Cum au fost descoperite moaştele Sfântului Efrem cel Nou

La mai bine de cinci veacuri de la mucenicia sa, moaştele Sfântului Efrem cel Nou au fost descoperite în chip minunat de către stareţa Macaria, cea care a refăcut Mănăstirea de la Nea Makri.

În anul 1945, maica Macaria a mers la ruinele vechii Mănăstiri Buna Vestire, pe „Colina Neprihăniților”, la poalele nord – estice ale Muntelui Penteli. Dintr-un imbold dumnezeiesc, a amenajat o chilioară în acel loc și a început să curețe ruinele vechii biserici și să o reconstruiască. Acolo medita adesea la faptul că pe acele pământuri viețuiseră monahi de-a lungul veacurilor și se ruga să afle sau să i se descopere măcar vreunul dintre toți aceia.

Astfel, la 3 ianuarie 1950, maicii Macaria i s-a descoperit în chip minunat să sape într-un anumit loc din zonă. Maica a chemat un muncitor să sape în locul în care o îndemnase inima. Deși iniţial muncitorul s-a împotrivit, după multe cereri și rugăminți, s-a înduplecat și a început să sape. Locul avea o sobă pe jumătate dărâmată, un perete și alte lucruri care arătau că în acel loc, cândva, s-a aflat chilia unui monah. Primul lucru pe care l-au găsit a fost un cap de om. Și imediat s-a răspândit o mireasmă plăcută.

Plecând muncitorul, maica a îngenuncheat şi a sărutat cu mare evlavie sfintele moaşte. Săpând cu mâinile sale, ea a dat peste mânecile rasei sfântului, păstrată neputrezită, precum şi peste corpul întreg al unui sfânt mucenic.

Seara, pe când citea Vecernia, stareţa a auzit pași ce veneau dinspre mormânt, răsunând până în ușa bisericii. Acolo l-a văzut pentru prima dată pe Sfântul Efrem. Era înalt, cu ochi mici, rotunzi, cu barbă lungă, neagră, ce îi ajungea până la gât, îmbrăcat în veșminte călugărești. Într-o mână ținea o flacără și cu cealaltă binecuvânta. A cerut să fie luat din locul în care era așezat.

A doua zi de dimineaţă, maica Macaria a curățat moaștele și le-a depus într-o raclă în katholikonul Mănăstirii. În aceeaşi noapte, Sfântul Efrem cel Nou i-a apărut maicii, în vis, spunându-i numele său, cât şi cele despre viaţa lui.

Astăzi, moaştele Sfântului Efrem cel Nou se află în katholikonul mănăstirii, răspândind bună mireasmă şi săvârşind nenumărate minuni.

Maica Macaria a trecut la Domnul în ziua de 23 aprilie 1999.

Pr. Silviu Cluci

www.doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *