Cuvântul Episcopului Macarie Drăgoi la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

“Și anul acesta ne-am adunat la prăznuirea hramului primei parohii românești din Scandinavia, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință.

 I-am pomenit la Dumnezeiasca Liturghie pe toți cei care sunt în neputința sufletului și a trupului pretutindeni, pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen de la Suceava, pe alți părinți și pe alți frați și surori care sunt în suferință, infectați cu Covid, în episcopia noastră și în alte locuri. Însă ne bucurăm, dând slavă Preamilostivului Dumnezeu, pentru că mulți dintre cei care au fost bolnavi s-au tămăduit.

Primim pe toate mijloacele de socializare ale Episcopiei noastre sute și sute de nume ale celor care sunt necăjiți și întristați pentru că nu pot participa la Dumnezeiasca Liturghie în țară și în alte locuri. Noi cei care ne putem aduna, e adevărat, mai puțini, în jurul altarului euharistic, aici, în Europa de Nord, acum dimineață i-am pomenit pe fiecare după numele său încredințat spre pomenire. Așadar, voi, cu toții sunteți pomeniți la altarul euharistic însă vă rugăm pomeniți-ne și frățiile voastre, în biserica de acasă, purtându-ne pe altarul inimilor voastre, fiindcă în aceste vremuri grele trebuie să avem sus inimile!

Îl avem ca model pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe care și-a ținut fruntea și inima sus privind țintă la Iisus. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cum știm, a fost ofițer în garda imperială având o frumoasă și deosebită carieră militară. Nu și-a afirmat identitatea creștină în vreme de pace, însă în anul 303, când s-a declanșat cruda prigoană a creștinilor, pe timpul împăratului Dioclețian, acesta și-a afirmat, cu toată tăria, identitatea sa creștină. A mers în fața împăratului și i-a spus că este creștin, că îl iubește pe Hristos și că îl mărturisește pe Hristos cu prețul vieții sale și i-a cerut răspicat, ferm, împăratului să nu îi mai prigonească și să îi mai chinuiască pe creștini.

Deznodământul îl cunoaștem cu toții: a fost supus la chinuri, cum se spune în Sinaxar, a trecut prin vămile chinurilor mucenicești. A fost întins pe roată, a fost aruncat în groapa cu var, a fost încălțat cu încălțăminte cu cuie, fiind silit să alerge, apoi a fost bătut cu vine uscate de bou și în cele din urmă a fost condamnat la moarte împreună cu soția împăratului Dioclețian, Alexandra împărăteasa, care s-a minunat de faptul că mucenicul Gheorghe a răbdat cu atâta seninătate chinurile, torturile la care a fost supus și a primit chiar tămăduire în chip minunat, fiind încurajat de îngeri.

Așadar, așa cum nu s-a descurajat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, nici noi să nu ne descurajăm, preaiubiții mei! Fiindcă întreaga armată a Cerului, a puterilor nevăzute ne este alături, ne este în ajutor! Îngerii luptă umăr la umăr cu noi pentru dobândirea cununii mucenicești, fiindcă și noi în multe privințe trăim în aceeași lume în care a trăit și Sfântul Mare Mucenic GheorghePe vremea aceea era o cumplită persecuție îndreptată împotriva creștinilor, se formase o puternică psihoză anticreștină. În acea perioadă era foarte primejdios pentru un creștin ca să [își declare identitatea sa religioasă], însă cei mai mulți dintre creștini nu s-au descurajat și l-au mărturisit pe Hristos. Pe vremea aceea, a fi creștin însemna a trăi în primejdie, în toată ziua. În primejdia de a fi descoperit la locul de muncă că ești creștin, în primejdia de a fi descoperit în catacombă, unde creștinii se adunau la Dumnezeiasca Liturghie, în primejdia de a fi denunțat chiar de casnicii și de prietenii tăi.

Însă cei mai mulți dintre creștini nu s-au descurajat. Au fost și trădători, au fost unii dintre ei care s-au pierdut cu firea și au abjurat de la credința creștină, însă cei mai mulți, asemenea Marelui Mucenic Gheorghe pe care îl prăznuim astăzi, L-au mărturisit pe Hristos. Iată, Sfântul Gheorghe prin puterea răbdării și credinței sale a determinat-o chiar pe soția împăratului Dioclețian să creadă și să îl mărturisească pe Hristos chiar cu prețul vieții. I-a spus soțului ei, împăratului Dioclețian, că ea nu se leapădă de Hristos și a fost condamnată la moarte împreună cu Sfântul Gheorghe. Au fost scoși din cetatea Nicomidiei Bitiniei, fiind purtați spre locul execuției, însă împărăteasa Alexandra fiind istovită și-a dat sufletul, și-a încredințat sufletul în mâinile Domnului pe cale, iar Mucenicul Gheorghe apoi a fost decapitat.

Preaiubiții mei, așa cum v-am spus, și noi ca și odinioară Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, trăim vremuri de restriște, suntem urâți, suntem stigmatizați, suntem denigrați pentru că dăm mărturie pentru viață, familie, patrie. Suntem urâți pentru Hristosul nostru, pentru că refuzăm să îl transformăm într-un idol, într-un simulacru care să justifice nonvalorile toleranței, egalității, diversității, aceste slogane goale care ascund atâta ură față de creația lui Dumnezeu.

Însă nu trebuie să ne descurajăm. Vă spun din toată inima: nu vă temeți! Citiți actele martirice, citiți viețile sfinților, citiți viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și vedeți că ajutorul harului dumnezeiesc a fost pe măsura încercărilor și persecuțiilor. De aceea, și în aceste vremuri, cu cât suntem mai urâți și mai denigrați și disprețuiți, cu atât mai mult prisosește harul ce suplinește neputințele și slăbiciunile noastre. Lumea își are drumul ei, își are dinamica ei însă noi creștinii avem drumul nostru, avem calea noastră. Iar calea noastră este calea mântuirii, fiindcă însuși Hristos este Calea, Adevărul și Viața.

Să nu ne descurajăm, să îi cerem ajutorul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și așa cum el însuși în rugăciunile pe care le-am rostit la slujba prăznuirii ni se spune că și-a dat însuși trupul său Mirelui Bisericii, însuși vasul de lut al trupului său nu l-a cruțat, fiind strujit prin chinuri mucenicești, așa și noi să nu ne cruțăm viața noastră, fiindcă și sufletul nostru și trupul nostru sunt ale Mântuitorului HristosAvem o singură viață, avem un singur suflet, avem o singură mântuire. Iar cu mântuirea nu ne putem juca.

Îl rugăm pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să ne ajute, să dobândim și noi Împărăția Cerurilor și să fim gata să-L mărturisim pe Hristos chiar cu prețul vieții noastre. Primim cununa muceniciei atunci când ne vărsăm sângele la propriu pentru Hristos, însă aceeași cunună a muceniciei o primim și când Îl mărturisim fără frică pe Hristos și ne vărsăm duhovnicește sângele, cum ne spun părinții deșertului, ca să luăm Duhul Sfânt: „Dă-ți sângele și primește Duh”. Așadar și noi Îl mărturisim pe Hristos, mărturisim adevărul și nu ne temem, fiindcă avem un singur suflet și o singură mântuire. Amin.

www.cuvantul-ortodox.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *