Cine a fost Sfântul Eftimie cel Mare, prăznuit pe 2 februarie în calendarul creștin ortodox. Viața și minunile săvârșite

Sfântul Eftimie cel Mare a venit pe lume în Melitina, din pântece sterp, iar nașterea sa a fost o minune pentru părinții săi, deoarece s-au chinuit foarte multă vreme să aducă pe lume un copil. El a trăit în secolul al IV-lea, în timpul domniei împăratului Grațian, cunoscând viața bisericească încă de la o vârstă foarte fragedă.

După ce tatăl Sfântului Eftimie a trecut în neființă, el a fost lăsat în grija preoților de la Episcopia Meitinei. Pentru că avea o mare înclinare spre credință, a fost hirotonit preot. Pe vremea când avea 29 de ani, Sfântul Eftimie cel Mare a plecat la Ierusalim, unde a locuit pentru o perioadă într-o peșteră.

De asemenea, el a fost apărător al dogmelor bisericești și a luptat împotriva lui Nestorie (nestorianismului). Tot Sfântul Eftimie a fost cel care l-a numit pe Sfântul Chiril al Alexandriei apărător și învățător al dreptei credințe. Sfântul Eftimie cel Mare a trecut la Domnul la vârsta de 97 de ani.

„Nu l-am cunoscut mâncând ori vorbind cu cineva fără de mare nevoie, afară de sâmbătă și de duminică. Nu l-am văzut pe dânsul cumva dormind pe coastele sale, ci uneori șezând puțin, iar alteori o frânghie spânzurată într-un colț al acoperământului chiliei ținând-o cu amândouă mâinile, se împărtășea puțin de somn pentru nevoia firii”.

De-a lungul vieții sale, Sfântul Eftimie a săvârși mai multe minuni. De exemplu, se spune despre acesta că la un moment dat a hrănit sute de oameni, deși nu avea pâine nici măcar pentru zece dintre aceștia.

De asemenea, se mai spune că a vindecat boli grele și a deschis porțile cerului, aducând ploi în vreme de secetă și tămăduind pământul neroditor. După cum spuneam, Sfântul Eftimie cel Mare s-a născut din pântece sterp și neroditor, însă prin rugăciunea lui, mai multe femei care nu puteau avea copii au reușit să nască.

În timpul unei Sfinte Liturghii, credincioșii prezenți la slujbă au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat sufletul curat al Sfântului, iar aceasta a rămas pentru Eftimie până la finalul Sfintei Liturghii.

O altă minune săvârșită de Sfânt a avut loc la moartea unui călugăr. Acesta era cunoscut a fi înțelept și înfrânat, însă în realitate era cu totul și cu totul diferit. Se pare că în acel moment Sfântul Eftimie a văzut un înger care îi trăgea sufletul din el cu o suliță. Tot atunci, fericitul a auzit și glas care rostea faptele rușinoase pe care monahul le ascundea.

Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare este unul dintre monahii palestinieni a căror viață a fost așternută în manuscris de către Chiril din Scythopolis. Acest monah grec din secolul al VI-lea ne predă metoda scrierii vieții unui sfânt: ‘Aplicând rugăciunea arzătoare, am adunat de la părinții cu adevărat sfinți, cei mai bătrâni din acest deșert, povestiri care fuseseră pierdute în negura timpului; mutându-mă ici-colo, adunându-le, le-am recuperat dintr-un abis, ca să zicem așa, de mult timp și uitare, cu nădejdea că voi primi de la Dumnezeu răsplată pentru aducerea aminte a unor lucruri vrednice a fi pomenite și pentru oferirea unui bun model pentru cei ce doresc să citească rodul ostenelii lor’.

‘Țineți poruncile pe care vi le-am dat cu sfințenie’

Dincolo de elementele biografice pe care sinaxarele le tratează amănunțit, Chiril oferă în paginile acestei lucrări mărturii din învățătura Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare. Dintre acestea, redăm în întregime traducerea din limba engleză a ‘Testamentului Marelui Eftimie’, publicat în ‘Viața monahilor din Palestina’ de R.M. Price (Cistercian Publications, Kalamazoo, Michigan, 1991): ‘Alături de celelalte daruri ale harului divin pe care marele Eftimie le dobândise, și acesta i-a fost oferit: să cunoască dinainte ziua morții sale și ce se va întâmpla cu mănăstirea sa. Nu voi pregeta să prezint în mod clar relatările părinților despre moartea sa. La odovania Sfintei Epifanii, când avea obiceiul să iasă către deșertul absolut, cei ce așteptau să-l petreacă pe cale și cei ce se așteptau să-l însoțească printre care Martirius și Ilie, s-au adunat împreună. Văzând că nu a făcut nici un fel de pregătire pentru drum, cum îi era obiceiul, l-au întrebat: ‘Nu pleci mâine, cinstite părinte?’ Sfântul le-a răspuns: ‘Voi rămâne aici săptămâna asta și voi pleca sâmbătă, după căderea nopții’ – prevestindu-și moartea. Marți a rânduit ca o slujbă de noapte să se țină întru pomenirea sfântului părinte Antonie. În timpul acestei privegheri, a chemat preoții în veșmântar și le-a spus: ‘De acum nu voi mai săvârși nici o priveghere împreună cu voi în acest trup, deoarece Dumnezeu m-a chemat la El. Mergeți deci și trimiteți pe Domițian la mine, și adunați toți părinții și aduceți-i dimineață la mine’.

Când toți erau adunați în jurul lui, le-a spus: ‘Iubiții mei frați, eu însumi pornesc la drum pe calea părinților mei; voi înșivă, dacă mă iubiți, trebuie să țineți aceste porunci. În orice faceți, năzuiți spre dragostea adevărată, cauza și scopul fiecărei fapte bune și ‘legătura desăvârșirii’ (Coloseni 3, 14). După cum nu este lăsat să mănânci păine fără sare, așa este imposibil să dobândești o virtute fără iubire. Pentru că fiecare virtute este protejată prin iubire și smerenie, cu ajutorul experienței, timpului și harului. În timp ce smerenia ridică la înălțime, dragostea previne căderea din această înălțime, de vreme ce cel ce se smerește pe sine se va înălța (Luca 18, 14) și dragostea nu cade niciodată (I Corinteni 13, 8). Dragostea este mai mare decât smerenia, pentru că din dragoste pentru noi Dumnezeu Cuvântul S-a smerit pe Sine să devină om, ca noi. De aceea trebuie să-L mărturisim din inimile noastre și să-I aducem imne și euharistii neîncetat, mai ales noi cei ce suntem despărțiți de mulțimea treburilor acestei vieți, nu doar datorită legământului nostru, ci și pentru viața netulburată pe care o ducem, eliberați așa cum suntem de dezordinea lumii. Prin urmare, să facem orice efort pentru a-I oferi puritatea sufletului, curăția trupului și dragostea neprihănită’.

După ce le-a spus acestea, i-a întrebat: ‘Pe cine vreți să aveți stareț?’ În unanimitate l-au ales pe Domițian. La aceasta, marele Eftimie a răspuns: ‘Aceasta nu se poate, pentru că Domițian va mai rămâne în această viață doar șapte zile după mine’. Părinții, uimiți de această prevestire a viitorului cu atâta sinceritate, au cerut să aibă stareț pe un anume Ilie, administratorul unei mănăstiri mai mici născut în Ierihon. Marele Eftimie i-a spus acestuia în fața tuturor: ‘Vezi, toți părinții te-au ales să fii părintele și păstorul lor. Deci pune-te în slujba lor și împlinește-ți păstorirea, iar mai înainte de toate să știi asta: a fost voia lui Dumnezeu ca această lavră să devină chinovie și această schimbare va avea loc în curând’. Le-a arătat apoi locul în care să construiască chinovia, structura, primirea oaspeților și râvna psalmodierii, spunându-le că nu trebuie să neglijeze frații aflați în suferință, în special pe cei asupriți de gânduri necurate, ci să-i încurajeze și să-i sfătuiască întotdeauna. Acestea le-a spus călugărului numit superior al așezământului.

Tuturor le-a adresat apoi acest cuvânt: ‘Frații mei iubiți, nu închideți nimănui ușa chinoviei pe care vă pregătiți să o construiți, și astfel Dumnezeu vă va oferi binecuvântarea Sa. Țineți poruncile pe care vi le-am dat cu sfințenie și, dacă voi dobândi dreptul de a vorbi liber lui Dumnezeu, Îi voi cere în primul rând să fie cu voi în Duh și cu cei ce vor urma vouă, veșnic’. După ce a spus acestea, i-a trimis pe toți la treburile lor, oprind numai pe Domițian lângă el. După încă trei zile petrecute în veșmântar, a adormit în noaptea de sâmbătă și s-a adăugat la poporul său, bătrân și sătul de zile (Facerea 25, 8)’. Dionisie din Furna recomandă reprezentarea grafică a Sfântului Eftimie cel Mare astfel: ‘A trăit 97 de ani, fiind la stat om de cinste, cuvios la căutătură, albineț la față, cărunt la păr și cu barba lăsată în jos până la stinghie’.

sursa: www.basilica.ro