieții”.

De la lădița prin care a fost salvat Moise la dispozitivele moderne

Poate cel mai vechi dispozitiv care a avut un astfel de rol menționat în istorie este lădița prin care a fost salvat Moise. În vremea în care s-a născut Moise, în timpul exilului poporului evreu Egipt, conducătorul Egiptului dăduse ordin ca toți băieții nou-născuți evrei să fie aruncați în Nil, pentru a muri. Mama sa l-a ascuns vreme de trei luni, iar când nu a mai putut să îl ascundă a luat o lădiță de papură împletită, pe care a uns-o cu catran și smoală, a pus copilul în ea și a așezat-o în păpuriș, la marginea Nilului. Fiica Faraonului a coborât în acel moment la râu, pentru a face baie. Ea a văzut lădița și a trimis o slujnică să o aducă. A deschis lădița și a văzut copilul plângând. Și-a dat seama că este un copil evreu, dar i s-a făcut milă de el. Sora lui Moise, care urmărea din apropiere ce se va întâmpla cu copilul lăsat în lădiță, i-a spus fiicei lui Faraon: „Vrei să mă duc să-ți chem o doică dintre femeile evreilor ca să-ți alăpteze copilul?”. Răspunsul fiind afirmativ, a adus-o chiar pe mama lui Moise.

De la lădița de papură împletită și unsă cu catran și smoală la dispozitivele încălzite, cu alarmă, de azi, s-a parcurs un drum lung și care face mai ușoară salvarea vieții unor copii.

Cu atât mai mult pot fi salvate vieți nevinovate dacă vom face tot ce este posibil pentru a salva viețile copiilor care sunt astăzi în pericol de a se pierde, prin abandon.

Alexandra Nadane

Sursa: alexandranadane.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *