Cuviosul Paisie Aghioritul a fost trecut în rândurile Sfinților

icoana-precanonizare-Cuv.-Paisie

\r\n

Bucurie generală în rândul creștinilor ortodocși de pretutindeni: Patriarhia Ecumenică a hotărât astăzi, 13 ianuarie 2015, canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul.

\r\n

Ceea ce se știa încă din timpul vieții sale, și a fost demonstrat în multe feluri de atunci până în zilele noastre, este astăzi proclamat și în mod oficial de către cel mai reprezentativ for al Bisericii Ortodoxe: Părintele Paisie Eznepidis (1924-1994) este SFÂNT. Nu putea lumina să stea sub obroc! Nu putea cetatea de pe vârful muntelui să treacă neobservată!

\r\n

\r\n

De acum, cu toții vom putea să-l invocăm în rugăciunile noastre, așa cum facem cu toții sfinții care ne călăuzesc viața și ne sunt exemple de credință, de smerenie și de dragoste față de Dumnezeu și de oameni.

\r\n

La Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Suroti și în multe alte locașuri de închinare, clopotele bat fără încetare, vestind tuturor marele eveniment. În zilele  următoare, vă vom prezenta mărturii culese de la pelerinii sosiți astăzi la Suroti pentru a fi aproape de moaștele Sfântului Paisie.

\r\n

 Vă prezentăm mai jos traducerea în limba română a comunicatului de presă al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice legată de canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul.

\r\n

 Sfântul Sinod, sub președinția  Sanctității Sale, s-a întrunit în ședință ordinară astăzi, marți, 13 ianuarie 2015, pentru a dezbate temele înscrise pe ordinea de zi.

\r\n

În timpul ei, Sfântul Sinod : a) aprobând, în unanimitate, referatul Comisiei Canonice, a înscris în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe pe monahul Paisie Aghioritul și b) la propunerea Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, prin vot canonic, a ales, în unanimitate, pe Preacuviosul Arhimandrit Irineu Avramidis, slujitor în Paris, Episcop-Vicar al Înaltpreasfințitului Emanuil, Mitropolitul Franței, cu titulatura strălucitei Episcopii de altădată Regius.

\r\n

Patriarhia Ecumenică, 13 ianuarie 2015.

\r\n

Secretariatul Sfântului Sinod

\r\n

Sursa: http://www.comuniuneortodoxa.ro//

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *