Creştinul şi „răzbunarea” prin bunătate

Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci, făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui!” (Romani 12, 20). Este ca şi cum te-ai răzbuna pe el. Deci, prin iubire, prin lipsă de răutate, prin bunătate, creştinul se va răzbuna cel mai bine.

„Versetul acesta (Romani 12, 20) – învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur – a dat multora pretextul să-l judece pe Apostolul Pavel. Astfel zic: «Iată, Pavel pe de o parte ne învaţă îngăduinţa şi iubirea de oameni, iar pe de altă parte ne îndeamnă să adunăm cărbuni aprinşi pe capul vrăjmaşului!»

Fără îndoială, să dăruieşti vrăjmaşului tău apă şi hrană este lucru minunat, însă a-i spune că prin acest lucru îi arzi capul stârneşte sminteală. Pe de o parte arăţi că nu ai milostivire, pe de altă parte, prin binele pe care-l faci atragi asupra ta mare pedeapsă. Cu siguranţă că Sfântul Pavel nu se referă la un asemenea lucru, ci la cu totul altceva.

El ştia bine ce lucru greu este împăcarea grabnică cu vrăjmaşul. Un lucru greu nu prin firea lui, ci din trândăvia noastră! Şi, ca să facă uşor ceea ce este greu, a adăugat ca momeală cuvintele: «îngrămădeşti cărbuni aprinşi pe capul vrăjmaşului tău» când îi faci bine! Adică, prin nădejdea că-i vei face rău, te grăbeşti să-i faci bine. Însă, astfel, ieşiţi câştigaţi amândoi, şi tu, şi vrăjmaşul tău! Tu, când faci bine vrăjmaşului tău, încetul cu încetul scoţi dinlăuntrul tău dispoziţia pentru pedepsirea acestuia şi devii prietenul lui. Nimeni nu-şi va îngădui să-l aibă drept vrăjmaş pe cel pe care-l hrăneşte, chiar dacă ar porni cu scopul să-l pedepsească. Vrăjmaşul tău, pe de altă parte, va deveni prietenul tău, pentru că nimeni nu este atât de netrebnic şi nesimţitor, încât să nu-l aibă drept prieten pe cel care-l hrăneşte.”

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuţi şi cu ceilalţi, traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, Bucureşti, 2011, pp. 98-99)

www.doxologia.ro