CALENDAR CREŞTIN ORTODOX cu citiri şi învăţături pentru fiecare zi a anului 2015: 1 IULIE / 18 IUNIE – 19 / 6 IULIE

1iulieMcc. Leontie, Ipatie şi Teodul (70-79). Cuv. Leontie, canonarhul de la Pecerska (XIV). Sff. sfnţţ. mcc. Vasile, Alexandru, Nicanor, Vasile şi Serghie (1938). Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Bogoliubov (1157).

\r\n

Rom. XV, 7-16.  Mt. XII, 38-45. Mcc.: Fapte XII, 1-11. In. XV, 17-XVI, 2.

\r\n

\r\n

 Tîlcuire la Evanghelie

\r\n

În orice om care trăieşte în păcat fără să se pocăiască locuieşte demonul ca într-o casă, diriguind toate ale lui. Atunci cînd, prin harul lui Dumnezeu, un astfel de păcătos ajunge la zdrobirea de inimă pentru păcate, se pocăieşte şi încetează a mai păcătui, demonul este izgonit din el. La început, el nu îl tulbură pe cel care s-a pocăit, fiindcă acesta are atunci multă rîvnă, care arde pe demoni ca focul şi îi loveşte ca o săgeată. Mai apoi însă, cînd rîvna începe să se răcească, se apropie din depărtare şi demonul cu îmbierile sale, insuflînd amintirea plăcerilor dinainte şi chemînd la acestea. Cel ce se pocăieşte să se ferească însă de învoirea cu gîndurile, căci va ajunge degrabă la dorinţa păcatului; dacă nici ajuns aici nu-şi va veni în sine şi nu se va întoarce la starea de trezvie dinainte, căderea nu este departe. Din dorinţă se naşte aplecarea spre păcat şi hotărarea de a-l săvîrşi; păcatul lăuntric este gata, cel din afară aşteaptă doar prilejul. Numai să apară acesta, şi păcatul e săvîrşit. O dată cu acesta, demonul se întoarce şi începe să-l mîne pe om din păcat în păcat încă mai iute decît înainte. Acest fapt l-a zugrăvit Domnul prin pilda despre reîntoarcerea demonului în casa curăţită şi măturată.

\r\n

Sf. Teofan Zăvorîtul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

2iulieAp. Iuda, ruda Domnului (80). Mc. Zosima (II). Cuv. Paisie cel Mare (V). Sf. Iov, patr. Moscovei şi a toată Rusia (1607). Cuv. Varlaam de la Vaja (1462). Cuv. Paisie de la Hilandar (XVIII). Sf. Ioan Maximovici, arhiep. de Şanhai şi San-Francisco (1966).

\r\n

Utr.- In. XXI, 15-25. Lit.- Rom. XV, 17-29. Mt. XII, 46-XIII, 3. Ap.: Iud. I, 1-10. In. XIV, 21-24.

\r\n

 Îndemnuri

\r\n

Totul e de la Dumnezeu – şi cele bune, şi necazurile; dar unele necazuri sînt după bună voirea, altele – după iconomia, altele – după îngăduinţa Lui. După bună voire sînt cînd ducem viaţă îmbunătăţită: fiindcă este plăcut înaintea lui Dumnezeu ca cei ce vieţuiesc întru fapta bună să se împodobească cu cununile răbdării. După iconomie sînt cînd, după ce cădem în păcate, sîntem învăţaţi minte. Iar după îngăduinţă sînt atunci cînd, nici învăţaţi minte, nu ne întoarcem. Şi iarăşi: după iconomie ne pedepseşte Dumnezeu cînd păcătuim, ca să nu fim osîndiţi împreună cu lumea, după cuvîntul apostolesc: „Judecaţi fiind, de Domnul sîntem certaţi, ca să nu fim osîndiţi împreună cu lumea” (1 Cor. 11, 32). Cu înţelesul acesta nu va fi răutate în cetate pe care să n-o fi îngăduit Domnul (Amos 3, 6), ca, de exemplu: foamete, molime, boli, războaie – fiindcă acestea toate slujesc la curăţirea de păcate. Şi îngăduie Dumnezeu de îi părăseşte pe cei ce fie că nu vor să trăiască fără păcat, fie, primind învăţare de minte, nu se întorc, ci stăruie în păcat. Atunci, Dumnezeu îi dă întru minte neiscusită, adică le îngăduie slobozenia de a săvîrşi cele necuvioase (Rom. 1, 28).

\r\n

Sf. Efrem Sirul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

3iulieSf. sfnţ. mc. Metodie, ep. Patarelor (312). Mutarea moaştelor sf. Gurie, arhiep. de Kazani (1630). Sf. Mina, ep. de Poloţk (1116). Mcc. In, Pim şi Rim (I-II). Mcc. Aristoclie pr., Dimitrian diac. şi Atanasie citeţul (306).

\r\n

Rom. XVI, 1-16. Mt. XIII, 3-9.

\r\n

 Despre trîndăvie

\r\n

Trîndăvia sau fuga de osteneală, sau lenevia este în sine un păcat, căci este potrivnică poruncilor lui Dumnezeu, prin care El ne-a rînduit să ne mîncăm pîinea în sudoarea feţei. Încă protopărintelui nostru Adam i s-a spus de către Dumnezeu: „În sudoarea feţei tale îţi vei mînca pîinea ta, pînă te vei întoarce în pămîntul din care eşti luat; căci pămînt eşti şi în pămînt te vei întoarce”(Fac. 3, 19), poruncă ce ne priveşte şi pe noi, fiii lui.

\r\n

Nu numai că este păcat atunci cînd omul trîndăveşte şi îşi petrece viaţa fugind de ostenelile cele bune, dar lucrul acesta se face şi pricină a multor rele, căci inima omenească nu poate rămîne în nelucrare, ci se îndeletniceşte cu oarecare gînduri; ea este înclinată către toată răutatea, iar de o inimă ce nu este prinsă cu îndeletniciri folositoare, vrăjmaşul diavol se apropie ca de o casă pustie, măturată şi împodobită, umplînd-o cu gînduri rele, ce se aseamănă unor neghine vătămătoare, învăţînd inima să le şi împlinească prin fapte. Aşa se întîmplă că trîndăvia naşte multe nelegiuiri, rămînînd stearpă în privinţa oricărui lucru bun. De aici vine beţia, maica multor rele şi sminteli; de aici, toate faptele desfrînării; de aici, taifasurile cele rele, bîrfele, osîndirile, batjocurile, clevetirile, hulele; de aici, desele ospeţe şi relele care urmează acestora; de aici, răpirile, jafurile, călcările de jurămînt şi altele asemenea; de aici, jocurile de noroc şi înşelăciunile, neorînduielile, certurile, bătăile şi celelalte nelegiuiri ce sînt legate de acestea. Trîndăvia născoceşte luxul cel de prisos, care aduce suferinţă aproapelui şi pricinuieşte neorînduială în obşte; trîndăvia scorneşte clădirile de niciun folos, precum şi celelalte lucruri asemănătoare ce se întemeiază pe lacrimile de sînge ale celor sărmani; trîndăvia învaţă oamenii să bată, să fure, să răpească, să facă silnicii, să mintă, să amăgească, să înşele, căci trîndavul, neavînd cu ce să se hrănească, năzuieşte să răpească roada ostenelilor străine, fie pe faţă, fie în taină, fie prin amăgire. Astfel, „multă răutate a învăţat lenevirea” (Sir. 33, 32), potrivit spuselor înţeleptului Sirah.

\r\n

Sf. Tihon din Zadonsk

\r\n\r\n\r\n


\r\n

4iulieMc. Iulian din Tars (305). Sf. sfnţ. mc. Terentie, ep. de Iconiu (I). Aflarea moaştelor cuv. Maxim Grecul (1996). Cuv. Iulie pr. şi Iulian diac. (V). Mcc. Arcila II, împ. Iviriei (744) şi Luarsaba II, împ. Cartalinei (1622).

\r\n

Rom. VIII, 14-21. Mt. IX, 9-13. Cuv.: Gal. V, 22-VI, 2. Lc. VI, 17-23. Mc.: Efes. VI, 10-17. Lc. XXI, 5-7, 10-11, 20-24.

\r\n

Gîndurile

\r\n

Cel mai bine este a nu lua aminte la gînduri şi a se adînci în rugăciune, a grăi cu Dumnezeu prin rugăciunea noastră.

\r\n

Sînt mai multe feluri de a ne împotrivi gîndurilor rele, de a ne slobozi mintea de tot gîndul cel pătimaş sau hulitor. Cea dintîi, sfătuită de Părinţii Bisericii, este pocăinţa. Cea de-a doua este strămutarea luării-aminte şi a fiinţei noastre către altceva. Cînd interesul pentru altceva se întăreşte, vrăjmaşul slăbeşte şi ne părăseşte.

\r\n

Dacă patimile sînt puternice şi, dacă un gînd cumplit, sălbatec, păcătos, nu vrea să ne părăsească, nu ne rămîne decît a ne lupta cu plîngere, cîtă vreme acel duh rău nu se va depărta.

\r\n

Mintea noastră este într-o neîncetată luptă cu cea a vrăjmaşului. Pentru a ne clădi viaţa, avem nevoie de această stare de neîncetată luptă. Căci dacă dormităm, lăsăm vrăjmaşul, care nu doarme niciodată, să-şi facă lucrarea şi riscăm să ne pierdem mîntuirea.

\r\n

Trezvia. Iată cu ce trebuie să începem, pentru ca nimic, pe cît este cu putinţă, să nu se facă în afara lui Dumnezeu.

\r\n

Arhim. Sofronie Saharov

\r\n\r\n\r\n


\r\n

5iulieDuminica a 5-a după Cincizecime. Glasul al 4-lea.

\r\n

Sf. sfnţ. mc. Eusebie, ep. Samosatelor (380). Mcc. Zinon şi Zina (304). Mcc. Galaction şi Iuliana. Sf. Grigorie, mitr. Ungrovlahiei (1834).

\r\n

Utr.- Evgh. a 5-a, Lc., XXIV, 12-35. Lit. – Rom., X, 1-10. Mt., VIII, 28-IX, 1.

\r\n

 Tîlcuire la Evanghelie

\r\n

Gadarenii au văzut străina minune săvîrşită de Domnul prin izgonirea legiunii de demoni şi, totuşi, au ieşit – toată cetatea – şi L-au rugat pe Domnul „să plece din hotarele lor”. Nu se vede să se fi purtat faţă de El cu duşmănie, dar nici de credinţă n-au dat dovadă. I-a cuprins o frică nelămurită, care-i făcea să dorească doar atat: „Pleacă unde ştii, doar lasă-ne în pace”. Acesta este chipul oamenilor care trăiesc liniştiţi în avutul lor. În jurul lor, lucrurile s-au rînduit nu prea rău; ei s-au obişnuit cu această rînduială; nu au nici gînd, nici trebuinţă s-o schimbe, ori s-o înlocuiască şi se tem să facă vreun pas nou. Simţind totuşi că, dacă va veni poruncă de sus, frica de Dumnezeu şi conştiinţa îi vor sili să lepede cele vechi şi să primească cele noi, ei fug din răsputeri de astfel de prilejuri, aşa încît, luînd ca îndreptăţire neştiinţa, să poată vieţui liniştiţi cu vechile lor obiceiuri. Aşa sînt cei care se tem să citească Evanghelia şi cărţile Sfinţilor Părinţi, precum şi să poarte convorbiri duhovniceşti, de frică să nu-şi zgîndăre conştiinţa, care, dacă se va trezi, va începe să-i silească a lepăda unele şi a primi altele.

\r\n

Sf. Teofan Zăvorîtul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

6iulieSăptămîna a 6-a după Cincizecime. Icoana Maicii Domnului din Vladimir. Mţ. Agripina (253-260). Dreptul Artemie de la Verkola (1545).  Mcc. Eustohie, Gaia, Prov, Lolia şi Urban (IV). A doua aflare a moaştelor a sf. Gherman, arhiep. de Kazani (1714).

\r\n

Utr.- Lc. I, 39-49, 56. Lit.- Rom. XVI, 17-24. Mt. XIII, 10-23. Născăt. de Dumnezeu: Flp. II, 5-11. Lc. X, 38-42; XI, 27-28. Pentru marți: 1 Cor., I, 1-9. Mt., XIII, 24-30.

\r\n

Voinţa

\r\n

Lumea se influenţează repede atît spre bine, cît şi spre rău. Spre rău se influenţează mai uşor, pentru că acolo ajută şi diavolul. Spune, de pildă, unuia să lase fumatul pentru că îl vatămă. De îndată ce se va hotărî să-l lase, diavolul va merge şi-i va spune: „Ţigara cealaltă are mai puţină otravă, cealaltă are filtru şi curăţă… Fumează de acelea, că nu te vor vătăma”. Îi va afla o îndreptăţire, ca să nu-l lase, îi va afla o… „soluţie”. Pentru că diavolul ne poate oferi o grămadă de justificări. Iar ţigara aceea, pe care i-o recomandă, îl poate vătăma şi mai mult. De aceea este nevoie să avem voinţă. Şi dacă cineva nu-şi taie cusururile sale atunci cînd este încă tînăr, după aceea îi va fi greu să le taie, deoarece cu cît înaintează în vîrstă, cu atît i se slăbeşte voinţa.

\r\n

Dacă omul nu are voinţă, nu poate face nimic. Sfîntul Ioan Gură de Aur spune: Totul stă în a vrea şi a nu vrea. Adică toate depind de: dacă vrea sau nu vrea omul. Mare lucru! Dumnezeu este din fire bun şi vrea întotdeauna binele nostru. Dar este nevoie să vrem şi noi. Pentru că omul zboară duhovniceşte cu două aripi: cu voia lui Dumnezeu şi cu voia sa. Voinţa există la toţi oamenii, la unii mai puţină, la alţii mai multă. Cînd omul are dispoziţie să se nevoiască, se roagă şi cere de la Dumnezeu să-i mărească voinţa şi Dumnezeu îl ajută. Cînd omul nu sporeşte, atunci să ştie că ori nu pune voinţă deloc, ori pune puţină, dar şi aceea slabă, lucru care iarăşi nu ajută. Să presupunem că o pasăre are o aripă bună, dar o neglijează pe cealaltă. Îi cad cîteva pene, după care nu mai poate zbura cum trebuie. O aripă lucrează corect, cealaltă însă este ca un pieptene stricat. O mişcă, dar intră aer prin ea şi pasărea nu poate zbura bine. Zboară puţin, după care se prăvăleşte. Trebuie să aibă şi această aripă întreagă ca să poată zbura. Tot astfel şi omul trebuie să ia aminte să nu neglijeze voinţa omenească, dacă vrea să zboare mereu corect, duhovniceşte.

\r\n

Cuv. Paisie Aghioritul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

7iulieNaşterea Sf. Slăvitului Prooroc Ioan, Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Mcc. Orentie, Farnachie, Eros, Firmos, Firmin, Chiriac şi Longhin (IV). Cuv. Antonie de la Dîmsk (1224). Drepţii prunci Iacov şi Ioan din Meniujsk (1566-1569).

\r\n

Utr.- Lc. I, 24-25, 57-68, 76, 80. Lit.- Înaintemergător.: Rom. XIII, 11-XIV, 4. Lc. I, 1-25, 57-68, 76, 80.

\r\n

 Viețuire după voia lui Dumnezeu

\r\n

Lucrul cel mai preţios pe lume e să cunoaştem pe Dum­nezeu şi să înţelegem, măcar în parte, voia Lui.

\r\n

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie să se pre­dea întru toate voii lui Dumnezeu şi să trăiască înaintea Lui în frică şi în iubire: în iubire, pentru că Domnul este Iubire; în frică, pentru că trebuie să ne temem să nu în­tristăm pe Dumnezeu prin vreun gînd rău.

\r\n

O, Doamne, fă, ca prin puterea harului Sfîntului Duh, să vieţuim după sfînta Ta voie.

\r\n

Cînd harul e cu noi, mintea noastră e puternică; dar cînd pierdem harul, atunci vedem neputinţa noastră; vedem că fără Dumnezeu nu putem nici măcar gîndi ceva bun.

\r\n

Cum ştii dacă vieţuieşti după voia lui Dumnezeu?

\r\n

Iată un semn: dacă te întristezi pentru un lucru oareca­re, înseamnă că nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumne­zeu, chiar dacă ţie ţi se pare că vieţuieşti după voia Lui.

\r\n

Cine vieţuieşte după voia lui Dumnezeu, acela nu se în­grijeşte de nimic.

\r\n

Şi dacă are nevoie de vreun lucru, se predă pe sine în­suşi şi lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Şi chiar dacă nu-1 dobîndeşte, rămîne la fel de liniştit, ca şi cum l-ar avea.

\r\n

Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tîlhari, de nimic. Şi orice i s-ar întîmpla, el spune: „Aşa i-a plăcut lui Dumne­zeu”. Dacă e bolnav, gîndeşte: „înseamnă că am nevoie de boală, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o”.

\r\n

Şi aşa se păstrează pacea în suflet şi în trup.

\r\n

Cuv. Siluan Atonitul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

8iulieCuv. mţ. Fevronia (304). Binecrr. cnn. Petru şi Fevronia din Murom  (1228). Cuv. Nicon mărt. (1931). Sf. sfnţ. mc. Vasile pr. (1918).

\r\n

1 Cor., II, 9 –III, 8. Mt., XIII, 31-36. Cuv. mţ.: II Cor. VI, 1-10. Lc. VII, 36-50.

\r\n

Pentru cei nebotezaţi şi despre credinţă

\r\n

Pe cei nebotezaţi, ca şi pe toţi cei ce se află în afara credinţei, trebuie să-i lăsăm în mila lui Dumnezeu. Ei nu sînt fiii vitregi şi nici fiicele vitrege ale lui Dumnezeu. De aceea El ştie ce şi cum să facă în legătură cu ei. Căile lui Dumnezeu sînt fără sfîrşit! Asemenea probleme ar trebui să rezolvăm dacă am avea noi datoria de a-i îngriji şi de a-i orîndui pe toţi oamenii. Cum acest lucru este cu neputinţă pentru noi, să-L lăsăm să aibă grijă de ei pe Acela Care are grijă de toate. Sufletele noastre trebuie să le mîntuim. Vrăjmaşul este pierzătorul sufletelor; prin rîvna pentru mîntuirea tuturor oamenilor, vatămă sufletul celui care are asemenea gînduri. Sfîntul Antonie cel Mare a căzut odată pe gînduri cu privire la soarta oamenilor. Îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a spus: „ Antonie, fii atent la tine! Aceea nu e treaba ta!”

\r\n

Sfaturile tainice ale lui Dumnezeu sînt de neînţeles pentru noi. În ceea ce este de neînţeles trebuie să îndemnăm imediat mintea noastră să se aplece sub jugul credinţei. Fără îndoială, gîndurile lui Dumnezeu faţă de gîndurile oamenilor se află la distanţa la care se află cerul de pămînt. Dacă pînă la cer nu putem ajunge cu mîna ca să simţim lucrurile dumnezeieşti de acolo, nu are rost nici cu mintea să ne înălţăm într-acolo ca să cunoaştem concret ce şi cum este… Este de ajuns să ştim ce a spus Dumnezeu: cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le-a cunoscut, decît Duhul lui Dumnezeu (I Cor. 2, 11). Trebuie să ne supunem cu smerenie hotărîrilor de credinţă care ies din gura lui Dumnezeu, chiar dacă sînt de neînţeles pentru mintea noastră. În ce constă plecăciunea minţii faţă de Dumnezeu? În primirea cu supunere a cuvintelor Lui ca fiind cele adevărate… Dacă ne străduim să apropiem de înţelegerea noastră tainele lui Dumnezeu cu supunere faţă de credinţă nu este păcat, dar mai fericiţi sînt aceia care, fără să le fi văzut, cred în ele.

\r\n

Sf. Teofan Zăvorîtul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

9iulieCuv. David din Tesalonic (540). Cuv. Ioan, ep. Goţilor (VIII). Sf. Dionisie, arhiep. de Suzdal (1385). Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ (1399). Icoana Maicii  Domnului de la Tihvin (1383).

\r\n

Utr.- Lc. I, 39-49, 56. Lit.- 1 Cor., III, 18-23. Mt. XIII, 36-43. Născăt. de Dumnezeu: Filip. II, 5-11. Lc. X, 38-42; XI, 27-28.

\r\n

 Sfaturi pentru bolnavi

\r\n

Cînd, de pildă, bolnavul rabdă cu inimă bună boala sa, vrăjmaşul, ştiind că el se va întări astfel în virtutea răbdării, se apropie pe furiş ca să strice buna lui aşezare sufletească. În acest scop, începe să-i aducă în minte numeroase fapte bune pe care ar fi putut să le săvîrşească dacă s-ar fi aflat în altă stare, şi se stăruie să-l încredinţeze că, dacă ar fi fost sănătos, ar fi slujit foarte bine lui Dumnezeu şi ar fi adus foarte mult folos sieşi şi altora: ar fi mers la biserică, ar fi vorbit, ar fi citit şi ar fi scris spre zidirea aproapelui şi aşa mai departe. Dacă bagă de seamă că aceste gînduri sînt primite, vrăjmaşul le aduce şi mai des în minte, le înmulţeşte şi le înfloreşte, le aduce la simţire, aţîţă pofte şi năzuinţe spre faptele acelea, arătîndu-i cît de bine i-ar fi mers cutare sau cutare lucruri şi stîrnindu-i părerea de rău că este legat de mîini şi de picioare de către o boală.

\r\n

 Încetul cu încetul, venind adeseori în suflet atare gînduri şi mişcări, dorinţa trece în nemulţumire şi supărare. Răbdarea cu inimă bună de dinainte este stricată într-acest chip şi boala nu mai apare ca doctorie de la Dumnezeu şi ca prilej pentru a dovedi virtutea răbdării, ci ca ceva nepotrivit pentru lucrarea mîntuirii, iar dorinţa de a scăpa de ea devine cu neputinţă de înfrînat – părîndu-i-se în continuare bolnavului că prin aceasta, va căpăta lărgime pentru a face bine şi a plăcea lui Dumnezeu în tot chipul.

\r\n

 După ce l-a adus aici, vrăjmaşul îi fură din minte şi din inimă acest scop bun al dorinţei de însănătoşire şi, lăsîndu-i doar dorinţa sănătăţii ca atare, îl face să privească boala cu supărare, nu ca pe o piedică în calea către bine, ci ca pe un lucru neplăcut în sine. Drept aceea, nerăbdarea, nefiind vindecată prin gînduri bune, capătă putere şi trece în cîrtire, lipsindu-l pe bolnav de tihna de dinainte, care venea din răbdarea cu inimă bună. Iar vrăjmaşul se bucură că a reuşit să-i strice rînduiala lăuntrică.

\r\n

Întocmai la fel îl tulbură vrăjmaşul pe săracul care îndură cu răbdare soarta sa, zugrăvindu-i cu ce fapte bune s-ar împodobi dacă ar avea bogăţie.

\r\n

De toate aceste ispite se izbăveşte uşor cine are povăţuitor şi sfătuitor încercat, urmînd cu smerită supunere îndrumările lui. Iar cine este lipsit din oarecare pricini de acest bun, acela să ia aminte la sine şi să se deprindă a deosebi fără greş binele de rău potrivit învăţăturii creştineşti, după care trebuie să se rînduiască viaţa fiecăruia dintre noi. Dacă împrejurările care ne împiedică, după părerea noastră, să întindem hotarele facerii de bine nu ţin de voia noastră, ci sînt trimise de Dumnezeu, primeşte-le cu supunere şi nu asculta de niciun fel de insuflări ce caută să te abată da la această supunere. Timiţînd asemenea împrejurări, Dumnezeu nu aşteaptă de la tine decît să te ţii şi să te porţi aşa cum cere şi cum te lasă aceste împrejurări.

\r\n

Dacă eşti bolnav ori sărac, rabdă. Dumnezeu nu cere de la tine decît răbdare. Rabdă cu inimă bună: te vei afla necontenit în facerea de bine. De cîte ori va căuta spre tine Dumnezeu, va vedea că faci bine ori că rămîi în bine – dacă vei răbda cu inimă bună. În timp ce la omul sănătos faptele bune sînt cînd şi cînd. Ca atare, de ce să doreşti schimbarea stării tale, de vreme ce asta înseamnă o schimbare în mai rău?

\r\n

Sf. Nicodim Aghioritul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

10iulieCuv. Samson, primitorul de străini (530). Dreapta Ioana, mironosiţa (I). Aflarea moaştelor cuv. Ambrozie de la Optina (1998). Cuv. Serapion de la Cojeezersk (1611). Cuv. Martin de la Turov (1146). Cuv. Gheorghe Atonitul (1065). Cuv. Sevir pr. (VI).

\r\n

1 Cor., IV, 5-8.  Mt. XIII, 44-54. Cuv.: Gal. V, 22-VI, 2. Lc. XII, 32-40.

\r\n

Părinţi stricaţi

\r\n

Vai de copiii care au părinţi stricaţi! Unde vor fugi de aceşti părinţi, de vreme ce sînt siliţi să trăiască într-o casă cu ei, să mănînce la o masă cu ei, să privească faptele lor şi să le asculte vorbele? Căci tinereţea, fiind în sine înclinată către toată răutatea, are nevoie să fie ţinută din scurt cu grijă, să fie bine crescută şi bine povăţuită; dar în loc de aceasta, o întîmpină un mare rău: sminteala otrăvită a obiceiurilor părinteşti, căci obiceiurile părinţilor se regăsesc, de obicei, şi la copii, care fac ceea ce văd la părinţi şi deprind ceea ce bagă de seamă la ei. Aşa se întîmplă că odraslele părinţilor răi sînt mai rele decît aceştia, iar nepoţii încă şi mai răi; şi astfel, răul creşte, pînă ce va fi curmat de judecata lui Dumnezeu. Căci sminteala este ca incendiul: întărindu-se, se extinde din ce în ce mai mult şi mistuie casele însufleţite. Aşadar, vai de copii, din pricina acestor sminteli! Dar îndoit vai de părinţii care, în loc să dea învăţătură folositoare inimilor tinere, le molipsesc, ca şi cu o otravă, cu pilda lor cea rea! „Vai omului aceluia prin care vine sminteala, căci mai bine i-ar fi lui să i se atîrne de gît o piatră de moară şi să fie afundat în adîncul mării”, zice Însuşi Hristos  (Mt. 18, 6-7). Sfîntul Ioan Gură de Aur spune: „Părinţii care nu se străduiesc să-şi crească creştineşte copiii sînt mai nelegiuiţi decît ucigaşii de copii, căci ucigaşii de copii despart sufletul de trup, iar aceşti părinţi aruncă şi sufletul, şi trupul copiilor în gheena focului. De moartea pomenită mai întîi, potrivit legii firii, nu se poate scăpa defel; iar de cea din urmă, s-ar fi putut scăpa, de n-ar fi fost nepăsarea părinţilor. Mai mult: venind învierea, moartea trupească se va nimici îndată, dar pieirea sufletească este cu neputinţă de tămăduit”. Dacă acei părinţi care nu îşi cresc copiii creştineşte sînt, potrivit Sfîntului Părinte, mai răi decît ucigaşii de copii, ce să mai spunem de acei părinţi care nu numai că nu îşi înţelepţesc copiii, ci îi mai şi strică prin năravurile lor! Iar ceea ce se spune aici cu privire la părinţi se potriveşte şi la toţi cei ce au datorie de părinţi, cum ar fi învăţătorii, păstorii, dregătorii şi alţii.

\r\n

Sf. Tihon de Zadonsk

\r\n\r\n\r\n


\r\n

11iulieMutarea moaştelor doctorilor fără de arginţi Chir şi Ioan (412). Cuvv. Serghie şi Gherman de la Valaam (1353). Icoana Maicii Domnului „Tricheruşa” („Cu trei mîini”).

\r\n

Utr.- Lc. I, 39-49, 56. Lit.- Rom. IX, 1-5. Mt. IX, 18-26. Născăt. de Dumnezeu: Filip. II, 5-11. Lc. X, 38-42; XI, 27-28.

\r\n

 Din Filocalie

\r\n

Cea mai mare şi mai fără leac boală a sufletului este necredinţa în Dumnezeu şi iubirea de slavă. Căci pofta răului este o lipsă a binelui. Iar binele stă în a face cu prisosinţă toate cele bune, cîte plac Dumnezeului a toate.

\r\n

Cuv. Antonie cel Mare

\r\n\r\n\r\n


\r\n

12iulieDuminica a 6-a după Cincizecime. Glasul al 5-lea. Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Sf. Grigorie, mitr. Iracliei (1925).

\r\n

Utr.- Evgh. a 6-a, Lc., XXIV, 36-53. Lit. – Rom., XII, 6-14. Mt., IX, 1-8. App.: II Cor. XI, 21-XII, 9. Mt. XVI, 13-19.

\r\n

Tîlcuire la Evanghelie

\r\n

Domnul iartă păcatele slăbănogului. Acesta ar fi fost un prilej de bucurie; dar mintea vicleană a cărturarilor învăţaţi spune: „Omul acesta huleşte”. Chiar şi după ce a urmat minunea vindecării slăbănogului, întărind acest adevăr mangîietor pentru noi, că „putere are Fiul Omului pe pămînt a ierta păcatele”, poporul a dat slavă lui Dumnezeu, dar despre cărturari nu se spune nimic, pesemne fiindcă şi în faţa minunii urzeau oarecare întrebări viclene. Mintea lipsită de credinţă e o uneltitoare: naşte întruna bănuieli viclene şi urzeşte hule asupra tuturor lucrurilor privitoare la credinţă. Ba nu crede în minuni, ba cere o minune învederată; dar cînd aceasta i se dă, îndatorînd-o să se plece credinţei, nu se ruşinează să se dea în lături, tîlcuind strîmb lucrările cele minunate ale lui Dumnezeu. La fel se poartă şi faţă de dovezile asupra adevărului dumnezeiesc, iar dovezi îi aduc atît experienţa, cît şi raţiunea, destul de puternice şi de numeroase, dar şi pe acestea le acoperă cu îndoiala. Ia la bani mărunţi tot ce înşiră ea şi ai să vezi că toate sînt numai viclenie, chiar dacă în gura ei par „deşteptăciuni”; astfel ajungi, fără să vrei, la concluzia că aşa-zisa inteligenţă şi viclenia sînt unul şi acelaşi lucru, în tărîmul credinţei, Apostolul grăieşte: „Noi avem mintea lui Hristos ”. Dar a cui minte e în afara tărîmului credinţei? A celui viclean. Ca atare, viclenia a şi devenit trăsătura care îl deosebeşte.

\r\n

Sf. Teofan Zăvorîtul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

13iulieSăptămîna a 7-a după Cincizecime. Soborul Sf. Slăviţilor 12 Apostoli: Petru, Andrei, Iacov al lui Zevedeu, Ioan, Filip, Vartolomeu, Toma, Matei, Iacov al lui Alfeu, Iuda al lui Iacov sau Tadeu, Simon Zilotul şi Matia. Sf. Sofronie, ep. de Irkutsk (1918).

\r\n

1 Cor., V, 9-VI, 11.  Mt. XIII, 54-58.  Ap.: I Cor. IV, 9-16. Mc. III, 13-19.

\r\n

Îngăduinţa

\r\n

De ce a îngăduit Dumnezeu căderea omului, care este zidirea Lui cea iubită şi cununa tuturor făpturilor pămînteşti? La întrebarea aceasta trebuie dat următorul răspuns: dacă n-ar fi trebuit îngăduită căderea omului, înseamnă că n-ar fi trebuit ca el să fie zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, n-ar fi trebuit să i se dea libertatea voinţei, care este o trăsătură de neînlăturat a chipului dumnezeiesc, ci ar fi trebuit să fie supus legii necesităţii, la fel ca făpturile neînsufleţite – cerul, soarele, stelele, globul pămîntesc şi toate stihiile – sau ca dobitoacele necuvîntătoare. Pe pămînt n-ar mai fi fost atunci însă un împărat al făpturilor pămînteşti, un cîntăreţ înţelegător al măririi lui Dumnezeu, al bunătăţii, înţelepciunii, atotputerniciei şi purtării de grijă creatoare dumnezeieşti; atunci, omul nu şi-ar fi putut dovedi cu nimic credincioşia şi devotamentul faţă de Făcător, dragostea sa cea cu lepădare de sine; atunci n-ar mai fi fost nevoinţele luptei, merite şi cununi nestricăcioase pentru biruinţă, nici veşnică fericire, care este răsplata pentru credincioşia şi devotamentul faţă de Dumnezeu şi veşnică odihnă după ostenelile şi nevoinţele pribegiei pămînteşti.

\r\n

Sf. Ioan din Kronştadt

\r\n\r\n\r\n


\r\n

14iulieMcc. Cosma şi Damian, doctori fără de arginţi, ce au pătimit în Roma (284). Mc. Potit (II). Cuv. Petru patriciul (854). Dreapta Anghelina, împăr. Serbiei (XVI). Sf. sfnţ mc. Arcadie pr. (1918).

\r\n

1 Cor., VI, 20-VII, 12.  Mt. XIV, 1-13.  Sf. Doct. fără de arginţi: I Cor. XII, 27-XIII, 8. Mt. X, 1, 5-8.

\r\n

 Lipsa de evlavie

\r\n

Mai demult, oamenii, cînd se îmbolnăveau, luau untdelemn din candela lor, se ungeau şi se făceau bine. Acum candela o au de formă, numai ca să lumineze, iar untdelemnul îl aruncă la chiuvetă atunci cînd spală candela. Odată am mers într-o casă şi am văzut cum gospodina spăla candela în chiuvetă. „Unde se duce apa?”, am întrebat-o. „În canalizare”, mi-a răspuns. „Dar, bine”, îi spun, „pe de-o parte iei untdelemn din candelă şi îţi miruieşti copilul cu el atunci cînd este bolnav, iar pe de altă parte tot untdelemnul din paharul candelei merge în canalizare? Ce ai de spus la aceasta? Cum să vină binecuvîntarea lui Dumnezeu în casa ta?”. În casele de azi un lucru sfinţit, de pildă hîrtia cu care a fost învelită anafora, nu ai unde s-o arunci. Îmi aduc aminte că acasă la noi nici apa cu care spălam vasele nu mergea la canal. Mergea în altă parte, pentru că şi fărîmiturile sînt sfinţite, deoarece facem rugăciune înainte şi după masă. Toate acestea lipsesc astăzi, de aceea lipseşte şi harul dumnezeiesc, iar oamenii se demonizează. Pe cît putem, să luăm aminte în toate.

\r\n

A fost o femeie – Dumnezeu s-o ierte, că a murit – care s-a îndrăcit, deoarece arunca agheasma la chiuvetă. Avea puţină agheasmă într-o sticluţă. „A, s-a învechit agheasma aceasta”, spunea ea. „Ia s-o arunc. Căci îmi trebuie sticluţa”. A vărsat agheasma, a spălat încă şi sticluţa, deoarece rămăsese puţin busuioc înăuntru. După aceea s-a îndrăcit. Harul o părăsise, deoarece acesta nu poate rămîne la omul neevlavios.

\r\n

Atunci cînd omul nu cinsteşte cele sfinte, cum să se apropie harul dumnezeiesc de el? Harul se va duce la cei care îl cinstesc. Nu daţi cele sfinte cîinilor! spune Scriptura. Dacă nu există sensibilitate duhovnicească, nu se face nici o sporire.

\r\n

                                                                                   Cuv. Paisie Aghioritul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

15iulieAşezarea în raclă a Cinstitului Veşmînt al Maicii Domnului (V). Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt (1504). Sf. Iuvenalie, patr. Ierusalimului (458). Sf. Fotie, mitr. Moscovei (1431).

\r\n

1 Cor., VII, 12-24. Mt. XIV, 35-XV, 11. Născăt. de Dumnezeu: Evr. IX, 1-7. Lc. X, 38-42; XI, 27-28. Bnc. Voievod: Gal. V, 22-VI, 2. Mt. XI, 27-30.

\r\n

 Îngerul păzitor

\r\n

Îngerul stă alături de oricine a crezut în Domnul, dacă nu-l alungăm niciodată prin faptele noastre rele. După cum fumul alungă albinele, iar pe porumbei îi pune pe fugă mirosul urît, tot aşa şi pe paznicul vieţii noastre, pe înger, îl îndepărtează păcatul cel cu miros urît şi vrednic de multe lacrimi. Dacă ai în sufletul tău fapte vrednice de pază îngerească şi dacă locuieşte în tine o minte bogată în contemplările adevărului, atunci, pentru bogăţia faptelor tale preţioase de virtute, Dumnezeu aşază neapărat lîngă tine străjeri şi paznici, te întăreşte de jur împrejur cu paza îngerilor. Uită-te cît e de mare firea îngerilor, că un singur înger este asemănat cu o întreagă armată şi cu o tabără cu mulţime de oameni. Datorită măreţiei Celui Care te păzaşte, Domnul îţi dăruieşte tabără, iar datorită tăriei îngerului, Domnul te înconjoară ca şi cu nişte ziduri şi te întăreşte cu tăria Lui.

\r\n

Sf. Vasile cel Mare

\r\n\r\n\r\n


\r\n

16iulieMc. Iachint (108). Mcc. Diomid, Evlampie, Asclipiodot şi mţ. Golinduh (II). Mcc. Mochie şi Marcu (IV). Sf. Anatolie, patr. Constantinopolului (458). Cuv. Alexandru, egumenul mănăstirii “Neadormiţilor” (430). Cuv. Anatolie de la Pecerska (XII). Sf. Vasile, ep. de Reazani (1295). Mutarea moaştelor sf. Filip, mitr. Moscovei (1652). Cuvv. Ioan şi Longhin (1544-1545). Cuv. Nicodim (1640).

\r\n

1 Cor., VII, 24-35. Mt., XV, 12-21.  

\r\n

 Biserica- vistieria mîntuirii

\r\n

Sfînta Biserică este cel mai mare, cel mai sfînt, cel mai bun, mai înţelept, mai neapărat trebuincios aşezămînt al lui Dumnezeu pe pămînt. Este adevăratul cort al lui Dumnezeu, pe care l-a zidit Domnul, nu omul – nu Luther, nu Calvin, sau Mahomed, sau Buddha, sau Confucius şi alţii ca ei, oameni păcătoşi, pătimaşi. Biserica este unirea rînduită de Dumnezeu a oamenilor legaţi între ei prin credinţă, prin învăţătură, prin sfinţita ierarhie şi Taine; este oastea duhovnicească a lui Hristos , înarmată cu panoplia duhovnicească împotriva nenumăratei cete diavoleşti, pentru că lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sîngelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpîniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sînt în văzduh (Efes. 6, 12).

\r\n

Ea e Spitalul duhovnicesc, unde omenirea bolnavă de păcat se tratează cu medicamentele harice date de Dumnezeu: Pocăinţa şi Împărtăşirea Sfintelor lui Hristos  Taine – cu Trupul şi cu Sîngele lui Hristos  – şi Cuvîntul lui Dumnezeu, învăţăturile, sfaturile şi mîngîierile păstorilor turmei cuvîntătoare a lui Hristos ; este baia de obşte a curăţirii, a renaşterii şi sfinţirii; este altarul lui Dumnezeu, în care toţi sînt sfinţiţi de Duhul Sfînt prin Botez, Mirungere şi celelalte ierurgii şi slujbe bisericeşti; este soare duhovnicesc în lume, ce luminează şi înviază pe toţi cei care şed în întuneric şi în imbra morţii şi sînt omorîţi de păcate.

\r\n

Sf. Ioan din Kronştadt

\r\n\r\n\r\n


\r\n

17iulieSf. Irh. Andrei, arhiep. Cretei (712-726). Cuv. Marta (551). Cuv. Andrei Rubliov, iconograful (XV). Sf. Împr. Mucenic Nicolae, împr. Alexandra şi fiii: Alexie, Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia (1918). Binecr. cn. Andrei Bogoliubov (1174).  Mcc. Teodot şi Teodota (108). Sf. sfnţ. mc. Teodor, ep. Cirineei (310). Aflarea moaştelor cuv. Eftimie din Suzdal (1507).

\r\n

Utr.- Mt. X, 16-22. Lit.- 1 Cor., VII, 35-VIII, 7.  Mt. XV, 29-31. Sf. Mc.: Rom. VIII, 28-39. In. XV, 17-XVI, 2. Irh.: Evr. VIII, 3-6. Mt. VII, 12-21.

\r\n

Schimbarea duhovnicului

\r\n

Cînd voiește cineva să-și schimbe duhovnicul, mai întîi să-i ceară binecuvîntarea, și așa va pleca cu pace. Mai apoi cu nici un chip și cu nici un prilej să nu vorbească despre vre-un lucru din trecut de care s-ar putea plînge în privința duhovnicului său. De va păstra tăcerea nici una din săgețile cele aprinse ale diavolului nu-l va putea atinge; pe cînd, dacă va pomeni acele lucruri din trecut care l-au nemulțumit, diavolul dobîndește asupra lui putere. Din pricina aceasta, cel mai bun lucru în asemenea situații este tăcerea.

\r\n

Arhim. Sofronie Saharov

\r\n\r\n\r\n


\r\n

18iulieCuv. Atanasie Atonitul (1000). Aflarea moaştelor cuv. Serghie de la Radonej (1422). Cuvv. mţţ. Elizabeta şi Varvara (1918). Mţţ. Ana şi Chirila (304). Icoana Maicii Domnului „Economissa”.

\r\n

Utr.- Mt. XI, 27-30. Lit.- Rom. XII, 1-3. Mt. X, 37-XI, 1. Cuv.: Gal. V, 22-VI, 2. Lc. VI, 17-23. Cuv. Mţ.: II Cor. VI, 1-10. Mt. XV, 21-28.

\r\n

Din Filocalie

\r\n

Mare lucru este să nu fii cuprins de patimă faţă de lucrui. Dar cu mult mai mare este să rămîi fără de patimă şi faţă de nălucirile lor. Căci războiul dracilor împotriva noastră prin gînduri e mai cumplit ca războiul cel prin lucruri.

\r\n

Cînd patimile stăpînesc mintea, o leagă de lucrurile materiale şi, despărţind-o de Dumnezeu, o fac să se ocupe cu acelea. Cînd însă o stăpîneşte iubirea de Dumnezeu, o dezleagă de legăturile lor, înduplecînd-o să dispreţuiască nu numai lucrurile ce cad sub simţuri, ci şi însăşi viaţa noastră vremelnică.

\r\n

Păzeşte-te de maica relelor, de iubirea de sine, care este iubirea neraţională a trupului. Fiindcă din aceasta se nasc, după toate semnele, cele dintîi trei gînduri pătimaşe, care sînt şi cele mai generale: al lăcomiei pîntecelui, al iubirii de argint şi al slavei deşarte. Căci acestea îşi iau prilejurile din aşa zisă trebuinţă neapărată a trupului. Din ele se naşte toată lista patimilor. Trebuie, prin urmare, cum s-a zis, să ne păzim în chip necesar şi să ne războim cu ea cu multă trezvie. Căci stîrpită fiind aceasta, se stîrpesc totodată toate gîndurile ce se nasc din ea.

\r\n

Cuv. Maxim Mărturisitorul

\r\n\r\n\r\n


\r\n

19iulieDuminica a 7-a după Cincizecime. Glasul al 6-lea.

\r\n

Cuv. Sisoe cel Mare (429). Mcc. Marin, Marta, Avdifax, Avacum, Chirin, Valentin pr. şi Asterie din Roma (269). Mcc. Isavr diac., Inochentie, Filix, Ermeu, Vasile, Peregrin, Ruf şi Rufin (III). Mţ. Lucia fecioara şi mcc. Rix, Antonie, Lucian, Isidor, Dion, Diodor, Cutonie, Aronos, Capic şi Saturn (301). Aflarea moaştelor dreptei Iuliana fecioara (XVI). Cuv. mc. Eftimie (1931).

\r\n

Utr.- Evgh. a 7-a, In., XX, 1-10. Lit. – Rom., XV, 1-7. Mt., IX, 27-35. Cuv.: Gal. V, 22-VI, 2. Lc. VI, 17-23.

\r\n

Tîlcuire la Evanghelie

\r\n

”După credința voastră fie vouă!”, le-a spus Domnul celor doi orbi și îndată s-au deschis ochii lor. După măsura credinței omului este  și cercetarea lui de către puterea lui Dumnezeu. Prin credință se primește, trece și în ea se sălășluiește harul. Așa cum plămînii unora sînt mai mari, iar ai altuia sînt mai mici, și primii primesc mai mult aer decît cei din urmă, tot așa și credința unuia e mai mare, iar a altuia e mai mică, și prima primește mai multe daruri de la Domnul, iar cealaltă mai puține. Dumneyeu este pretutindeni, cuprinde și ține toate și Se sălășluiește cu plăcere în sufletele omenești; dar intră în ele nu cu silă, deși este Atotputernic, ci chemîndu-le, căci nu voiește să strice stăpînirea pe care i-a dat-o omului asupra voinței sale. Pe cel ce se deschide prin credință îl umple Dumnezeu cu daruri peste măsură; în cel care se zăvorăște prin necredință nu intră chiar de ar fi aproape. Doamne! Adaugă-ne credință, fiindcă și credința tot darul Tău este. Fiecare din noi însă se cade să mătrurisească: ”Iar eu sărac sînt și sărman”.

\r\n

Sf. Teofan Zăvorîtul

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *