CALENDAR CREŞTIN ORTODOX cu citiri şi învăţături pentru fiecare zi a anului 2015: 24 IANUARIE / 6 FEBRUARIE – 31 IANUARIE / 13 FEBRUARIE

6febCuv. Xenia (V). Fericita Xenia de la Peterburg (XIX). Sf. Gherasim, ep. de Velicopermsk (1441). Mc. Ioan de la Kazani (1529). Mcc. Vavila din Sicilia şi ucenicii lui Timotei şi Agapie (III). Cuv. Macedonie pustnicul (420). Mutarea moaştelor mc. Anastasie Persul (VII).

\r\n

1 In., II, 7-17. Mc. XIV, 3-9. Cuv.: Gal. V, 22-VI, 2. Lc. VI, 17-23.

\r\n\r\n

Desăvîrşirea

\r\n

Desăvîrşit se numeşte nu cel înaintat cu vîrsta, ci cel care totdeauna este desăvîrşit în gîndire. Vîrsta copilărească nu constituie o piedică, atunci cînd eşti desăvîrşit cu mintea şi nici nu-ţi foloseşte la ceva bătrîneţea, dacă eşti copil cu gîndurile. David, pe cînd era copil şi avea mintea desăvîrşită faţă de Dumnezeu, a fost ales rege, iar Saul, deşi ajuns la deplină bătrîneţe, a fost alungat din înalta demnitate regală. Vîrstnici erau şi bătrînii aceia care au cutezat să-şi bată joc de Suzana, iar Daniel, copil pe atunci, descoperindu-i, i-a condamnat. Însuşi Domnul nostru, intrînd în Ierusalim, a fost lăudat de prunci. Şi arborii de mulţi ani, dacă sînt neroditori, se taie; dacă însă pomul tînăr este roditor, atunci el este bine îngrijit ca să aducă şi mai multe roade.

\r\n

Sf. Vasile cel Mare

\r\n\r\n\r\n


\r\n

7febSf. Grigorie Teologul, arhiep. Constantinopolului (389). Sf. sfţ. mc. Vladimir, mitr. Kievului (1918). Sf. Moise, arhiep. Novgorodului (1362). Cuv. Anatolie de la Optina (1894). Mţ. Filițata și fiii ei: Ianuarie, Felix, Filip, Silvan, Alexandru, Vitalie şi Marcial (164). Cuv. Poplie Sirianul (380). Cuv. Maris, cîntăreţul (430). Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristările mele”.

\r\n

Utr. – In. X, 1-9. Lit. –2 Tim., III, 1-9. Lc., XX, 45-XXI, 4.  Irh.: I Cor. XII, 7-11. In. X, 9-16.

\r\n

 Tîlcuire la Evanghelie

\r\n

Cine sînt cei care „au înfăţişarea adevăratei credinţe, însă tăgăduiesc puterea ei”? Şi cine sînt ceilalţi, care „pururea învaţă şi niciodată nu pot să ajungă la cunoaşterea adevărului”? Primii sînt cei care ţin toate rînduielile din afară prin care se arată viaţa cucernică, dar nu au atîta voinţă încît şi stările lăuntrice să şi le orînduiască, aşa cum o cere adevărata cucernicie. Merg la biserică cu bucurie şi stau acolo cu bucurie, dar nu se silesc să stea şi cu mintea neabătută înaintea lui Dumnezeu, ci, căzînd înaintea Lui cu evlavie şi rugîndu-se puţintel, scapă frîiele minţii, iar aceasta zboară, înconjurînd întreaga lume. Reiese că în vreme ce la arătare ei sînt în biserică, după starea lor lăuntrică nu se află acolo: le-a rămas doar chipul cucerniciei, iar puterea ei n-o au. La fel cu ei şi în toate celelalte privinţe. Ceilalţi sînt cei care, intrînd pe tărîmul credinţei, nu fac altceva decît să-şi pună întrebări: ce e asta, ce e cealaltă, de ce aşa, de ce pe dincolo – oameni care suferă de curiozitate deşartă. După adevăr nu aleargă, numai să iscodească întruna; şi găsind răspuns la o întrebare, nu adastă mult timp asupra lui, ci simt degrabă nevoia de a căuta un alt răspuns. Şi uite-aşa se învîrt ziua şi noaptea, iscodind şi iar iscodind, fără a fi vreodată pe deplin mulţumiţi cu cele aflate. Alţii aleargă după desfătări, iar ei umblă să-şi satisfacă curiozitatea.

\r\n

Sf. Teofan Zăvorîtul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

8febDuminica Fiului Risipitor. Glasul al 2-lea.

\r\n

Soborul Sfinților Noilor Mucenici și Mărturisitori. Cuvv. Xenofont şi soția sa Maria și fiii lor Arcadie şi Ioan (V-VI). Mc. Ioan (1938). Cuv. Xenofont (1262). Mcc. Anania preotul, Petru şi cei şapte ostaşi împreună cu ei (295). Cuv. Simeon (390). Sf. Iosif, arhiep. Tesalonicului (830).

\r\n

Pomenirea tuturor răposaților prigoniți pentru credința lui Hristos .

\r\n

Utr. – Evng. a 2-a. Mc. XVI, 1-8.  Lit. –1 Cor., VI, 12-20. Lc., XV, 11-32. Mcc., Rom., VIII, 28-39. Lc., XXI, 8-19.

\r\n

 Fiul risipitor

\r\n

Pilda fiului risipitor, despre lepădarea de tată, despre viaţa independentă, ruptă de Dumnezeu, de adevăr, de orice e sfînt, despre foametea ce l-a cuprins atunci cînd i s-a întors ceea ce a făcut tatălui său. „Bătrîne, prea o lungeşti cu traiul! Nu pot să mai aştept clipa în care vei muri pentru a mă folosi de bunurile adunate de tine ce mi se cuvin drept moştenire! Să facem o înţelegere: tu nu mai exişti pentru mine! Mori şi dă-mi rodul muncii tale.” Şi a luat şi a risipit totul cu cei de teapa lui, care i se învîrteau prin preajmă pînă cînd nu a mai fost nimic de luat de la el; iar cînd nu a mai rămas nimic, aceştia i-au spus: tu nu exişti mai mult! Tu ai muri, nu mai eşti… – şi au plecat. Şi au rămas doar singurătatea, foamea, vitregia; şi atunci şi-a amintit că are un tată.

\r\n

Nu sîntem oare asemenea acestui tînăr? Oare nu procedăm la fel? Oare nu spunem în continuu lui Dumnezeu: Dă-mi, dă-mi! Îţi cer.. Iar cînd Dumnezeu răspunde: Ţi-am dat totul, cu preţul vieţii Mele şi al morţii pe cruce, şi al coborîrii în iad…, atunci spunem: bine! Acum pot să iau totul… Nu spunem într-atît de impertinent, nu! Însă atît de neruşinat trăim, procedăm, acelaşi neadevăr obraznic, îl ascundem în spatele cuvintelor dulcegi. Fiul risipitor s-a pocăit, s-a ridicat şi a mers înapoi la tatăl său; ştia că nu mai e vrednic să se numească fiu, – poate tatăl îl va lua ca argat la cîmp. Nu facem la fel cînd ne pocăim? Mergem cu încrederea că toate ne vor fi iertate, că sîntem fii şi fiice, că trebuie doar să ne prezentăm regretele şi Dumnezeu ne va ierta… E un adevăr! Nimeni nu va primei iertarea gratis; Dumnezeu va ierta – e adevărat; dar ce folos din asta, care e diferenţa din moment ce viaţa nu ni s-a schimbat cîtuşi de puţin? Vă amintiţi ce a răspuns Serafim de Sarov unuia dintre ucenicii sau vizitatorii săi: Dacă te vei ruga lui Dumnezeu te va ierta. Dar adu-ţi aminte cu ce preţ a obţinut el dreptul de a ierta! De fiecare dată cînd păcătuieşti şi ceri iertare, este ca o nouă răstignire a Sa pentru tine, doar pentru tine unul… Iată situaţia noastră: faptul că părintele a iertat este altceva; problema nu  e despre vrednicia, sfinţenia şi jertfirea părintească, ci despre noi înşine.

\r\n

Mitr. Antonie de Suroj

\r\n\r\n\r\n


\r\n

9febAducerea moaştelor Sf. Ioan Gură de Aur, arhiep. Constantinopolului (438).

\r\n

Utr. – In. X, 1-9. Lit. -1 In., II, 18-III, 10. Mc., XI, 1-11. Irh.: Evr. VII, 26-VIII, 2. In. X, 9-16.

\r\n

 Despre cuvintele: „Doamne miluieşte!”

\r\n

Vrei să ştii precis întrebuinţarea şi puterea acestor cuvinte?

\r\n

Rosteşte cuvintele acestea atît la singular cît şi la plural. Strigă ca orbul Bartimeu: Doamne, miluieşte-mă! Dar strigă şi ca cei zece leproşi: Doamne, miluieşte-ne! Roagă-te pentru tine, roagă-te şi pentru toţi oamenii.

\r\n

Rogu-mă Ţie, Doamne, pentru mine, cel născut întru neputinţă: Doamne miluieşte-mă! Şi pentru toţi oamenii, născuţi întru neputinţă: Doamne, miluieşte-ne!

\r\n

Amăgitu-m-a lumea şi am călcat legea Ta cea de viaţă făcătoare: Doamne miluieşte-mă! Şi pentru toţi cei ce au călcat legea Ta cea de viaţă făcătoare: Doamne, miluieşte-ne!

\r\n

 Încă o zi sau două voi mai fi oaspetele Tău în această lume, după care ca umbra mă voi duce şi mă voi număra între răposaţi: Doamne miluieşte-mă! Şi pentru toţi cei adormiţi întru credinţă rogu-mă Ţie: Doamne, miluieşte-ne!

\r\n

Doamne, miluieşte-i pe cei ce sînt la putere, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sînt în primejdie să ajungă oameni ai silniciei.

\r\n

Doamne, miluieşte-i pe cei ce sînt întru bogăţie, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sînt în primejdie să ajungă desfrînaţi.

\r\n

Doamne, miluieşte-i pe săraci şi pe orfani, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sînt înprimejdie să cadă în deznădejde.

\r\n

 Doamne, miluieşte-i pe cei ce au ştiinţă lumească, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sînt în primejdie să-şi facă dumnezei din sine, iar de Tine să uite.

\r\n

Şi de îţi va veni în minte cînd te rogi tu vreuna dintre fiinţele omeneşti, fie ea dintre răposaţi sau dintre cei vii sau dintre cei nenăscuţi încă, să spui îndată: Doamne miluieşte!

\r\n

Şi de îţi va veni în minte un om vrăjmaş al tău, spune: Doamne, miluieşte!

\r\n

Iar ce putere e în cuvintele acestea îţi va spune cînd vă veţi întîlni orbul Bartimeu: orb am fost, şi am văzut!

\r\n

Îţi vor spune leproşii: leproşi am fost şi ne-am curăţit!

\r\n

Îţi vor spune îndrăciţii: nebuni am fost şi ne-am înţelepţit!

\r\n

Îţi vor spune slăbănogii: bolnavi am fost şi ne-am însănătoşit!

\r\n

Îţi vor spune morţii: ”Morţi am fost şi am înviat!”

\r\n

Îţi vor spune apostolii: ”Furtună a fost şi s-a potolit!”

\r\n

Îţi va spune păcătoasa care s-a pocăit: ”Am păcătuit şi am primit iertare!”

\r\n

Îţi va spune tîlharul de pe cruce: ”Răufăcător am fost şi am intrat cel dintîi în Rai!”

\r\n

Sf. Nicolae Velimirovici

\r\n\r\n\r\n


\r\n

10febCuv. Efrem Sirul (373-379). Cuv. Isaac Sirul, ep. de Ninive (VII). Cuv. Teodosie (1568). Cuv. Paladie pustnicul (IV). Sf. Teodor mărt. (1933). Sff. sfţţ. mcc. Ignatie ep., Vladimir preotul,  cuv. mc. Vartolomeu şi mcţ. Olga (1938).

\r\n

1 In., III, 10-20. Mc., XIV, 10-42. Cuv.: Gal. V, 22-VI, 2. Mt. XI, 27-30.

\r\n

Nimeni nu trebuie să deznădăjduiască vreodată

\r\n

Ia aminte, frate, că pe nevoitori vrăjmaşul îi luptă în felurite chipuri. Astfel dar, înainte de a fi săvîrşită fărădelegea, o micşoreză în ochii acestora foarte. Şi mai cu seamă pofta desfătării trupeşti într-atît de măruntă o arată înainte de a se înfăptui, încît aproape că îi pare fratelui cu nimic deosebindu-se de a vărsa pe pămînt un pahar cu apă rece. Odată săvîrşită, cel viclean înalţă tare fărădelegea în faţa celui ce a păcătuit, ridicînd împotriva lui mii de valuri de gînduri, pentru ca, scufundînd mintea fratelui,  să-l tîrască pe acesta în adîncul deznădejdii.

\r\n

Aceste uneltiri ale vrăjmaşului ştiindu-le mai dinainte, iubite, ia aminte să nu fii înşelat de el şi să păcătuieşti. Dacă, însă, vei cădea în vreo greşeală, să nu stărui într-însa, deznădăjduind de a ta mîntuire, ci ridică-te şi întoarce-te către Domnul Dumnezeul tău şi-ţi va fi iertător. Căci îndurător şi milostiv este Stăpînul nostru, îndelung-răbdător şi mult milostiv, iar pe cei ce se pocăiesc cu adevărat nu îi leapădă, ci îi primeşte grabnic şi cu bucurie.

\r\n

Cînd îţi spune vrăjmaşul: „Eşti pierdut! Nu te mai poţi mîntui!”, tu să-i zici: „Eu am Dumnezeu milosîrd şi îndelung-răbdător şi nu deznădăjduiesc de mîntuirea mea. Cel care ne-a dat poruncă de şaptezeci de ori cîte şapte a ierta aproapelui, cu mult mai vîrtos El Însuşi iartă păcatele celor ce cu tot sufletul se întorc către Dînsul”. Şi astfel, cu harul lui Dumnezeu, se va îndepărta de la tine războiul.

\r\n

Cuv. Efrem Sirul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

11febMutarea moaştelor sf. sfnţ. mc. Ignatie Teoforul (107). Cuv. Lavrentie zăvorîtul, de la Pecerska, ep. de Turov (1194). Sff. Gherasim, Pitirim, Iona, epp. de Velicopermsk (XV). Mcc. Roman, Iacov, Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian (297). Mcc. Silvan ep., Luca diaconul şi Mochie citeţul (312).

\r\n

1 In., III, 21-IV, 6. Mc., XIV, 43- XV, 1. Pentru joi: 1 In., IV, 20-V, 21.  Mc. XV, 1-15. Sf. sfnţ. mc.: Evr. IV, 14-V, 6. Mc. IX, 33-41.

\r\n

Despre calea cea îngustă

\r\n

Viaţa omenească este o cale, începînd cu ceasul naşterii şi sfîrşind cu ceasul morţii. Această cale este de două feluri: largă şi îngustă. Calea îngustă este îngrădită cu hotarul legii lui Dumnezeu, şi nu ne îngăduie să ne abatem nici la dreapta, nici la stînga, rătăcind după voia noastră; calea cea largă este cea care a stricat îngrădirea legii lui Dumnezeu şi le dă celor ce o urmează libertatea de a hoinări după voia lor. Calea cea îngustă este împresurată de întristări, necazuri, prigoane şi batjocuri; calea cea largă leapădă toate acestea şi este deschisă pentru veseliile acestei lumi. Pe calea cea strîmtă stă, chiar de la intrare, crucea şi, dimpreună cu ea, smerenia, lepădarea de sine, răbdarea, blîndeţea şi toată virtutea, care pe dinafară este dispreţuită şi trecută cu vederea, însă pe dinăntru e măreaţă ca o împărăteasă îmbrăcată în haină cusută cu aur; pe calea cea largă e iubirea de sine şi, dimpreună cu ea, stau iubirea de slavă, iubirea de cinstiri, iubirea de argint, răutatea şi orice păcat, care pe dinafară este dulce şi atrăgător, însă pe dinăuntru este amar şi puturos. „Pe calea cea îngustă, spune Sfîntul Vasile cel Mare, este omorîrea trupului, pe cea largă e desfătarea trupului. Pe cea îngustă sînt lacrimile, pe cea largă – rîsul fără măsură. Pe calea îngustă e rugăciunea, pe cea largă – dănţuirea. Pe calea îngustă e suspinarea, pe cea largă – veselia şi săltările. Pe calea îngustă este curăţia, pe cea largă – desfrînarea.”

\r\n

Pe calea cea îngustă Înaintemergător este Însuşi Hristos , Fiul lui Dumnezeu, Care a purtat crucea şi a fost răstignit pe cruce, care grăieşte tuturor celor care vor a fi creştini: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, şi să-şi ia crucea sa, şi să-Mi urmeze Mie” (Lc. 9, 23). Pe această cale merg şi Îl urmează credincioşii Lui, care s-au lepădat de lumea aceasta şi de poftele ei şi şi-au luat crucea, urmîndu-L, ca pe o căpetenie şi mai-mare, prin smerenie, dragoste, răbdare, blîndeţe şi ascultare. Pe calea cea largă, călăuză este stăpînitorul lumii acesteia şi al întunericului, în urma căruia se plimbă cei robiţi acestei lumi, care urmează diavolului prin trufia lor.

\r\n

Sf. Tihon din Zadonsk

\r\n\r\n\r\n


\r\n

12febSoborul Sf. Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Sf. sfnţ. mc. Ipolit și împreună cu el mcc.: Chensurin, Savin, Aura fecioara, ce se numea și Hrisi şi alţi 20 de mucenici (III). Cuv. Zinon, ucenicul sf. Vasile cel Mare (V). Cuv. Zinon de la Pecerska (XIV). Mc. Teofil cel Nou (784). Fericita Pelaghia de la Diveevo (1884).

\r\n

Utr. – In. X, 9-16. Lit. – Irh.: Evr. XIII, 7-16. Mt. V, 14-19.

\r\n

 Darurile Sfintei Liturghii

\r\n

Creştinul, atunci cînd este cu luare aminte, primeşte multe daruri la Sfînta Liturghie. Îmi amintesc că atunci cînd m‑am întîlnit cu vrednicul de pomenire Părinte Sofronie, în mănăstirea de la Essex – care şi el este monah aghiorit şi un sfînt al zilelor noastre – mi-a spus: „Astăzi oamenii, din pricina decăderii naturii umane, nu au putere a se ocupa cu viaţa isihastă ca odinioară. Acest lucru însă este suplinit de participarea, de prezenţa noastră la Sfînta Liturghie.” De aceea fericit este credinciosul acela care iubeşte dumnezeiasca Liturghie, care se hrăneşte şi se mîngîie prin Sfînta Liturghie şi care primeşte împărtăşirea Duhului Sfînt.

\r\n

Atîta vreme cît continuă a se sluji Sfînta Liturghie nu trebuie să ne temem de nimic, noi, creştinii. Deoarece Sfînta Liturghie are mare putere. Un aghiorit pe care l-am întîlnit mi-a spus că în timpul săvîrşirii dumnezeieştii Liturghii se cutremură întreaga Biserică triumfătoare! De aceea, doresc a ne ruga cu toţii lui Dumnezeu – Care Se dăruieşte pe Sine în dumnezeiasca Liturghie, Cel Care aduce şi Se aduce – să ne deschidă mintea pentru a dobîndi simţirea celor săvîrşite în Liturghie. Deoarece, dacă avem simţirea celor săvîrşite în dumnezeiasca Liturghie, vom avea şi simţirea prezenţei lucrătoare a sfîntului har în această mare Taină. Să o rugăm şi pe Maica Domnului, care este prezentă şi are un rol de seamă în Sfînta Liturghie, pentru a ne ajuta şi dânsa a înţelege atît necesitatea cît şi ofertele, darurile pe care le primim la Liturghie.

\r\n

Arhim. Efrem, eg. Mănăstirii Vatopedi

\r\n\r\n\r\n


\r\n

13febMcc. doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, și împreună cu ei mcţţ. Atanasia şi fiicele ei Teodota, Teoctista şi Eudoxia (311). Sf. Nichita zăvorîtul, ep. de Novgorod (1108). Mcc. Victorin, Victor, Nichifor, Claudiu, Diodor, Serapion şi Papie (251). Mcţ. Trifena din Cizic.

\r\n

2 In., I, 1-13.  Mc. XV, 22, 25, 33-41. Doct. fără de arginţi: I Cor. XII, 27-XIII, 8. Mt. X, 1, 5-8. Mc.: Rom., VIII, 28-39. Lc., X, 19-21.

\r\n

În această zi se cîntă, din 1 Februarie, slujba înainte-prăznuirea Întîmpinării Domnului nostru Iisus Hristos  și Mc. Trifon. 

\r\n

Despre boală

\r\n

În vremea bolii simţim că viaţa omenească este asemenea unei flori care se ofileşte aproape îndată ce îşi desface petalele şi unui nor care se risipeşte fără să lase urme; că zilele noastre pier ca umbra; că trupul nostru se usucă aidoma florii cîmpului, că viaţa celui mai tare om este numai o adiere, că ea se scurtează cu fiece răsuflare şi că bătaia pulsului îl apropie, ca bătăile unui ornic, de ceasul cel din urmă, care aproape întotdeauna bate tocmai în clipa cînd omul crede că pînă la ea mai e multă vreme.

\r\n

O, boală, doctorie amară, dar aducătoare de sănătate! Cum fereşte sarea peştele sau carnea de putrezire, aşa şi orice boală păzeşte duhul nostru de putreziciunea şi de stricăciunea păcatului, neîngăduind patimilor – viermilor sufleteşti – să se zămislească în noi.

\r\n

Prin nerăbdare, nu scăpăm de suferinţa pe care ne-a rînduit-o Pronia lui Dumnezeu; dintr-însa nu urmează altceva, fără numai vătămare şi pierzare. Prin răbdare, orice suferinţă se uşurează. Uită-te la cei aflaţi în boală de multă vreme sau care şed mult timp în temniţă: aşa s-au obişnuit cu nenorocirea lor prin răbdare, că parcă n-ar simţi-o. Că necazul răbdare lucrează (Rom. 5, 3). Dimpotrivă, prin nerăbdare, durerea se înmulţeşte…

\r\n

Sf. Tihon din Zadonsk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *