Convertirea unui indian la Ortodoxie – Partea a doua

INDIAN

\r\n

A trecut puțină vreme de când Vladimir nu mai este printre noi. M-au impresionat atât plecarea sa din această viață precum și testamentul pe care l-a lăsat. Acum, când figura lui, în loc să se piardă din memorie, îmi revine încet-încet în fața ochilor, m-am gândit să aștern pe hârtie întâmplări, fapte, amintiri, cuvinte și vorbe de-ale lui, aducându-l, astfel, din nou printre noi, și, poate, astfel voi putea și eu să îngenunchez și să ascult cu urechea glasul pământului ,,mamă”, așa cum făcea Vladimir Natawe, sau, mai bine spus, Karamazov.

\r\n

\r\n

Vladimir s-a născut într-o rezervație indiană, Caughnawaga, în apropiere de Montreal, și acolo a trăit până la moarte. Satul lui numără astăzi 5000 de indieni. Ridicat cu fonduri guvernamentale, așezat lângă râu, satul adăpostește cel mai mare număr de indieni din regiune. Indienii și eschimoșii, singurii indigeni de pe continentul Americii de Nord, se bucură de privilegii și de tratament special din partea guvernului, fiindcă au cedat întinse suprafețe din ,,pământul Mamă” – așa cum îl numesc ei – fraților lor albi.

\r\n

Toate aceste privilegii (putem adăuga aici și faptul că indienii nu au nevoie de pașaport și se bucură, totuși de grija statului) pot fi interpretate și ca o încercare din partea statului de a-i lăsa pe indieni fără acces la mijloacele de învățământ, cultivând totodată indiferența și lenea, lucruri care, într-adevăr, se observă dacă stai mai mult printre ei. De asemenea, numărul alcoolicilor a înregistrat o creștere în ultima perioadă. Lupta de grup pentru supraviețuire este principala lor grijă, alături de salvarea moștenirii lor culturale, față de care fiecare indian se simte foarte mândru. Consideră ei, într-un mod foarte original, că noi încă avem multe de învățat de la ei, mai ales în ceea ce privește aspectul cultural al societății noastre ,,moderne”.

\r\n

Modul suprem de organizare este Confederația, care cuprinde toate triburile de indieni. Indienii arată un deosebit respect pentru conducători și pentru cei în vârstă (atât bărbați cât și femei) din fiecare trib, respect ce se transmite din generație în generație. Dragostea și respectul unuia pentru celălalt stă la baza acestei Confederații.

\r\n

În satul Caughnawaga există trei triburi de indieni, dar cei mai mulți aparțin tribului Mohawk. Satul există de prin anii 1600 și reprezintă centrul principal al tribului Mohawk. În vechime, indienii se ocupau cu pescuitul, vânătoarea, comerțul cu obiecte sculptate din lemn și cu blănuri de animale sălbatice. Astăzi, aceste ocupații au cam dispărut, indienii lucrând mai mult în construcții.

\r\n

,,Satul nostru, îmi spunea Vladimir, împreună cu multe alte rezervații ale indienilor, a fost transformat în secolul al XVIII-lea în protectorat romano-catolic. În realitate, însă, misionarii catolici au căutat, cu orice preț, să-i facă pe localnici să îmbrățișeze credința lor prin violență. Nu cu dragoste, ci cu ștreangul la gât. Au călcat în picioare tradiții de secole și au venit cu rânduielile lor pentru a-și atinge scopurile. Eu, până la vârsta de 32 de ani, am urmat calea obișnuită. După cum spunea mama mea, care era un fel de șef al tribului nostru: ,,Ziua, catolic, de ochii lumii, iar noaptea indian pentru ochii sufletului”. Ajuns, însă, la vârsta de 32 de ani nu am mai suportat această strânsoare în jurul gâtului, acest laț pe care îl purtam cu mine, și m-am ridicat împotriva lor așa cum am crezut eu de cuviință… Ani de-a rândul am căutat să aflu cât mai multe despre istoria noastră, am învățat limbile celorlalte triburi, am studiat la universitățile albilor, lucru care, pentru un indian din generația mea era destul de neobișnuit. Timp de ani de zile am ajutat ca traducător. De foarte multe ori am jucat rolul clovnului la întrunirile științifice, deși pentru albi eu nu eram decât o pasăre rară, exotică, cu alt fel de pene. Am făcut comparații între cuvintele noastre și cuvintele lor, franceze și engleze, între obiceiurile noastre și obiceiurile lor. De foarte multe ori aveam impresia că ei mă privesc precum arheologii care cercetează niște fosile. Pentru mine, însă, această întâlnire dintre mine și ei, dintre lumea mea și lumea lor, mi-a provocat și bucurie, dar și tristețe. Răzvrătirea mea nu a rămas fără ecouri, deşi a fost fără zgomot, precum călcătura iepurelui…\r\nMama mea – care era stâlpul satului – a fost pentru mine un izvor de înțelepciune. Ea, mama, a fost Zosima al meu…”

\r\n

Iannis Chatzinikoláu, Trecerea unui indian la Ortodoxie, revista ,,Synaxi”

\r\n

Sursa: http://www.pemptousia.ro/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *