CUVÂNT DE LAUDĂ LA MUCENICII EGIPTENI II

01

\r\n

Aşa sunt victoriile sfinţilor! Dacă întrecerile şi luptele lor sunt atât de minunate şi de străine, ce vom spune de răsplăţile şi de cununile gătite pentru răbdarea lor? Dar luptele lor nu s-au mărginit numai la cazne, nici nu şi-au sfârşit aici drumul, ci au mers mai departe, pentru că demonul cel viclean nădăjduia că, prin adaos de pedepse, are să-i îngenuncheze pe atleţi, iar iubitorul de oameni Dumnezeu îngăduia şi nu-i împiedica.

\r\n

\r\n

Asta, pentru ca să fie arătată tuturor mai lămurit şi nebunia necredincioşilor, şi să li se împletească şi mucenicilor cununi mai frumoase şi mai multe… Prin natura lor, muncile la care erau supuşi mucenicii erau cumplite, dar ajungeau uşoare, lesnicioase, cu putinţă de îndurat prin tragerea de inimă a celor munciţi. Căci ei credeau că văd atunci o lumină, de multe ori mai mare ca lumina asta de aici, credeau că şi dobândiseră lumina de care vorbise profetul Isaia: „lumina lunii va fi atunci de şapte ori mai mare ca a soarelui” (Isaia, 30, 26). Da, nu este, nu este ceva mai fericit decât sufletul care a fost învrednicit să sufe-re pentru Hristos vreuna din suferinţele ce ni se par groaznice şi cu neputinţă de îndurat. Sfinţii mucenici credeau că s-au mutat în cer şi dănţuiesc cu îngerii… Dacă unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, acolo este şi El în mijlocul lor (Matei, 18, 20), cu mult mai mult era în mijlocul acelora care erau adunaţi ca să fie osândiţi la ocnă pe viaţă, nu în numele Lui, ci pentru numele Lui. Ştiţi, într-adevăr, ştiţi bine că nu este o altă pedeapsă mai groaznică decât asta! Ştiţi că cei osândiţi la ocnă pe viaţă ar vrea să sufere mai curând mii de alte morţi decât să îndure chinul osândei din ocnă. Au fost băgaţi în ocne, unde trebuiau să sape ca să scoată arama, ei, care erau mai de preţ şi decât aurul cel material, şi decât cel nematerial, pe care-l sapă şi-l scot la iveală nu mâini de ocnaşi, ci îl află râvna unor bărbaţi credincioşi. Munceau în ocne ei, care erau plini de mii şi mii de bogăţii. Ce viaţă e mai amară şi mai plină de chin ca viaţa din ocnă? Dar mucenicii cei osândiţi la ocnă vedeau că se împlinesc cu ei istorisirile despre acei mari bărbaţi, despre acei sfinţi, despre care Pavel spune: „Au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, chinuiţi, ei, de care lumea nu era vrednică; rătăcind în pustii, în munţi, în peşteri, în crăpăturile pămân-tului” (Evrei, 11, 36-38). Acestea s-au petrecut şi în vremea noastră.

\r\n

Ştiind, dar, iubiţilor, că toţi prietenii lui Dumnezeu au avut parte de o viaţă grea, aspră şi plină de ne-numărate dureri, să nu căutăm o viaţă lesnicioasă, stricată şi plină de tihnă, ci una aspră, chinuită, plină de necazuri, plină de strâmtorări. După cum atletul nu poate dobândi cununi, ostaşul victorii, corăbierul por-tul, iar lucrătorul de pământ aria plină, cu somn, cu lene şi desfrâu, tot aşa nici credinciosul nu poate do-bândi bunătăţile făgăduite ducându-şi în trândăvie viaţa. Nu-i oare absurd ca în toate treburile din lume să punem ostenelile înaintea plăcerii şi primejdiile înaintea tihnei – cu toate că neînsemnată şi mică nădejde ne rămâne în urma acelor osteneli –, dar când e vorba de cer, de cinstea de la îngeri, de viaţa cea fără de sfârşit, de petrecerea împreună cu îngerii şi de bunătăţi pe care nici cu putinţă nu-i să ni le închipuim şi să le descriem, să nădăjduim că le vom dobândi cu lene, cu tihnă şi viaţă stricată şi că nu cer aceeaşi râvnă ca şi cele lumeşti? Nu, vă rog, să nu ne fim aşa de rău sfătuitori nici nouă, nici mântuirii noastre, ci, uitân-du-ne la sfinţii aceştia, la aceşti atleţi curajoşi şi plini de răbdare, care ne-au fost daţi ca luminători, să ne călăuzim viaţa după statornicia şi răbdarea lor, ca, prin rugăciunile lor, după plecarea de aici, să-i putem vedea şi îmbrăţişa şi să fim rânduiţi în cereştile corturi, pe care facă Dumnezeu ca noi toţi să le dobândim, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui şi Sfântului Duh, slavă în vecii vecilor. Amin.

\r\n

J. P. Migne. P.G., vol. L, col. 693-698.

\r\n

Text selectat după: Sfântul Ioan Gură de Aur. Predici la sărbători împărăteşti şi Cuvântări de laudă la Sfinţi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *