CALENDAR CREŞTIN ORTODOX cu citiri şi învăţături pentru fiecare zi a anului 2015: 22/ 9 APRILIE – 7 MAI / 24 APRILIE

22AprMc. Eupsihie (362). Mcc. Disan ep., Mariav pr., Avdiisus şi ceilalţi 270 (362-364). Cuv. mc. Vadim arhim. (376).

\r\n

Fapte, IV, 13-22. In., V, 17-24.

\r\n

\r\n

\r\n

 Înfruntarea hulitorilor

\r\n

Hula împotriva Duhului Sfînt este dispreţuirea celor sfinte, atunci cînd omul este în toate minţile. Atunci se face vinovat. De pildă, unuia ce mi-a spus: „Lasă-mă şi tu cu dumnezeii tăi…”, i-am dat o brîncă şi l-am aruncat cît colo, deoarece aceasta a fost hulă. Sau să presupunem că doi trec pe lîngă o biserică. Unul îşi face cruce şi spune şi celuilalt: „Fă şi tu cruce, omule!”, dar acela se împotriveşte zicînd: „Ei şi tu, ţi-ai găsit, de ce să-mi fac cruce?”. Acest dispreţ este hulă. Prin urmare, este cu neputinţă ca la un om evlavios să existe hulă. Dar şi neruşinarea este hulă împotriva Duhului Sfînt. Cel neruşinat denaturează sau calcă, de pildă, un adevăr evanghelic, pentru ca să-şi justifice căderea lui. Nu respectă realitatea, adevărul, ci îl mototoleşte întru cunoştinţă, calcă în picioare un lucru sfînt. Şi lucrul acesta devine încet-încet o stare de fapt, o situaţie. Apoi se depărtează harul lui Dumnezeu şi omul primeşte înrîuriri demonice. Iar dacă nu se pocăieşte, în ce va spori, ferească Dumnezeu! Dar dacă cineva s-a mîniat şi chiar a hulit împotriva Duhului Sfînt, această hulă nu este de neiertat, dacă omul nu crede în hula ce a spus-o, ci a spus-o, deoarece în clipa aceea, sub influenţa mîniei, şi-a pierdut controlul, dar îndată se pocăieşte. Neuşinatul însă justifică minciuna, ca să-şi îndreptăţească astfel căderea sa. Cel ce îşi îndreptăţeşte căderea, îl apără pe diavolul.

\r\n

Cuv. Paisie Aghioritul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

23aprMcc. Terentie, Pompie, African, Maxim, Zinon, Alexandru, Teodor şi ceilalţi 33 (249-251). Mcc. Iacov, pr., Aza și Avdichie, diaconii din Persia (380). Sf. sfnţ. mc. Grigorie V, patr. Constantinopolului (1821). Mc. Dimitrie (1942).

\r\n

Fapte, IV, 23-39. In., V, 24-30.

\r\n

Gîndurile de bănuială

\r\n

Să pui întotdeauna un semn de întrebare fiecărui gînd al tău, mai ales pentru că pe toate le vezi, de obicei, de-a stînga,precum de asemenea şi cîte un gînd bun pentru alţii, ca să nu păcătuieşti prin judecăţile tale.

\r\n

Atunci cînd înfrunţi ceea ce vezi prin gînduri bune, după puţin timp vei vedea că toate au fost într-adevăr aşa, precum le-ai văzut cu gînduri bune. Iţi voi spune o întîmplare, ca să vezi ce face gîndul cel de-a stînga. Într-o zi, vine la Colibă un monah şi îmi spune: “Părin­tele Haralambie este vrăjitor. A făcut vrăji”. “Ce spui, nenorocitule? Nu ţi-e ruşine?”, îi spun. “Da, îmi spune, l-am văzut într-o noapte cu lună că făcea “m, m, mmm…”, şi vărsa ceva dintr-o damigeana în nişte crengi”. Intr-o zi, mă duc şi îl găsesc pe Părintele Haralambie. “Ce faci, Părinte Haralambie?” îl întreb. Cum o mai duci? Cineva te-a văzut că ai aruncat ceva dintr-o damigeana în rugi şi făceai “m, m, mmm…”. “Erau nişte crini în rugi şi m-am dus să-i ud”, mi-a spus. Spuneam: «Bucură-te, mireasă pururea Fecioară!» şi aruncam puţină apă pe un crin. «Bucură-te, mireasă pururea Fecioară!» şi aruncam puţină apă pe altul… Umpleam din nou damigeana şi udam iarăşi”. Vezi? Şi celălalt l-a luat drept vrăjitor.

\r\n

Văd la unii mireni ce gînduri bune au. În timp ce alţii, sărmanii, cît se chinuiesc cu lucruri care nici nu există şi pe care nici diavolul nu ar fi putut să le gîndească. Odată, cînd a plouat după o mare secetă, am simţit o astfel de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, încît stăteam în chilie şi spuneam mereu: “Dumnezeul meu, îţi mulţumesc de milioane şi de miliarde de ori”. Afară, fără să ştiu, era un mirean şi m-a auzit. După aceea, cînd m-a văzut, mi-a spus: “Părinte, m-am smintit. Te-am auzit spunînd: “milioane-miliarde” şi mi-am spus: “Ce sînt acestea ce le spune Părintele Paisie?” Ce să-i fi spus? Eu Ii înălţăm mulţumiri lui Dumnezeu pen­tru ploaie şi acela credea că număr bani. Şi dacă ar fi fost un altul, ar fi putut veni noaptea ca să mă prade, să-mi dea şi o bătaie bună, şi în cele din urmă, să nu fi găsit nimic. Altă dată a venit cineva care avea un copil bolnav. L-am luat în bisericuţă ca să-l ascult. Cînd i-am auzit problema, i-am spus ca să-l ajut: ”Trebuie să faci şi tu ceva ca să-ţi ajuţi copilul. Metanii nu faci, post nu ţii, bani nu ai ca să faci milostenie, aşa că spune lui Dumnezeu: «Dumnezeule, nu am nici un bun ca să jertfesc pentru sănătatea copilului meu, voi încerca cel puţin să tai ţigara»“. Sărmanul a fost mişcat şi a făgăduit că o va face. M-am dus să-i deschid uşa ca să plece, iar acela şi-a lăsat ţigările şi bricheta în bise­ricuţă, sub icoana lui Hristos . Eu nu am observat nimic. După el a intrat un tînăr în bisericuţă, voind să-mi spună ceva. După aceea a ieşit afară şi fuma. “Voinicule, îi spun, nu este cuviincios să fumezi aici. Du-te puţin mai departe”. “Dar în biserică este îngăduit să fumezi?”, mă întreabă. Acela văzuse pachetul cu ţigări şi bricheta pe care le lăsase tatăl copilului bolnav şi şi-a pus în minte gîndul că fumez. L-am lăsat să plece cu gîndul lui. Bine, şi dacă fumam, aş fi fumat în biserică? Vedeţi ce înseamnă gîndul?

\r\n

Cuv. Paisie Aghioritul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

24aprSf. sfnţ. mc. Antipa, ep. Pergamului Asiei (68). Cuv. Ioan, ucenicul cuv. Grigorie Decapolitul (IX). Mcc. Proches și Martinian (67). Cuv. Farnufie (IV). Cuv. Iacov de la Jeleznoborovsk (1442). Sf. Varsonufie, ep. de Tveri (1576).

\r\n

Fapte, V, 1-11. In., V, 30-VI, 2.

\r\n

Din Filocalie

\r\n

Cînd vezi mintea ta ocupîndu-se cu plăcere cu cele materiale şi zăbovind pe lîngă chipurile lor, cunoaşte că le iubeşte pe acestea mai mult decît pe Dumnezeu. „Căci unde este comoara ta, acolo şi inima ta”, zice Domnul.

\r\n

Mintea, unindu-se cu Dumnezeu şi petrecînd în El, prin rugăciune şi dragoste, se face înţeleaptă, bună, puternică, iubitoare de oameni, milostivă, îndelung răbdătoare şi, simplu vorbind, poartă în sine aproape toate însuşirile dumnezeieşti. Dar despărţindu-se de El şi lipindu-se de cele materiale, sau se face dobitocească, ca una ce a devenit iubitoare de plăcere, sau sălbatică, războindu-se cu oamenii pentru aceasta.

\r\n

Cuv. Maxim Mărturisitorul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

25aprCuv. Vasile mărt., ep. Pariului (754). Sf. sfnţ. mc. Zinon ep. Veronei (260). Cuv. Isaac Sirul din Spoletul Italiei (550). Cuvv. mcc. Mina, David şi Ioan (636). Cuv. Antusa fecioara (801). Cuv. Atanasia, egumena (860). Cuv. mc. Serghie (1938).

\r\n

Fapte, V, 21-33. In., VI, 14-27.

\r\n

Şiretenia vrăjmaşului

\r\n

La păcătoşii dedaţi feluritelor patimi se bagă de seamă foarte limpede străduinţa şi silinţa vrăjmaşului diavol de a-i arunca în adîncul răutăţilor în aşa fel, ca mai apoi să le fie foarte greu să iasă din acel adînc la lumina lui Dumnezeu. Şi fiecare dintre noi, păcătuind, a băgat de seamă că şi pe noi vrăjmaşul se străduie să ne arunce în adîncul cel mai de jos al răului- iar prăpastia răutăţii e nesfîrşit de mare, căci diavolul l-a aruncat în ea pînă şi pe unul dintre Apostolii lui Hristos  – pe Iuda, unul dintre cei doisprezece. Aşadar, cît de mare este şiretenia, viclenia şi răutatea vrăjmaşului! La fel aruncă şi acum în toate răutăţile mii de oameni din toate păturile sociale. Luaţi seama cu grijă cum umblaţi (Efes. 5, 15).

\r\n

Nimic nu atacă diavolul, nimic nu huleşte, nu spurcă, nu batjocoreşte ca mădularele născătoare de copii ale bărbatului şi femeii; pentru aceasta există pe limba omenească numiri aparte, spurcate, de ocară, ce nu pot fi tipărite, prin care aceste mădulare sînt defăimate; pentru aceasta sînt tot felul de gînduri şi pofte spurcate, viclene, necurate, de vederi obraznice, viclene, necurate; pentru aceasta sînt romane şi tot felul de „lecturi uşoare”; pentru aceasta sînt tablouri şi statui smintitoare, ce reprezintă femei dezbrăcate; pentru aceasta e teatru, balet, pentru aceasta sînt dansurile cu peiptul decoltat.

\r\n

Sf. Ioan din Kronştadt

\r\n\r\n\r\n


\r\n

26aprDuminica a 3-a după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe. Sfintele Femei Mironosițe: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, Salomeea, Susana, Ioana, Marta, Maria și altele; drepții Nicodim și Iosif din Arimateea (prăynuirea în Duminica a 3-a după Paști).

\r\n

Sf. sfnţ. mc. Artemon, pr. din Laodiceea (303). Mc. Criscent din Mira Lichia. Mţ. Tomaida din Egipt (476). Cuv. mţ. Marta (1941).

\r\n

Utr. – Evgh. a 3-a, Mc., XVI, 9-20. Lit. – Fapte, VI, 1-7. Mc., XV, 43-XVI, 8.

\r\n

 Îndemn pentru bărbaţi

\r\n

Atunci cînd l-a făcut Dumnezeu pe bărbat, femeie în lume nu se afla. A luat atotbunul Dumnezeu o coastă de la bărbat şi a făcut femeia, precum femeile care sînt astăzi, şi a dat-o spre a-i fi mîngîiere. Dumnezeu a făcut-o pe femeie egală cu băbatul, iar nu inferioară.

\r\n

– Aici cum le aveţi pe femei?

\r\n

– Le avem ca inferioare.

\r\n

– E nedrept, fraţii mei! Iar dacă voiţi să fiţi bărbaţii mai buni decît femeile, trebuie să faceţi şi fapte mai bune decît acelea. Priveşte, şi femeile fac cele bune, şi merg în Rai, iar noi mergem în iad. La ce ne foloseşte că sîntem bărbaţi şi facem lucrurile cele mai rele? Mai bine să nu fim.

\r\n

Trebuie şi tu, o, bărbate, să nu o tratezi pe femeia ta ca pe o sclavă, pentru că făptură a lui Dumnezeu este ea, aşa cum eşti şi tu. Pe cît S-a răstignit Dumnezeu pentru tine, pe atît şi pentru ea. Tată Îl numeşti şi tu pe Dumnezeu, Tată Îl numeşte şi ea. Aveţi un Botez, o credinţă, Preacuratele Taine cu care te împărtăşeşti şi tu, şi ea. Nu o are pe Dumnezeu pe femeie mai prejos decît pe tine, de aceea a făcut-o din mijlocul bărbatului, ca să fie bărbatul ca un împărat, iar femeia ca un vizir, aşadar să fie bărbatul precum capul, iar femeia precum trupul. Pentru aceasta nu a făcut-o pe femeie din cap, pentru ca să nu-l dispreţuiască pe bărbat. De asemenea, iarăşi, nu a făcut-o din picioare pentru ca să n-o dispreţuiască bărbatul pe femeie.

\r\n

Cuv. Iosif Vatopedinul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

Săptămîna a 3-a după Paști.

\r\n

27aprSf. Martin mărt., ep. Romei (655). Mc. Ardalion (305-311). Mcc. 1000 din Persia și Azat, famenul (341). Mcc. Antonie, Ioan şi Evstatie (1347). Sf. Alexandru mărt. (1941).

\r\n

Fapte, VI, 8-VII, 5, 47-60. In., IV, 46-54.

\r\n

 Sfaturi

\r\n

Să căutăm un singur lucru: virtutea sufletului şi nobleţea modurilor noastre de vieţuire, ca să ne bucurăm de pace ca să trăim în unire şi dragoste veşnică. Pentru că cel ce şi-a luat femeie bogată, şi-a luat mai degrabă stăpînă a casei decît soţie. Pentru că şi fără aceasta femeile sînt pline de mîndrie şi cu uşurinţă cad în iubirea de slavă lumească, dar dacă se adaugă şi acest lucru (bogăţia), cum vor fi supuse soţilor lor?

\r\n

Dimpotrivă, acela care şi-a luat femeie de aceeaşi cinste sau mai săracă şi-a luat ajutor şi împreună-nevoitor şi şi-a băgat în casă toate bunătăţile. Deoarece nevoia sărăciei o îndeamnă să poarte de grijă cu multă atenţie de bărbatul ei, să se supună şi să asculte întru toate , şi alungă orice pretext de dihonie şi ceartă, precum şi aroganţa şi jignirea, şi se face căsătoria legătură a păcii, unirii, iubirii şi armoniei.

\r\n

Să nu căutăm să avem bani, ci să avem pace; să ne bucurăm de mulţumirea de fi împreună. Pentru aceasta este căsătoria, nu ca să umplem casele de război şi luptă, nu ca să avem dihonii şi certuri, nu ca să ne încăierăm între noi şi să ne facem viaţa de netrăit, ci ca să ne bucurăm de ajutor, să avem liman şi adăpost şi mîngîiere pentru rele neprevăzute şi ca să vorbim împreună cu femeia noastră în mod plăcut.

\r\n

Avînd, aşadar, toate acestea în mintea noastră, să nu ne gîndim la bani, ci la modurile bune de vieţuire, la curăţie şi înţelepciune. Pentru că o femeie cuminte şi cu nobleţe în felul de a fi şi cumpătată, chiar dacă este săracă, va putea să se folosească de sărăcie mai bine decît de bogăţie.

\r\n

Cuv. Iosif Vatopedinul

\r\n\r\n\r\n


\r\n\r\n28aprApp. din cei 70: Aristarh, Pud şi Trofim (67). Mţţ. Vasilisa şi Anastasia (68). Mcc. din Mesuchevia: Suhie și însoțitorii săi: Andrei, Anastasie, Teodorit, Iordan, Condrat, Luchian, Polieuct, Iacov, Foca, Dometian, Victor, Zosima (100-130). Mc. Sava Gotul (372).\r\n\r\nFapte, VIII, 5-17.  In., VI, 27-33.\r\n

Prezenţa vie a cuvîntului duhovnicesc

\r\n

Oricît ar vrea cineva, oricît ar urmări, oricît s-ar nevoi sau ar priveghea, nu poate să ducă o viaţă duhovnicească dacă nu are parte de sfătuire şi povăţuire duhovnicească. Prin urmare, cuvîntul este singurul mijloc pe care un stareţ, un părinte duhovnicesc îl are ca să-şi nască propriul său fiu, un fiu al lui Dumnezeu, şi să-l facă fiu al împărăției cerurilor. Cuvîntul purtător de viaţă este cel care dă putere sufletului, învăluie inima, este modalitatea care îi poate aduce monahului reuşita. Prin urmare, o mănăstire este vie dacă are învăţătură duhovnicească, cuvîntul lui Dumnezeu.

\r\n

Virtute există acolo unde există cuvînt. Te îndepărtezi de cuvînt? Te îndepărtezi de Dumnezeu, pierzi putinţa de a-L avea pe Dumnezeu. Cuvîntul este mijloc de transport care-L aduce pe Dumnezeu la tine. Cuvîntul, ba chiar şi litera cuvîntului, este o taină care-L ascunde pe Dumnezeu. De aceea, Fiul lui Dumnezeu Se numeşte Cuvînt şi spune că omul nu trăieşte numai cu pîine, ci mai ales, cu cuvîntul (Mt. 4,4). Se poate ca cineva să trăiască şi fără pîine, dar fără cuvînt nu poate trăi.

\r\n

Noi, creştinii, uităm, din păcate acest adevăr, îl uită mănăstirile, de unde se trage şi nereuşita noastră. Ţine, dacă vrei, orice tipic, orice nevoinţă, tradiţia şi credinţa tuturor veacurilor. Pierzînd cuvîntul, Îl pierzi cu siguranţă pe Dumnezeu. Cuvîntul este inelul de legătură dintre tine şi Dumnezeu. Deoarece cuvîntul poate să umple inima, să ni-L descopere pe Hristos . Tatăl Se descoperă prin Fiul (Mt. 11,27), iar fiul Se descoăperă prin cuvînt, pentru că este Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu. Cuvîntul este cuvîntul Tatălui pe care mi-l însuşesc. Şi este şi cuvîntul Duhului, pentru că în cele din urmă, şi Duhul strigă în noi: „Avva, Părinte!”, adică vorbeşte despre Tatăl, descoperă, dovedeşte, dă putere şi face palpabilă şi simţită prezenţa, lucrarea şi puterea Tatălui. Nu există deci cuvînt duhovnicesc? Cuvîntul tatălui tău pămîntesc şi cuvîntul Duhului, adică cuvîntul lăuntric, contemplativ, duhovnicesc, pus în viaţă, însuşit şi trăit? Atunci îţi lipseşte ceea ce dă nerv duhului tău şi-l face să trăiască în Sfîntul Duh.

\r\n

În orice caz, prezenţa vie a cuvîntului o putem cmpleta, o putem întregi şi mări prin studiul Sfintei Scripturi şi a scrierilor patristice, care spun şi ele atît de multe. Nimic însă nu poate înlocui cuvîntul viu. De aceea şi Dumnezeu îi ameninţă pe iudei în Vechiul Legămînt cu foamea de cuvînt. Le voi da, zice, cea mai rea pedeapsă, lipsa cuvîntului (Amos. 8,11). Să ştim, aşadar, că atunci cînd nu avem cuvînt, sîntem condamnaţi mai rău şi decît cel mai mare condamnat de pe pămînt. Absenţa cuvîntului înseamnă părăsirea lui Dumnezeu. Şi atunci e nevoie să ne aplecăm asupra noastră înşine, ca să vedem ce putem face, doar, doar vom reuşi să ne mîntuim.

\r\n

Arhim. Emilianos Simonopetritul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

29aprMţţ. Agapia, Irina şi Hionia (304). Mc. Leonid şi mţţ. Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunerhia,Vasilisa, Teodora, Irina și altele (258).

\r\nFapte, VIII, 18-25.  In., VI, 35-39.\r\n

Căsătorie de probă

\r\n

De ce este nunta „taină mare”? Pentru că este comuniune cu Dumnezeu prin însoţire. Prin comuniunea omenească, ce este preînchipuire a vieţii şi a dorinţei, şi a voinţei, şi a plnului lui Dumnezeu, se împlineşte unirea cu Dumnezeu, se înfăptuieşte pronia dumnezeiască. Apostolul Pavel, referindu-se la nuntă, spune: „Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos  şi în Biserică” (Ef. 5,32). Nunta are importanţă şi este o Taină, pentru că e de nedezlegat, iar caracterul de nedezlegat al nunţii înfăţişează însoţirea nedezlegată a lui Dumnezeu cu omul. Nunta, potrivit cu înţelesul paulin şi cu terminologia evanghelică, nu este o „taină mare”, pentru că, printr-un element văzut, se transmite harul cel nevăzut, ci pentru că este ceva de nedezlegat. Cînd a fost descoperit acest adevăr de către Hristos  şi cînd l-a primit, şi l-a dezvoltat apostolul Pavel? Cînd s-a vorbit despre caracterul absolut şi de nedezlegat al căsătoriei (Mt.5, 31-32). De aceea apostolul, adresîndu-se corintenilor, zice: „Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare” (1 Cor. 7,27).

\r\n

Putem oare să ne imaginăm o căsătorie de probă sau provizorie? Căsătoria asta nu va fi o taină, pentru că nu va exista elementul indisolubil care închipuieşte locul lui Hristos  în Biserică, nedespărţirea Capului de Trup. Aşadar, căsătoria este, în realitate, o însoţire întru Hristos , prin închipuirea lui Hristos  şi a Bisericii.

\r\n

Arhim. Emilianos Simonopetritul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

30aprSf. sfnţ. mc. Simeon, ep. Persiei şi mcc. Avdelai şi Anania prr. și alții (344). Mc. Adrian (251). Cuv. Acachie, ep. Melitinei (435). Sf. Agapit, ep. Romei (536). Cuv. Zosima de la Soloveţ (1478). Aflarea moaştelor cuv. Alexandru din Svir (1641).

\r\n

Fapte, VIII, 26-39.  In., VI, 40-44.

\r\n

Din Filocalie

\r\n

Mai întîi harul trezeşte în chip dumnezeiesc conştiinţa. Aceasta îi face şi pe cei făcători de rele să se căiască şi să placă lui Dumnezeu.

\r\n

El e ascuns de asemenea în învăţătura ce ne-o dă aproapele. Iar uneori, se iveşte în cuget şi prin citire; sau învaţă mintea prin cugetarea naturală despre adevărul lui. Dacă deci nu vom ascunde talantul acestei cugetări, vom intra în chip simţit întru bucuria Domnului.

\r\n

Cuv. Marcu Ascetul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

MAI

\r\n\r\n\r\n


\r\n

1maiCuv. Ioan, ucenicul cuv. Grigorie Decapolitul (820-850). Mcc. Victor, Zotic, Zinon, Achindin şi Severian (303). Sf. Cosma mărt., ep. Calcedonului şi cuv. Auxentie (815-820). Sf. sfnţ. mc. Visarion pr. (1918).

\r\n

Fapte, VIII, 40-IX, 19.  In., VI, 48-54.

\r\n

 Fericirea

\r\n

O viaţă petrecută cu conştiinţa curată şi cu smerenie aduce pace, linişte şi adevărata fericire. Iar bogăţia, cinstea, slava şi înalta demnitate nu rareori sînt pricina multelor păcate şi fericirea aceasta nu este trainică. Pe lîngă acestea, vedem în învăţătura evanghelică a Domnului că bogatul care se desfăta în viaţa aceasta cu toate bunurile, după plecarea în veacul viitor, îşi dorea să se răcorească în chinurile lui măcar cu un strop de apă, dar a auzit răspunsul: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta (Luca 16, 25). Şi despre viaţa petrecută aici în strălucire, lux şi fericire închipuită, Domnul spune: Largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sînt cei care o află. Şi strîmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sînt care o află (Mt. 7, 14).

\r\n

Cuv. Macarie de la Optina

\r\n\r\n\r\n


\r\n

2maiCuv. Ioan de la Lavra Veche (VIII). Fericita Matrona de la Moscova (1952). Mcc. Teona, Hristofor şi Antonin (303). Sf. sfnţ. mc. Pafnutie, ep. Ierusalimului. Cuv. Nichifor. Sf. Gheorghe mărt., ep. Antiohiei Pisidiei (813-820). Sf. Trifon, patr. Constantinopolului (933).

\r\n

Utr. – Mt., XXV, 1-13. Lit. – Fapte, IX, 19-31.  In., XV, 17-XVI, 2. Fericitei Matrona: Gal., III, 23-29. Lc., VII, 36-50.

\r\n

 Unei mame, despre concursurile de Miss

\r\n

Îmi aduceţi la cunoştinţă, cu prostească bucurie, că fiica Dvs. a fost aleasă Miss. Ca şi cum aţi aştepta să vă felicit. Mie îmi e ruşine şi să scriu despre acest lucru, iar în loc de felicitări vă fac cunoscută profunda mea compătimire. Nu ştiu de ce mai spuneţi în scrisoare: „Pentru fiica mea, ca fată educată, lucrul acesta este foarte măgulitor”. Căci ce se poate spune despre educaţi şi needucaţi în zilele noastre? Între numeroasele crize contemporane, criza educaţiei este una dintre cele mai importante. Cine ştie care poate fi numită cu mai mult temei educată: o damă de la oraş sau o ciobăniţă sfioasă de la munte! În această privinţă, nu se va ajunge la o înţelegere pînă ce nu ne vom întoarce la concepţia despre educţie a poporului şi nu vom spune, în armonie cu multele milioane de glasuri ale poporului: educat (obrazovan) este cine are obraz. Iar cine nu are obraz nu este educat, oriunde ar locui, orice poziţie ar ocupa şi orice grămadă de cunoştinţe ar avea în cap.

\r\n

În satele noastre din Şumadia, despre frumuseţe se şopteşte, iar despre caracter se vorbeşte cu voce tare. Asta vine din adînca conştientizare de către popor a faptului că frumuseţea este un lucru trecător şi care nu depinde de om, în vreme ce caracterul este un lucru netrecător şi care depinde de om. Ştiţi, oare, cîntecul popular despre Miliţa fecioara? Ce minunat le-a răspuns unor linguşitori:

\r\n

Nu-s din iele ca să adun norii,

\r\n

Ci-s fecioară să privesc în faţă!

\r\n

Concursurile moderne de Miss sînt un obicei al vechilor popoare latine. În fapt, este doar un comerţ abil disimulat cu prostituate. Aţi urmărit soarta multelor Miss din Europa? Ce trist! Căsnicii stranii, copii din flori – sărmanii copii! -, procese sezaţionale între soţi, sinucideri. Iată-vă rubrica la care sînt înscrise de obicei „reginele frumuseţii”! Oare şi fiica Dvs… Mai bine i-aţi fi dat să citească actul despre moartea eroică a tatălui ei în Ţer-Planina decît să o fi expus la un concurs pestriţ şi primejdios. Cine vă poate garanta că marea Dvs. bucurie nu se va preface grabnic într-o nespusă întristare şi în ruşine – ruşine că vă veţi închide în cameră şi vă veţi ascunde faţa cu mîinile de lumina soarelui? Şi veţi şti că vecinii chicotesc răutăcios, şi asta vă va rupe şi mai mult inima.

\r\n

Dintre toate ispitele cu care omul are a se măsura în sine însuşi, frumuseţea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. Ea a fost biruită de sfînta Ecaterina şi Varvara, şi Anastasia, şi Parascheva, şi multe altele, care au cunoscut în sine o frumuseţe mai înaltă decît cea de pe sine. Dar va putea, oare, să o biruie fiica Dvs., care este lipsită de o vedere duhovnicească puternică şi care s-a expus o dată de bunăvoie la tîrgul frumuseţii? Să nu dea Dumnezeu, Puternicul! Căci frumuseţea este un gheţar de pe care se alunecă sigur în adîncul de foc.

\r\n

Negustorii americani de filme au născocit – cu totul din capul lor, mai mult pentru comerţ – că Iuda vînzătorul era cel mai frumos dintre cei doisprezece apostoli. Asta, fireşte, nu se poate dovedi cu nimic în lume afară, poate, de sfîrşitul lui Iuda. Precum aţi auzit şi aţi citit negreşit, sfîrşitul lui a fost asemănător cu cel al unora dintre reginele şi regii moderni ai frumuseţii. Acest „frumos” Iuda, după ce L-a vîndut pe Fiul lui Dumnezeu, s-a coborît la pîrîu şi s-a spînzurat. Şi aruncînd arginţii în templu, a ieşit şi s-a spînzurat.

\r\n

Cine merge la plimbare cu diavolul departe, greu se mai întoarce la calea dreaptă. Ce să vă sfătuiesc? Măritaţi-vă fiica cît mai degrabă, şi cu cît mai modest, cu atît mai bine. Cu un brutar sau cu un cizmar. Fireşte, dacă acel om cinstit se va hotărî să ia asupra sa o răspundere ca aceasta. Aşa puteţi trage nădejde că veţi trăi să vă bucuraţi de nepoţi legiuiţi şi veţi da mulţumită lui Dumnezeu. După atotputernicia Sa, Făcătorul îl poate opri pe om ca să nu cadă pe calea lunecoasă pe care a apucat-o din neştiinţă ori slăbiciune. Fie ca El să vă stea într-ajutor dumneavoastră şi celor pe care îi iubiţi cel mai mult pe lume – copiilor dumneavoastră.

\r\n

Sf. Nicolae Velimirovici

\r\n\r\n\r\n


\r\n

3maiDuminica a 4-a după Paști, a Slăbănogului. Cuv. Teodor Trihin. Cuv. Alexandru de la Oșevensk (1479). Mc. Gavriil pruncul din Belostok (1690). Sff. Grigorie (593) şi Anastasie Sinaitul (599), patrr. Antiohiei. Sf. Nicolae (Velimirovici), ep. Ohridei și Jicei (1956).

\r\n

Utr. – Evgh. a 4-a, Lc., XXIV, 1-12. Lit. – Fapte, IX, 32-42. In., V, 1-15.

\r\n

 Tîlcuire la Evanghelie

\r\n

 „De acum te-ai făcut sănătos; să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău.” Păcatul nu vătăma doar trupul, ci şi sufletul. Uneori, lucrul e cît se poate de vădit; alteori, nu atît de vădit, dar adevărul rămîne adevăr, că şi bolile trupului sînt toate şi întotdeauna urmare a păcatelor şi pentru păcate. Păcatul se săvîrşeşte în suflet şi îl face bolnav de-a dreptul; însă dacă trupul îşi trage viaţa de la suflet, fireşte că un suflet bolnav nu poate oferi trupului o viaţă sănătoasă. Singur faptul că păcatul aduce după sine întuneric sufletesc şi urît are o înrîurire nesănătoasă asupra sîngelui, care este temeiul sănătăţii trupeşti; dar dacă stai să te gîndeşti că el ne desparte de Dumnezeu, Care este Izvorul vieţii, şi îl pune pe om în potrivnicie faţă de toate legile care lucrează atît în el, cît şi în natură, te vei minuna cum de rămîne viu păcătosul după ce a păcătuit. Pricina este numai mila lui Dumnezeu, Care aşteaptă pocăinţa şi întoarcerea lui. Prin urmare, bolnavul este dator, mai înainte de orice, să se grăbească a se curăţi de păcat şi să se împace în conştiinţa sa cu Dumnezeu. Acest lucru netezeşte şi drumul lucrării binefăcătoare a medicamentelor. Am auzit că era un doctor de seamă care nu se apuca de tratament pînă ce bolnavul nu se spovedea şi nu se împărtăşea cu Sfintele Taine; şi cu cît era mai anevoie de vindecat boala, cu atît cerea mai stăruitor acest lucru.

\r\n

Sf. Teofan Zăvorîtul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

4maiSăptămîna a 4-a după Paști. Sf. sfnţ. mc. Ianuarie ep. şi mcc. Procul, Soson şi Faust diaconii, Dezideriu citeţul, Eutihie şi Acution (305). Sf. sfnţ. mc. Teodor din Perga Pamfiliei, maica sa Filipia şi mcc. Socrat, Dionisie, Dioscor (II). Mcc. Isachie, Apolos şi Codrat (303). Sf.  Maximian, patr. Constantinopolului (434).

\r\n

Fapte, X, 1-16. In., VI, 56-69.

\r\n

 Unei femei cultivate

\r\n

La batjocură să răspunzi prin zîmbet.

\r\n

Batjocura lor vine din răutatea inimiii; zîmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zîmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă Îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi batjocurii. Toate săgeţile acestea sînt boante la vîrf şi ascuţite la coadă, aşa încît, sărind înapoi din tine, pricinuiesc răni înşişi săgetătorilor.

\r\n

Soţia împăratului David, Mihala, şi-a bătut joc de o rugăciune însufleţită a bărbatului ei. De această batjocură Dumnezeu S-a aflat mai jignit decît împăratul David. Drept aceea, Cel Preaînalt a pedepsit-o pe Mihala, şi Mihala, fiica lui Saul, nu a avut copii pînă la moartea sa. Cine urmăreşte cu luare-aminte destinele şi întîmplările omeneşti, acela se poate încredinţa că şi în zilele noastre, Dumnezeu pedepseşte cu asprime pe cei ce îşi bat joc de lucrurile sfinte.

\r\n

Iar tu să spui batjocoritorilor tăi – asta dacă socoţi că vreun cuvînt este pentru ei leac mai tare decît tăcerea – să le spui: “Mă mint cumva ochii mei sau văd eu bine că voi, în fiecare zi, vă rugaţi de negustori şi de judecători şi de poliţişti ba pentru una, ba pentru alta? Şi atunci, de ce vă bateţi joc de mine cînd mă rog Veşnicului nostru Ziditor? Oare nu e mai caraghios să te rogi unui neputincios decît Celui Atotputernic? Oare nu e mai nebunesc lucru să te închini prafului decît Făcătorului de viaţă şi Domnului?

\r\n

Este la un prooroc o spusă: blestemat omul care nădăjduieşte în om. Cine îşi pune nădejdea într-un om muritor, într-o băşică vremelnică de spumă, şi nu şi-o pune în Dumnezeu Atotţiitorul, este – e limpede – blestemat. Şi acest blestem asupra lui şi asupra casei lui poate fi confirmat de experienţa vieţii de zi cu zi. Este limpede că la fel de blestemat este şi omul care se roagă numai omului, şi nu se roagă  Celui ce ţine toate şi poate toate”. Însă – ia seama! – uneori tăcerea e mai folositoare şi decît vorbele acestea.

\r\n

Prima batjocură tulbură sufletul rugător. Tu, însă, i-ai supravieţuit deja şi de la rugăciune nu ai încetat – iar batjocura repetată e un imbold. Şi tu, îmi spui, ai făcut experienţa acestui lucru. Acum, într-un anume fel, Dumnezeu ţi-e mai apropiat şi biserica mai dragă, şi rugăciunea mai dulce. Să ştii că va veni vremea cînd batjocura aceasta va înceta, iar în locul ei, vor veni încuviinţarea şi admiraţia şi lauda – şi atunci, sufletul tău va fi într-o primejdie mai mare decît acum. Acum te înveţi cu smerenia, iar atunci vei fi luptată de trufie. Aceasta însă este altă problemă, altă ispită.

\r\n

Să ştii că cei ce ne chinuie prin batjocură, tocmai aceştia sînt vrăjmaşii noştri. Şi la ei s-a gîndit Domnul cînd a poruncit: iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Ei ne fac binele neştiind ce fac. Amărîndu-ne şi strîmtorîndu-ne, ei aprind în noi torţa înflăcărării dumnezeieşti. Bîrfindu-ne pe la spate atunci cînd mergem la biserică, ei ne mînă mai aproape de Dumnezeu. Făcîndu-ne pămîntul supărător, ei ne fac cerul drag. Gerul şi vîntul nu vor binele copăcelului, însă şi fără să vrea, îi aduc binele. Aşa şi vrăjmaşii tăi, ţie.

\r\n

Drept aceea, iartă-le lor şi binecuvîntează-i, şi roagă-te lui Dumnezeu pentru ei, şi – ceea ce e culmea a toate – iubeşte-i ca pe cei mai mari binefăcători ai tăi după Dumnezeu.

\r\n

Dar dacă sufletul tău nu va răbda acest nimicnic şuierat de şarpe al prafului pămîntesc şi se va ruşina de Hristos , atunci vor rîde de tine nu numai oamenii, ci şi dracii. Mergi cît mai des în casele plîngerii (Eccles. 7, 5). Mergi cît mai des şi în cimitir. Gîndeşte-te la crucea lui Hristos  şi sărut-o cît mai des. Şi la sfîrşitul vieţii să te gîndeşti. Toate acestea te vor ajuta să te întăreşti în aşezarea rugătoare a fiinţei tale şi să ajungi la biruinţă desăvîrşită.

\r\n

Sf. Nicolae Velimirovici

\r\n\r\n\r\n


\r\n

5maiCuv. Teodor Sicheotul, ep. Anastasiopolei (613). App. Natanail, Luca şi Clement (I). Cuv. Vitalie (609-620). Sf. sfnţ. mc. Platon (1941). Sf. sfnţ. mc. Eustatie pr. (1918). Mutarea moaştelor binecr. Vsevolod – Gavriil, cn. de Pskov (1834).

\r\n

Fapte, X, 21-33. In., VII, 1-13.

\r\n

Din Filocalie

\r\n

Dacă ai purtări rele, nu ocoli reaua pătimire, ca, smerindu-te prin ea, să verşi trufia din tine.

\r\n

Unele ispite aduc oamenilor plăceri, altele – întristări, şi iarăşi altele – dureri trupeşti. Căci după pricina patimilor aflătoare în suflet, aduce şi doctorul sufletelor leacul prin judecăţile Lui.

\r\n

Necazurile încercărilor sînt aduse peste unii pentru ştergerea păcatelor săvîrşite, peste alţii – pentru oprirea celor ce vor avea să le facă. Dar afară de acestea mai sînt şi cele ce vin pentru dovedire, ca de pildă, cele venite asupra lui Iov.

\r\n

Cuv. Maxim Mărturisitorul

\r\n\r\n\r\n


\r\n\r\n6maiÎnjumătățirea Cincizecimii. M. Mc. Gheorghe Purtătorul de Biruinţă (303). Icoana Maicii Domnului “Portăriţa” (a doua aflare a icoanei  2012). Mcţ. împ. Alexandra (303). Mcc. Anatolie şi Protoleon (303). \r\n\r\nUtr.- Lc. XII, 2-12. Lit.-  Fapte XIV, 6-18.  In. VII, 14-30. M. Mc. Gheorghe: Fapte XII, 1-11. In. XV, 17-XVI, 2.\r\n

 Lumea şi trupul

\r\n

Pentru a dezrădăcina din inma omenească iubirea faţă de Dumnezeu şi aşteptarea vieţii viitoare, fericite şi nesfîrşite, vrăjmaşul se străduie tot timpul să ne rănească inima prin iubirea faţă de lume şi de înşelările ei, mai ales faţă de plăcerea coapselor, de plăcerile pîntecelui, de comorile pămînteşti, de strălucirea lumească sau de dragostea pentru propriul trup, pentru compătimirea de sine, cruţarea de sine, căutarea propriului plac: şi uite-aşa este călcată în picioare de către oameni, în fel şi chip, iubirea faţă de Dumnezeu, Care este singurul vrednic de toată iubirea noastră. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din toată puterea ta…(Lc. 10, 27). Aşa L-au iubit sfinţii, care au lepădat orice iubire lumească, păcătoasă, materială, trupească, degrab trecătoare, ce strică sufletul şi trupul.

\r\n

Dumnezeu ne trage sufletele în sus, iar vrăjmaşul – în jos, spre pămînt; toate plăcerile şi patimile omeneşti, toate pornirile păcătoase tind spre pămînt. Şi după năzuinţele pătimaşe ale sufletului către aşa-numitele bunuri pămînteşti sau după nepăsarea faţă de ele, este uşor de recunoscut dacă sufletul nostru este legat de Dumnezeu sau de pămînt, de bine sau de rău.

\r\n

Sf. Ioan din Kronştadt

\r\n\r\n\r\n


\r\n

7maiMc. Sava Stratilat şi cei împreună cu el 70 de ostaşi (272). Mcc. Pasicrat şi Valentin (228). Cuv. Alexie zăvorîtul, de la Pecerska (XIII). Cuv. Elisabeta (V). Mcc. Eusebie, Neon, Leontie, Longhin (303).

\r\n

Fapte, X, 34-43. In., VIII, 12-20.

\r\n

 Sănătatea duhovnicească

\r\n

Sănătatea duhovnicească înseamnă gînduri curate, minte luminată şi inimă curată în care îşi face sălaş mereu Hristos  şi Maica Domnului. Trezvia neîncetată împreună cu supravegherea de sine şi cu rugăciunea ne ajută foarte mult să dobîndim sănătatea sufletului. Rugăciunea este absolut necesară pentru curăţirea sufletului, iar curăţia – pentru păstrarea unei stări duhovniceşti bune.

\r\n

Desigur, viaţa nu este o tabără de vară. Are bucurii, dar are şi mîhniri. Înainte de Înviere este Răstignirea. Loviturile încercărilor sînt absolut necesare pentru mîntuirea sufletului nostru, deoarece ele curăţă sufletul. Aşa cum se întîmplă şi cu rufele. Cu cît le frecăm mai mult atunci cînd le spălăm, cu atît se curăţă mai bine. La fel şi cu caracatiţa, cu cît o lovim mai mult, cu atît mai mult se curăţă şi se înmoaie. Şi peştele este frumos atunci cînd înoată în mare şi este viu; chiar şi atunci cînd este în piaţă cu solzii şi măruntaiele lui. Dar se face folositor numai atunci cînd se curăţă – deşi se urîţeşte la exterior – iar apoi se frige. Tot astfel şi omul, atunci cînd pierde ceva lumesc, deşi la exterior se pare că îşi pierde viaţa, viabilitatea lumească, adică „solzii”, în realitate, însă, el se curăţă de orice lucru nefolositor întru sine şi se „frige”. Atunci se face folositor.

\r\n

Cuv. Paisie Aghioritul

\r\n 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *