Dacă tinerețea ar ști…

Sute și mii de preoți, călugări trăitori, frați de credință au purtat lanțuri grele, lanțuri bătute la nicovală prin beciuri ascunse, sub cel mai diavolesc dispreț și ură umană, fără semne de ieșire sau vreo mică ușurare. Ne-au smuls bărbile și ne trăgeau de ele ca pe animale de căpăstru. Ne-au înfometat îngrozitor cu intenții de exterminare, ani nesfârșiți.

Am fost aruncați în celule fără lumină – celule negre, în haine de pușcăriași murdare de puroi și sânge închegat și uscat scoarță pe ele. Ne-au cerut lepădări de Hristos și de sfinții Lui și nu ne-am lepădat, ferească Dumnezeu! O cât de mică amăgire nu am făcut, măcar că știam că trebuie să murim, și mulți au murit.

Ne-au cerut aceste lepădări insistent și sistematic, izolați și băgați în camere frigorifice ca să poată obține măcar un cuvânt împotriva învățăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Ne-a ajutat bunul Dumnezeu și nu am cedat. Hristos nu ne-a părăsit! Simțeam că stă îndurerat lângă noi ca să înțelegem marea taină a crucii Lui, ca să înțelegem rostul grozav al eliberării prin suferință pentru El.
Aici a fost Biserica – în temniță. Aici unde erau mii de creștini care cereau întărire duhovnicească, dezlegări, întăriri și speranțe pe care le dădeam prin bătăi în perete, prin alfabetul morse.

Nu aș vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simți adevărat dragostea și mila Maicii Domnului.
Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oamenii necăjiți, slabi și prigoniți în orice fel, decât s-ar simți înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfește mereu, suferă mereu și cred că se luptă chiar și cu dreptatea divină apărând pe neputincioșii care o cer în ajutor. Iubește peste închipuire de mult și fără alegere și pe cei ce sunt răi și chiar și pe cei nepăsători.

Maica Domnului ne răpește inimile. Aș vrea să am toate inimile sfinților și ale îngerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. Și oricât ar iubi-o cu toată puterea lor îngerii cerului și pământului, cu toată sfințenia lor, nu vor ajunge să o iubească cât îi iubește ea.
Un păcătos a spus Maicii Domnului: „Arată-te că-mi ești mamă!” Iar ea a răspuns: „Arată-te și tu că-mi ești fiu!” Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este mamă. Haideți să-i arătăm și noi că-i suntem fii.

Mare este rugăciunea din inimile și gurile tuturor către Dumnezeu! Rugăciunea este ca o săgeată ascuțită cu care au tras de mii de ani toți sfinții și chiar cei mai simpli creștini. Rugăciunea a pătruns inima cerurilor – care erau poate mâhnite pe pământeni –, și pe aceleași urme au venit răspunsurile salvatoare. Și așa s-a contribuit la menținerea în viață a credinței pe pământ, din neam în neam.

Rugăciunea este un contact permanent al inimii tale cu inima lui Dumnezeu. Este vorba de a-L face simțit pe Dumnezeu, pe Maica Domnului și pe oricare sfânt cu inima ta, cât mai continuu.

Ce credeți că ne șoptește neîntrerupt Domnul Iisus Hristos la urechea inimii noastre, cu glas îndurerat și dulce, cu inima picurând sânge: „Iubiți, iubiți frumos, iubiți pe toată lumea, iubiți cu mai multă aprindere inima rănită. Cât am plâns și am suferit Eu pentru rănile semenilor voștri! Fiindcă și Eu știu să plâng. Și plânsul Meu este mut și nemângâiat de nimeni din lume. Și cât de mult vă iubesc Eu! Și iubirea Mea este divină. Numai atât vă cer și-Mi este de ajuns și Mă voi odihni în voi.”

Să ai la tinerețe puțină bătrânețe, că atunci sigur vei avea la bătrânețe multă tinerețe.

Eu până la 20 de ani am făcut și sport. La data aceea am fost primul la întreceri interșcolare de viteză și al doilea la sărituri, care s-au desfășurat în București. Învățam și făceam mișcare. Foarte mult mi-a ajutat!

– Ești trandafir?
– Nu, nicidecum, sunt o frunză.
– Nu. Ești trandafir.
– Nu. Nu sunt.
– Ești, pentru că miroși a trandafir.
– Nu. Sunt o frunză, dar am stat cândva lângă un trandafir.

Ca fii ai lui Dumnezeu, am îndrăznit să spun la cât mai mulți și despre o poziție de strategie duhovnicească în lupta noastră cu cel din afară, diavolul. Neputința lui mare asupra noastră este că noi suntem și dorim mult să fim cu Dumnezeu.
Nu trebuie să-ți pleci capul și să abdici, oricare și oricum ar fi păcatul. Recunoaște-L mai departe pe Dumnezeu ca Stăpânul tău milostiv, că nici o nenorocire nu înseamnă ceva dacă ai credință de stâncă. Nu te deznădăjdui cu nici un chip. Satana și poate slăbiciunea ta te-au înșelat, dar inima nu i-ai dat-o și numele lui Dumnezeu din tine nu L-ai șters. Așa, păcătos cum ești, Dumnezeu este cu adevărat mult iubitor și pentru că-L recunoști mult milostiv și iertător, te va căuta El singur, te va găsi, te va îmbrățișa, te va lua pe umerii Lui și te va duce la stână și te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L-ai părăsit. Aceasta ar fi o mare poziție duhovnicească și marile tale căderi rămân simple accidente.

Mă întreabă multă lume, și mai ales studențimea, care începe să spicuiască nițel dincolo de normalul lucrurilor: Ce facem, părinte, cu Occidentul acesta, că uite, s-au împrăștiat concepții amestecate? Eu dau răspunsul acesta, dragii mei: Pune-te tu la punct! Pune-ți viața la punct, cercetează-te pe tine! Te cunoști prea puțin, te minimalizezi! Asta nu este o smerenie, asta este o slăbiciune. Ai atâtea relații, ai relații cu Cerul. Avem îngeri păzitori, dragii mei. Îngerul păzitor nu doarme ca un paznic. Păzește cu adevărat, căci este alături de Dumnezeu cu puteri mari și în relație cu alte miliarde de îngeri. Există în Canonul îngerului păzitor un verset care spune: „Sfinte îngere, fă rugăciune de obște cu îngerii toți pentru mine!” El face, și îngerii din ceruri fac toți.

Să știți să iertați și pe față și în ascuns. Trebuie să dați valoare timpului acestuia, singurul, absolut singurul pe care îl avem. Iertarea, nimic nu va zgudui ca iertarea, atunci când cineva se așteaptă, după fapta lui rea, la pedeapsă.

Domnul să vă dea putere împotriva întristărilor. Să vă dea un dor în inimă, singur numai pentru El, să puteți iubi pe toți în lume și să jertfiți, de asemenea.
Totul este să ai inima prezentă și un zâmbet ascuns în ea.

Fără de Mine nu veți putea face nimic! Și din moment ce nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu, cerem harurile Lui ca să putem face. Dar Dumnezeu nu dă harul ca la un milog. Îți dă să te ridici, să rupi din tine pentru alții, să-ți pui viața interioară la punct, să gândești frumos, să știi să suferi pentru adevăr! Și chiar pentru fratele tău.
Atunci, da, harurile vin din abundență.

Recomand o nesfârșită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturisește că ești cu Iisus Hristos în inima ta și-n respirația ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte.

Arhim. Arsenie Papacioc

www.sfnectariecoslada.ro