Ce ne învață INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII LUI DUMNEZEU

Va indemn, deci, fratilor, pentru milostivirile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voas­tre ca pe o jertfa vie, sfanta, bineplacuta lui Dumne­zeu (Rom. 12,1).

Inceputul si sfarsitul credintei noastre este aducerea de jertfa lui Dumnezeu.Pregatindu-ne pentru asta, Apostolul ne roaga pentru indurari­le lui Dumnezeu. Aratand spre acestea, el ne ri­dica cugetele si inimile la dragostea cea nemar­ginita, care nu L-a crutat pe Fiul Unul-Nascut, ci L-a adus ca jertfa dreptei judecati si L-a daruit ca jertfa omului.

Fiul lui Dumnezeu, Care S-a adus o data ca jertfa pe Cruce, vesnic adus pe Tronul judecatii spre indreptatirea noastra, este adus de noi pana in ziua de astazi ca jertfa pe altarul lip­sit de sange si, ca Paine Cereasca, ne hraneste cu Trupul Sau, ne adapa cu Apa Vie (v. In 4,14), ne curateste si ne sfinteste cu Sangele Sau. Fiul lui Dumnezeu este jertfa adusa omului: oare omul se va da in laturi sa se jertfeasca lui Dumnezeu?

Va indemn, deci, fratilor, pentru milostivirile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bineplacuta lui Dumnezeu.

Primind de la noi jertfa laudei, Prunca Nepri­hanita, pe care Biserica o pune impreuna cu noi in Templu, ne da chip de jertfa vie, sfanta si bineplacuta lui Dumnezeu.

Ea este jertfa vie: nu numai trupul este adus ca jertfa lui Dumnezeu prin legamantul fecioriei si curatiei, ci insusi duhul este dat in mainile lui Dumnezeu si logodit cu Dumnezeu.

Ea este jertfa sfanta: nu numai aflarea in Templul sfinteniei, ci curatia si neprihanirea inimii, ca pregatire a Tronului dumnezeiesc, sfintesc fecioria ei.

Ea este jertfa bineplacuta: vapaia iubirii ne­prefacute se intalneste cu iubirea lui Dumnezeu si o face sa se pogoare asupra blandetii si smereniei sale. Dupa adumbrirea harica, Cel Preainalt a ales pantecele ei ca Tron al Dumnezeirii, trupul si sangele – ca haina a Luminii Neapropiate.

Nu e rasplata omeneasca care sa fie vredni­ca de Dumnezeu, in afara jertfei. Prinoasele Vechiului Testament, fiind doar preinchipuiri, au fost desfiintate dupa implinirea celor preinchipuite, insa miezul lor, care sta in arderea de totlauntrica, in taierea-imprejur a inimii si umilinta duhovniceasca (v. Rom. 2,29Ps. 50,18), a ramas neschimbat.

Va indemn, deci, fratilor, pentru milos­tivirile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa lui Dumnezeu.

Si noi, ascultatorilor, aducem jertfe lui Dumnezeu, insa cat de des acestea sunt numai roa­da a gurii, inaltare a mainilor la care inima nu ia parte! Cat de des aducem ca jertfa insasi ini­ma noastra, insa fara roada si curatie, ori adu­cem ca jertfa ceea ce nu primeste de la noi lu­mea, ceea ce lepadam noi insine. Aducem, dupa spusa Prorocului,cele bolnave, schioape si oarbe Mal. 1, 8). Apostolul, stiind desartele osteneli ale multelor jertfe, ne roaga sa schimbam deserfaciunea pe adevar.

Va indemn, deci, fratilor, sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa lui Dumnezeu.

Jertfa pe care o aducem lui Dumnezeu es­te una si nu se imparte in jertfe de multe feluri. Toate puterile trupesti si duhovnicesti, toata fiin­ta omeneasca se sfinteste chiar atunci cand ince­pe viata adevarata; incepand sfintirea, place lui Dumnezeu – insa pentru ochii trupesti, care nu sunt obisnuiti sa vada unitatea in multime, facem deosebire intre jertfa vie si cea sfanta, intre cea sfanta si cea bineplacuta lui Dumnezeu.

Sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie. Nu este duh de viata in trupul nostru atata timp cat el este unealta a nedreptatii. Lanturile pacatului, care leaga inima, seamana cu niste boli aduca­toare de moarte, lovesc mintea si simturile. Pur­tand samanta mortii, ele omoara orice gand bun, intuneca intelegerea, lasandu-i doar fata lucruri­lor si nelasand-o sa patrunda in adancul propriilor patimi, pentru ca toate ostenelile lui sa fie de­sarte, iar vastele cunostinte – nestiinta, intrucat intelepciunea lumii acesteia este nebunie inaintea lui Dumnezeu (I Cor. 3, 19). Intuneca ochiul launtric si Lumina Cea Adevarata, Care ii lumineaza pe toti (v. In 1, 9nu le lumineaza; astupa auzul, si cuvantul cel lucrator al lui Dumnezeu (v. Evr. 4, 12nu lucreaza asupra lor. Vatamarea pacatului il aduce pe om intr-o asemenea stare, ca vazand nu vede si auzind nu aude (v. Mt 13, 13). Atata timp cat viata lui Hristos nu va incepe in noi, suntem, dupa cuvantul Scripturii, morti prin pacatele noastre (Efes. 2, 1).

Samanta vietii, care este lasata inlauntrul vo­intei, nu moare insa in noi de-a lungul fiintarii noastre pamantesti. Duhul, inrobit de trup, este adormit de placerile simturilor, insa in el nu e ni­micita dorinta desavarsitelor bunatati.

Ca un inger al vietii, invatatorul neamurilor ne trezeste din aceasta adormire a mortii: scoala-te, cel ce dormi, binevesteste el, si invie din morti! Duhule care dormi in timp ce moartea vesnica te ajunge, in timp cetrupul si sangele privegheaza ca sa te piarda! Duhule care dormi, invie din nelucrarea cea moarta, deschide-ti ochii ca sa vezi lumina lui Dumnezeu; scutura de pe pleoapele tale, ca pe o dormitare apasatoare, dorintele trupului, ca sa inceapa si sa se desavarseasca dorin­ta vietii (v. Efes. 5,14)!

Simturile si trupul se curatesc, intelegerea si gandurile se lumineaza atunci cand vointa noas­tra nazuieste de la cele vazute spre cele nevazute, cand de la cele vremelnice se muta la cele vesnicie, de la lume la Dumnezeu. Dorinta inflacarata de viata, starnita de cuvantul lui Dumnezeu, intarita de fagaduintele Lui, se inalta fara contenire cu inaltarea ruginiii, trage dupa ea simturile, incat sa vada si sa auda si sa guste nu­mai roadele vietii ceresti. Cu toate ca intampina piedici din partea lumii, nu este oprita de catre ele; slabeste din pricina slabiciunii firii, dar nu se stinge pana cand Hristos nu va lua chip(v. Gal. 4,19) in ganduri, daruindu-le indreptare spre bine, in minte, umpland-o cu intelegerea Sa, si in fapte, lucrandu-le cu puterea SaAceasta ravna a duhului desavarseste trupul nostru intru jertfa vie, in asa fel incat nu mai traim noi ci traieste in noi HristosNu mai traiesc eu, da marturie cel ce a trait el insusi aceasta jertfa, ci traieste Hristos in mine (Gal. 2, 20).

Desavarsit intru jertfa vie, trupul nostru tre­buie sa fie totodata jertfa sfanta. Cel Atotsfant nu primeste nici un fel de jertfe in afara celei sfinte si curate. Fiti sfinti, spune El, pentru ca Eu sunt Sfant (Lev. 11, 44).

Intorcandu-ne privirea nepartinitoare catre noi insine intr-o clipa de liniste, vom vedea cat de putine si de saracacioase sunt darurile pe care le aducem Adevaratului Dumnezeu si, dimpotriva, cat de numeroase si de bogate sunt jertfele inchinate dumnezeilor straini, care si dupa jude­cata noastra sunt vrednici a fi calcati in picioare, nu a primi jertfe.Patimile, de care la ceilalti ne ingretosam, dar pe care le incuviintam la noi insine, cer si primesc de la noi ceas de ceas, clipa de clipa, ca niste dumnezei, daca nu fapte, ma­car cuvinte; daca nu mintea, macar comorile; daca nu inimamacar simtamintele; daca nu slujba, macar linistea. Ele cer totul de la  noi, ca Adeva­ratului Dumnezeu sa nu-I ramana nimic in noi.

Patimile care pun stapanire pe om alcatuiesc legea lui launtrica, indatoririle si, ca sa zicem asa, duhul omului. De aceea, Prorocul, dorind sa puna capat acestei slujiri la idoli si sa curete intinaciunea de zi cu zi, in vremea curatirii sa­le a strigat: jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit (Ps. 50, 18). Cand idolii patimilor cad si se sfarama in noi, cand nu ramane piatra peste piatra din acea zidire launtrica pe care o zideste neincetat in noi pofta trupului, o impodobeste pofta ochilor, o proslaveste trufia vietii, cand este nimici­ta in noi insasi temelia vrajmasiei impotriva lui Dumnezeu (v. Rom. 8, 7) si inima marturiseste ca tot ce tine de noi e nimicnicie, atunci (nu prin stradania noastra, ci din dragostea Lui cea ne­marginita), Facatorul, Care a zidit toate din nimic, din nimicnicia noastra zideste om nou, fara pata sau zbarcitura, innoit intru dreptate si adevar (v. Efes. 2,105,27).

Cel zidit intru jertfa sfanta lui Dumnezeu nu savarseste curatirea sa intr-o clipa, ci o continua de-a lungul fiintarii sale pamantesti. El se leapada de lume, care il atrage, se impotriveste pof­telor trupului, care cere sa se odihneasca de nevointele neincetate, sa se racoreasca de arderea de tot launtrica; omoara gandurile, care, ca niste ganganii dupa ce salasul le-a fost stricat, urca si coboara in inima lui cu repeziciune, se inghesuie si se straduie impreuna sa intunece lumina care se aprinde pe masura curatirii dumnezeiescu­lui chip. Incredintandu-si duhul Dumnezeiescu­lui Duh si voia sa voii Lui, se pogoara pana la o asemenea treapta a smereniei, incat nici privirile straine, nici privirile sale nu le intoarce spre sine insusi si, ca sa nu vada in nimic ceva al sau, Il are neincetat pe Dumnezeu inaintea ochilor.

Dumnezeul-Omul, Care ne-a aratat chipul smereniei prin pogorarea Sa pe pamant, Se pogoara din nou pentru o asemenea inima smerita – Se pogoara la ea cu slava Sa, o sfinteste cu sfintenia Sa si, acoperind lipsurile puterilor lui, ia asupra Sa indatorirea de preot si de jertfa adusa lui Dumnezeu-Tatal. Printr-o singura jertfa adusa, i-a adus la desavarsire vesnica pe cei care se sfintesc (Evr. 10,14), si il desavarseste pe fiecare in impacarea cu Tatal.

Intelepciunea omeneasca va socoti cu nepu­tinta o atat de adanca smerenie si o atat de inalta sfintenie, ori va propune in vederea atingerii lor regulile si mijloacele sale, care mai degraba vor inspaimanta neputintele noastre decat vor usura necazurile inimiiIn pofida filosofarilor paman­testi, Cerescul Invatator nu pune asupra noastra o povara anevoie de purtat, nu cere din partea noastra iscusinta si intelepciune, ci numai simplitate a inimii, credinta si blandete copilareasca. De nu veti fi ca pruncii, nu veti intra intru Imparatia lui Dumnezeu (Mt 18,3). Intru simplitatea inimii, intru blandete si smerenie se aduce lui Dumne­zeu jertfa sfanta si, in fine, bineplacuta.

Sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa bine­placuta lui Dumnezeu. Dumnezeului nostru, in­trucat este Dragostea Atotdesavarsita (v. I In 4, 8), Ii placem prin dragoste: il voi iubi pe cel care Ma iubestespune El (Pilde 8,17).

Temeiul tuturor faptelor omenesti, bune sau pacatoase, este dragostea – dar cele pacatoase se intemeiaza pe dragostea omeneasca, vatamata in firea sa, pe cand cele bune se intemeiaza pe dra­gostea lui Dumnezeu, care se revarsa in inimile noastre prin Duhul Sfant (v. Rom. 5, 5).

Cand este pus inceputul vietii in sfintenie, fla­cara unei dragoste pe atat de tari pe cat e de sfanta, umpland inima, nu este marginita la hotare­le ei trupesti, ci se descopera in gandire, se arata in cuvinte, in privire, in auz si in toate miscarile trupului.

Ea se descopera in gandire: cugetarea hranita cu contemplarea Dragostei Vesnice imbogateste intelegerea cu mijloace de a imparti cereasca agonisita cu cei care nu o au. Cugetarea miscata de dragoste n-are nevoie de nascociri, ci se descopera pe masura agonisirii luminii launtrice – se descopera toata, spre binele aproapelui.

Dragostea se arata in cuvinte: tacerea dragostei este curmata doar de proslavirea lui Dumne­zeu si de zidirea aproapelui. Atunci cand vor­beste dragostea, gura ei izvoraste vorbe nepre­facute, revarsa balsam peste ranile sufletesti si trupesti, rosteste pace si adevar. Vorbirea ei, du­pa cuvantul Scripturii, e preafrumoasa.

Dragostea se arata in priviri, atunci cand aces­tea nu se opresc asupra fapturilor vazute decat ca sa se inalte la lucrurile nevazute. Ele se intorc asu­pra saracilor ca sa ii ajute, asupra suferinzilor ca sa-i usureze, asupra celor evlaviosi ca sa le urme­ze, asupra celor de-o seama cu bunavointa, asupra celor mai jos cu blandete, asupra tuturor cu inima curata. Mi-ai robit inima cu o singura privire a ta, gra­ieste Cerescul Mire al sufletului (Cant. 4, 9).

Dragostea se arata in auz, atunci cand acesta nu ia aminte la jignirile care ranesc inima, insa aude din departare chiar si un singur suspin al celui ce sufera fara vina, cand se astupa in fata zarvei lumesti, care insufla minciuna, dar se descopera pentru auzirea dreptatii, si insusi sufletul iese in cuvantul lui Dumnezeu.

Dragostea se arata in toate miscarile trupesti, atunci cand, slujind lui Dumnezeu, face in tru­pul sau roade duhovnicesti, cand mainile inaltate spre Dumnezeu le intinde spre binefacere si impartasire, cand se straduie sa indrepte spre casa tanguirii si plangerii pasii ce urca spre casa de rugaciune, cand purtand totdeauna omorarea Domnului rastignit pe Cruce, impreuna-patimeste si impreuna se rastigneste cu El.Astfel, ea savarseste orice fapta buna ca pe o jertfa adu­sa lui Dumnezeu si totodata ca pe o slujire adusa aproapeluiToata esti frumoasa, draga mea, si fara nici o pata (Cant. 4, 7).

Focul ceresc se pogoara asupra jertfelor Vechiului Testament ca semn ca Dumnezeu le-a primit. Lumina luminilor se pogoara asupra jertfei vie si sfinte a dragostei. Zis-a Fiul lui Dumnezeu: daca cineva Ma va iubi si va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi; de la tronul slavei si al maririi vom veni sub saracul si sarmanul lui acoperamant si salas la el vom face (v. In 14, 23).

Asemenea indurari dumnezeiesti se revar­sa asupra noastra atunci cand se trezeste duhul nostru cel adormit de trup, cand ne slobozim de haina cea veche si pacatoasa si jertfim Dragostei Nemarginite dragostea noastra.

Mintea noastra, ascultatorilor, nu se impotri­veste cuvintelor lui Dumnezeu, recunoscandu-le adevarul – dar nu li se impotriveste, oare, inima noastra, prin raceala si nerodirea sa?

O, Dragoste Vesnica, Ce ai biruit vesnica vraj­masie a lumii! Doar Ţie Ţi-a fost dat sa birui impotrivirea inimilor noastre: cu puterea indurari­lor Tale va invia in noi viata care moare, se vor sfinti necuratia si nerodirea launtrica proprii neputintelor noastre, se vor desavarsi inaintea Ta spre atotrodire jertfelnica. Amin.

(din: Sf. Inochentie al Penzei, Viata care duce la Cer. Invataturile unui sfant tanar, Editura Sophia, 2012)

www.cuvantul-ortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.