Cruce și Evanghelie

Arhimandrit_Placide_Deseille-2wj1i28ddpyjhl8bfd78jk

\r\n

Din momentul venirii lui Hristos, din momentul în care El S-a răstignit, a murit şi a înviat pentru noi, din momentul în care Sfinţii Apostoli au propovăduit mântuirea prin cruce, omul se află în faţa unei alegeri fundamentale. Ce sens vrea el să dea propriei sale existenţe?

\r\n

\r\n

Propria-i împlinire, satisfacerea dorinţelor sale pământeşti, a propriului eu, a egoului său, însoţite de partea de altruism de care are nevoie pentru a putea trăi în societate? Sau scopul existenţei sale este acela de a renunţa la propriul ego, la eul său egocentrist, pentru a se dărui în întregime lui Dumnezeu şi aproapelui? E o dilemă „coperniciană”: care este pentru mine centrul universului, în jurul căruia se învârt toate?

\r\n

Eu însumi sau un Altul? Un Altul Care S-ar sălăşlui, de altfel, în chip tainic, în centrul meu cel mai intim, dacă eu m-aş goli de mine pentru a-I face loc. Un Altul Care a vrut să fie una cu toţi ceilalţi, în care-I descopăr prezenţa. Acest lucru nu ar însemna că eu mi-aş pierde identitatea, personalitatea, nici vorbă. Însă adevărata personalitate a omului nu constă în ceea ce îl închide în sine şi îl face inevitabil să se opună celorlalţi, în căutarea a tot ceea ce-i poate satisface eul trupesc şi pământesc. Dimpotrivă, ea constă în deschiderea către Dumnezeu şi către ceilalţi oameni, în comuniune, în dăruirea de sine. Numai renunţarea la „eu” şi crucea înălţată în centrul vieţii noastre ne pot înlesni calea spre bucuria autentică, bucuria perfectă şi pacea sufletească. Ele nu sunt, dacă pot să mă exprim astfel, decât reversul acestora din urmă.

\r\n

Nu, Evanghelia nu este dătătoare de tristeţe, de posomoreală, de descurajare, de disperare, ci dimpotrivă. Iar sfinţii ne arată tocmai la ce nivel de bucurie, la ce desfătare adâncă a sufletului şi la ce iubire sănătoasă pot ajunge oamenii care au răspuns cu adevărat chemării ei.

\r\n

De aceea, este bine să citim de nenumărate ori vieţile sfinţilor, tocmai pentru a vedea în ce fel alegerea radicală făcută de ei i-a condus către bucuria cea adevărată în Dumnezeu, către adevărata împărtăşire din bucuria cea veşnică a Preasfintei Treimi, din bucuria Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, cele trei Persoane distincte unite veşnic în singura esenţă divină. Da, sfinţii sunt pentru noi pilde minunate de viaţă, care ar trebui să ne înflăcăreze inimile şi să însufleţească în noi, să trezească pe deplin înlăuntrul nostru, dorinţa de a le urma exemplul şi de a ne împărtăşi şi noi din această bucurie.

\r\n\r\n

Arhimandrit  Placide Deseille

\r\n

Sursa: http://www.pemptousia.ro/

\r\n

\r\n\r\n


\r\n

Arhimandritul Placide (Deseille), născut în 1926, a fost primit la vârsta de şaisprezece ani (1942) în Abaţia Cisterciană (benedictină) de la Bellefontaine. În căutarea unor izvoare autentice ale creştinismului şi ale monahismului, întemeiază, în 1966 împreună cu prieteni călugări, o mănăstire de rit bizantin la Aubazine en Corrèze. O vreme a condus publicarea colecţiei «Sources Chrétiennes”.

\r\n

În 1977, călugării de la Aubazine au dorit să devină ortodocşi, fiind primiţi în Biserica Ortodoxă în 19 iunie 1977, iar în februarie 1978 au devenit călugări ai Mănăstirii Simonos Petra din Muntele Athos. Reîntors în Franţa curând după aceea, Părintele Placide întemeiază Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare, la Saint-Laurent-en-Royans (Drôme) în Vercors, al cărei egumen avea să devină.

\r\n

A predat Patristica la Institutul de Teologie Ortodoxă Saint-Serge. Fondator al Colecţiei «Spiritualité orientale» al editurii Mănăstirii Bellefontaine, este autor şi traducător al multor lucrări despre spiritualitatea şi monahismul ortodox.

\r\n\r\n

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *