CUVÂNT DE LAUDĂ LA MUCENICII EGIPTENI

01

\r\n

…Din Egipt au ieşti mucenici! Dar nu numai din Egipt, nici numai din ţinuturile cele mai apropiate şi învecinate lui, ci şi din tot pământul locuit de oameni, de pretutindeni…

\r\n

\r\n

Dacă oameni vestiţi, pe vremea strămoşilor noştri, au fost mângâiaţi de Dumnezeu când au pus înainte numele unor sfinţi bărbaţi, când au alergat la numele lui Avraam, Isaac şi Iacov, şi au dobândit mare folos din pomenirea acestor nume, cu mult mai mult noi vom putea să ni-L avem pe Dumnezeu milostiv, blând şi îndurător, când vom pune îna-inte nu numai numele, ci şi trupurile celor ce-au luptat… Că n-au luptat pentru adevăr aşa, de mântuială, ci au rezistat silniciei aprige şi de neîndurat a diavolului cu atâta statornicie şi cu atât curaj ca şi cum ar fi luptat în trupuri de piatră şi de fier, nu cu trupuri stricăcioase şi muritoare, ca şi cum de aici, de pe pă-mânt, s-ar fi schimbat într-o fire nepătimitoare şi nemuritoare, care nu se pleacă nevoilor amare şi dure-roase ale trupului. Ca nişte fiare sălbatice, crude şi nemiloase, călăii, înconjurându-le trupurile, le găureau coastele, le strujeau cărnurile, le descopereau şi le lăsau oasele goale!

\r\n

Nimic nu punea stavilă cruzimii şi neomeniei lor. Iar când ajungeau la măruntaiele lor, când intrau până în adâncul trupurilor lor, şi nu gă-seau comoara credinţei aflată în ei, ca să o jefuiască, atunci păţeau ce păţesc cei ce asediază capitala unui imperiu, plină de multe bogăţii şi cu destule comori în ea, care, după ce dărâmă zidurile ei şi intră în visti-eriile cu bani, sparg uşile, sfărâmă zăvoarele, sapă duşumeaua şi caută peste tot, dar pentru că nu pot găsi bogăţia ei, pleacă cu mâinile goale. Aşa sunt avuţiile sufletului. Nu sunt trădate de suferinţele trupului, când sufletul le ţine cu străşnicie. Chiar de i-ar săpa pieptul şi i-ar tăia în bucăţi inima, sufletul nu va da comoara ce i-a fost încredinţată odată de credinţă. Asta este fapta harului lui Dumnezeu Care chiverni-seşte totul, Care poate săvârşi lucruri minunate şi în trupurile slabe. Dar iată un lucru şi mai minunat! Nu numai că n-au putut călăii, cu toate că s-au înfuriat atât, să le fure comorile ce se aflau în ei, dar i-au făcut să le păzească cu şi mai multă străşnicie şi i-au făcut şi mai străluciţi şi mai înavuţiţi. Nu numai sufletul lor, ci şi trupul lor s-a împărtăşit de mai mult har. Nu numai că n-a pierdut harul ce-l avea, ci a atras asu-pra lui chiar mai mult şi mai mare har după ce a fost adeseori tăiat şi îmbucătăţit.

\r\n

Nu poate fi o biruinţă mai mare decât aceasta! Călăii n-au putut să biruie pe aceia pe care îi aveau în mână şi în puterea lor, pe aceia pe care, legându-i, îi strujeau atât cât voiau, ci, dimpotrivă, au fost biruiţi de ei în modul cel mai jal-nic. Că nu luptau cu ei, ci cu Dumnezeu, Care locuia în ei! Şi ştie orişicine că acela care se luptă cu Dum-nezeu trebuie neapărat să fie desăvârşit înfrânt, ca să-şi primească plata acestei smintite încercări.

\r\n

J. P. Migne. P.G., vol. L, col. 693-698.

\r\n

Text selectat după: Sfântul Ioan Gură de Aur. Predici la sărbători împărăteşti şi Cuvântări de laudă la Sfinţi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *