“… Si l-a trimis [pe Saul] spre a fi botezat. Si botezandu-se si stand, dupa cum spune Traditia, in Arabia timp de 3 ani a fost invatat de Insusi Dumnezeu si a devenit“Pavel”, care se talcuieste “cel simplu, cel mic, cel umil“. A devenit Pavel, cel care a fost ridicat la cel de-al treilea cer, cu trupul sau cu sufletul, nu stim, doar Dumnezeu stie, auzind “cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului sa le graiasca”.
Acesti doi mari luminatori s-au transformat radical: pe acel Petru pe care-l stiam noi aprig, il gasim mai bland decat toti ceilalti in scrierile lui de dupa aceea! Cititi-i epistolele, frati crestini, si veti vedea blandetea pocaintei, nu asprimea ravnei izolate. Il vedem pe Pavel, desi se socoteste cel mai mic si nevrednic de a fi numit Apostolsi intaiul dintre pacatosi, il vedem pe Pavel ca lumineaza toata lumea, deoarece despre el a zis Hristos ca este “vas ales” pentru purtarea numelui Sau. Daca ati ascultat sau ati citit Acatistul, ati gasit cum frumos spune acolo Biserica catre Pavel:
“Prin tine eu m-am logodit cu Mirele meu, Hristos” [Bucură-te, cel prin care lui Hristos m-am logodit”].
Auziti! Biserica intreaga ii este datoare lui Pavel si noi, madulare, fiecare in parte, ale acestui trup, care este Biserica, suntem datori cu atat mai mult sa-i cinstim pe acesti doi mari luminatori.
Intelegem asadar ca POCAINTA nu inseamna lupta de unul singur, nu inseamna sa cautam in noi forta de a ne ridica catre Dumnezeu, ci sa o cautam in Hristos pe Care-L urmam, sa urmam drumul de intoarcere catre inima lui Dumnezeu. Acest lucru ni-l arata acesti Apostoli in ziua de astazi.
Este adevarat: multa intristare, multa prigoana, mult chin pe nedrept suferim astazi… Biserica este si incepe sa fie din ce in ce mai prigonita. Sa nu credeti ca vremea muceniciei a apus! Nu, iata ca isi arata zorile aceasta vreme a muceniciei.Ca este alba sau este insangerata, Dumnezeu va hotari, insa noi traind aceste zile, asteptam ziua Domnului, dupa cuvantul Psalmistului: “Asteptand, am asteptat…” Aceste zile sunt pline de intristare, dar il avem pe Sfantul Apostol Petru care spune ca
“e un dar acesta, ca de dragul lui Dumnezeu sa sufere cineva intristare si sa rabde pe nedrept” (I Petru 2, 19).
si ca
este voia lui Dumnezeu ca cineva sa sufere pe nedrept, avand ochii indreptati catre El.
Suntem ingropati sub griji, sub probleme, sub atacuri de tot felul? Suntem din ce in ce mai neputinciosi, ne vedem mai slabi decat am fost vreodata? Il avem pe Sfantul Pavel care zice:
“Cand sunt slab, atunci sunt tare“
si:
“Toate le pot in Hristos, care ma intareste“.
Suntem amagiti de cele ce se intampla in jurul nostru, placerile sunt prea mari pentru a le putea rezista? Il avem iarasi pe Sfantul Pavel, care spune:
“Eu pe toate acestea le socotesc drept gunoaie fata de inaltimea cunoasterii lui Dumnezeu“.
Si spune mai departe Sfantul Pavel, uitandu-se catre neputinta noastra si smerindu-se:
“Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fi cucerit [desavarsirea], dar una fac:uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.”
Acest cuvant sa-l avem in fata ochilor, iubiti credinciosi, in aceste zile. Sunt zile de sfarsit, dar sfarsit care anunta un inceput. Noi nu trebuie sa asteptam sfarsitul ca paganii, dupa acelasi cuvant al aceluiasi Pavel:
“Nu vreau sa fiti intru necunostinta, ca sa nu fiti deznadajduiti ca paganii, care nu au nadejde”.
Noi asteptam venirea lui Dumnezeu.
Vedeti o asemanare, oare, frati crestini, intre inaintemergatorii celei de-a doua veniri ai lui Hristos, Sfintii Proroci Ilie si Enoh, si Sfintii Apostoli Petru si Pavel?Ilie era arzator, aprig si el ca Sf. Petru, iar Enoh era blandetea intruchipata.
Cel tare ca piatra si cel umil, adica Sfintii Petru si Pavel, sunt inaintemergatorii nostri, sunt cei care ne insotesc impreuna pe acest drum al inceputului, inceput care nu se va sfarsi niciodata, caci drumul acesta este catre inima lui Dumnezeu.
Si as vrea, in incheiere, sa repet cuvintele Sfantului Apostol Petru, ultimele sale cuvinte ramase scrise, cu care si-a incheiat ultima sa epistola, pe care, iubiti frati intru Hristos, sa le primiti, asa cum si sunt, ca un testament al sau:
“Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea.
Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină.
Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui, […]
Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră,
Ci creşteţi în har şi în cunoaşterea Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum şi în ziua veacului! Amin”.
Părintele Hrisostom de la Mănăstirea Putna
www.cuvantul-ortodox.ro