CALENDAR CREŞTIN ORTODOX cu citiri şi învăţături pentru fiecare zi a anului 2015: 28 / 15 MAI – 7 IUNIE / 25 MAI

28maiCuv. Pahomie cel Mare (348). Sf. Isaia, ep. Rostovului (1090). Cuv. Ahilie, ep. Larisiei (330). Cuv. Eufrosin (1481).

\r\n

Fapte XXV, 13-19. In. XVI, 23-33. Cuv.: II Cor. IV, 6-15. Lc. XIV, 25-35.

\r\n

 Cînd se începe educația?

\r\n

\r\n

Educația copiilor începe din ziua căsătoriei; trebuie ca soții să trăiască în rugăciune, cu frica lui Dumnezeu. Dacă mama se roagă atunci cînd este însărcinată, pruncul simte lucrarea rugăciunii. Cînd apare sarcina, părinții să nu se tulbure. Să se roage și cînd vine pe lume pruncul, și cînd îl poartă în brațe. Mama, tot ceea ce face, cu rugăciune să facă. Să-l închine pe copil atunci cînd doarme, să se roage în timp ce-l alaptează sau cînd îi dă să mănînce.

\r\n

Astăzi mulți copii au pornici violente. Asta din pricina că nu au fost alăptați la sînul mamei. Cînd o femeie m-a întrebat dacă trebuie să-și hrănească copilul la sîn sau să-i dea lapte de vacă, i-am răspuns: ”Cine a născut copilul: tu – sau vaca?”.

\r\n

Țelul nostru nu trebuie să fie doar să împărtășim pruncul cu Sfintele Taine, ci să-l creștem într-o atmosferă de rugăciune acasă. Atmosfera casei trebuie să fie o atmosferă de rugăciune. Părinții să le insufle copiilor dragostea lor pentru Hristos  și Maica Domnului.

\r\n

Pentru copii e mai bine să iasă afară decît să stea în casă și să se uite la televizor.

\r\n

Arhim. Sofronie Saharov

\r\n\r\n\r\n


\r\n

29maiOdovania Praznicului Înălțarea Domnului. Cuv. Teodor cel Sfinţit (368). Cuv. Efrem (1545). Cuv. Casian (1537). Sf. sfnţ. mc. Alexandru, ep. Ierusalimului (III). Mcc. Vit, Modest şi Criscent (303). Cuvv. părinţi omorîţi în Lavra sf. Sava (614). Sf. Gheorghe II, ep. Mitilenei (IX).

\r\n

Fapte XXVII, 1-44. In. XVII, 18-26.

\r\n

Din Filocalie

\r\n

Aproape tot păcatul se face de dragul plăcerii. Iar desfiinţarea lui se face prin reaua pătimire şi întristare, fie de bună voie, fie fără de voie, prin pocăinţă, sau prin vreo certare adusă prin Providenţa dumnezeiască. „Căci dacă ne vom judeca pe noi înşine, n-am fi judecaţi; iar judecaţi fiind de Domnul, ne pedepsim ca să nu fim osîndiţi împreună cu ea.

\r\n

Cînd îţi va veni vreo încercare pe neaşteptate, nu învinovăţi pe cel prin care a venit. Şi vei afla îndreptare. Deoarece fie prin acela, fie prin altul, trebuie să bei amărăciunea judecăţii lui Dumnezeu.

\r\n

Cuv. Maxim Mărturisitorul

\r\n

Cînd, urînd patimile, sîntem tulburaţi şi mai tare de gîndurile neruşinate ale dracilor, să ne sprijinim şi mai mult pe credinţa în Domnul şi să ne facem şi mai întărită nădejdea în bunurile veşnice făgăduite, de care se silesc vrăşmaşii să ne lipsească şi să ne înstrăineze, din pizmă. Căci dacă n-ar fi foarte mari acele bunuri, n-ar arde dracii de o atît de mare pizmă împotriva noastră şi nu ne-ar săgeta aşa de des cu gînduri întinate, crezînd că îşi vor sătura furia lor şi ne vor împinge la deznădejde, prin supărarea multă şi cu anevoie de purtat.

\r\n

Cuv. Ioan Carpatiul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

30maiPomenirea celor adormiți. Ap. Andronic şi sf. Iunia (I). Cuv. Eufrosinia, cn. a Moscovei (1407). Sf. Ştefan, patr. Constantinopolului (893). Mcc. Solohon, Pamfamir şi Pamfilon (284-305).

\r\n

Fapte XXVIII, 1-31. In. XXI, 15-25. Pentru adormiți: I Cor., XV, 47-57. In., VI, 35-39.

\r\n

 Despre ”pomenirea” sinucigaşilor (!?…)

\r\n

Comentînd icoana Cincizecimii, a Pogorîrii Sfîntului Duh peste Sfinţii Apostoli, prof. P. Evdochimov susţine că Biserica se roagă în această zi şi pentru sinucigaşi: „ o dată pe an, De Rusalii, Biserica se roagă chiar pentru sinucigaşi…” (Evdochimov P. Arta icoanei. O teologie a frumuseţii. – Ed. Meridiane. – Bucureşti, 1993, – P. 286). El aduce ca argument un pasaj de la Rugăciunea a v-a de la Vecernia din ziua Cincizecimii, (Vecernia, numită „A plecării genunchilor”), în care se spune: „…Care şi la acest praznic, cu totul desăvîrşit şi mîntuitor, ai binevoit a primi rugăciuni de mijlocire pentru cei ţinuţi în iad, dîndu-ne nouă mari nădejde că vei trimite uşurare şi mîngîiere celor trimişi de întristări apăsătoare…; şi odihneşte sufletele robilor Tăi…, în loc luminat, în loc de verdeaţă, şi fă-i vrednici de pace şi iertare. Că nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, şi nici cei din iad vor îndrăzni a-Ţi aduce Ţie mărturisire, ci noi, cei vii…” (vezi: Rugăciunea a V-a de la Vecernia „A plecării genunchilor”).

\r\n

S-ar părea că are dreptate „profesorul”. „S-ar părea…”, dar lucrurile stau cu totul altfel, căci în rugăciunea a VI-a de la aceeaşi Vecernie se precizează pentru cine „din cei ţinuţi în iad, aflaţi în legăturile lui (ale iadului), se roagă Sfînta Biserică?”..:  – pentru „toate sufletele care au adormit mai înainte în nădejdea învierii şi a vieţi de veci...” (vezi: Rugăciunea a VI-a de la Vecernia „A plecării genunchilor”).

\r\n

Deci, pentru „cei adormiţi în nădejdea învierii”(!) . Şi aici ne întrebăm: Cine din cei ce şi-au ridicat viaţa (s-au sinucis) au făcut-o în  nădejdea Învierii? Niciunul, nimeni. Toţi au făcut-o fiind cuprinşi de diavoleasca deznădejde. Nu şi-au ridicat cugetul la Hristos  fie greutatea păcatului, fie nemărturisirea, fie mîndria, sau nebunia şi, într-un cuvînt, neatîrnarea serioasă i-a dus la sinucidere. Exemplu este Iuda. „Fiul pierzării”  (In. 17, 12). Cununa păcatelor a fost că şi-a ridicat viaţa: „S-a spînzurat” (Mt., 27, 5). Adică, ascultînd mai mult de păcat şi supus fiind diavolului, benevol s-a sinucis. Deci, binevol… nu i-a pus diavolul funia în gît, dacă ar fi fost aşa, s-ar fi făcut mucenic…

\r\n

Totuşi în ciuda la toate Prof. P. Evdochimov e de părerea că trebuie de săvîrşit şi pomenirea sinucigaşilor, chiar dacă şi numai o dată în an. Această părere este susţinută de mulţi clerici. Unii susţin că pomenirea s-ar putea săvîrşi după ce au trecut 7 ani de la momentul sinuciderii. Şi de ce anume 7? Care-i temeiul?

\r\n

Dar ce glăsuieşte Sf. Biserică?

\r\n

În „Aşezămintele Apostolice” (Cartea a 8-a, cap. 41, 42, 43) se indică direct pentru cine se roagă Sf. Biserică: Cap. 41: „Diaconul… adaugă şi acestea: şi pentru fraţii noştri adormiţi întru Hristos  să ne rugăm, ca Iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce a primit sufletul lui (sau al ei) să-i ierte toate greşelile…”. În Cap. 42 se spune la cîte zile să se facă pomenire, iar în cap. 43 se accentuează că pomenirea nu ajută celor nelegiuiţi.

\r\n

Nicăieri în stihirile de la slujbele de pomenire a tuturor celor din veac adormiţi, atît cele din Perioada Triodului, cît şi celei din Perioada Penticostarului, nu se pomeneşte de sinucigaşi.

\r\n

În Canonul 14 al Sf. Timotei al Alexandriei (‡ 385) se spune că pentru cei ce se sinucid, fiind ieşiţi din minte, se pot face rugăciuni; iar nu şi pentru cei se sinucid fiind întregi la minte.

\r\n

În Enciclica Patriarhilor Bisericii Soborniceşti a Răsăritului se spune: „Sufletele oamenilor ce au căzut în păcate de moarte, însă nu s-au deznădăjduit la vremea morţii, ci s-au pocăit înainte să se despartă de această viaţă, dar n-au apucat să aducă nici o roadă de pocăinţă, cum ar fi: rugăciuni, lacrimi, metanii, privegheri, zdrobirea inimii, mîngîierea celor sărmani şi celelate fapte de dragoste către Dumnezeu şi către aproapele, toate cîte Biserica Sobornicească le socoate dintru început plăcute lui Dumnezeu şi de bună treabă. Sufletele unora ca acestora se pogoară în iad şi rabdă pedepse pentru păcatele făcute, nefiind totuşi lipsiţi de nădejdea uşurării de ele. Iar uşurare primesc, după rînduiala nesfîrşitei bunătăţi a lui Dumnezeu, prin rugăciunile preoţilor şi prin facere de bine săvîrşite pentru cei morţi, şi, mai ales, prin puterea Jertfei Nesîngeroase,  care Biserica Sobornicească şi Apostolică porunceşte să se aducă zilnic pentru fiecare creştin în parte, spre odihna celor apropiaţi lui”.

\r\n

Părinţii au făcut teologie vie (a aplicat în viaţă), nu la birou sau la oficiu şi catedre (pentru care şi căderi, şi abateri). Dacă am admite viziunea Prof. P. Evdochimov, că: „Biserica ar trebui ca, în sîmbăta din ajunul Cincizecimii, să facă o dată pe an şi pomenirea celor sinucigaşi…”, atunci ar trebui s-o înceapă cu cel mai renumit: Iuda Iscarioteanul (!). Dar, vai! unde mergem? Astăzi facem pomenirea lui Iuda…, mîine vom canoniza pe Caiafa… unde ajunge ştiinţa „teologilor” fără trai şi experienţă?

\r\n

Diac. Ioan Munteanu

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

31maiDuminica a 8-a  după Paști.

\r\n

ZIUA SFINTEI TREIMI. CINCIZECIMEA.

\r\n

Pomenirea Sf. Părinţi de la 7 Sinoade Ecumenice. Mc. Teodot din Ancira şi mţţ. 7 fecioare: Alexandra, Tecusa, Claudia, Faini, Eufrasia, Matroana şi Iulia (303). Mcc. Petru, Dionisie, Andrei, Pavel şi Hristina fecioara (249-251). Mcc. Simeon, Isaac şi Vahtisie (IV). Mcc. Iraclie, Paulin, Venedim. Mcc. David şi Tarcian (693).

\r\n

Utr. – In., XX, 19-23. Lit. – Fapte II, 1-11. In. VII, 37-52; VIII, 12.

\r\n

Cincizecimea

\r\n

Pogorîrea Sf. Duh s-a făcut în zi de Duminică. Din acest fapt înţelegem importanţa Duminicii, pentru că cele mai mari evenimente împărăteşti au avut loc în această zi. După cum spune Sf. Nicodim Aghioritul, în prima zi, adică duminica, a început zidirea lumii, pentru că atunci a fost creată lumina. De asemenea, în zi de duminică a început reînnoirea creaţiei, prin Învierea lui Hristos , şi Duhului Sfînt. Crearea lumii s-a făcut de către Tatăl împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfînt, reînnoirea s-a făcut de către Fiul, prin bunăvoirea Tatălui şi participarea Duhului Sfînt, iar desăvîrşirea zidirii s-a făcut de către Duhul Sfînt, Care purcede din Tatăl şi este trimis prin Fiul.

\r\n

Desigur, spunînd aceste lucruri, scoatem mai întîi în prim plan Persoana Care a zidit lumea, apoi pe Cea Care a fost în centrul reînnoirii creaţiei şi, în fine, pe Cea Care a desăvîrşit-o. Dar, aşa cum am învăţat şi cum credem, lucrarea Dumnezeului Treimic este comună şi, în nici într-un caz, nu putem să despărţim sau să izolăm vreuna dintre Persoanele Sfintei Treimi.

\r\n

Felul în care Duhul Sfînt S-a descoperit pe Sine în ziua Cincizecimii arată faptul că lucrarea lui Hristos  nu este diferită de cea a Duhului Sfînt şi invers. Sf. Evanghelist Luca, cel care a scris faptele Apostolilor, spune: Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei şi s-au umplut toţi de Duhul Sfînt (Fapte 2,3-4).

\r\n

Tîlcuind acest fragment, Sf. Grigorie Palama face observaţi; de o înaltă valoare teologică, pe care trebuie să le expunem aici, deoarece demonstrează faptul că Fiul şi Sfîntul Duh sînt de o cinste şi de o slavă.

\r\n

În primul rînd, Duhul Sfînt şi-a făcut apariţia sub forma limbilor pentru a arăta că are aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu Cuvîntul, fiindcă nimic nu este mai legat de cuvînt decît limba. Astfel, s-a vădit că Duhul Sfînt nu are o lucrare diferită de cea a lui Dumnezeu Cuvîntul. În acelaşi timp, Duhul Sfînt a apărut în chip simţit, sub forma limbilor, pentru ca să arate că învăţătorul adevărului are nevoie de limbă cu har.

\r\n

Limbile sub forma cărora S-a arătat Duhul Sfînt erau de foc, lucru care are o mare însemnătate. Focul vădeşte faptul că Duhul Sfînt este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, deoarece Dumnezeu este foc mistuitor. Aşadar, Duhul Sfînt are aceeaşi fire şi aceeaşi lucrare cu Tatăl şi cu Fiul. În plus, limbile de foc arată chipul îndoit al felului în care lucrează propovăduirea Apostolilor, pentru că focul luminează, dar şi arde, în acelaşi fel în care învăţătura transmisă prin Hristos  îi luminează pe cei care se supun şi îi blestemă pe cei care nu cred. Desigur, focul, în chipul căruia Și-a făcut apariţia Duhul Sfînt, nu era un foc zidit, ci unul nezidit. De aceea, Sfîntul Evanghelist nu a spus limbi de foc, ci limbi ca de foc.

\r\n

Limbile de foc s-au împărţit şi au şezut pe capetele Apostolilor. Acest lucru este important, pentru că vrea să arate că numai Hristos  are întreaga putere şi întreaga energie Sfîntă, pentru că El este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt. Harul pe care îl primesc Sfinţii nu este fiinţă, ci energia lui Dumnezeu. Care oferă fiecărui om diferite daruri. Nimeni altcineva nu are întregul har sfînt, decît numai Hristos , Care, după trup, are plinătatea harului Sfînt.

\r\n

Faptul că aceste limbi de foc au şezut pe capetele Apostolilor arată vrednicia lor împărătească, dar şi unimea harului. Limbile de foc nu erau o energie zidită, ci energia necreată a lui Dumnezeu, şi tocmai de aceea ele au şezut pe capetele Apostolilor ca semn al slavei împărăteşti. În acelaşi timp, chiar dacă harul – adică energia Duhului Sfînt – se desprate, el rămîne unit. Cu adevărat, harul Sfîntului Duh este prezent şi lucrează „împărţindu-se nedespărţit şi rămînînd întreg în împărţire, după chipul razelor soarelui”. Cu alte cuvinte, cu toţii primim raza soarelui, adică energia soarelui, dar ea nu este despărţită. Atunci cînd omul se împărtăşeşte cu Preacuratele Taine, cu Trupul şi cu Sîngele lui Hristos , nu se împărtăşeşte numai cu o bucată din Trupul împărătesc, ci cu întreg trupul lui Hristos . În timpul sfintei Liturghii, preotul spune: „…se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce nu Se desparte…”.

\r\n

Prin urmare, energia Duhului Sfînt este aceeaşi cu energia Cuvîntului şi cu energia Tatălui, adică cu energia Dumnezeului Treimic. Mîntuirea omului înseamnă împărtăşirea din energiile necreate ale Sfintei Treimi.

\r\n

Arhim. Ierotei Vlahos

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

1iunSăptămîna I-îi după Cincizecime. Săptămînă cu harț.

\r\n

ZIUA SFÎNTULUI DUH.

\r\n

Sff. sfnţţ. mcc. Patrichie, ep. Prusiei şi cei împreună cu el: Acachie, Menandru şi Polien, preoţii (100). Cuv. Ioan, ep. Goţilor (790). Cuv. Corneliu din Comeli (1537). Binecr. cn. Ioan, (în călugărie – Ignatie) (1523). Cuv. Serghie de la Șuhtomsk (1609). Binecr. cn. Dimitrie, de pe Don (1389).

\r\n

Efes., V, 8-19. Mt., XVIII, 10-20.

\r\n

Pe tot parcursul săptămînii, inclusiv miercuri și vineri, nu se postește.

\r\n

Puterea de sus

\r\n

Atunci cînd a făgăduit ucenicilor că va trimite Duhul Sfînt, Hristos  le-a dat acestora o poruncă limpede: „Voi însă şedeţi în cetate, pînă ce vă ve-ţi îmbrăca cu putere de sus „(Lc., 24,49). Ucenicii au păzit această poruncă şi au stat cu toţii într-o casă din Ierusalim, în liniştea cugetului şi în rugăciune, aşteptînd revărsarea darului Duhului Sfînt. De aceea, Sfîntul Evanghelist Luca ne încredinţiează: Şi erau în toată ziua în templu, lăudînd şi binecuvîntînd pe Dumnezeu (Lc. 24, 53).

\r\n

În continuare, ar trebui să comentăm puţin propoziţia „pînă ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus”, deoarece are o însemnătate destul de mare. Hristos  nu a spus pur şi simplu că ucenicii vor primi Duh Sfînt, ci că vor fi îmbrăcaţi ca într-o armură duhovnicească, pentru a putea lupta împotriva vrăjmaşului. Aşadar, nu este vorba numai despre o iluminare a minţii, ci despre transformarea întregii fiinţe. Nu va mai exista  nicio părticică din trup şi nici o energie a sufletului care să nu fie acoperită de energia Duhului Sfînt.

\r\n

Se ştie faptul că, prin sfîntul Botez – care este considerat o taină începătoare, deoarece, prin el, ne facem mădulare ale trupului lui Hristos  şi intrăm în Biserică – ne îmbrăcăm în Hristos : cîţi în Hristos  v-aţi botezat, în Hristos  v-aţi îmbrăcat (Gal. 3, 27). În acelaşi timp,  însă, după făgăduinţa lui Hristos , ne îmbrăcăm şi în Duhul Sfînt. De altfel, acesta este şi scopul tainelor Botezului şi a Mirungerii, care sînt legate între ele.

\r\n

Îmbrăcarea creştinului în Sfîntul Duh nu este exterioară sau de suprafaţă, ci este una interioară, după exemplul unirii fierului cu focul. Atunci cînd este pus în foc, fierul se încinge în întregime, nu numai într-o mică parte din el. Astfel, cei care primesc Duhul Sfînt simt cum Acesta le umple inima, le luminează ochiul, le sfinţeşte auzul, le linişteşte gîndurile şi izvorăşte cunoştinţă, umplînd de înţelepciune şi de har întreaga lor fiinţă. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu întîiul mucenic şi Arhidiacon Ştefan, care, aflîndu-se în faţa Sinedriului, a arătat mai întîi binecuvîntarea pe care sufletul său a primit-o de la Duhul Sfînt, şi abia mai apoi a dezvăluit slava chipului său. Aşadar, energia Sfîntului Duh sfinţeşte, iluminează şi dă strălucire întregii fiinţe a omului.

\r\n

Biserica intonează un tropar uimitor: „Pe toate le dă Duhul Sfînt: izvorăşte proorocii, sfinţeşte pe preoţi, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune”. Toate harismele oferite membrilor Bisericii, ca de exemplu, vederea profetică, viaţa apostolică şi sfîrşitul mucenicesc, sînt dăruite de Duhul Sfînt. Aceasta înseamnă că vederea proorocilor nu este o scornire a gîndirii sau a imaginaţiei acestora, viaţa Apostolilor nu este o misiune creştină antropocentrică, iar mucenicia  sfinţilor nu este o lucrare a voinţei puternice. Toate acestea sînt daruri ale Duhului Sfînt.Printre aceste harisme, în care se îmbracă cei care primesc darul Duhului Sfînt, se află şi viaţa sfinţitoare a acelor oameni care se luptă pentru a păzi poruncile lui Dumnezeu, atît cît le este cu putinţă, şi pentru a trăi în curăţia sufletului şi a trupului, prin căsătoria după legile creştineşti şi prin traiul în societate sau prin slujirea păstorească a lui Hristos , cu greutăţile ei, etc., toate acestea fiind, aşadar, daruri ale Duhului Sfînt. Astfel, Duhul Sfînt „lucrează întreaga alcătuire a Bisericii”, care este Trupul lui  Hristos .

\r\n

Arhim. Ierotei Vlahos

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

2iunMcc. Talaleu, Alexandru şi Asterie (284). Aflarea moaştelor sf. Alexie, mitr. Moscovei şi a toată Rusia (1431). Mc. Ascalon (287). Cuv. Zabulon şi Susana, părinţii sf. Nina, luminătoarea Gruziei.

\r\n

Rom., I, 1-7, 13-17. Mt., IV, 25-V, 13.

\r\n

 Din Filocalie

\r\n

Mintea atentă la lucrarea ei ascunsă va dobîndi, împreună cu celelalte bunuri care izvorăsc din lucrarea neîncetată a păzirii de sine, şi izbăvirea celor cinci simţuri de relele din afară. Căci fiind neîncetat atentă prin virtutea şi prin trezvia sa, şi vrînd să se desfăteze cu gîndurile cele bune, nu îngăduie să fie furată prin cele cinci simţuri, cînd se apropie de ea gîndurile materiale şi deşarte. Ci cunoscînd înşelăciunea lor, le retrage de cele mai adeseori înăuntrul său.

\r\n

Stăruie înăuntrul minţii şi nu vei obosi în ispite; dar dacă pleci de acolo, rabdă cele ce-ţi vin asupra.

\r\n

Cuv. Isihie Sinaitul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

\r\n

3iunIcoana Maicii Domnului din or. Vladimir. Sff. Împăraţi şi Întocmai cu Apostolii Constantin (337) şi  mama sa Elena (327). Cuv. Casian Grecul (1504).

\r\n

Utr. – Lc. I, 39-49, 56. Lit.-  Rom., I, 18-27. Mt., V, 20-26.  Sf. întocmai cu Apost: Gal., I, 11-19. In., X, 1-9.  Născăt. de Dumnezeu: Filip. II, 5-11. Lc. X, 38-42; XI, 27-28.

\r\n

Căsătoria a treia

\r\n

În legătură cu cei care se căsătoresc a treia oară sau de mai multe ori, cei vechi au hotărît acelaşi canon care se potriveşte comparativ la cei cu a doua căsătorie: un an oprire de la împărtăşanie pentru a doua căsătorie, cu toate că alţii spun doi ani. Cît priveşte pe cei cu a treia căsătorie, cei vechi îi opresc de la împărtăşanie trei ani şi chiar patru ani. De fapt, ei nu-i mai spun căsătorie acestei împreunări, ci poligamie sau, mai curînd, un desfrîu continuu. De aceea a zis şi Mîntuitorul către femeia samarineancă, care schimbase cinci bărbaţi: „Acela care-l ai acum nu-ţi este bărbat”, pentru că cei care au trecut peste limita căsătoriei a doua nu mai sînt vrednici în ochii lor să se numească bărbat ori soţie. Pentru cei care se căsătoresc a treia oară, am primit obiceiul de afurisire pe cinci ani, nu din vreun canon, ci din urmarea celor primite mai înainte. Pe ei nu trebuie să-i oprim cu totul de la Biserică, ci să-i învrednicim de ascultare de doi ori trei ani şi după aceea să li se dea voie să stea împreună, dar de împărtăşirea binelui să fie încă opriţi, abia cînd vor arăta un rod oarecare de pocăinţă, abia atunci să se aşeze în locul împărtăşaniei.

\r\n

Sf. Vasile cel Mare

\r\n\r\n\r\n


\r\n

4iunMc. Vasilisc (308). Mc. Ioan (Vladimir), cn. Serbiei (1015). Pomenirea sfinţilor părinţi de la Sinodul II Ecumenic (381).

\r\n

Rom., I, 28-II, 9. Mt., V, 27-32.

\r\n

Din Filocalie

\r\n

Trei sînt cele ce ne mişcă spre cele rele: patimile, dracii şi hotărîrea cea rea. Patimile, atunci cînd dorim vreun lucru împotriva raţiunii, de pildă, mîncare – fără vreme şi fără trebuinţă, femeie – fără scopul naşterii de prunci, sau nelegitimă; sau iarăşi cînd ne mîniem sau ne supărăm fără să se cuvină, ca de pildă, împotriva celui ce ne-a ocărît sau ne-a păgubit. Dracii, ca de pildă atunci cînd, din neatenţia noastră, folosind prilejul, stîrnesc deodată cu multă furie patimile pomenite şi cele asemenea lor. Iar hotărîrea cea rea cînd, cunoscînd binele, alegem răul.

\r\n

Sînt multe lucruri bune prin fire făcute de oameni. De pildă, postul şi privegherea, rugăciunea şi cîntarea de psalmi, milostenia şi primirea de străini  sînt fapte bune prin fire. Dar cînd se fac pentru slava deşartă, nu sînt bune.

\r\n

Dumnezeu caută la scopul tuturor celor săvîrşite de noi, ca să vadă de le facem pentru El sau pentru altă pricină.

\r\n

Cuv. Maxim Mărturisitorul

\r\n***\r\n

Multă destoinicie şi mult folos cîştigă sufletul dacă rabdă cu tărie orice necaz, fie că vine de la oameni, fie de la draci şi dacă ştie că sîntem datori să purtăm ostenelele şi să nu învinuim pe nimeni decît pe noi înşine. Căci cel ce învinuieşte pe altul pentru necazurile sale, a alunecat din dreapta judecată a ceea ce se cuvine.

\r\n

Cuv. Ioan Carpatiul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

5iunCuv. Mihail mărt., ep. Sinadelor (821). Aflarea moaștelor sf. Leontie, ep. Rostovului (1164). Cuv. Eufrosinia, egumena de Poloţk (1173). Cuv. Paisie din Galicia (1460). Cuv. Mc. Mihail, monahul (IX).

\r\n

Utr. – Lc., VII, 17-30. Lit. – Rom., II, 14-29. Mt., V, 33-41. Botezătorului: 2 Cor., IV, 6-15. Mt., XI, 2-15.

\r\n

În această zi se cîntă slujba în cinstea Aflării a treia a capului Sf. Ioan Botezătorul, din Duminică, 25 mai.

\r\n

Hrana duhovnicească

\r\n

Mult ajută diferitele cărţi ale Sfinţilor Părinţi care, în zilele noastre, slavă lui Dumnezeu, circulă miile. În acestea află oricine tot ce îi trebuie. Ele sînt o hrană curată duhovnicească şi ne conduc în siguranţă pe calea cea dreaptă. Dar pentru ca să ajute, ele trebuie citite cu smerenie şi rugăciune. Textele patristice seamănă cu clişeele (folosite în medicină), căci precum în acestea se fotografiază starea trupească a omului, tot astfel şi în acelea se fotografiază starea lui duhovnicească. Fiecare propoziţie din textele patristice nu ascunde doar unul, ci mai multe sensuri şi fiecare le înţelege potrivit cu starea lui duhovnicească. Este bine ca să se citească textul original şi nu traducerea, pentru că uneori, traducătorul explică prototipul potrivit cu propria lui stare duhovnicească. Aşadar, ca să înţeleagă cineva pe Sfinţii Părinţi, trebuie să se strîngă puţin, să-şi concentreze mintea şi să trăiască duhovniceşte, pentru că duhul Părinţilor se percepe numai cu duhul. Mai ales Cuvintele Ascetice ale Sfîntului Isaac Sirul ajută foarte mult, dar trebuie studiate cîte puţin, astfel ca hrana pe care ele o oferă să fie asimilată. Everghetinosul este o mare binefacere, pentru că putem cunoaşte pe deplin duhul Sfinţilor Părinţi. Ajută mult, pentru că descrie nevoinţele Sfinţilor Părinţi împotriva tuturor patimilor, pe rînd, iar sufletul cunoaşte cum au lucrat aceia şi se foloseşte. Vieţile Sfinţilor constituie o istorie sfîntă, de aceea ajută foarte mult, mai ales pe copii. Dar să nu le citim ca pe nişte istorii.

\r\n

Nu este nevoie să avem multă ştiinţă de carte ca să dobîndim evlavia. Dacă vom cugeta la cele puţine pe care le ştim, inima se va îmboldi. Unul sare în aer dintr-un tropar, iar altul le ştie pe toate pe de rost, dar nu simte nimic, deoarece se mişcă în afara realităţii duhovniceşti. Citiţi, aşadar, pe Sfinţii Părinţi, fie şi numai un rînd-două pe zi, căci scrierile lor sînt vitamine foarte întăritoare.

\r\n

Cuv. Paisie Aghioritul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

6iunOdovania Cincizecimii. Cuv. Simeon stîlpnicul, cel din muntele Minunat (596). Cuv. Nichita stîlpnicul, de la Pereiaslav (1186). Mcc. Meletie Stratilat, Ştefan, Ioan, Serapion egipteanul, Calinic vrăjitorul, Teodor şi Faust şi cei împreună cu ei 1218 ostaşi cu femei şi copii (218). Fericita Xenia de la Peterburg (proslăvirea 1988).

\r\n

Rom., I, 7-12. Mt., V, 42-48. Cuv.: Col. III, 12-16. Mt. XI, 27-30.

\r\n

Sfaturi la citirea Sf. Evanghelii

\r\n

Nu cuteza să tîlcuieşti tu însuţi Evanghelia şi celelalte cărţi ale Sfintei Scripturi. Scriptura a fost întocmită de către sfinţii prooroci şi apostoli- întocmită nu după bunul plac, ci din insuflarea Sfîntului Duh (II Pt. 1, 2). Aşadar, cum să nu fie o nebunie tîlcuirea ei după bunul plac?

\r\n

Sfîntul Duh, Care a grăit prin prooroci şi apostoli Cuvîntul lui Dumnezeu, l-a tîlcuit prin Sfinţii Părinţi. Atît Cuvîntul lui Dumnezeu, cît şi tîlcuirea lui sînt dar al Sfîntului Duh. Numai această tîlcuire o primeşte Sfînta Biserică Ortodoxă! Numai această tîlcuire o primesc adevăraţii ei fii!

\r\n

Cel care tîlcuieşte după bunul plac Evanghelia şi întreaga Scriptură leapădă prin aceasta tîlcuirea ei de către Sfinţii Părinţi, de către Sfîntul Duh. Cel care leapădă tîlcuirea Scripturii de către Sfîntul Duh leapădă, fără nici o îndoială, însăşi Sfînta Scriptură.

\r\n

Şi cuvîntul lui Dumnezeu, cuvîntul mîntuirii, se face, pentru cei ce îl tîlcuiesc cu obrăznicie, mireasmă spre moarte, sabie cu două tăişuri cu care aceştia se junghie pe sine spre veşnică pieire (II Pt. 3, 16; II Cor. 2, 15-16). Cu această sabie s-au omorît pe veci Arie, Nestorie, Eutihie şi alţi eretici care, prin tîlcuirea după bunul plac şi cu obrăznicie a Scripturii, au căzut în hulă.

\r\n

La cine voi căuta, dacă nu la cel smerit şi blînd, care tremură de cuvintele Mele? (Is. 66, 2), zice Domnul. Aşa să fii faţă de Evanghelie şi de Domnul, Care este în ea.

\r\n

Sf. Ignatie Briancianinov

\r\n\r\n\r\n


\r\n

7iunDuminica I-îi după Cincizecime, a Tuturor Sfinților. Glasul al 8-lea.

\r\n

A treia aflare a capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului (850) (slujba se cîntă vineri, 23 mai). Sf. sfnţ. mc. Terapont, ep. Ciprului (IV). Sf. Inochentie, arhiep. Hersonului (1857).

\r\n

Utr.- Evng. 1. Mt., XXVIII, 16-20. Lit.- Evrei, XI, 33-XII, 2. Mt., X, 32-33, 37-38; XIX, 27-30.

\r\n

Lăsatul secului pentru Postul Sfinților Apostoli.

\r\n

 Despre citirea Sfinţilor Părinţi

\r\n

Toate scrierile Sfinţilor Părinţi sînt alcătuite sub insuflarea sau înrîurirea Sfîntului Duh. Minunată este conglăsuirea lor, minunată este ungerea lor de sus! Cel care se călăuzeşte după ele are drept călăuză, fără îndoială, pe Duhul Sfînt.

\r\n

Sfinţii Părinţi ne învaţă cum să ne apropiem de Evanghelie, cum s-o citim, cum să o înţelegem aşa cum trebuie, ce ajută şi ce împiedică înţelegerea ei şi ca atare, la început, citeşte mai mult scrierile Sfinţilor Părinţi; iar după ce acestea te vor învăţa cum să citeşti Evanghelia, citeşte cu precădere Evanghelia.

\r\n

Să nu socoţi că-ţi e de ajuns numai citirea Evangheliei, fără citirea Sfinţilor Părinţi! Acesta e un gînd trufaş, primejdios. Mai bine să te aducă la Evanghelie Sfinţii Părinţi ca pe un fiu iubit, ce a fost pregătit pentru aceasta prin scrierile lor.

\r\n

Mulţi, toţi care i-au lepădat nebuneşte şi cu trufie pe Sfinţii Părinţi, care s-au apropiat nemijlocit, cu îndrăzneală oarbă, cu minte şi inimă necurate de Evanghelie, au căzut în rătăcire perzătoare. Pe aceştia i-a lepădat Evanghelia: ea îi îngăduie la sine numai pe cei smeriţi.

\r\n

Fiecare să citească din Sfinţii Părinţi ceea ce se potriveşte cu felul său de viaţă. Pustnicul să-i citească pe Părinţii care au scris despre liniştire; monahul care vieţuieşte în chinovie, pe Părinţii care au scris povăţuiri pentru viaţa chinovială; creştinul care trăieşte în lume, pe Sfinţii Părinţi ce şi-au rostit poveţele pentru tot creştinul îndeobşte. Fiecare, în orice tagmă s-ar afla, să culeagă belşug de povăţuire din scrierile Părinţilor.

\r\n

Citirea cărţilor Părinţilor e maica şi împărăteasa tuturor virtuţilor. Din citirea cărţilor Părinţilor deprindem adevărata înţelegere a Sfintei Scripturi, credinţa dreaptă, vieţuirea după îndreptarul poruncilor evanghelice, adînca cinstire pe care se cuvine să o avem faţă de ele: într-un cuvînt, mîntuirea şi desăvîrşirea creştină.

\r\n

Sf. Ignatie Briancianinov

\r\n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *