Ce însemnătate are în rugăciuni chemarea „Doamne, miluiește-mă”?

2Dumnezeu ne așteaptă să-I cerem ajutorul, să-L chemăm să reverse peste noi și în viața noastră harul milostivirii și al bunătăților Sale.

\r\n

Ce însemnătate are în toate aceste rugăciuni cuvântul „miluiește-mă” sau „milostiv fii mie”?

\r\n

Arată recunoaşterea de către om a stării sale de pierzare; arată simţirea acelei mile, acelei păreri de rău pentru noi înşine, pe care ne-a poruncit Domnul să le simţim şi pe care le simt foarte puţini oameni; arată lepădarea de vrednicia proprie; arată cererea milei Dumnezeieşti, fără de care nu are nădejde de mântuire cel pierdut.

\r\n

Mila lui Dumnezeu nu este altceva decât harul Atotsfântului Duh; noi, păcătoşii, suntem datori să-l cerem neîncetat de la Dumnezeu.

\r\n

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Predici la Triod și Penticostar, Editura Sophia, București, 2003, pp. 8-9)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *