Botezul Domnului nostru Iisus Hristos

Epifania, sau mai exact Teofania, este manifestarea, arătarea lui Dumnezeu în plinătatea Sa! Botezul lui Hristos în Iordan este o manifestare a lui Dumnezeu către lume din două motive. În primul rând este începutul slujirii publice a Domnului nostru Iisus Hristos. Iisus s-a coborât în apa Iordanului cunoscut de majoritatea oamenilor ca fiind fiul Mariei; dar din apa Iordanului a ieşit cunoscut ca ceea ce era din eternitate: Fiul lui Dumnezeu. În al doilea rând, Epifania este manifestarea lui Dumnezeu deoarece la botezul lui Iisus pentru prima oară cele trei Persoane ale Sfintei Treimi au apărut împreună. Vocea Tatălui l-a mărturisit din înălţimi pe Fiul său, Iisus. Fiul a acceptat mărturia Tatălui său, iar Duhul Sfânt a fost văzut coborând de la Tatăl sub forma unui porumbel şi aşezându-se pe Fiul.

\r\n

“Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3,16-17). Întreita descoperire a lui Dumnezeu o mărturiseşte şi troparul sărbătorii: “În Iordan botezându-te tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat: că glasul Părintelui a mărturisit ţie, Fiu iubit pe tine numindu-te, şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce te-ai arătat Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă ţie.”

\r\n

Treimea în cultul pe care îl aducem zi de zi.

\r\n

Dumnezeu – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – joacă un rol important în viaţa şi cultul creştinilor. Facem semnul crucii cu primele trei degete reprezentându-i pe Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Unim aceste trei degete pentru a arăta că nu credem în trei Dumnezeu ci în Unul. Apoi suntem botezaţi în nume Treimii; suntem iertaţi în numele Sfintei Treimi; ne căsătorim în numele Sfintei Treimi; fiecare Liturghie începe cu invocarea Treimii; binecuvântăm treimic: “Mărire Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt”; suntem binecuvântaţi în numele Sfintei Treimi: “Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi”; în fiecare duminică ne mărturisim credinţa în Sfânta Treime în Crezul Niceean: “Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotţinătorul […] şi într-unul Domn, Iisus Hristos […] şi în Duhul Sfânt”.

\r\n

Credem noi în trei Dumnezei?

\r\n

Înseamnă oare că noi credem în trei Dumnezei? O fetiţă evreică spunea la o discuţie despre scoaterea din şcolile publice a practicilor religioase: “Când se vorbeşte despre Dumnezeu în şcoală nu este despre Dumnezeul meu. Aceşti oameni nu cred într-un Dumnezeu, ci într-o Treime – un Tată, un Fiu şi un Duh Sfânt”. Musulmanii subliniază faptul că cred într-un unic Dumnezeu. În crezul lor, ei spun: “Nu există vreun Dumnezeu decât Dumnezeu, iar Mahomed este apostolul lui Dumnezeu.” Ei subliniază cu insistenţă că “Dumnezeu este Unul” şi că “Dumnezeu nu are parteneri”. Îi acuză pe creştini că aduc cult la trei Dumnezei – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Există chiar o glumă ce spune că creştinii au trei Dumnezei şi o soţie, pe când musulmanii au trei soţii şi un Dumnezeu!

\r\n

Merită bătaia de cap?

\r\n

Dorothy Sayers spunea: “Dintre toate dogmele creştine, doctrina despre Treime are cea mai mare reputaţie de obscură şi străină de capacitatea de înţelegere.” Dacă tot este un lucru atât de neînţeles, obscur şi străin, de ce să ne mai batem capul? Când există atâtea probleme urgente şi imediate, cu care ne confruntăm zi de zi, de ce să ne pierdem vremea vorbind despre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt? Îmi amintesc de o păţanie a Cardinalului Cushing, care a mers odată să dea sacramentele de pe urmă unei victime a unui accident final. Aplecându-se asupra victimei a întrebat-o: “Crezi în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt?” Omul a deschis ochii şi uitându-se la oamenii prezenţi la locul accidentului a spus: “Eu mor aici, iar el îmi zice ghicitori?!” Doctrina Sfintei Treimi pare obscură şi străină; şi totuşi este una dintre învăţăturile de bază ale Bisericii. Este fundamentală pentru că ne spune atât de multe despre Dumnezeu, despre cum creştinii au trăit prezenţa Sa în trecut şi despre cum putem să trăim plinătatea prezenţei Sale astăzi.

\r\n

Un Dumnezeu.

\r\n

Toată această discuţie despre unul în trei şi trei în unul nu este de dragul discuţiei. Dacă Biserica crede în acest adevăr şi învaţă doctrina despre Sfânta Treime, are motive foarte întemeiate. Noi credem că întreaga Evanghelie este însumată în această doctrină a celor trei Persoane, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, în Unul Dumnezeu. Să începem cu învăţătura creştină fundamentală ce ne spune că Dumnezeu este Unul. Nici nu ne putem imagina ce veste bună a fost aceasta pentru lumea păgână care credea nu într-Unul Dumnezeu ci în mai mulţi zei. Putem citi în cărţile unor misionari din vremurile noastre ce uşurare mare simt păgânii când învaţă de la misionarii creştini că în locul unei cete de zei şi spirite ce trebuie mulţumite, există doar un singur Dumnezeu care domneşte peste tot şi toate. Este groaznic să crezi în mai mulţi zei. Dacă unul crede în soarta oarbă, în astrologie, în numerele norocoase, în farmece şi amulete, precum şi în “Banul Atotputernic”, atunci inima lui este sfâşiată. Sunt prea mulţi zei de satisfăcut. “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni”, spune Iisus. Orice mai mult decât un Dumnezeu este prea mult. Pentru că nu există decât un singur Dumnezeu. Acesta a fost unul dintre cele mai preţioase adevăruri pe care Dumnezeu l-a revelat evreilor Vechiului Testament: “Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn” (Deuteronom 6,4).

\r\n

Nu era acest adevăr suficient de măreţ? De ce creştinii au trecut de la Un Dumnezeu la Trei-în-Unul? Unii spun că această trecere ar fi rezultatul minţii grecilor. Filozofia – spun aceştia – s-a amestecat cu Biblia cândva prin al doilea, al treilea şi al patrulea secol şi l-a ruinat pe Dumnezeul simplu al Vechiului Testament. Cu adevărat, primii Părinţi ai Bisericii au folosit anumite cuvinte şi idee, precum “co-substanţial”, care erau folosite în acele secole, dar le-au folosit pentru a exprima ceea ce ei au trăit în urma întrupării lui Hristos. Ceva li s-a întâmplat primilor creştini, ceva ce le-a dat o imagine mai completă despre Dumnezeu. Să vedem despre ce este vorba.

\r\n

Experienţele primilor creştini.

\r\n

Doctrina Sfintei Treimi se bazează în principal pe experienţele primilor creştini. Când l-au întâlnit pe Hristos, l-au întâlnit pe Dumnezeu. “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, a spus Toma. “Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu”, a spus Petru. “Cel care mă vedem pe Mine, îl vede pe Tatăl”, a spus Iisus. “Eu şi cu Tatăl una suntem.” “Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi”, a spus Pavel. Apoi la Rusalii au trăit sentimentul copleşitor al prezenţei divine în vieţile lor şi şi-au amintit că acesta este Duhul lui Dumnezeu promis de profetul Ioil în Vechiul Testament.

\r\n

Doctrina despre Trinitate nu a căzut din ceruri de la Dumnezeu. De fapt cuvântul “Treime” nu îl găsim niciodată menţionat în scripturi. El vine din experienţa primilor creştini. A fost trăire înainte de a deveni doctrină. Doctrina a fost exprimarea intelectuală a ceea ce primii creştini experimentaseră în propriile lor vieţi. Petru, de exemplu, l-a cunoscut pe Dumnezeu în trei moduri. L-a cunoscut pe Dumnezeu ca Tată. L-a cunoscut pe Dumnezeu ca Fiu în persoana lui Iisus Hristos. Iar la Rusalii l-a cunoscut pe Dumnezeu ca Duhul Sfânt, ca o Prezenţă şi o Putere în inima sa şi în Biserică. Cât de clar vedem planul de mântuire al Sfintei Treimi: “Căci Dumnezeu (Tatăl) aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16). Apoi Iisus l-a trimis pe Duhul Sfânt să sălăşluiască cu noi pentru totdeauna.

\r\n

Duhul Sfânt este necesar pentru mântuire, ca şi Iisus. Duhul Sfânt este cel care ni l-a adus mai întâi pe Iisus. “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1,20). Duhul Sfânt este Cel care continuă să ni-l aducă pe Iisus şi astăzi. La fiecare Liturghie, îngenunchem când preotul spune rugăciunea Epiclezei, pentru ca Duhul Sfânt să coboare asupra pâinii şi vinului pentru a le transforma în preţiosul Trup şi Sânge al lui Iisus.

\r\n

Sfântul Pavel vorbeşte despre “harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt” (2 Corinteni 13,13). Acestea erau binecuvântările Sfintei Treimi pe care el le-a trăit personal. David H. C. Read spunea: “Că există un singur Dumnezeu şi că îl ştim ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, este mărturia Noului Testament, credinţa continuă a Bisericii şi mărturia fiecăruia dintre noi care credem.” Elizabeth Barrett îi scria cu iubire lui Robert Browning: “Cum te iubesc? Să număr felurile.” Aşa au răspuns şi primii creştini despre Dumnezeu: “Cum te iubesc? Să număr felurile. Te iubesc, Doamne, ca Creator; te iubesc ca Mântuitor; te iubesc ca Duh Sfânt, Mângâietor, puterea prezenţei lui Dumnezeu în inima şi sufletul meu.” Doctrina Sfintei Treimi este deci o expresie a trei aspecte ale experimentării lui Dumnezeu. Ne gândim la El ca Dumnezeu Creatorul sau Tatăl. Ne gândim la El ca cel intrat în istoria umanităţii în persoana lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Îl experimentăm sub chipul prezenţei continue şi pătrunzătoare din vieţile noastre – pe Dumnezeu ca Duhul Sfânt.

\r\n

Prea complicat?

\r\n

Sunt oameni care vor spune: “Treimea… concept prea complicat pentru mine. Vreau un Dumnezeu simplu, un Dumnezeu pe care să îl pot înţelege.” Ei bine, nu vom reuşi niciodată să îl înţelegem complet pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care nu putem înţelege Treimea. Ceea ce nu înseamnă că nu putem vorbi despre Trinitate în moduri simple şi de înţeles. Treimea înseamnă că cred în Dumnezeu Tatăl care m-a făcut, în Dumnezeu Fiul care m-a salvat, şi în Dumnezeu Duhul Sfânt care trăieşte în mine.

\r\n

Treimea în Scriptură.

\r\n

Doctrina Treimii, care se bazează pe modul în care omul l-a experimentat pe Dumnezeu în Noul Testament, este ancorată în Scriptură. Domnul Iisus a spus: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt” (Matei 28,19). Cele trei Persoane sunt menţionate specific, iar unitatea lor este afirmată prin folosirea cuvântului “numele” şi nu “numelor”. Nimeni nu poate să fie creştin fără să fie botezat, spune Iisus. Şi nimeni nu poate să fie botezat decât în numele (este vorba de un nume, unul) Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, adică nu poţi fi creştin fără să crezi în Treime. Aceasta este marea poartă, marea intrare spre creştinism.

\r\n

Am văzut mai înainte că Treimea a fost prezentă la botezul lui Iisus în râul Iordan. Iisus a stat acolo în timp ce Duhul Sfânt a coborât asupra Sa sub chip de porumbel, iar vocea Tatălui s-a auzit spunând: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3,17). Sfântul Pavel încheie o scrisoare spunând: “Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13,13). Sfântul Petru aminteşte de Treime în prima sa epistolă: “Petru, apostol al lui Iisus Hristos, […] ales după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de către  Duhul Sfânt” (1 Petru 1,1-2). Semne ale Treimii putem găsi şi în Vechiul Testament. Citim în primul capitol al Genezei: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Geneză 1,26). În următorul verset citim: “Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său”. Folosirea pluralului, “Noastră”, sugerează că sunt mai multe persoane. Iar singularul “Său”, pe de altă parte, sugerează că acele mai multe persoane sunt cumva una singură. Cuvântul ebraic pentru Dumnezeu, în Vechiul Testament, “Elohim”, este la plural dar se conjugă la singular, iar adjectivele folosite cu el sunt tot la singular. Trei Persoane – un Dumnezeu!

\r\n

Un mister.

\r\n

Credinţa noastră în Treime, puternic ancorată fiind în Scriptură, rămâne totuşi un mister. Ea ne revelează plinătatea lui Dumnezeu dar în acelaşi timp ne-o ascunde cumva. Pentru că nimeni nu poate să înţeleagă cum Dumnezeu poate să fie trei Persoane distincte şi totuşi un Dumnezeu. Când spunem despre Treime că este un mister, trebuie să definim exact ce înţelegem prin mister. O excelentă definiţie a misterului o găsim în cartea “Ce este credinţa?”, a lui Eugene Joly: “Un mister nu este un perete de care să te dai cu capul, ci un ocean în care să te arunci. Un mister nu este noaptea, ci este soarele, atât de strălucitor încât nu putem privi la el, atât de strălucitor încât totul este luminat de el.” Aşa este şi cu misterul Treimii: este pentru noi ca “soarele, atât de strălucitor încât nu putem privi la el, atât de strălucitor încât totul este luminat de el.”

\r\n

Sunt unii care refuză să creadă într-un Dumnezeu pe care nu îl pot înţelege. Ei par să uite că un Dumnezeu pe deplin explicat nu ar mai fi Dumnezeu. A-l defini pe Dumnezeu înseamnă a-l ucide. Dumnezeu este atât de mare încât rămâne dincolo de înţelegerea noastră. Sfântul Pavel cântă: “O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului? […] Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci” (Romani 11,33-36). Dorothy Sayers scria: “De ce te plângi că afirmaţia că Dumnezeu este Trei-în-Unul ar fi obscură şi mistică, dar accepţi tot felul de formule matematice şi fizice, lucrezi cu Pi deşi ştii că este o constantă incalculabilă?” Suntem dispuşi să acceptăm astfel de formule, chiar dacă nu avem cum să le înţelegem în profunzime. Şi atunci de ce nu putem să îl acceptăm şi pe Dumnezeu, exprimat ca Treime?

\r\n

Nu putem explica cum sămânţa îşi ia din pământ exact mineralele de care are nevoie. Nu putem explica cum porumbeii pot să se întoarcă acasă chiar şi peste tărâmuri peste care nu au mai zburat până atunci. Şi cum atunci ne aşteptăm să îl înţelegem total pe Dumnezeu? Dacă suntem uimiţi şi debusolaţi de atâtea mistere de pe pământ, cum de ne aşteptăm să înţelegem complet natura lui Dumnezeu? Fericitul Augustin se plimba într-o zi pe malul mării. Se gândea intens la doctrina despre Sfânta Treime. Cum putea să fie Dumnezeu Trei şi totuşi Unul? La un moment dat a trecut pe lângă o fetiţă ce umplea cu apa mării o groapă săpată în nisip. El a întrebat-o ce face. Răspunsul a fost: “Vreau să golesc marea în această mică groapă ce am săpat-o.” Înţeleptul teolog a zâmbit şi şi-a spus: “Şi eu încerc să fac ce face această fetiţă. Încerc să îl înghesui pe Dumnezeu infinit în mintea mea finită.”

\r\n

Nu este vorba că nu am putea să îl înţelegem deloc pe Dumnezeu. Scopul Treimii este de a ni-l revela pe Dumnezeu. Apa din gaura din nisip este parte a oceanului, dar nu întreg oceanul. Dincolo este mult mai multă apă, infinit mai multă. La fel este şi ştiinţa noastră despre Dumnezeu. Deşi nu putem niciodată să îl înţelegem complet, este de ajuns să ştim că este un Tată care mă iubeşte, un Fiu care mă salvează şi un Duh Sfânt care trăieşte în mine.

\r\n

Analogii.

\r\n

De-a lungul istorie, au fost folosite numeroase analogii care să ne ajute să înţelegem cum Dumnezeu poate să fie trei Persoane, dar un singur Dumnezeu. Nici una din analogii nu este perfectă, dar ne ajută aruncând o oarecare lumină asupra misterului. De exemplu sufletul are trei capacităţi: voinţa, înţelegerea şi memoria; dar este totuşi un singur suflet. Apa are trei forme: solidă (gheaţă), lichidă (apa) şi vapori (aburul), dar compoziţia chimică nu se schimbă, ci rămâne aceeaşi. Soarele este compus din căldură, gaze şi o masă gigantică de materie; dar este unul. Autorul lucrării “Iisus – un dialog cu Mântuitorul” scria: “Tatăl are un gând, şi gândul Său este exprimat şi pronunţat de Cuvânt (Iisus). Şi ce este Duhul? Duhul este respiraţia care poartă cuvintele. Este vocea pe care o dă Cuvântului. Este limba de foc.” Opera de salvare începe cu Tatăl care “atât de mult a iubit lumea”; este realizată apoi de Fiul şi este completată de Duhul Sfânt. Dumnezeu Tatăl este Ideea, este puterea creativă originală; Dumnezeu Fiul este Exprimarea ideii în trup omenesc; Dumnezeu Duhul Sfânt este comunicarea ideii.

\r\n

Toate aceste analogii sunt slabe eforturi omeneşti în încercarea de a-l înţelege pe Dumnezeu infinit. Immanuel Kant spunea odată că există limite ale minţilor noastre finite şi că cu aceste limite putem contempla dar nu cuprinde lucruri care sunt infinite. Când ne punem în prezenţa lui Dumnezeu, nu înţelegem; suntem înlemniţi şi ne acoperim ochii, pentru că strălucirea sa este atât de mare că ne-ar putea orbi.

\r\n

Adevărata semnificaţie a misterului.

\r\n

Este bine că Dumnezeu este atât de mare, atât de dincolo de capacitatea noastră de înţelegere. Acesta este Dumnezeul de care avem nevoie, un Dumnezeu care nu poate să fie capturat în cuvinte, un Dumnezeu care ne forţează gândirea până acolo încât folosim simboluri şi sacramente care să îl exprime. Dar misterul nu este suficient. Nu putem să trăim doar din mistere. De fapt misterul creştin nu este un mister în sens clasic. Semnificaţia lui este de secret divin pe care Dumnezeu a dorit să ni-l reveleze; un secret atât de misterios încât nu am fi putut niciodată să îl descoperim noi singuri, printr-o căutare omenească, dacă Dumnezeu nu ar fi avut iniţiativa să ne dea indicii. El a făcut aceasta în Iisus Hristos şi prin Duhul Sfânt. Ajungem astfel la întrebarea despre sensul Sfintei Treimi. Ce ne spune Treimea nouă?

\r\n

Când de accesibil este Dumnezeu.

\r\n

Ne spune mai întâi nu doar cât de misterios este Dumnezeu ci şi cât de accesibil. Dumnezeu devine unul din noi în Hristos. El devine Fratele nostru, împărtăşind cu noi durerile, slăbiciunile, ispitele, suferinţele şi moartea noastră. Vechii zei stăteau sus, pe muntele Olimp. Iisus a venit jos, să stea cu noi, ca Emanuel: Dumnezeu este cu noi. Este aproape, îl putem atinge, în fiecare zi, oricine, omul de rând – acesta este Dumnezeu care a devenit om în Iisus; Dumnezeu care la Rusalii a venit ca Duhul Sfânt pentru a sălăşlui în fiecare dintre noi, umplându-ne de Prezenţa şi Puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu deasupra noastră. Dumnezeu alături de noi. Dumnezeu în noi. Aceasta ne-o spune doctrina despre Sfânta Treime. Fără Trinitate, Dumnezeu ar fi de necunoscut şi inaccesibil totodată.

\r\n

Când Părinţii Bisericii vorbeau despre cele trei Persoane ale dumnezeirii nu o făceau aşa cum noi am vorbi astăzi despre o mulţime de oameni. Pur şi simplu se vorbeşte astfel despre Dumnezeu pentru că lipseşte limbajul pentru a exprima ce este Dumnezeu. Augustin scria: “Sunt cu siguranţă trei, dar dacă ne întrebăm ‘trei ce?’ vorbirea umană este copleşită de sărăcie. Spunem apoi ‘trei Persoane’, dar nu pentru a exprima realitatea, ci pentru a ne salva pe noi de la tăcere” (De Trinitatae VII, 8). Cuvântul “persoană” nu este folosit pentru a-l aduce pe Dumnezeu la nivelul nostru, ci pentru că “persoana” este conceptul cel mai înalt cunoscut, iar Dumnezeu nu poate fi mai jos de atât. Trebuie că este mult, mult mai mult! Iisus a exprimat aceasta adesea cu cuvintele “cu cât mai mult”. “Dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?” (Matei 7,11).

\r\n

Cuvântul “persoană” a fost ales pentru a ne ajuta să înţelegem că fiecare Persoană din Sfânta Treime este Cineva cu Care putem vorbi, Căreia putem să îi cerem, pe Care o putem iubi şi cu Care putem avea o relaţie personală. Trinitatea deci, este ca soarele strălucitor, imposibil de privit, dar luminând cunoaşterea noastră despre Dumnezeu Unul, accesibil în Hristos şi prin Duhul Sfânt.

\r\n

Dumnezeu în plinătatea Sa.

\r\n

Doctrina Treimii păstrează plinătatea lui Dumnezeu. Pentru creştini, cuvântul “Dumnezeu” în sine este prea vag. Treimea amplifică şi îl descrie mai deplin pe Dumnezeu. Pentru noi, “Dumnezeu” înseamnă Tatăl care ne iubeşte, Fiul care ne salvează, şi Duhul Sfânt ce sălăşluieşte în noi. Dumnezeu Creatorul. Dumnezeu Răscumpărătorul. Dumnezeu Mângâietorul. Orice mai puţin nu ar fi Dumnezeul Noului Testament. În cuvintele Sfântului Pavel, plinătatea lui Dumnezeu constă în “harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt”. Nu putem să vorbim cum se cuvine despre Dumnezeu fără să vorbim despre Hristos şi despre Duhul Sfânt în acelaşi moment. Doctrina Treimii conservă deci plinătatea lui Dumnezeu.”

\r\n

Avem nevoie de Sfânta Treime. Cine nu are nevoie de harul Domnului nostru Iisus Hristos? “Cunoaşteţi harul Domnului nostru Iisus Hristos”, scrie Pavel, “că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi” (2 Corinteni 8,9). Cine nu are nevoie de iubirea lui Dumnezeu? “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16). Cine nu are nevoie de împărtăşirea Duhului Sfânt? “Veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi” (Faptele Apostolilor 1,8). Al vostru poate să fie harul lui Hristos, a voastră dragostea lui Dumnezeu, a voastră comuniunea Duhului Sfânt. Acesta este sensul Treimii care însumează întreaga Evanghelie, prezentându-ne plinătatea prezenţei, puterii şi iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu deasupra mea. Dumnezeu lângă mine. Dumnezeu în mine. Autorul francez Francois Mauriac spunea că nimeni creat de Tatăl, răscumpărat de Fiul şi renăscut de Duhul Sfânt nu poate să se considere pe sine neimportant. De aceea Biserica nu încetează să cânte cu recunoştinţă: “Mărire Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.”

\r\n

Autor: pr. Anthony M. Coniaris

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *