Biruința Crucii în Republica Moldova !!!

Odată cu secularizarea societății noastre dar și a structurilor de Stat, vestea apărării valorilor ortodoxe la nivelul cel mai înalt în Stat a fost mai mult decât îmbucurătoare (desigur numai pentru cei credincioși ortodocși). Curtea Supremă de Justiție din Republica Moldova a dispus ca Răstignirea din incinta MAI să fie prezentă în continuare pentru că „prezența Crucii în instituțiile de Stat nu doar că este posibilă, ci chiar obligatorie, având în vedere că autoritățile sunt obligate să amplaseze și să utilizeze în activitatea curentă aceste simboluri.”

Printr-o încheiere irevocabilă Curtea Supremă de Justiție i-a dat dreptate lui Andrei Năstase, președintele Platformei DA, în procesul contra Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, privind instalarea crucifixului în incinta MAI. Astfel, Andrei Năstase, ex-ministru de Interne, a fost absolvit de obligația de a aduce scuze publice pentru „instigare la discriminare pe criteriu de convingeri manifestată prin instalarea crucifixului”. Acest fapt s-a produs în urma admiterii de către completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ a solicitării lui Andrei Năstase de a anula decizia Consiliului.

Năstase a obținut câștig de cauză în prima instanță, la Curtea de Apel Chișinău și, recent, prin emiterea încheierii irevocabile a CSJ. Amintim că în cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Năstase împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității,   consemnând că în Republica Moldova simbolurile Creștinismului, inclusiv Crucea, sunt legiferate prin Stema de stat aprobată prin Lege și a amintit de acvila care poartă o cruce de aur (acvilă crucială) și de faptul că simbolul crucii este parte componentă a sigiliului statului care reprezintă în amprentă un sigiliu rotund cu imaginea conturată a Stemei de Stat.

Andrei Năstase a mai indicat că prezența crucii în instituțiile de stat nu doar că este posibilă, ci chiar obligatorie, având în vedere că autoritățile sunt obligate să amplaseze și să utilizeze în activitatea curentă aceste simboluri. Dezideratul unirii cetățenilor Republicii Moldova în jurul unei idei naționale, a unui proiect de țară, a valorilor general-umane și strămoșești și încetarea vrajbei pe motive care ne dezbină artificial, a fost expus nu o singură dată de Andrei Năstase. La evenimentul de înălțare a crucifixului pe un perete din interiorul sediului MAI au participat Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru și Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Vladimir. Ulterior, Andrei Năstase a spus renumita sa frază ca răspuns la acuzele Consiliului: „Niciun consiliu nu mă poate obliga să mă las de Dumnezeu!”

NOTĂ: Articolul nu are tentă de favorizare a unui candidat sau formațiune politică, ci de a releva importanța unui moment istoric pentru Ortodoxia din Republica Moldova.

https://noi.md/md/societate/nastase-a-cistigat-procesul-impotriva-consiliului-pentru-prevenirea-discriminarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *