CALENDAR CREŞTIN ORTODOX cu citiri şi învăţături pentru fiecare zi a anului 2015: 10 MARTIE / 25 FEBRUARIE – 17 MARTIE / 4 MARTIE

10marSf. Tarasie, arhiep. Constantinopolului (806). Mc. Alexandru preotul (1938). Cuv. mc. Mstislav (1938).

\r\n

 Moartea duhovnicească

\r\n

În insula Creta erau mai multe feluri de mănăstiri, între care se afla şi un schit în care vieţuiau părinţi monahi care se grijeau de mîntuirea lor. Aceştia aveau doi duhovnici, care nu se potriveau unul cu altul. Unul învăţa pe ucenicii lui că postul nu foloseşte nimica, decît numai patimile ne luptă şi ne vatămă. Iar celălalt zicea că din mîncare multă se nasc patimile. Cel dintîi iarăşi zicea: că după cum fructele odrăslesc din copac şi cu cît se udă copacul şi fructul se măreşte şi se întăreşte, tot aşa şi omul, cu cît mănîncă şi bea mai mult, se întăreşte şi se mişcă patimile.

\r\n

\r\n

Şi aşa se priceau între ei, zicînd cel dintîi celui de al doilea, că face aceasta ca să-l laude lumea. Şi că Dumnezeu a poruncit să păzim postul în zilele cele rînduite. Lunea, Miercurea şi Vinerea, iar în celelalte zile să dezlegăm. A mai zis că cine posteşte Sîmbăta şi Duminica este eretic şi se afuriseşte.

\r\n

Acestea auzind fiii cei duhovniceşti ai Duhovnicului celui mai sus numit care făcea pogorămînt, mîncau şi beau pe săturate. Şi din această pricină s-a îngroşat mintea lor şi au căzut în nesimţire despre datoriile lor şi nicicum nu se mai gîndeau la cele sufleteşti, fiind robiţi de patimi trupeşti, care sînt împotriva vieţii monahiceşti. Şi umplîndu-se de gînduri spurcate între dînşii; îndrăzneau şi se împărtăşeau cu Sfintele Taine.

\r\n

Mai tîrziu a murit duhovnicul care dezlega postul. Şi l-au îngropat în biserică ca pe un sfînt, lîngă Tronul Împărătesc în stînga. Într-o noapte, cînd paraclisierul a intrat în Biserică să aprindă candelele, vede că arde strana Arhiereului. Îndată s-a dus să spună Egumenului ce s-a întîmplat. Ducîndu-se repede în Biserică, vede că adevărat ardea cu foc care nu mistuie. Uitîndu-se şi spre Sfîntul Altar, vede un Arhiereu îmbrăcat în haine Arhiereşti şi lîngă dînsul doi Îngeri în veşminte albe. Înţelegînd că este vedere Dumnezeiască, a închis uşa Bisericii şi lua aminte la cele ce se petreceau. Şi vede că cei doi care erau îmbrăcaţi în veşminte albe, mergeau din Sf. Altar spre mormîntul duhovnicului şi scoţînd trupul afară, l-au ridicat cu multă cinste şi evlavie şi l-au dus în faţa porţii Sfîntului Altar. După aceea a ieşit Arhiereul de la Jertfelnic ţinînd în mîinile lui Sf. Disc şi l-a pus la gura trupului celui mort.

\r\n

După aceea îl lovea în spate, şi de cîte ori îl lovea, ieşea cîte un Mărgăritar al Sfîntului Trup al Stăpînului cu care s-a împărtăşit şi cădea pe Sf. Disc. Pe urmă l-a aşezat pe Sf. Masă. După aceea a luat şi Sf. Potir şi l-a pus la gura lui, şi tot aşa îl lovea în spate şi ieşea Sf. Sînge a Dumnezeieştii Împărtăşiri care cu nevrednicie s-a împărtăşit.

\r\n

Căci, după cum Preotul curvar este oprit să slujească Dumnezeiasca Liturghie, tot aşa şi duhovnicul care face pogorămînt şi nu canoniseşte după Lege şi după Canoanele Bisericii, şi nu face mărturisirea cum trebuie, şi iau bani de la cei ce se mărturisesc, sînt opriţi de a sluji Sf. Liturghie.

\r\n

După ce Arhiereul a luat Stăpînescul Trup şi Sînge de la mort, a zis către el: „Du-te de la Mine în osînda focului veşnic care l-ai pregătit pentru tine şi pentru fiii tăi”. Îndată l-au răpit Sf. Îngeri cei îmbrăcaţi în haine albe pe trupul cel mort şi cu necinste l-au aruncat în groapă, lovindu-l cu pietre, l-au acoperit şi l-au lăsat. După aceea, flăcările focului l-au înconjurat ajungînd la uşa Bisericii. Au adus şi alte trupuri moarte care erau fiii lui duhovniceşti şi i-au pus înaintea Uşilor Împărăteşti unul după altul cu evlavie pentru Preacuratele Taine care erau în trupurile lor. Şi la fel a venit Arhiereul şi a luat de la toţi cu Discul şi Sf. Potir, Preacuratul Trup şi Cinstitul Sînge, după cum şi la duhovnic, zicînd, şi către ei: „Duceţi-vă de la Mine şi voi cu părintele vostru, în muncile cele veşnice ale iadului”. Pe urmă Sf. Îngeri, trăgîndu-i cu necinste şi lovindu-i cu pietre, i-au aruncat în mormînt acoperindu-i cu pietre. Egumenul cu paraclisierul s-au înfricoşat foarte tare şi stăteau nemişcaţi, mirîndu-se de cele petrecute, oare ce înseamnă. Şi sunînd clopotele, s-au adunat toţi fraţii şi Egumenul le-a spus toate cu de-amănuntul. Pe urmă a poruncit să deschidă mormintele ieşind din ele o putoare nesuferită care a ţinut şapte zile în chipul celor şapte păcate de moarte şi trupurile nu s-au mai aflat în morminte.

\r\n

Cuv. Nil Izvorîtorul de Mir

\r\n\r\n\r\n


\r\n

 11marSf. Porfirie, arhiep. de Gaza (420). Mc. Sebastian (66). Cuv. Sebastian din Poșehonsk (1500). Cuv. mț. Ana (1938).

\r\n

Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite.

\r\n

 Din Filocalie

\r\n

Cel ce urmăreşte vieţuirea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu grijeşte de virtuţile sufletului, căci acestea sînt bogăţia şi hrana sa veşnică. De cele vremelnice se împărtăşeşte numai pe cît se poate, după cum dă şi voieşte Dumnezeu, folosindu-se  cu mulţumire şi bucurie de ele, oricît de smerite ar fi. Mîncarea scumpă hrăneşte numai trupul; cunoştinţa de Dumnezeu însă, înfrînarea, bunătatea, facerea de bine, buna cinstire şi blîndeţea, acestea îndumnezeiesc sufletul.

\r\n

Cuv. Antonie cel Mare

\r\n\r\n\r\n


\r\n

12mar Cuv. Procopie Decapolitul, mărt. (750). Cuv. Tit, preotul de la Pecerska (1190). Cuv. Talaleu Sirul (460). Sf. sfnț. mc. Serghie pr., (1932).

\r\n

 Sfîntul Maslu

\r\n

Ca mîngîiere pot să-ţi dau sfatul Sfîntului Apostol Iacov, care spune aşa: Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungîndu-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mîntui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui (Iac.5, 14-15). Nu se ştie de ce s-a înrădăcinat părerea cum că, la Taina Sfîntului Maslu, trebuie să alergăm numai atunci cînd omul nu mai are nădejde că va mai trăi. Dimpotrivă, şi oamenii sănătoşi participă la Taina Maslului în Postul Mare şi fac aceasta fără să se gîndească la moarte. Şi cuvintele Apostolului, spuse mai sus, se opun întru totul părerii greşite, deoarece ele spun clar: Şi rugăciunea credinţei va mîntui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui (Iac. 5, 15). Puterea Tainei Sfîntului Maslu constă în faptul că prin ea se iartă, mai ales, păcatele uitate de noi din neputinţă omenească, iar după iertarea păcatelor, se dăruieşte şi sănătatea trupească, dacă este voia lui Dumnezeu.

\r\n

Cuv.  Ambrozie de la Optina

\r\n\r\n\r\n


\r\n\r\n13marCuv. Vasile mărt. (750). Cuv. Casian Romanul (435) (pomenirea se mută de pe 29 februarie). Cuvv. femei Marana şi Chira (450). Sf. sfţ. mc. Arsenie, mitr. Rostovului (1772). Sf. sfţ. mc. Nestor, ep. Perga Pamfiliei (250). Cuv. Ioan, numit şi Varsanufie, ep. Damascului (V).  Mc. Teoctirist (VIII).\r\n\r\nLiturghia Darurilor mai înainte Sfințite.\r\n

 Credinţa raţiunii

\r\n

Cunosc un tînăr foarte înzestrat care a fost educat în ateism. Cînd a fost admis la facultate, a închiriat o cameră din apartamentul unui credincios, care era, la rîndul său, foarte inteligent şi bine instruit. Între ei s-au iscat dispute interminabile, însă, întrucît tînărul nu avea pregătirea necesară, iar stăpînul era deştept şi experimentat, atunci acesta din urmă i-a spulberat primului, din perspectivă dialectică, toate obiecţiile. Tînărul se recunoscu înfrînt şi hotărî să devină credincios. S-a declarat credincios, s-a botezat, a studiat teologia, de la el se aşteptau lucruri măreţe. Într-un moment dat, a realizat că nu a traversat niciodată o experienţă religioasă, că a făcut doar concluzii logice din faptul că a fost combătut logic de o persoană mai experimentată, mai inteligentă şi mai instruită.

\r\n

Această problemă e una foarte dificilă, căci mereu există un domeniu în care nici duhovnicul nu este sigur pînă la capăt în ce măsură acest om cunoaşte un anumit lucru la nivel experimental sau nu. Şi pînă nu putem găsi în om (pînă acesta nu găseşte singur în el) o cunoaştere personală a lui Dumnezeu şi nu din auzite, nu trebuie grăbit botezul acestuia sau primirea în ortodoxie.

\r\n

Cunosc un şir de cazuri cînd preoţii anglicani sau catolicii le spuneau pur şi simplu celor necredincioşi, celor ce căutau încă în beznă: „Botează-te şi îţi va fi dată credinţa”. Aceasta este o catastrofă, întrucît credinţa nu se dă astfel, nu se dă doar pentru că asupra omului a fost săvîrşit ritualul Botezului.

\r\n

Pe doi oameni ca aceştia i-am cunoscut şi i-am primit în ortodoxie, însă am avut nevoie de zeci de ani de lucru cu ei ca să poată să scape de disperarea şi dezamăgirea că Dumnezeu i-a minţit. Preotul le-a promis în numele lui Dumnezeu: „Vă voi cufunda în apă sfinţită şi veţi primi credinţă!” I-au cufundat, dar nu s-a întîmplat absolut nimic. Cu unul dintre ei situaţia a fost şi mai gravă: acesta era un om cu probleme de nervi şi i s-a promis pe deasupra şi tămăduire; însă nu a urmat nici credinţa, nici tămăduirea.

\r\n

Nu este voie să procedăm astfel. Nu putem promite că tainele vor acţiona automat. Nu sînt injecţie cu morfină, nu sînt un medicament care va acţiona, oricine ai fi şi oriunde. În învăţătura ortodoxă se vorbeşte despre realitatea tainelor, adică despre faptul că taina, săvîrşită de către un preot canonic şi oferită omului, este reală. Euharistia, de exemplu: „Acesta este Trupul Domnului, iar Acesta – Sîngele Domnului”, nu depinde de credinţa sau necredinţa celui căruia i se aduce. Este însă şi o altă latură: ea este reală, însă neeficientă, întrucît nu are teren fertil care să o primească. Atunci cînd Apostolul Pavel spune referitor la Euharistie: „Cel ce mănîncă şi bea cu nevrednicie, osîndă îşi mănîncă şi bea”, are în vedere tocmai acestea: nu trebuie primită taina cu gîndul că poate-poate se va întîmpla totuşi ceva. Pentru primirea tainei este necesar ca omul să fie flămînd de Dumnezeu. Şi atunci, prin intermediul tainelor, se poate întîmpla ceea ce este imposibil să se întîmple prin intermediul dialecticii, al disputelor.

\r\n

Mitr. Antonie de Suroj

\r\n\r\n\r\n


\r\n

14marCuv. mţ. Evdochia (160-170). Mţ. Antonina (III-IV). Cuv. Martirie din Zeleneț (1603). Mcc. Marcel şi Antonie. Cuv. Domnina din Siria (450-460). Cuvv. mcţţ. Ana, Daria, Evdochia şi Olga (1938).

\r\n

Pomenirea celor adormiți.

\r\n

Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur.

\r\n

Evr., X, 32-38. Mc., II, 14-17. Pentru adormiți: 1 Tes., IV, 13-17. In., V, 24-30.

\r\n

 Din Filocalie

\r\n

Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăşti pe el, ci blestemul şi pe dracul care a pus la cale blestemul. Căci dacă urăşti pe cel ce te-a blestemat, ai urît un om şi ai călcat porunca. Şi ceea ce a făcut acela cu cuvîntul, tu faci cu fapta. Iar de păzeşti porunca, arată semnele dragostei; şi de poţi face ceva, ajută-l, ca să-l izbăveşti de rău.

\r\n

Hristos  nu vrea ca tu să porţi vreunui om ură sau supărare, sau mînie, sau să ţii minte răul, în niciun chip şi pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o strigă cele patru Evanghelii.

\r\n

Mulţi sîntem cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem. Dar nimenea nu trebuie să strice cuvîntul lui Dumnezeu pentru negrija proprie, ci să-şi mărturisească neputinţa sa, nu să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca nu cumva să ne facem vinovaţi, pe lîngă călcarea poruncilor, şi de răstălmăcirea cuvîntului lui Dumnezeu.

\r\n

Cuv. Maxim Mărturisitorul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

15marDuminica a 3-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci. Glasul al 7-lea.

\r\n

Sf. sfţ. mc. Teodot, ep., de Cirene (326). Sf. Arsenie, ep. de Tveri (1409). Mţ. Eutalia (257). Mc. Troadiu (III). Cuv. Agaton Egipteanul (V). Mcc. 440 din Italia (579). Icoana Maicii Domnului „Împărăteasa” (1917).

\r\n

Liturghia Sf. Vasile cel Mare.

\r\n

Utr. – Evng. a 7-a, In., XX, 1-10. Lit.- Evr., IV, 14-V, 6. Mc., VIII, 34-IX, 1.

\r\n

  Tîlcuire la Evanghelie

\r\n

 „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34). Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului Purtător de cruce; şi toţi cei care merg în urma Lui merg, negreşit, cu crucea. Ce e această cruce? Necazurile, strîmtorările şi întristările de tot felul, care vin dinăuntru şi din afară asupra celui ce împlineşte cu conştiinţă dreaptă poruncile Domnului, trăind în duhul rînduielilor şi cerinţelor Lui. Această cruce se întrepătrunde pînă-ntr-atîta cu modul de vieţuire al creştinului, încît acolo unde este creştinul este şi ea, iar acolo unde nu e această cruce nu poate fi vreun creştin, înlesnirile de toate felurile şi viaţa în dezmierdări nu sînt pentru un creştin adevărat. Sarcina creştinului adevărat e să se curăţească şi să se îndrepteze. El e ca un bolnav care trebuie să fie cauterizat pe ici, tăiat pe dincolo, iar asta nu poate avea loc fără durere. El vrea să se smulgă din robia unui vrăjmaş puternic; poate face asta fără să lupte şi fără să fie rănit? El trebuie să meargă împotriva tuturor rînduielilor (lumeşti) care îl înconjoară, iar asta cum o poate face fără neplăceri şi strîmtorări? Bucură-te, deci, cînd simţi că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mîntuirii, în rai. Rabdă puţin. Acum vine sfîrşitul, însoţit de cununi!

\r\n

Sf. Teofan Zăvorîtul

\r\n\r\n\r\n


\r\n\r\n16marSăptămîna a 4-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci. Mcc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc (308). Cuv. Piama fecioara (337). Cuv. mţ. Marta şi mc. Mihail (1938).\r\n

 Sfîrşit cuvios

\r\n

Un Bătrîn ce se trăgea din Betania, pe nume Antim, care îşi împodobise viaţa cu multe sudori bineplăcute lui Dumnezeu, vieţuia dincolo de rîu spre răsărit, într-o chilie pe care o construise în faţa turnului zidit de fericitul Sava. După ce a petrecut acolo treizeci de ani, spre sfîrşitul vieţii, Bătrînul a fost cuprins de o boală care l-a făcut să zacă pe patul de suferinţă. Văzîndu-l astfel, vlăguit de boală şi de adîncile bătrîneţi, minunatul Sava stăruia să-l mute într-una din chiliile bisericii, pentru a putea fraţii să-l cerceteze şi să-i slujească cu mai puţină osteneală. Aşa îl ruga cuviosul, însă Bătrînul nu se învoia, zicînd că îşi pune nădejdea în Dumnezeu că se va săvîrşi acolo unde a locuit dintru început.

\r\n

 Într-o noapte, Sava s-a sculat înainte de slujba Utreniei şi i s-a părut că aude psalmodie, de parcă ar fi cîntat mai mulţi laolaltă. Crezînd că se cîntă imnele obişnuite ale Utreniei, era nedumerit cum de se săvîrşeşte slujba împotriva obiceiului, fără de binecuvîntareea lui. S-a dus astfel în grabă la biserică, însă, găsind porţile închise bine, s-a întors înapoi; şi iarăşi i s-a părut că aude vocile de mai înainte, cîntînd cu multă dulceaţă. Iar ceea ce se cînta, era aşa: ”Voi merge spre locul cortului minunat, pînă la casa lui Dumnezeu, în glas de bucurie şi sunet de laudă al celor ce prăznuiesc” (Ps. 41, 4-5).

\r\n

Aflînd neîndoielnic din ce parte se auzea sunetul acelor cîntări minunate, se scoală îndată şi porunceşte fratelui rînduit la toacă să-i cheme pe fraţi. Iar adunîndu-se aceştia numaidecît, Sava a luat pe cîţiva şi s-au dus împreună, cu cădelniţă şi lumînări, la chilia Bătrînului – pentru că de acolo se auzea cîntarea. Intrînd în chilie, nu au găsit pe nimeni, decît numai pe Bătrîn; iar acesta deja se săvîrşise. Atunci l-au îmbrăţişlat cu evlavie şi, făcînd cele după rînduială, au îngropat sfîntul trup al aceluia.

\r\n

Din viaţa Sf. Sava cel Sfinţit

\r\n\r\n\r\n


\r\n

17marCuv. Gherasim de la Iordan (475). Mcc. Pavel şi Iuliana (273). Cuv. Iacov postitorul (VI). Binecr. cn. Daniil al Moscovei (1303). Mutarea moaştelor binecr. Veaceslav, cn., Cehiei (938). Sf. Grigorie, ep. Constanţiei Ciprului.

\r\n

 Slava cerească

\r\n

Spunea fericita Singlitichia: „În lumea aceasta ne aflăm ca într-un al doilea pîntece de maică; fiindcă atunci cînd eram în pîntecele maicii nu aveam aceeaşi vieţuire ca cea de acum: nu ne desfătam de bucate tari, nu puteam săvîrşi lucrurile pe care le facem acum, nu ne împărtăşeam de lumina soarelui sau de vreo altă strălucire şi eram lipsiţi de multe alte plăceri din cele de aici. La fel, în lumea aceasta sîntem lipsiţi de lucruri mari şi minunate din Împărăţia cerurilor. Deci după ce le-am cercat îndeajuns pe cele de aici, să le dorim de acum pe cela de acolo. Am gustat bucatele de aici? Să le poftim pe cele dumnezeieşti! Ne-am desfătat de lumina materialnică? Să-L dorim pe Soarele dreptăţii! Ierusalimul cel de sus, ca pe patria şi ca pe maica noastră să rîvnim a-l vedea! Să ne trăim restul vieţii călăuziţi de nădejdile de dincolo, pentru ca să ne desfătăm şi de bunătăţile veşnice.

\r\n

Prin urmare, aşa cum pruncii, după ce se desăvîrşesc în pîntece, se nasc venind de la o viaţă şi de la o hrană sărăcăcioasă spre un chip mai înalt de vieţuire, tot astfel şi drepţii, care sporesc prin petrecerea lor în lume,  se mută la vieţuirea cea de sus, aşa cum e scris mergînd din putere în putere (Ps. 83,8). Păcătoşii, însă, sînt predaţi din întuneric întunericului, asemenea fătului zămislit şi mort în pîntece. Căci, chiar dacă trăiesc pe pămînt, din pricina împătimirii de cele pămînteşti, petrec ca în întuneric; şi după ce se sfîrşesc, sînt coborîţi în locuri mai întunecate şi mai din adînc.

\r\n

Aşadar, în viaţă ne naştem de trei ori: o dată din pîntecele maicii, atunci cînd venim din pămînt pe pămînt. Apoi, prin celelalte două naşteri, ne mutăm de pe pămînt la cer. Dintre acestea, prima este a harului, prin dumnezeiescul Botez, pe care cu adevărat îl numim naştere din nou, iar cealaltă ni se face din pocăinţă şi din ostenelile cele bune; şi acesta din urmă este cea întru care stăm acum.

\r\n

Cuv.  Singlitichia

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *