\r\n
Sf. Iacov mărt., ep. (VIII-IX). Cuv. Serafim de la Vîriţ (1949). Sf. Chiril, ep. Cataniei (I-II). Sf. Toma, patr. Constantinopolului (610).
\r\nLiturghia Darurilor mai înainte Sfințite.\r\n
Experienţa dulceţii Duhului Sfînt
\r\n
E o mare deosebire între omul simplu care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfînt, şi omul, chiar foarte mare, care n-a cunoscut harul Sfîntului Duh.
\r\n
\r\n
E o mare deosebire între a crede numai că Dumnezeu există, cunoscîndu-L din natură sau din Scripturi, şi a cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfînt.
\r\n
În cel ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfînt, duhul arde ziua şi noaptea de iubire pentru Dumnezeu şi sufletul lui nu se poate să se alipească de nimic pămîntesc.
\r\n
Sufletul care n-a făcut experienţa dulceţii Duhului Sfînt se bucură de slava deşartă a acestei lumi, de bogăţii sau de putere; dar sufletul care L-a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfînt, tânjeşte numai după Domnul, iar bogăţiile şi slava lumii nu înseamnă nimic pentru el.
\r\n
Sufletul care a gustat Duhul Sfînt îl deosebeşte după gust; căci scris este: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” [Ps 33, 9]. David a cunoscut aceasta din experienţă, dar şi acum Domnul dă robilor Lui să cunoască din experienţă harul Lui şi îi va învăţa aceasta pe robii Săi pînă la sfîrşitul veacurilor.
\r\n
Cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfînt, acela a învăţat de la El smerenia, s-a asemănat învăţătorului său, Hristos Fiul lui Dumnezeu, şi a ajuns asemenea Lui.
\r\n
Cuv. Siluan Atonitul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Sîmbăta Sf. Lazăr. Învierea Dreptului Lazăr. Sf. sfnţ. mc. Vasile, pr. din Ancira (362-363). Mţ. Drosida, fiica împ. Traian (104-117). Cuv. Isaachie din Dalmata (IV).
\r\n
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur.
\r\n
Evr., XII, 28-XIII, 8. In., XI, 1-45.
\r\n
La masă se dezleagă la icre de pește.
\r\n
Dezlegări şi explicaţii
\r\n
În Sîmbăta, numită a Sf. Lazăr, Biserica Ortodoxă aminteşte de minunea săvîrşită de către Mîntuitorul Hristos în Betania – învierea lui Lazăr (prieten al lui Hristos ), mort de patru zile (In. 11, 1- 45).
\r\n
Sf. Biserică aminteşte despre această minune în slujbele din perioada Postului Mare, începînd cu ziua de Marţi din Săptămîna a 6-a – majoritatea stihirilor sînt închinate acestui eveniment. Din aceste stihiri, îndeosebi din cele din zilele de Marţi, Vineri şi Sîmbătă, vedem clar că această minune a învierii lui Lazăr este un simbol al învierii viitoare, a noastră a tuturor, a întregului neam omenesc şi totodată şi arătarea atotputerniciei lui Dumnezeu, Care răstoarnă legile naturii (firii) stricate, păcătoase. Şi această înviere se referă la persoana lui Lazăr atunci, în timp, iar pentru noi – este un „model”, simbol al celor ce vor să fie.
\r\n
Învierea lui Lazăr nu schimbă cu nimic firea noastră, căci Lazăr a înviat nu cu de la sine putere, ci Hristos l-a înviat, fiind Dumnezeu, avînd „putere de la Sine”: „…Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi să-l iau…”(In. 10,18); „ Şi eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac…”(In. 10,28). Sfinţii Părinţi, comentînd cu bună chibzuială mărturisirea Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan (In. 11, 43-44), prin glasul Duhului Sfînt au arătat că nu Lazăr, ci Hristos Mîntuitorul a săvîrşit minunea învierii.
\r\n
În această zi, Biserica Ortodoxă dezleagă la icre de peşte. Ne întrebăm de ce? Noi credem şi ştim că în Biserică nimic nu se face fără rînduială şi de aceea vom încerca să răspundem: de ce se dezleagă anume la icre, şi nu la peşte?
\r\n
Doar la sărbătorile închinate Domnului Iisus Hristos (adică Naşterea…,Botezul…, Schimbarea la Faţă…, Intrarea în Ierusalim…, Învierea…) Sf. Biserică face pogorămînt şi dezlegare la unele bucate (produse alimentare), căci în Hristos Iisus firea omenească s-a sfinţit, s-a îndumnezeit.
\r\n
Şi dacă ne întrebăm de ce în această zi se dezleagă la icră şi nu la peşte, Părinţii Bisericii ne răspund că au stabilit anume astfel, dorind prin aceasta să arate, că precum icra încă nu este ceva desăvîrşit, ci doar ceea ce trebuie să devină în viitor (icra este luată din peşte şi trebuie să devină, la rîndul ei, mai tîrziu (prin dezvoltarea, creşterea ei), ceea ce este cel care a depus-o, adică peşte (fireşte)), – aşa şi învierea lui Lazăr nu este desăvîrşită, adică adevărata înviere va fi atunci, cînd „Hristos va lua chip în voi…”(Gal.4,19) (adică în noi toţi – n.n.), prin curăţirea de păcat şi dobîndirea Împărăţiei Cerurilor, sau la cea de a Doua Venire (Mt.24, 30-31). În troparul din Sîmbăta Sf. Lazăr Biserica cîntă: „Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţîndu-o…” – adică învierea de la a Doua Venire este prezentă prin învierea lui Lazăr, care este ca şi un „model” (deşi, la rîndul ei, este departe de adevărata înviere de apoi), dar şi simbol al învierii ce neapărat va fi, va avea loc.
\r\n
Peştele (ί τίς – grec.) – iniţialele acestui cuvînt în limba greacă ar însemna următoarele: Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mîntuitorul. Iisus Hristos fiind „ Peşte” desăvîrşit, adică Dumnezeu (Iisus) desăvîrşit şi Om (Hristos ) desăvîrşit, într-o singură persoană, ne cheamă şi pe noi de a fi „peşti” desăvîrşiţi, adică dumnezei după har. Prin Iisus Hristos Mîntuitorul sîntem chemaţi şi putem să devenim dumnezei după har: „Eu am zis: „ Dumnezei sînteţi toţi şi fii ai Celui Preaînalt”(Ps. 81,6). Icra este din peşte şi sufletul omului de la Cel Veşnic este: „ A suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie…”(Fac. 2,7). Adică şi omul are „ceva” de la Dumnezeu, „ceva veşnic – sufletul. Peştele a depus icra. Dumnezeu S-a pogorît, a luat chipul omului, Noului Adam, ca să schimbe firea omului căzut. Sufletul cu trupul formează chipul lui Dumnezeu şi asemănarea Sa în Adam. „Şi Cuvîntul S-a făcut trup…” (In. 1,14) – dorind să aibă „ceva” comun şi cu Adam, adică cu omul, dar nu cu păcatul, pentru aceasta a luat trup „… şi S-a sălăşluit între noi…”, „…S-a făcut asemenea nouă…”. Mîntuitorul Hristos este Dumnzeu după fire, dar S-a făcut om, a luat chipul omului, ca şi omul, firea omenească, să poată să devină dumnezeu după har. Şi dacă „Peştele” (Mîntuitorul Iisus Hristos ) a luat chipul „icrei” (chipul omului), are, totuşi, toate particularităţile „Peştelui” şi rămîne „Peşte” cu Tatăl şi cu Duhul, iar cu noi, oamenii, este şi S-a făcut „icră”. Aşadar, noi sîntem asemenea icrei, care avem toate posibilităţile să „devenim” „peşti”(„dumnezei”) după har. Icra depusă poate să devină şi adevărat peşte. Căci şi începutul omului nu este mai mare decît o icră, poate chiar şi mai mic, dar devine om mai apoi; este chemat să devină în cele ale harului „peşte”, dar poate şi să putrezească ca o icră nedezvoltată la „fundul mării”(în adîncul şi întunericul păcatului).
\r\n
Sf. Biserică ne învaţă că în această zi, nu atît despre icră este vorba aici, cît despre înţelesul tainic pe care îl descoperă Sfinţii Părinţi în învierea lui Lazăr, înviere, care a depins de Hristos , şi cu nimic de Lazăr. În Sîmbăta lui Lazăr cel mort şi înviat pare să fie el în centrul evenimentului, cu toate că Hristos este Cel ce săvîrşeşte toate…
\r\n
Nu a ne îmbuiba cu mîncare şi băutură este rostul sărbătorii (căci astfel întunecăm conţinutul luminos al sărbătorii), ci privind la cele ce dezleagă Sf. Biserică, să înţelegem rostul şi sensul tainic al acestei dezlegări. Părinţii Bisericii au făcut totul cu bună chibzuială şi în mod desăvîrşit.
\r\n
Unii, în nebunia lor se întreabă: oare icra nu-i tot din peşte, de ce să nu mîncăm şi peşte?
\r\n
Sîntem pierduţi dacă vom gîndi astfel. Oare nu sîntem noi chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, cu suflare de viaţă? Şi cîţi răspundem la aceasta, ca să fie în noi adevăratul Chip şi Asemănare? Să ne ridicăm cugetul de la cele materiale la cele duhovniceşti, spirituale, ca să putem înţelege cele ce se ascund în ceea ce ne-au lăsat Sfinţii Părinţi.
\r\n
Diac. Ioan Munteanu
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Duminica a 6-a din Postul Mare, a Floriilor.
\r\n
INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM.
\r\n
Cuv. mc. Nicon ep. şi cei 199 de ucenici ai lui (251). Mcc. Filit, Lidia femeia lui, Macedon, Teoprepie, Cronid şi Amfilohie (117-138). Cuv. Nicon de la Pecerska (1088).
\r\n
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur.
\r\n
Utr. – Mt., XXI, 1-11, 15-17. Lit. – Filip., IV, 4-9. In., XII, 1-18.
\r\n
La masă se dezleagă la pește.
\r\n
Tîlcuire la Evanghelie
\r\n
Cine n-a fost să Îl întîmpine pe Domnul atunci cînd a intrat în Ierusalim ca un împărat şi cine n-a strigat atunci: „Osana, Fiul lui David”?! Dar n-au trecut decît patru zile şi acelaşi popor, cu aceeaşi limbă, striga: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L”! Uimitoare prefacere! Dar ce să ne minunăm? Nu facem şi noi acelaşi lucru atunci cînd, după primirea Sfintelor Taine – Trupul şi Sîngele Domnului -, îndată ce ieşim din biserică uităm tot, şi evlavia noastră, şi milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi, şi ne lăsăm, ca şi mai înainte, în voia faptelor iubirii de sine: la început „neînsemnate”, apoi mai mari, şi poate că, mai înainte chiar de a trece patru zile, măcar că nu vom striga altuia: „Răstigneşte-L!”, Îl vom răstigni pe Domnul în noi înşine. Şi toate acestea Domnul le vede şi le rabdă! Slavă îndelungii Tale răbdări, Doamne!
\r\n
Sf. Teofan Zăvorîtul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Săptămîna Patimilor. Cuv. Zaharia monahul. Sf. Artemie (Artemon), ep. Seleuciei din Pissida (I-II). Mcc. Petru şi Ştefan din Kazani (1552). Cuv. Iacob, mărt., ep. (VIII-IX).
\r\n
Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite.
\r\n
Utr. – Mt., XXI, 18-43, Lit. – Mt., XXIV, 3-35.
\r\n
Cugetări duhovniceşti
\r\n
Ca să-și învingă cineva patimile, trebuie să se cerceteze doar pe sine și nu să se uite în dreapta și în stînga. Trebuie să ne împotrivim patimilor și păcatelor înainte de a face rădăcini în sufletele noastre, căci, dacă le lăsăm să crească, nu vom mai putea să le îndepărtăm ușor. Pentru fiecare patimă care se naște în noi, avem nevoie de multă umilință, ca să putem înainta pe calea măreției dragostei Dumnezeiești, căci fără umilință nu am avea puterea și siguranța să urmăm acest drum. Dumnezeu ne-a menit Ierusalimului celui de Sus, ca să ne bucurăm de frumusețile pe care El le-a pregătit pentru noi.
\r\n
Numai acela care își are toată încrederea în Dumnezeu și Îl iubește, trăiește, pentru scurtă vreme, desfătare sufletească, după care urmează din nou suferințele. Cei care au vederea lui Dumnezeu, al căror duh este înălțat la Cer, cei care vor să-și afle adevărata patrie, aceia trăiesc încontinuu o mare bucurie sufletească, iar noi trebuie să fim fericite și să mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a așezat în stîna Sa.
\r\n
Să ne păzim ochii, auzul, să ne rugăm fără încetare, ca să păstrăm în sufletul nostru Harul lui Dumnezeu, căci pe cît ne vom strădui, pe atît vom căpăta puteri care ne vor ajuta să nu ne temem în clipele grele.
\r\n
Cînd omul se roagă, își dă seama din ce direcție se apropie diavolul ca să-l lovească. Cînd nu este atent, se strecoară demonii în el și fiind distrat și cu inima împietrită, aceștia fac tărăboi, întunecă mintea omului și devine și el ca diavolul.
\r\n
Se cuvine să ținem bine în mîini cheile de la poarta sufletului nostru. Să nu neglijăm îndatoririle noastre. Să nu dăm importanță dorințelor noastre (hrana, odihna etc.).
\r\n
Egumena Macrina Vassopoúlou
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Săptămîna Patimilor.
\r\n
BUNAVESTIREA PREASFINTEI STĂPÎNEI NOASTRE DE DUMNEZEU NĂSCĂTOAREA ŞI PURUREA FECIOARA MARIA. Sf. Tihon, patr., Moscovei și a toată Rusia (1925).
\r\n
Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur.
\r\n
Utr.- Lc. I, 39-49, 56. Lit.- Buneivestiri: Evr. II, 11-18. Lc. I, 24-38. A zilei: Mt., XXIV, 36-XXVI, 2.
\r\n
La masă se dezleagă doar la untdelemn.
\r\n
Cugetări duhovniceşti
\r\n
Să nu grăim împotrivă, problema aceasta a grăirii împotrivă este cel mai cumplit lucru: “nu, nu voi merge, de ce nu se duce aceea, de ce nu îi spui ei?…”. Prin strădanie, Îl veți găsi pe Hristos , v-o spun dintr-o mare experiență, pentru că am simțit acest lucru, căci, deși nevrednică și păcătoasă, dar în multa osteneală L-am văzut pe Hristos . De aceea osteneala este cel mai mare lucru.
\r\n
Să o iubim mult pe Maica Domnului. Să vă rugați la ea pe metanier, să faceți în fiecare zi Paraclisul și ne va duce pe toate în Rai. Am văzut-o ca fetiță de 15 ani, la momentul Heruvicului, cînd eram îngenuncheată.
\r\n
Stătea în picioare în fața Ușilor Împărătești și Îl ținea în brațe pe Pruncul Hristos . Nu voi uita ochișorii ei cei preadulci, care mă priveau, pînă în adâncul inimii mele pătrundea acea privire a ei. Erau albaștri și Maica Domnului avea două plete blonde, dar toată atenția mea se concentrase în ochii ei.
\r\n
Și o rugam și spuneam: ”Preasfînta mea, ce va fi cu noi, ce va fi cu această mănăstire, nimic nu facem, cum ne vom mîntui?” Și Maica Domnului a zîmbit, starea mea s-a schimbat din ziua aceea, a venit o seninătate în mine de la privirea Maicii Domnului.
\r\n
De aceea, atunci cînd va veni Harul lui Dumnezeu în sufletul vostru, veți spune: ”Doamnă și Stăpînă a lumii, eu nu ți-am dăruit nimic…” Dar să știm că le vom vedea grămadă aici, grămezi-grămezi mai alături, că și o ceapă de a dat cineva și un cartof și o bucată de ață, toate-toate le va vedea în cer.
\r\n
Și fiecare pas pe care îl va face omul, Harul lui Dumnezeu îl îmbogățește.
\r\n
Egumena Macrina Vassopoúlou
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Săptămîna Patimilor. Soborul Arhanghelului Gavriil. Sf. sfnţ. mc. Irineu, ep. de Sirmium (304). Mcc. Vatus şi Virca prr., Arpilla monahul şi 11 mireni (IV). Mţţ. Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo, Animaisa, Gaata împ. Goţilor şi Duclida (375). Cuv. Vasile cel Nou (944).
\r\n
Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite.
\r\n
Utr. – In., XII, 17-50. Lit. – Mt., XXVI, 6-16.
\r\n
Măsura în toate
\r\n
Prin el însuşi omul este lipsit de puterea de a împlini poruncile lui Dumnezeu, de aceea s-a zis: „Cereţi şi vi se va da” [Mt 7, 7]. Dacă nu cerem, ne chinuim pe noi înşine şi ne lipsim de harul Duhului Sfînt; fără har însă, sufletul se tulbură mult, pentru că nu înţelege voia lui Dumnezeu.
\r\n
Pentru a avea harul, omul trebuie să fie înfrînat în toate: în mişcări, în cuvinte, în priviri, în gînduri, în hrană. Şi oricui se înfrînează îi vine în ajutor învăţătura din cuvîntul lui Dumnezeu, care spune: „Nu numai cu pîine va trăi omul, ci şi cu tot cuvîntul ce iese din gura lui Dumnezeu”.
\r\n
Cuvioasa Maria Egipteanca a luat de la Sfîntul Zosima numai puţină linte cu degetul şi a zis: „Îmi e de ajuns aceasta, cu harul lui Dumnezeu”. Trebuie să te obişnuieşti să mănînci cît mai puţin cu putinţă, dar aceasta cu judecată, atît cît îţi îngăduie munca ta. Măsura înfrînării trebuie să fie aceea ca după masă să dorim să ne rugăm.
\r\n
Cuv. Siluan Atonitul
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Săptămîna Patimilor. Cina cea de Taină. Mţ. Matrona din Tesalonic (III-IV). Mcc. Manuil şi Teodosie (304). Cuv. Ioan Egipteanul (395).
\r\n
Liturghia Sf. Vasile cel Mare.
\r\n
Utr. – Lc., XXII, 1-39. Lit. – 1 Cor., XI, 23-32. Mt., XXVI, 1-20. In., XIII, 3-17. Mt., XXVI, 21-39. Lc., XXII, 43-45. Mt., XXVI, 40-XXVII, 2.
\r\n
Vindecarea
\r\n
Pentru vindecarea omului, Hristos a îndurat multe patimi: interogatoriul în fața arhiereilor și a lui Pilat, biciuirea, cununa de spini, mantia purpurie, purtarea Crucii spre Golgota, Răstignirea pe locul Căpățînii etc. De aici vedem îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, Care Le-a primit pe toate acestea pentru mîntuirea omului. Ziditorul a fost osîndit de zidirea Sa și Părintele a fost necinstit de copilul Său.
\r\n
Modul în care Hristos a primit suferința, ca și multele feluri de patimi la care Acesta a fost supus sînt de o mare importanță fiindcă prin acestea, Hristos a tămăduit diferitele boli ale omului și l-a dus pe el spre sănătatea duhovnicească. În calitatea de filocal, Sf. Nicodim Aghioritul a strîns laolaltă o serie de fragmente din Sfinții Părinți referitoare la diferitele feluri de patimi, din care vedem cauza pentru care Hristos a pătimit în acel fel.
\r\n
Hristos a primit cununa de spini pe capul Său pentru a arăta că a aruncat coroana pe care diavolul și-o pusese pe cap după biruința lui asupra noastră (Sf. Grigorie Palama). De asemenea, aceasta cunună simbolizează faptul că Hristos a răscumpărat blestemul creșterii spinilor pe pămînt, care a fost lăsat după căderea lui Adam. Cununa de spini mai înseamnă că Hristos a luat asupra Sa grijile și durerile acestei vieți, care sînt aidoma spinilor, și că S-a făcut Stăpîn și biruitor al cărnii și al păcatului (Sf. Atanasie cel Mare), pentru că regii sînt cei care poartă cununa.
\r\n
Veșmintele I-au fost scoase și a fost îmbrăcat în purpură pentru ca să scoată hainele pe care Adam le-a îmbrăcat după călcarea poruncii lui Dumnezeu și care sînt semnul morții (Sf. Atanasie cel Mare). Apoi, a fost din nou îmbrăcat cu haine pentru ca să înveșmînteze omul în nestricăciune pe care a avut-o înaintea căderii (Sf. Atanasie cel Mare).
\r\n
A luat în mînă trestia ca să-l omoare pe diavol, adică pe șarpele cel dintru început, fiindcă se obișnuiește ca șerpii să fie omorîți cu trestia (Sf. Atanasie cel Mare). De asemenea, a luat trestia pentru ca să pună capăt puterii diavolului asupra oamenilor (Sf. Grigorie Teologul), să șteargă zapisul păcatelor (Sf. Atanasie cel mare) și să scrie cu Sîngele Său împărătesc scrisoarea iertării păcatelor noastre (Sf. Teodor Studitul).
\r\n
S-a răstignit pe lemnul Crucii pentru a da oamenilor să mănînce din pomul vieții. Știm din Vechiul Testament că Adam a căzut și a pierdut comuniunea cu Dumnezeu prin gustarea din fructul lemnului. De aceea, trebuia ca omul să fie readus în raiul din care căzuse ca urmare a plăcerii printr-un alt lemn, și anume prin lemnul crucii. A fost pironit de cruce pentru ca să pironească păcatul. Și-a întins mîinile pe Cruce pentru a vindeca întinderea mîinilor lui Adam și a Evei atunci cînd au apucat fructul oprit, dar și pentru a uni ce era despărțit, adică pe îngeri cu oamenii și pe cele cerești cu cele pămîntești.
\r\n
Pe Cruce fiind a primit gustul fierii și a oțetului pentru vindecarea gustului dulce pe care l-au simțit Adam și Eva atunci cînd au mîncat fructul oprit (Sf. Grigorie Teologul). Astfel, Prin gustul oțetului a tămăduit gustul plăcerii oprite. Deasemenea, a murit pentru ca să omoare moartea.
\r\n
Sîngele și apa care au curs din coasta Sa simbolizează tainele fundamentale ale Bisericii, adică Botezul (apa) și Sfînta Împărtășanie (sîngele), dar și botezul muceniciei. Soarele și luna s-a întunecat pentru ca să-și arate doliul lor pentru Cel Răstignit. Hristos S-a urcat pe Cruce ca să vindece căderea lui Adam. Pietrele s-au despicat pentru că pătimea piatra vieții. Hristos i-a înviați pe morții care au intrat mai apoi în Ierusalim pentru a arăta că și noi vom intra în Ierusalimul ceresc după ce vom învia. După moartea pe Cruce a fost pus în mormînt pentru ca noi să nu ne mai întoarcem în pămînt, așa cum am făcut pînă atunci. În fine, Mîntuitorul a înviat pentru propria noastră înviere.
\r\n
Cuviosul Proclu, Patriarhul Constantinopolului, spune că Patima lui Hristos este curățitoare; moartea Sa este pricina veșniciei, pentru că l-a readus pe om la viață; coborîrea Sa la iad a fost pod pe care au trecut spre viață cei care muriseră de-a lungul veacurilor; miezul zilei atunci cînd Hristos a fost osîndit la moarte, este ștergerea osîndirii celei de seară din Rai; Crucea este doctorul pomului din rai; cuiele sînt cele care, prin cunoașterea de Dumnezeu, au prins și au ținut lumea care fusese bîntuită de moarte; spinii sînt strugurii viei iudeilor; fierea este pricina mierii credinței și mîngîierii în fața vicleniei iudeilor; buretele este cel care a șters păcatul din lume; trestia este cea prin care credincioșii au fost scriși în ceruri și care a zdrobit tirănia șarpelui celui începător al răului; Crucea este semn de împotrivire pentru necredincioși și semn slăvit de cei credincioși.
\r\n
Prin Patima Sa, Hristos a arătat că El este adevăratul doctor al oamenilor pentru că a vindecat toate relele pe care le adunase neamul omenesc de la căderea lui Adam. Așadar, Hristos este noul născător al oamenilor.
\r\n
Arhim. Ierotei Vlahos
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Săptămîna Patimilor. Pomenirea Mîntuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos . Cuv. Ilarion cel Nou (754). Cuv. Ştefan mărt. (815). Mcc. Iona şi Varahisie (330). Mc. Boian, cn. Bulgariei (830).
\r\n
La Utrenie se citesc cele 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos .
\r\n
Post strict. Zi aliturgică (nu se săvîrșește nici o Liturghie).
\r\n
Se citesc Ceasurile Împărătești.
\r\n
Vineri seara, la sfîrșitul Vecerniei, se scoate din altar Sf. Epitaf.
\r\n
Răscumpărarea
\r\n
Sfîntul Evanghelistul Ioan, care a fost de față la patimile lui Hristos de pe Golgota, consemnază episodul împungerii coastei Domnului cu sulița. După ce iudeii au primit învoire de la Pilat să curme viața celor răstigniți prin zdrobirea fluierilor picioarelor, pentru a putea fi îngropați, deoarece ziua de sîmbătă care urma era o zi mare, ostașii s-au apropiat și au văzut că Hristos deja murise. Deaceea, nu I-au mai zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată a ieșit sînge și apă (Ioan 19, 31-34). Tîlcuind acest episod, Sfinții Părinți fac o serie de observații importante.
\r\n
Potrivit Sfîntului Ioan Gură de Aur, în acel ceas, prin ieșirea sîngelui și a ape, ”S-a săvîrșit o taină fără seamăn”. Taina a constat în două fapte deosebite. În primul rînd, în vreme ce sîngele altor morți numai curge, pentru că se cuagulează imediat, Sîngele lui Hristos a ieșit șuvoi. În al doilea rînd, în timp ce sîngele curgea a ieșit din același loc și apă, sîngele și apa fiind însă separate, astfel încît să se deosebească. Acest lucru nu poate avea o altă explicație decît aceea că ”Cel împuns era supra om” și că a fost rînduiala lui Dumnezeu să se vădească cele două taine fundamentale ale Bisericii, adică botezul (apa) și Sfînta Împărtășanie (sîngele).
\r\n
Prin bunăvoire desăvîrșită și prin iconomia dumnezeiască, aceste fapte au arătat că, în acel ceas S-a întemeiat Biserica ce se sprijină pe cele două taine. Sfinții Părinți acceptă un paralelism între crearea Evei din coasta lui Adam și crearea Bisericii din coasta noului Adam, adică a lui Hristos. Dumnezeu a luat din coasta lui Adam și a făcut femeia, în același fel în care Hristos a zidit Biserica din coasta Sa. Deasemenea, Eva a fost creată atunci cînd Adam dormea, după cum și Biserica a fost zidită din coasta lui Hristos atunci cînd El era mort (Sf. Ioan Gură de Aur).
\r\n
Mai există și o altă tîlcuire a Sfinților Părinți legată de acest subiect. Eva, care a fost creată din coasta lui Adam, a adus moartea și stricăciunea pentru Adam și pentru neamul omenesc. Această înșelare a fost vindecată prin coasta noului Adam, adică a lui Hristos, care se face răscumpărătoare și curățitoare (Sf. Atanasie cel Mare). Astfel, dacă din coasta lui Adam a izvorît stricăciunea, din coasta noului Adam a izvorît viața (Sf. Ioan Gură de Aur). Coasta împunsă arată printre altele că mîntuirea nu este oferită numai bărbaților, ci și femeilor pentru că ele au fost create din coasta bărbatului.
\r\n
Biserica nu este o organizație religioasă ci este Trupul slăvit a lui Hristos. În Biserică există două mari taine, simbolizate prin sînge și apă. Acestea sînt Botezul și Sfînta Împărtășanie. Prin Sfîntul Botez firea omului se curăță și chipul său se spală, iar prin Sfînta Împărtășanie omul dobîndește viață. Din acest punct de vedere, Crucea este învierea și Viața.
\r\n
De aceea, atunci cînd, cugetînd lumește, iudeii L-au provocat pe Hristos să se coboare de pe Cruce pentru ca ei să creadă că El este Dumnezeu adevărat, Acesta nu a răspuns, pentru că știa că prin Cruce stăpînirea diavolului avea să fie sfărîmată și că prin Cruce și prin Învierea Sa va întemeia Biserica cu tainele Sale dătătoare de lumină. Gîndirea și concepția omenească se caracterizează prin micime. Rămînînd pe Cruce, Hristos a ”ieșuat” după criteriile omenești dar tocmai aceasta a fost marea Sa izbîndă.
\r\n
Arhim. Ierotei Vlahos
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Săptămîna Patimilor. Mcc. Marcu, ep. Aretuselor şi Chiril, diaconul (364). Cuv. Ioan pustnicul (IV). Cuvv. Marcu (XV) şi Iona de la Pskovo-Pecerska (1480). Sf. Evstratie mărt., ep. Chiului Bitiniei (IX).
\r\n
Liturghia Sf. Vasile cel Mare.
\r\n
Utr. – 1 Cor., V, 6-8; Gal., III, 13-14. Mt., XXVII, 62-66. Lit. – Rom., VI, 3-11. Mt., XXVIII, 1-20.
\r\n
Prima apariţie a Sfintei Lumini la Sf. Mormînt
\r\n
Minunea Sfintei Lumini a avut loc pentru prima dată în Mormîntul lui Iisus Hristos , în vremea Învierii Lui, cînd o Lumină puternică de o strălucire fără seamăn a inundat tot locul.
\r\n
În Evanghelia lui Luca se spune că Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, precum şi alte femei din Galileea, au venit la Mormîntul lui Iisus încă înainte de a se lumina de ziuă. Dar cînd au ajuns acolo, au constatat că piatra care astupase intrarea era deja răsturnată de la locul ei şi Mormîntul era gol. Şi în vreme ce se întrebau între ele ce se întîmplase, „li s-au arătat doi bărbaţi în haine strălucitoare”, care le-au spus: „De ce căutaţi pe Cel viu printre morţi? Nu este aici, ci a înviat”.(Luca 24, 5-6)
\r\n
Răspunsul ni-l dă Sfîntul Grigorie de Nyssa care spune că toţi cei care l-au urmat pe Apostolul Petru în acea noapte au crezut în Înviere, deoarece Mormîntul lui Hristos se umpluse de Lumină, care era şi vizibilă şi imaterială.
\r\n
„Toţi cei care erau cu Petru au văzut şi au crezut …, deoarece Mormîntul era plin de Lumină. Deşi era noapte, au văzut înăuntrul Mormîntului două chipuri, şi cu simţurile, şi duhovniceşte”.
\r\n
Sfîntul Ioan Damaschin spune că Lumina care a strălucit în Mormîntul lui Hristos în acea noapte a fost Lumina necreată a lui Dumnezeu-Creatorul; aceeaşi Lumină care a strălucit şi în vremea Schimbării la Faţă a lui Hristos pe muntele Tabor.
\r\n
Lumina care umple Mormîntul lui Iisus Hristos în vremea Învierii Sale este Lumina necreată a lui Dumnezeu în Treime Cel necreat.
\r\n
Prima arătare a minunii Sfintei Lumini necreate a avut loc exact în clipa cînd Iisus Hristos S-a întors din lumea morţilor pentru a fi preaslăvit prin Învierea Sa, înconjurat fiind de o Lumină nepercepută şi neapropiată. Aceeaşi Lumină umple Sfîntul Mormînt în fiecare an în timpul ceremoniei din Sîmbăta Mare.
\r\n
Candela neadormită
\r\n
Sfeşnicul sau candela „neadormită” a Sfîntului Mormînt a fost aprinsă pentru prima dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormîntul lui Hristos de către împărăteasa Elena, şi de aici a rămas nestinsă vreme de şaptesprezece veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an în dimineaţa Sîmbetei Mari, ca să se aprindă puţin mai tîrziu cu Sfînta Lumină.
\r\nHaralambie K. Skarlakidis\r\n\r\n \r\n
Tipicul rînduielii din Sîmbăta Mare începe dimineaţa şi are anumite etape:
\r\n\r\n
- \r\n
- În dimineaţa Sîmbetei Mari, se sting toate candelele dinăuntrul Bisericii şi
\r\n
\r\n
Mormîntul lui Hristos este pecetluit cu ceară curată.
\r\n\r\n
- \r\n
- La amiază, la orele 12, intră în Biserică Patriarhul grec-ortodox şi începe Sfînta Procesiune tradiţională, care constă în înconjurarea de trei ori a Sfîntului Mormînt.
\r\n
- După Procesiune se despecetluieşte Mormîntul şi schevofilaxul duce înăuntrul lui candela „neadormită” stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfînta Lumină.
\r\n
- În continuare, Patriarhul se dezbracă de veşmintele sale arhiereşti pentru a arăta smerenie şi evlavie faţă de Iisus Hristos şi rămîne îmbrăcat numai cu un stihar alb. După ce ia patru mănunchiuri de cîte 33 de lumînări fiecare, intră în Mormînt.
\r\n
\r\n
Înăuntrul Mormîntului propriu-zis, Patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi Îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvîntare şi sfinţire pentru oameni. Aproape în aceeaşi clipă Sfînta Lumină se arată şi se răspîndeşte în Biserică. În acelaşi timp aprinde şi candela „neadormită” dinăuntrul Mormîntului. Rînduiala se întregeşte cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte credincioşilor.
\r\n
Haralambie K. Skarlakidis
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\nÎNVIEREA DOMNULUI. SFINTELE PAȘTI.\r\n\r\nCuv. Ioan Scărarul (649). Sf. Sofronie, ep. de Irkutsk (1771). Proor. Ioad (X î. Hr.). App. Sostene, Apolos, Chifa, Chesarie şi Epafrodit (I). Sf. Evula, maica m. mc. Pantelimon (303). Cuv. Ioan cel tăcut (VI). Cuv. Zosima, ep. Siracuzei (662).\r\n\r\nLiturghia Sf. Ioan Gură de Aur.\r\n\r\nLit., – Fapte, I, 1-8. In., I, 1-17. La Vecernie: In., XX, 19-25.\r\n
Învierea lui Hristos
\r\n
Biserica prăznuiește Învierea lui Hristos începînd din momentul pogorîrii Sale la iad, unde a slobozit sufletele drepților Vechiului Testament de sub stăpînirea morții și a diavolului. Aceasta este rînduiala prăznuirii Învierii în Biserica noastră. Așa cum observăm din textele liturgice, prăznuirea Învierii începe din Vinerea Mare, odată cu slujba Utreniei Sîmbetei Mari, atunci cînd are loc purtarea Epitafului. Omiliile Părinților Bisericii din Vinerea Mare sînt, în realitate, cuvinte purtătoare de lumina biruinței Învierii.
\r\n
Acest lucru se vede și din hagiografia Învierii. Biserica a stabilit ca imaginea pogorîrii lui Hristos la iad să fie considerată o adevărată icoană a Învierii Mîntuitorului. Degur, există și icoane ale Învierii care descriu arătarea lui Hristos către Mironosițe și către ucenici, dar icoana Învierii prin excelență este cea a triumfului asupra morții, care s-a făcut prin pogorîre lui Hristos la iad, atunci cînd sufletul Său unit cu Dumnezeirea a purces în lumea întunericului, de unde a eliberat sufletele drepților Vechiului Testament, care Îl așteptau pe Izbăvitor.
\r\n
Înfățișarea Învierii sub forma Pogorîrii lui Hristos la iad are mai multe motivații teologice importante. Prima motivație este legată de faptul că nimeni nu L-a văzut pe Hristos în ceasul în care a înviat, fiindcă El a ieșit din ”mormîntul închis”. Venirea îngerului care a dat piatra la o parte de pe mormînt și cutremurul s-a făcut doar pentru ca mironosițele să se încredințeze de faptul că Hristos a Înviat. A doua motivație se leagă de faptul că Hristos a zdrobit stăpînirea morții și a diavolului în ceasul în care sufletul Său unit cu Dumnezeirea S-a pogorît la iad. Cu alte cuvinte, El a biruit moartea prin propria Sa moarte. Astfel, Tradiția Ortodoxă vădește faptul că, prin moartea lui Hristos , stăpînirea morții a fost zdrobită cu totul. De aceea, în Biserică se intonează: ”Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcînd…” Biruința lui Hristos asupra morții a avut loc exact în momentul în care sufletul său unit cu Dumnezeirea a zdrobit moartea. A treia motivație a unei astfel de reprezentări a Învierii provine din faptul că din pogorîrea Sa la iad, Hristos i-a eliberat pe Adam și pe Eva de sub stăpînirea morții. Dacă prin căderea lui Adam a căzut întregul neam omenesc, pentru că Adam a fost părintele din care ne-am tras cu toții, o dată cu Învierea Sa, am gustat și noi din fructele Învierii și ale mîntuirii. Datorită legăturilor firești care există între descendenți și ascendenți, ceea ce s-a petrecut cu protopărintele nostru s-a petrecut cu întreaga fire omenească.
\r\n
Din aceste motive, cea mai reprezentativă icoană a Învierii este considerată pogorîrea lui Hristos la iad. Așadar, după cum vom vedea și în continuare, punctul central al Învierii este omorîrea morții și izbăvirea de diavoli. În Biserică se cîntă: ”Prăznuim omorîrea morții, sfărîmarea iadului”. Izbăvirea de iad și desființarea morții constituie înțelesul adînc al sărbătorii Învierii.
\r\n
Arhim. Ierotei Vlahos
\r\n\r\n\r\n
\r\n
\r\n
Săptămîna Luminată – cu harț. Sf. sfnţ. mc. Ipatie, ep. Gangrei (326). Sf. Iona, mitr. Moscovei şi a toată Rusia (1461). Sf. Inochentie, mitr. Moscovei (1879). Cuv. Apolonie Egipteanul (IV). Sff. sfnţţ. mcc. Avdas, ep. Persiei şi Veniamin diaconul (418-424).
\r\n
Fapte, I, 12-17, 21-26. In., I, 18-28.
\r\n
Pe tot parcursul Săptămînii Luminate, inclusiv Miercuri și Vineri, nu se postește.
\r\n
Rînduiala şi minunea Sfintei Lumini
\r\n
În decursul îndelungatei perioade în care se menţionează istoriceşte minunea pogorîrii Sfintei Lumini, modul în care se săvîrşeşte ceremonia se leagă de prezenţa Patriarhului în interiorul Sfîntului Mormînt.
\r\n
De la sfîrşitul sec. al XV-lea pînă în zilele noastre, rînduiala se desfăşoară astfel: Patriarhul grec-ortodox intră singur în interiorul Sfîntului Mormînt, unde în genunchi, se adresează lui Hristos cu rugăciunea rînduită pentru pogorîrea Sfintei Lumini. Cu o mie de ani în urmă, ceremonia era însă diferită. Conform izvoarelor scrise, în primele secole, în care se menţionează istoric minunea, în momentul pogorîrii Sfintei Lumini din cer nu se afla nimeni în interiorul Mormîntului. Intrarea în mormînt era sigilată cu ceară de albine, în amintirea sigilării Mormîntului de către garda romană, şi Patriarhul rămînea în afara Mormîntului, lîngă intrare, de unde se adresa lui Hristos cu rugăciunile rînduite pentru pogorîrea Sfintei Lumini.
\r\n
Patriarhul rostea invocările rînduite în afara Mormîntului, înaintea întregii mulţimi. Cînd Sfînta Lumină cobora din cer, se puteau vedea îndată strălucirile alb-albăstrui care se răspîndeau peste tot şi în aceeaşi clipă se aprindea candela „neadormită” şi se lumina interiorul Mormîntului. Această Lumină, aşa cum se arată din mărturii, se vedea îndată printre jaluzelele sau zăbrelele metalice care existau la intrarea Mormîntului. Înăuntrul Mormîntului, aflat complet în întuneric şi gol, deodată, interiorul lui se lumina nu numai de flacăra candelei, ci şi de la Lumina care izvora din însăşi piatra Mormîntului. Atunci, guvernatorul musulman al cetăţii, cel care avea cheile mormîntului, descuia ca să intre Patriarhul. Acesta aprindea de la candelă lumînările ce le ţinea în mîini, după care ieşea şi împărţea credincioşilor Lumina.
\r\n
Potrivit faptelor trăite, ale miilor de oameni, Sfînta Lumină se răspîndeşte în biserică sub chipul unor străluciri alb-albăstrui. Luminează anumite părţi ale bisericii, se atinge de feţele oamenilor şi de icoanele sfinţilor şi aprinde unele din candele şi din lumînările credincioşilor.
\r\n
Lumina se prezintă sub diferite forme. Uneori, Sfîntul Mormînt pare a fi învăluit de flăcări sau emană lumină, alteori, îşi fac apariţia nişte flăcări sau globuri de foc, care ies din mormînt şi se mişcă în aer.
\r\n
Canonul 66, Sinodul VI Ecumenic
\r\n
Din Sfînta zi a Învierii lui Hristos Dumnezeul nostru, pînă la Duminica nouă (Duminica Tomei), toată săptămîna se cuvine ca credincioșii să zăbovească nelipsit în Sfintele Biserici, cu Psalmi și cu laude, și cu cîntări duhovnicești, veselindu-se și serbînd întru Hristos , și luînd aminte la citirea Dumnezeieștilor Scripturi și desfătîndu-se cu Sfintele Taine. Că așa vom fi cu Hristos împreună înviați și împreună înălțați. Nicidecum dar, din proarătatele zile să se săvîrșească alergare de cai sau vreo altă priveliște în norod.
\r\n
Tîlcuire
\r\n
Fiindcă toată Săptămîna cea Luminată se socotește ca o zi cu numele Domnului numită, pentru aceasta, canonul acesta rînduiește ca toți creștinii în săptămîna aceasta se cuvine a îngădui înăuntru în Biserici, veselindu-se și serbînd Învierea Domnului cu Psalmi, și cu laude, și cu cîntări duhovnicești, luînd aminte la cuvintele dumnezeieștilor Scripturi și Împărtășindu-se cu Dumnezeieștile Taine. Pentru că cu un chip ca acesta împreună vom învia și împreună ne vom înălța cu Hristos . Drept aceea, în zilele acestea alergături de cai să nu se facă, nici vreo altă priveliște în norod, necuviincioase adică, de jocuri sau de lupte, sau de alte benchetuiri de acest fel.
\r\n
(Tîlcuirea este a Sf. Nicodim Aghioritul)