Ciobul de oglindă

\r\n

\r\n

\r\n\r\nLa finalul unui curs, un profesor a fost întrebat de un student: „Domnule profesor, care este sensul vieţii?“\r\n\r\nO parte dintre colegii celui care pusese întrebarea începuseră să râdă. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parcă dacă era o întrebare serioasă. Înţelese că da.\r\n\r\n„Am să vă răspund.“ Scoase din buzunarul de la pantaloni o oglinjoară rotundă, nu mai mare decât o monedă, şi spuse: „Pe când eram copil, am găsit pe stradă o oglindă făcută ţăndări. Am păstrat ciobul cel mai mare, care se află acum în palma mea. Mă jucam cu el şi am fost încântat să văd cum reuşeam cu ajutorul lui să îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere, unde soarele nu poate ajunge. Am păstrat oglinjoara. Devenind bărbat, am înţeles că ce făceam nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce aş fi putut face în toată viaţa mea. Eu însumi sunt o frântură dintr-o oglindă pe care încă nu am văzut-o întreagă. Prin ceea ce am însă pot aduce lumină, adevăr, înţelegere, cunoaştere, bunătate, blândeţe în ascunzătorile din inimile oamenilor şi să schimb ceva în mine“.\r\n\r\nDumnezeu a lăsat în fiecare om chipul Său. Scânteia divină semănată în noi ne luminează drumul prin viaţă dacă nu trăim neglijent şi o facem să strălucească mereu mai puternic prin tot ce lucrăm. Sufletele noastre sunt oglinzi care împrăştie pretutindeni lumină, cu condiţia să nu rămânem în întunericul egoismului.\r\n

www.ziarullumina.ro

\r\n\r\n

\r\n

\r\n

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *