Cum poate fi dobândită rugăciunea minţii?

iosif

\r\n

Oricine se hotărăşte, cu ajutorul harului, să se îndeletnicească cu această lucrare să nu slăbească sufleteşte, să nu se lenevească, să nu se îndoiască, şi plata sa va fi multă; nu numai în cer, ci şi aici, pe pământ, va dobândi folos.

\r\n

\r\n

Părinţii noştri cei cercaţi ne învaţă că uneori trebuie să zicem toate cuvintele rugăciunii, iar alteori, mai cu seamă la început, din pricina neputinţei minţii de a ţine mai multe cuvinte, să spunem „Iisuse. Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Nu trebuie însă să schimbăm des cuvintele rugăciunii şi să spunem când una, când alta, deoarece nu se întemeiază o buna obişnuinţă. Rostim rugăciunea uneori cu gura, „cu glas”, cu voce înceată, în şoaptă, pentru ca să fie ţinută mintea pe loc mai uşor din împrăştierea şi confuzia mediului înconjurător, iar alteori mintal. Aşadar, cu mintea noastră. Ambele moduri de rugăciune sunt necesare şi folositoare.

\r\n

Însă silinţa intenţiei provoacă lucrarea harului. Iar mintea se înlesneşte în practica rugăciunii. Prin obişnuinţă, mintea stăruie mai uşor, este mângâiată de har, dobândeşte simţirea ajutorului dumnezeiesc şi continuă cu curaj. Gustând dumnezeiasca mângâiere, din pricina stăruinţei sale, ţine de la sine rugăciunea, fără rostirea şoptită a glasului, „în chip lăuntric” şi se roagă cu osteneală mai puţină pentru că harul a eliberat mintea de siluirea împrăștierii. Dacă mintea rămâne în rugăciune, primeşte dumnezeiasca luminare, controlează înţelesurile şi respinge atacurile iraţionalului, care este în întregime chipul omului vechi. Atunci, harul ne descoperă Împărăţia lui Dumnezeu, care se află înlăuntrul nostru, întocmai precum a învăţat Domnul nostru: „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Acest mod al rugăciunii de un singur gând, dacă este pus în lucrare, este şi se numeşte rugăciunea minţii.

\r\n

Atunci când stăruinţa acestei lucrări este continuată fără întrerupere sau căinţă, harul dumnezeiesc rămâne de acum statornic în mintea şi în inima nevoitorului. Atunci nu numai că nu este nevoie de efort, ci de acum rugăciunea lucrează prin ca însăşi neîncetat, chiar şi în somn. Niciodată nevoitorul nu va înceta rugându-se să-L implore pe Dumnezeu cu „suspine negrăite”, nu numai pentru sine însuşi, ci pentru fiecare întristat şi îndurerat şi în general pentru întreaga comunitate omenească. Fără o strădanie specială, el participă la durerea lumii, „plânge cu cei ce plâng şi se bucură cu cei de se bucură” (Romani 12, 15).

\r\n

Rugăciunea de un singur gând se spune în orice loc, timp sau împrejurare şi în toate formele vieţii noastre comunitare sau particulare.

\r\n

Această rugăciune nu este interzisă oamenilor care trăiesc în lume (mirenilor), aşa cum susţin unii, chiar dacă este lucrată mai cu seamă de monahi. Orice om poate, oriunde şi oricum se află, să invoce şi să rostească neîncetat numele lui Hristos. Aş vrea să provoc dragostea voastră! Încercaţi şi foarte repede veţi gusta roadele acestei lucrări. Numele Domnului nostru nu este un simplu cuvânt. Este putere, este o lucrare, este înviere şi viaţă.

\r\n

Oricine se hotărăşte, cu ajutorul harului, să se îndeletnicească cu această lucrare să nu slăbească sufleteşte, să nu se lenevească, să nu se îndoiască, şi plata sa va fi multă; nu numai în cer, ci şi aici, pe pământ, va dobândi folos. Este cu neputinţă ca Domnul nostru, Care a murit pentru noi, fiind noi încă păcătoşi (vezi Romani 5, 8), să ne treacă cu vederea atunci când Îl rugăm cu atâta stăruinţă şi sa nu ne dăruiască cele pe care ni le-a făgăduit. Dacă Domnul nostru i-a ascultat pe dracii care L-au rugat să nu-i trimită în adânc şi l-a izbăvit de plăgi pe urâtorul de Dumnezeu faraon, care Îi asuprea poporul, nu ne va asculta pe noi, care necurmat, după putinţă, Îl chemăm în rugăciune? Să se facă deci şi să rămână rugăciunea şi întru noi, cei bolnavi și neputincioşi, ca îndatorire necesară; şi să primim, potrivit Scripturii, „cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi” (Efeseni 3, 20).

\r\n

Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 94-96

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *