Dreptul Iov, multpătimitorul (2000-1500 î. Hr.). Mcc. Varvar ostaşul, Vach, Calimah şi Dionisie (362). Mc. Varvar, fostul tîlhar. Cuv. Miheea, de la Radonej (1385). Cuv. Iov de la Poceaev (XVII).
\r\n
Fapte XVII, 19-28. In. XII, 19-36. Dreptului: Gal., V, 22-VI, 2. Mt., XI, 27-30.
\r\n
\r\n
Prescura
\r\n
Despre Sfîntul nou mucenic Ahmed, care era beiş la Constantinopol, citim următoarele:
\r\n
Este cunoscut faptul că în perioada ocupaţiei turceşti, stăpînii bogaţi ai turcilor aveau alături multe fete creştine, rusoaice sau grecoaice, pe care le furau sau le cumpărau.
\r\n
La una dintre aceste fete dansatoare, care era din Rusia, Ahmed a observat de cîteva ori că gura îi mirosea foarte frumos. O, ce minune!
\r\n
-Măi, îi zice acesta, ce ai mîncat?
\r\n
-Nimic, stăpînul meu! Nimic?
\r\n
-Cum? Zi-mi ce-ai mîncat?
\r\n
-Nimic, îi răspunde din nou tînăra. Am băut numai apă.
\r\n
Au mai trecut cîteva zile şi beişul a observat din nou că gura fetei mirosea foarte frumos. Şi s-a gîndit să o urmărească în fiecare zi, pentru a vedea ce face. Într-o duminică a observat acelaşi lucru, fata avea gura frumos mirositoare.
\r\n
-Iar îţi miroase gura frumos! Ce ai mîncat?
\r\n
-Avem o bătrînă aici sclavă, pe care o laşi să meargă la biserică. Este grecoaică. Cînd vine duminica de la Biserică, aceasta îmi aduce puţină anaforă, dacă ştii, pîinea pe care preotul i-o dă creştinului la sfîrşitul slujbei. Postesc mai înainte, apoi o mănînc.
\r\n
Ahmed a rămas nedumerit și pus pe gînduri: ”Să se întîmple așa ceva! Stai să văd și duminica viitoare!”. Într-adevăr și duminica viitoare gura fetei mirosea foarte frumos și ținea toată ziua.
\r\n
Sf. Nicodim Aghioritul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Odovania Sărbătorii Sf. Paști. Pomenirea arătării pe cer a semnului Sf. Cruci la Ierusalim (351). Mc. Acachie sutaşul (303). Cuv. Nil de la Sorsk (1508). Aflarea moaştelor cuv. Nil, Izvorîtorul de mir, athonitul (1815).
\r\n
Fapte XVIII, 22-28. In. XII, 36-47.
\r\n
Tîlcuire la Evanghelie
\r\n
„Doamne, cine a crezut celor ce noi am auzit?” (Is. 53,1); aşa se tînguie, mirîndu-se, proorocul Isaia. Se cade să strigăm şi noi: „Cine va crede acum din inimă în cuvîntul Tău, Doamne?”. Aproape toţi s-au clătinat. Limba multora încă nu grăieşte împotriva credinţei; însă puţine inimi nu s-au abătut pe cărări străine. Care este pricina? Necredinţa a început să fie în interesul lor, fiind din ce în ce mai trebuincioasă pentru ascunderea intereselor străine de credinţă ale inimii. Aici este rădăcina răului. Nu raţiunea este potrivnică credinţei, ci inima destrăbălată. Raţiunea nu e vinovată decît pentru aceea că se supune inimii şi acceptă să cugete nu după principiile adevărului, ci după dorinţele inimii. Astfel stînd lucrurile, cele mai puternice dovezi în sprijinul adevărului i se par lipsite de însemnătate, iar orice aparenţă, cît de neînsemnată, care e împotriva lui, i se pare cît un munte; şi îndeobşte, în cele ce ţin de minte, se strecoară sminteala, care o orbeşte. Mintea nu vede şi nu poate să vadă, oricît ai sta s-o lămureşti.
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
ÎNĂLȚAREA DOMNULUI.
\r\n
Apostolul şi Evanghelistul Ioan Teologul (98-117). Cuv. Arsenie cel Mare (449-450). Cuvv. Arsenie (XIV) şi Pimen postitorul de la Pecerska (XII).
\r\n
Utr.- Mc., XVI, 9-20. Lit.- Fapte I, 1-12. Lc., XXIV, 36-53. Ap.: 1 In. I, 1-7. In. XIX, 25-27; XXI, 24-25.
\r\n
Despre Înălţarea Domnului
\r\n
Înainte de a intra în teologia Înălţării, trebuie să vedem de ce anume Hristos S-a înălţat la patruzeci de zile de la Învierea Sa, avînd în vedere faptul că El nu a făcut niciodată ceva fără un motiv determinat. Toate au avut un anumit scop.
\r\n
Invocînd mărturiile Sfîntului Grigorie al Acragandelor şi ale lui Macarie Hrisochefalul, Sfîntul Nicodim Aghioritul spune că, prin întrupare, Hristos a primit trei naşteri: prima – din fecioara Maria, a doua – prin Botez şi a treia – prin Înviere. În toate cele trei naşteri, El a fost numit întîi născut, pentru că a fost întîi născut „între mulţi fraţi”, în sensul existenţei Sale în trup, apoi a fost întîi născut al noii zidiri şi, în al treilea rînd, a fost întîi născut din morţi. Dacă privim cu atenţie, vom observa că, la patruzeci de zile după fiecare din aceste trei naşteri, a avut loc un eveniment important, la patruzeci de zile după Naştere, Hristos a fost adus la Templu, fapt ce corespunde sărbătorii Întîmpinării Domnului, la patruzeci de zile după Botezul Său în rîul Iordan, l-a biruit pe diavolul care-L ispitise de trei ori; la patruzeci de zile de la Înviere, S-a înălţat la ceruri, unde a adus tatălui Său jertfa firii noastre.
\r\n
Desigur, Hristos ar fi putut să urce la ceruri cu firea omenească imediat după Învierea Sa, dar nu a făcut acest lucru pentru că Învierea să nu pară o închipuire. După Înviere, Hristos S-a arătat ucenicilor Săi şi a făcut minuni, întărind astfel credinţa acestora şi făcîndu-i martori ai Învierii Sale. După ce le-a spulberat îndoielile legate de adevărul Învierii şi le-a spus ce avea să se întîmple în legătură cu venirea Duhului Sfînt şi cu Înălţarea, Hristos i-a făcut pe ucenici martori ai Înălţării (Sf. Atanasie cel Mare). Astfel, s-a constituit o mărturie de netăgăduit a acestui eveniment hotărît de Dumnezeu.
\r\n
În fine, din multa Sa iubire de oameni, Hristos S-a smerit prin înţelegerea şi prin acceptarea neputinţei omeneşti. Aşa cum a luat asupra Sa toate acele patimi nepăcătoase, la fel a înţeles şi neputinţa firii omeneşti şi S-a golit pe Sine, săvîrşindu-le pe pe toate astfel încît să-l mîntuiască pe om.
\r\n
Arhim. Ierotei Vlahos
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Proor. Isaia (VIII î. d. Hr.). Mc. Hristofor (250). Mutarea cinstitelor moaşte a sf. ierh. Nicolae din Mira Lichiei în oraşul Bari (1087). Cuv. Iosif de la Optina (1911). Cuv. Şio Georgianul (VI).
\r\n
Utr.- In. X, 1-9. Lit.- Fapte XIX, 1-8. In. XIV, 1-11. Irh.: Evr. XIII, 17-21. Lc. VI, 17-23.
\r\n
Gîndurile
\r\n
Din calitatea gîndurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conţinutul pe care îl au înăuntrul lor. Dacă nu au conţinut duhovnicesc, trag concluzii greşite şi-l nedreptăţesc pe aproapele lor. De pildă, dacă unul, care face milostenii noaptea ca să nu fie văzut de oameni, va vedea pe cineva seara tîrziu pe drum, niciodată nu-şi va pune gînd rău în minte. Insă de l-ar vedea pe acela unul ce umblă nopţile spre a păcătui, va spune: “Ce monstru, cine ştie pe unde umblă noaptea”, pentru că el însuşi are astfel de experienţe. Sau dacă se aude noaptea de la etajul de sus duc-duc, unul care are gînduri bune va spune: “Face metanii”, în timp ce unul care nu are gînduri bune va spune: “Joacă toată noaptea”. Dacă se aude vreo melodie, unul va spune: “Ce psalmodii frumoase”, în timp ce celălalt va spune: “Ce cîntece mai sînt şi acestea?”.
\r\n
Vă aduceţi aminte cum s-au comportat faţă de Hristos cei doi tîlhari care au fost răstigniţi împreună cu El? Amîndoi ÎI vedeau pe Hristos sus pe Cruce, vedeau cum se cutremură pămîntul, etc. Dar ce fel de gînd şi-a pus în minte unul şi ce fel celălalt! Unul, cel de-a stînga, hulea şi zicea: „Dacă Tu eşti Hristos , mîntuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi”. Iar celălalt, cel de-a dreapta, spunea: “Noi, după dreptate, primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut niciun rău”. Unul s-a mîntuit, celălalt s-a osîndit.
\r\n
Cuv. Paisie Aghioritul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Ap. Simon Zilotul (I). Sf. Simon, ep. de Suzdal (1226). Mcc. Alfiu, Filadelf, Ciprian, Onisim şi Erasm (251). Cuv. Isidora cea nebună pentru Hristos (IV). Fericita Taisia (V).
\r\n
Utr.- In. XXI, 15-25. Lit.- Fapte XX, 7-12. In. XIV, 10-21. Apost.: I Cor. IV, 9-16. Mt. XIII, 54-58.
\r\n
Cum să citeşti Sf. Evanghelie
\r\n
Să citeşti Evanghelia cu cea mai mare evlavie şi luare aminte. Nimic din ea să nu socoţi de mică însemnătate, prea puţin vrednic de cercetare. Din orişicare cuvînt al ei iese o rază de lumină. Nepăsarea faţă de viaţă înseamnă moarte.
\r\n
Citind despre leproşii, slăbănogii, orbii, şchiopii, îndrăciţii tămăduiţi de Domnul, să te gîndeşti că sufletul tău, care poartă rănile cele de multe feluri ale păcatelor şi e înrobit de către demoni, se aseamănă cu aceşti bolnavi. Învaţă din Evanghelie să crezi că Domnul, Care i-a vindecat pe ei, te va vindeca şi pe tine dacă Îl vei ruga cu rîvnă ca să fii vindecat.
\r\n
Să dobîndeşti o stare a sufletului care să te ajute în primirea vindecării; iar vindecarea sînt în stare să o primească cei care şi-au recunoscut păcătoşenia şi sînt gata să o părăsească (In. 9, 39, 41). Dreptului mîndru – adică păcătosului care nu-şi vede păcătoşenia sa – Mîntuitorul nu îi este de folos (Mt. 9, 13).
\r\n
Vederea păcatelor, vederea căderii în care se află tot neamul omenesc, e un dar deosebit al lui Dumnezeu. Cere să capeţi acest dar şi vei pricepe mai uşor cartea Doctorului Ceresc, Evanghelia.
\r\n
Străduieşte-te să-ţi însuşeşti Evanghelia cu mintea şi cu inima, încît mintea ta, ca să zic aşa, să plutească în ea, să trăiască în ea: atunci şi lucrarea ta cu înlesnire va deveni lucrare evanghelică. Poţi să reuşeşti asta citind cu evlavie, cercetînd cu deadinsul Evanghelia.
\r\n
Sf. Ignatie Briancianinov
\r\n\r\n\r\n
\r\n\r\n \r\n
Duminica a 7-a după Paști, a Sff. Părinți de la Sinodului I Ecumenic (325). Sf. sfnţ. mc. Mochie (295). Sfinţii Metodie (885) şi Chiril (869) întocmai cu Apostolii. Sf. Rostislav, cn. Moraviei (870). Cuv. Sofronie zăvorîtul (XIII). Sf. sfnţ. mc. Iosif, mitr. Astrahanului (1671). Sf. Nicodim, arhiep. Serbiei (1325).
\r\n
Utr. – Evgh. a 10-a, In., XXI, 1-14. Lit. – Fapte, XX, 16-18, 28-36. In., XVII, 1-13.
\r\n
Virtutea
\r\n
Atît de mare lucru este virtutea, veşnic şi de nebiruit, încît nu urmează neorînduielilor vieţii de aici. Ea zboară mai presus de cursele răutăţii şi observă toate lucrurile omeneşti ca o iscoadă de undeva, din înălţime, şi nu simte nici un lucru dintre cele trecătoare care provoacă tristeţe celorlalţi oameni. Şi asemenea cuiva care se găseşte pe o stîncă înaltă şi rîde de valuri atunci cînd vede că ele se ciocnesc de stîncă, risipindu-se degrabă în spume, la fel şi cel care lucrează virtutea, aflîndu-se pe teren sigur, nu pătimeşte nimic neplăcut din tulburarea lucrurilor, ci se găseşte în pace, bucurîndu-se de liniștea gîndurilor sale şi înţelegînd că lucrurile vieţii de aici nu diferă deloc de apele rîurilor care aleargă cu repeziciune şi năvală. Pentru că aşa cum vedem valurile mării, ba învolburîndu-se la mare înălţime, ba dispărînd, în acelaşi fel vedem şi pe cei care neglijează virtutea şi lucrează răutatea, fiind cînd plin de trufie şi cu o părere înaltă despre ei înşişi, impresionaţi de lucrurile vieţii de aici, cînd umiliţi şi ajunşi la sărăcia cea de pe urmă.
\r\n
Sf. Ioan Gură de Aur
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Săptămîna a 7-a după Paști. Sf. Epifanie, ep. Ciprului (403). Sf. Gherman, patr. Constantinopolului (740). Sf. sfnţ. mc. Ermoghen, patr. Moscovei (proslăvirea – 1913). Cuv. Dionisie de la Radonej (1633). Mc. Ioan Valahul (1662).
\r\n
Fapte, XXI, 8-14. In. XIV, 27-XV, 7. Irh. : Evr. VII, 26-VIII, 2. Mt. V, 14-19.
\r\n
Despre mîntuire
\r\n
Doi monahi vorbeau despre mîntuire. Unul dintre ei a zis:
\r\n
-Sufletul meu nu poate să se împace cu gîndul că cineva ar pieri în veci. Eu cred că Domnul, cumva, pe toţi îi va mîntui.
\r\n
Celălalt răspunse:
\r\n
-Sfinţii Părinţi spun că Dumnezeu a putut să facă pe om fără împreună lucrarea lui, însă a-l mîntui fără împreună-lucrarea şi acordul omului însuşi, nu este cu putinţă.
\r\n
Cel dintîi:
\r\n
-Cred că Dumnezeu, pentru mulţimea dragostei Sale, va birui împotrivirea făpturii, fără a-i silnici libertatea.
\r\n
Al doilea:
\r\n
-Mie mi se pare că nu trebuie să uităm că libertatea omului este potenţial atît de mare, că el poate, şi în planul vieţii vecinice, să se determine negativ faţă de Dumnezeu. Cei care nu ştiu aceasta sau uită de ea, se hrănesc cu lapte origenist.
\r\n
-Dar cum, asta-i nebunie!
\r\n
-Da, nebunie.
\r\n
-Dar ce e de făcut?
\r\n
-Dumnezeu vrea ca toţi să se mîntuiască, şi noi trebuie să lucrăm la mîntuirea tuturor, şi să ne rugăm pentru toţi; însă nici descoperirea, nici experienţa nu întemeiază presupunerea că toţi se vor mîntui. Libertatea este un mare dar, însă unul înfricoşat.
\r\n
Arhim. Sofronie Saharov
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Mţ. Glicheria, fecioara şi mc. Laodichie străjerul temniței (177). Mc. Alexandru Romanul (284-305). Cuv. mc. Macarie (1688). Sf. Gheorghe mărt., femeia lui Irina şi fiii lor (IX). Cuv. Eftimie Ivireanul (1028).
\r\n
Fapte XXI, 26-32. In. XVI, 2-13.
\r\n
Din Filocalie
\r\n
Nu sîntem mai tari ca Samson, nici mai înţelepţi ca Solomon, nici mai cunoscători ca David, nici mai iubitori de Dumnezeu ca Petru verhovnicul. Să nu ne încredem, aşadar, în noi. Căci zice Scriptura: „Cel ce se încrede în sine, va cădea cădere jalnică”.
\r\n
Să învăţăm de la Hristos smerită cugetare; de la David, umilinţă; iar de la Petru, să plîngem pentru căderile ce ni se întîmplă. Dar să nu deznădăjduim ca Samson, ca Iuda şi ca Solomon cel prea înţelept.
\r\n
Cuv. Isihie Sinaitul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Mc. Isidor (251). Sf. Nichita zăvorîtul, ep. Novgorodului (1108). Mc. Maxim (250). Cuv. Serapion Sindonitul (V). Sf. Leontie, patr. Ierusalimului (1175).
\r\n
Fapte XXIII, 1-11. In. XVI, 15-23.
\r\n
Ia aminte de tine însuţi!
\r\n
„Ia aminte de tine însuţi!”. Nouă, Dumnezeu, învăţătorul nostru, ne-a dat această mare poruncă ca noi să facem, cu ajutorul raţiunii, totul cu luare-aminte şi cu o continuă supraveghere a gîndurilor, ca să putem păzi cu străşnicie darurile date nouă de Dumnezeu: să fugim de păcat, după cum animalele fug de ierburile otrăvitoare, să urmărim dreptatea, după cum ele caută iarba cea hrănitoare. „Ia aminte de tine însuţi!”, ca să poţi deosebi ce-i vătămător de ce-i mîntuitor.
\r\n
Luarea-aminte este dublă: una, prin care privim lumea înconjurătoare cu ochii trupului; alta, prin care contemplăm pe cele nemateriale cu puterea raţională a sufletului. Dacă am spune că porunca „Ia aminte de tine însuţi!” se referă la funcţiunea vizuală a ochilor, ne vom convinge îndată că e cu neputinţă. Într-adevăr, cum ar putea omul să se cuprindă cu ochiul cu totul pe sine? Ochiul nu poate să se vadă nici pe sine; nu ajunge să vadă creştetul capului, nu vede spatele, faţa şi nici cum sînt aşezate măruntaiele înăuntru. Şi ar fi necucernic să spui că poruncile Domnului sînt cu neputinţă de îndeplinit! Rămîne deci să raportăm această poruncă la funcţiunea minţii. „Ia aminte de tine însuţi!”, adică: analizează-te pe tine însuţi în toate privinţele! Să ai neadormit ochiul sufletului pentru paza ta, pentru că „prin mijlocul laţurilor treci”; în multe locuri sînt înfipte de duşmanul tău curse ascunse; uită-te la toate cele din juru-ţi „ca să scapi din cursă ca o căprioară şi din laţ ca o pasăre”.
\r\n
“Ia aminte de tine însuţi!”. Nu lua aminte la trup, nici nu urmări cu orice chip binele trupului: sănătatea, frumuseţea, desfătarea cu plăceri, viaţa lungă; nu admira averile, slava şi puterea; nu socoti mare lucru pe cele ce sînt în slujba acestei vieţi trecătoare, ca nu cumva prin rîvna pentru ea să dispreţuieşti viaţa ta cea adevărată, ci ia aminte de tine însuţi, adică de sufletul tău. Pe el împodobeşte-l, de el poartă de grijă, pentru ca, prin luarea-aminte, să fie îndepărtată toată întinăciunea venită peste el din pricina răutăţii, să fie curăţit de toată ruşinea provenită de pe urma păcatului, să fie împodobit şi să strălucească cu toată frumuseţea virtuţii. Cercetează-te pe tine cine eşti, cunoaşte-ţi firea ta! Cunoaşte că trupul tău e muritor, iar sufletul nemuritor! Cunoaşte că viaţa noastră este dublă: una, proprie trupului, iute trecătoare; alta – înrudită cu sufletul, fără sfîrşit. „Ia aminte, deci, de tine însuţi!” Nu te alipi de cele muritoare, ca şi cum ar fi veşnice, nici nu dispreţui pe cele veşnice, ca şi cum ar fi trecătoare. Nu te uita la trup, că este trecător, ci poartă grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Ia seama cu toată luarea aminte de tine însuţi, ca să ştii să împarţi fiecăruia ce-i de folos: trupului, hrană şi îmbrăcăminte; sufletului, dogmele credinţei, creştere bună, deprinderea virtuţii, îndreptarea patimilor. Nu îngrăşa mult trupul, nici nu căuta să pui pe dînsul multă carne, pentru că „trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului, împotrivindu-se unul altuia”. Ia seama ca nu cumva îngrăşînd, trupul să dai multă putere părţii celei rele din tine.
\r\n
„Ia aminte de tine însuţi!”, ca după mărimea păcatului să primeşti şi ajutorul tratamentului. Ţi-i mare şi greu păcatul? Ai nevoie de pocăinţă adîncă, de lacrimi amare, de privegheri îndelungate şi de post necontenit. Ţi-i uşor şi mic păcatul? Să-ţi fie şi căinţa la fel cu greşeala. Numai „ia aminte de tine însuţi”, ca să cunoşti cînd ţi-i sănătos şi cînd ţi-i bolnav sufletul. Că mulţi oameni, din pricina marii lor neluări-aminte, suferă de boli grele, boli de nevindecat; şi nici aceia nu ştiu că sînt bolnavi. De asta mare este folosul acestei porunci, chiar pentru cei sănătoşi cu faptele. Deci aceeaşi poruncă tămăduieşte şi pe cei bolnavi, dar desăvîrşeşete şi pe cei sănătoşi.
\r\n
Sf. Vasile cel Mare
Users Today : 3235
Users Yesterday : 5646
This Month : 47819
This Year : 103824
Total Users : 600638
Views Today : 4353
Total views : 3804795