Teologia se înţelege în genunchi! Se poate învăţa în clasă, dar se înţelege doar în rugăciune. Educația începe înainte de a se naște copilul și se continuă prin antrenament, nu prin învățătură, prin didacticism. Se continuă prin exemplu și, atâta vreme cât copilul încă nu-și dă seama, se învață practic: îl iei de mână, îl duci să aprindă lumânarea, vede că tata sărută icoana, sărută și el. Tata face trei închinăciuni, copilul se uită la el și face la fel.
A fi prezent și conștient de ceea ce faci a ajuns să fie, astăzi, una dintre provocările majore ale vieții, deoarece suntem asaltați de o mulțime de stimuli prin intermediul analizatorilor vizuali, auditivi, olfactivi, tactili și kinestezici, iar pentru a-i procesa, creierul nu îi poate analiza și cataloga în profunzime. Astfel, ajungem să primim o mulțime de informații pentru care nu avem resursele fizice și chimice (de timp și energie) spre a le procesa.
Sa căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Și se spune așa de preot: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi“. Și se pun toate de pe disc, în Potirul cu Sfântul Sânge.
Sunt oamenii care împlinesc porunca iubirii. Sunt oamenii care au sufletul frumos ca o floare cu petale de dăruire, de prietenie, de comuniune, de solidaritate, compasiune, altruism, de credință, iubire, smerenie și nădejde.
Adevărata dăscălie este să-l ajuți pe copil să guste din dragostea lui Dumnezeu. Și cum? Dacă părinții o trăiesc, gustă și el din iubirea asta. Copilul are nevoie de exemplul concret al părinților. Să vă binecuvânteze Dumnezeu pe cei care sunteți părinți să puteți întrupa câte ceva din virtutea dumnezeiască a iubirii, la care se reduc toate poruncile evanghelice și tot ce a fost înțelepciune și intuiție dreaptă în om. Toate se reduc la cuvântul Iubire, care trebuie înțeles cu dreapta înțelegere.
Trăim într-o lume care și-a dezvoltat capacitățile medicale și de îngrijire a vârstnicilor. Oamenilor li se oferă acum o îngrijire eficace din partea instituțiilor abilitate. Însă din acest tablou perfect lipsesc uneori personaje importante: copiii. Cum ar trebui oare să se manifeste îngrijirea părinților de propriii copii? Un răspuns foarte bun îl regăsim în filele Scripturii.
Gestiunea banilor este pentru orice crestin o problema relativ complicata – Ce sa fac ca sa imi ajunga mie si familiei, si totodata sa dau si milostenie? Ce fac daca dau prea mult? Trebuie sa respect niste reguli sau sa las totul sa mearga de la sine?… și lista intrebarilor poate continua. Iata cateva sfaturi practice referitor la distribuirea ințeleaptă a banilor într-o familie.
Ca metodă, tot blândeţea rămâne cea mai bună pentru că, folosind asprimea, copilul te ascultă de frică şi prinde numai în „piele” învăţătura ta. Dar, dacă te porţi blând cu el: „Copilul tatii, copilul mamei, uite aşa…” Cu alte cuvinte, copiii mei să mă asculte şi după moartea mea, pentru că le rămân: „Uite, Doamne, ce spuneau mama şi tata!”. Dar, dacă te-ai purtat aspru cu el, a miorlăit, l-a durut şi nu te ascultă.
Părinte, o mamă mi-a spus: „Sunt slabă trupeşte şi mă obosesc repede. Nici treburile nu apuc să le termin şi nici timp pentru rugăciune nu-mi rămâne”. Să-şi simplifice viața, ca să-i rămână timp şi pentru rugăciune. Căci în felul acesta ea poate spori mult duhovniceşte. Dacă o mamă şi-a simplificat viața ei, dar se osteneşte pentru că are mulţi copii, atunci este îndreptăţită să spună „sunt obosită”.
In învăţătura Părintelui Porfirie toate aceste sfaturi date părinţilor sunt legate de acela de a-şi încredinţa copiii lui Dumnezeu. Dacă părinţii îşi încredinţează copiii lui Dumnezeu, „Dumnezeu le va purta de grijă”.
Educaţia copiilor începe încă din clipa conceperii lor. Fătul, în pântecele mamei, înţelege şi simte totul. Da, aude şi vede cu ochii mamei lui. El percepe mişcările şi senzaţiile acesteia, chiar dacă mintea lui nu este încă bine dezvoltată. Dacă chipul mamei este umbrit, şi copilul este întunecat.
E foarte greu să păşeşti corect în căsnicie. Alegerea soţului ar trebui făcută o singură dată pentru toată viaţa. in mod ideal, aici nu ar trebui să existe eşecuri, dar problema este că nu este nicio metodă care să ofere o garanţie împotriva greşelilor. Aş spune chiar că întotdeauna căsătoria este un risc, un pas făcut cu ochii închişi.
Această mărturisire publică de mai jos, aparținând unui ginecolog sârb, Stoian Adasevici, este cutremurătoare: „Sunt medic, îmi cunosc faptele, sunt vinovat de toate grozăviile pe care le-am comis lucrând în calitate de ginecolog și sunt dator să dau mărturie, să trag un semnal de alarmă, să avertizez că întreruperea sarcinii este în fond o crimă asupra copilului nenăscut, lipsit de apărare.
În cazuri de conflicte între soţi, ce trebuie să facă ei pentru evitarea divorţului? Cel dintâi lucru, trebuie să se împace, să-şi ceară iertare unul de la altul. Apoi să se spovedească amândoi de tot ce au greşit şi să primească cu bucurie sfatul duhovnicului şi canonul dat. Şi mai ales să stăruiască în rugăciune, că prin rugăciune, mai mult decât prin orice virtute, se câştigă dragostea de Dumnezeu şi de aproapele.
Unii duhovnici îl împărtăşesc pe copil fără spovedanie pentru ultima dată chiar în ziua când acesta împlineşte 7 ani. În acest caz, e de datoria noastră să-i explicăm că de acum încolo el nu mai este prunc şi este responsabil pentru toate faptele şi păcatele sale, că începând din această zi el a devenit matur.
De multe ori, deşi la nivel declarativ spunem că îi lăsăm toată libertatea persoanei iubite, ne dorim tare mult ca în anumite situaţii să facă aşa cum vrem noi. Să renunţe la punctele sale de vedere şi să le adopte pe ale noastre, să înceteze să facă activităţile care îi plac, pentru a ne fi alături în cele care ne plac nouă (să nu mai urmărească meciul de fotbal de la TV, ci să meargă cu noi la cumpărături).
„Sunt căsătorită de zece ani, dar eu şi soţul meu suntem ca nişte străini. Mă simt singură tot timpul. Nu ştiu dacă acest lucru se întâmplă frecvent sau este o raritate. Spuneţi-mi ce-i de făcut?” (Marina, Perm)