Darul lui Dumnezeu

gheronda-iosif-adormit

\r\n

Acum să vă spun altceva, frații mei: Domnul nostru a dovedit că are foarte multă credincioșie, mai presus de orice măsură, mai mult decât putem noi să pricepem. Acum însă e rândul nostru să Îi arătăm și noi credincioșie. Ne-a spus: ”Pe toate le-am săvârșit prin Crucea și Învierea Mea și sunt gata să vă primesc și, iată, eu merg să vă pregătesc loc și iarăși voi veni ca să vă iau, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi”. Aceasta este pecetea întregii făgăduințe.

\r\n

\r\n

Dar ne mai spune ceva: ”Cel ce vrea să vină după Mine și să se facă părtaș celor pe care vi le-am arătat și celor pe care vi le făgăduiesc, nu va reuși, dacă nu se va lepăda de tot ce este al său”. Aceasta este acum treapta pe care trebuie să o cercetăm. Pentru că, dacă nu urcăm această treaptă, drumul este greu. Dacă nu ne lepădăm de tot ce est al nostru. Și care sunt acestea toate de care trebuie să ne lepădăm? Doamne, miluiește! Oare să ne lepădăm de pâine? Să ne lepădăm de haină? Să ne lepădăm de locuință? Da, dar fără de acestea nu putem să trăim, ne sunt necesare acestea. Deci, nu este posibil să fie acestea cele pe care ni le cere Domnul. Altceva cere: anume, ceea ce prisosește. Ne spune că noi, aici unde suntem, în lume, ne aflăm în Valea Plângerii – și Apostolul Ioan ne descrie locul în care viețuim: lumea pe care ați creat-o și în care trăiți, toată această lume ”zace sub stăpânirea celui rău” (I Ioan 5: 19). Deci, iată, găsim ce este acel ceva pe care trebuie să îl lepădăm de la noi, ca Domnul să ne primească în făgăduință. Fiecare dintre noi, frații mei, să ne sfâșiem personalitatea, să nu mai fim a noștri, ci ai Domnului, să înțelegem cine suntem, care sunt făgăduințele pe care ni le dăruiește Însuși Dumnezeu. Avem atâtea mărturii de la cei care au primit făgăduințele. Milioane de eroi, înaintași ai noștri, prin toate mijloacele mărturisirii și ale martiriului, au demonstrat nu numai că s-au lepădat de cele de prisos ale căderii, dar încă și de legile firii s-au lepădat din dragoste pentru Dumnezeu. Și au reușit și au intrat în înfiere. ”Cei ce au primit acestea, nu au primit o parte oarecare”, zice, ”ci le-a dat lor putere să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1: 12).

\r\n

Deci, moștenirea noastră este acolo și este sigură, anume că putem intra în înfiere, ca să devenim moștenitori ai lui Dumnezeu și Tatăl și împreună-moștenitori ai Fiului Său, dacă ne lepădăm de toate ale noastre. Adică, ce să lepădăm? Toată stricăciunea, toată viclenia, tot ce ne devorează personalitatea. Toate poruncile, dacă le sintetizăm, ca să vedem care este sensul lor, de la cea numită cea mai mică până la cea mai mare – toate au același sens: să ne convingă să lepădăm lucrurile cele de rușine. Numai aceasta ne cere Dumnezeu, ca să ne primească în înfiere. Așa cum El s-a făcut credincios în toate cuvintele Sale și în toate lucrările Sale, acum vine ceasul nostru, ca și noi să devenim consecvenți, să devenim credibili, ca să nu se piardă darul uriaș, pe care Însuși Dumnezeu a venit să ni-l aducă personal. Acest lucru, cu adevărat și cu atât mai mult cu cât aveți bunăvoința să vizitați aici sfințitul Athos, acest lucru avem încredințarea că și voi îl căutați.

\r\n

Aici, în Athos, frații mei, nu există nimic social – după cum deja știați. Un singur lucru există, care este neschimbător: pocăința care se lucrează neîncetat și în adâncime. Aceasta, deci, ceea ce se numește pocăință, cu adevărat este singura îndatorire a întregii umanități. Căci, dacă nu am fost în stare să rămânem ”drept învățând cuvântul adevărului”, dacă nu am putut să rămânem ”bineplăcuți” lui Dumnezeu – atunci măcar să rămânem în pocăință. Cât de mare este pogorârea lui Dumnezeu Cuvântul! A venit El Însuși aici, ca să ne mântuiască și L-am omorât în chipul cel mai cumplit; era pe moarte, Îi era sete și a cerut apă. Nu, noi I-am dat oțet cu fiere. Și suferind toate acestea, El ne-a iertat: ”Iartă-i pe ei că nu știu ce fac”. Jertfa supremă. Dar are ceva încă mai presus de acestea, după ce noi ne-am bătut joc de tot, după ce nu am ținut seama de nimic, nici de porunci, nici de jertfe, nici de nimic: El S-a pogorât și mai jos și ne-a dăruit pocăința. Nici de asta nu suntem în stare? Nu cere nimic în schimb, nu cere răscumpărare, doar să se întoarcă omul căzut în stricăciune, cu sinceritate, și să spună: ”Dumnezeule, am fost batjocorit, acum am înțeles acest lucru, mă pocăiesc. Iartă-mă!”. De îndată, de îndată îl primește Dumnezeu. Și nici așa nu putem? Nici aici? (…) Dacă ar fi vrut ceva în schimb pentru pocăință, noi am fi gândit: ”Dar unde să găsim acum astea ce ne cere? Cum să le adunăm? Este împotriva firii noastre, este împotriva personalității noastre!”.

\r\n

Dimpotrivă, pocăința nu numai că nu devastează personalitatea umană, ci o ridică din zdrobirea ei. Pocăința nu ne înjosește, nu ne coboară, ci ne ridică, pentru că noi înșine, prin neștiința noastră, prin purtarea noastră fără minte, prin nepurtarea de grijă, ne-am strivit personalitatea. Acest lucru ni-l înfățișează Prorocul David: ”Omul în cinste fiind n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Ps. 48: 21). Dar noi suntem mai rău decât dobitoacele, frații mei, atunci când iese omul de pe calea lui Dumnezeu; pentru că eu urmăresc animalele și dobitoacele și văd că acestea se mișcă în legile firești ale existenței lor biologice. Și după ce s-au săturat nu se lăcomesc luând de la celelalte animale; după ce s-au săturat, nu se lăcomesc să facă provizii, nici nu se viclenesc să îi împiedice pe vulturi să mănânce și ei. Noi însă suntem mai rău ca animalele. După căderea noastră în cele de-a stânga, am ajuns mai rău decât animalele. Și, iarăși, Atotbunătatea Domnului nostru se pogoară și la acest nivel, atât de jos, și spune: ”Întoarceți-vă înapoi și iarăși vă voi primi pre voi”. Asta e, frații mei! Acest lucru, cu adevărat, am dorit să vi-l întăresc, deoarece cred că în sufletul vostru nobil există această întrebare. Și mai ales, pentru că în acest loc se afla reședința pocăinței și cei care trăiesc aici sunt purtători și iubitori și lucrători ai pocăinței, de aceea amintim și dragostei voastre, de vreme ce ați avut bunătatea să vizitați acest loc sfințit, care este reședința pocăinței, să primiți acest aluat și începând de azi, nu de mâine, printr-o întoarcere lăuntrică să Îl convingem pe Preabunul Stăpân – pe Care L-am ocărât, de Care ne-am lepădat, pe Care L-am trădat – să-L convingem, deci, că acum ne pocăim și El este mereu gata să ne primească.

\r\n

Așa, frații mei! Pocăința însă să o faceți în Biserică, nu fiecare în singurătatea lui, nu de capul nostru. Așa cum de la Biserică ne-am primit și identitatea, așa cum nici la moarte, dacă nu deschide Biserica, nu ne deschid acolo Sus ca să trecem. Să mergem, dară, în Biserică având zdrobire de inimă și să spunem: ”Doamne, am păcătuit! Îmi mărturisesc greșelile, nimeni altul nu e de vină. E de vină lipsa mea de luare aminte. Mă pocăiesc”. De îndată! Nu se va termina nici sunetul glasului și de Sus s-a șters vina. Atât de ușor primește Dumnezeu pe cel ce se pocăiește.

\r\n

(…) Suntem răspunzători. Și acum vă voi spune exemplul pe care ni l-a dat Domnul nostru. Când încerca să convingă acest neam ucigaș de Dumnezeu în mijlocul căruia S-a născut, și Îi spuneau: ”Hai, fă ceva, ca să vedem și să credem în Tine!”. Mii erau ciungii și bolnavii pe care îi vindecase și morții pe care îi înviase – aceștia însă nu vedeau nimic din toate astea! Deci, le spune: ”Fățarnicilor, fața cerului știți să o deosebiți și sunteți în stare să vă dați seama cum e vremea. Nu puteți oare să înțelegeți acum Cine vă stă înainte?”. Vin și eu acum să spun același lucru sub o altă formă. Vremurile pe care le trăim, frații mei, nu sunt bune. Nu intervalul de timp e problema, ci sistemul întregului social pe care noi l-am creat ca niște ființe stricate ce suntem. Nu cred că e cineva care să nu priceapă acest lucru, toți înțelegem că nu mergem spre bine. Nu e cu putință să mai continue societatea fiind guvernată de legea distrugerii totale. Ceva se întâmplă aici, ceva se prefigurează aici. Este exact ce le spunea Hristos evreilor: ”Fățarnicilor, nu puteți să înțelegeți despre Cine e vorba?”.

\r\n

Frații mei, făptura este făcută de Dumnezeu nu din necesitate, nu forțat, nu din obligație, ci din Atotdragostea Sa. Și El a creat ființe bune, sănătoase, luminoase, drepte, și le-a așezat întru bucurie. Noi le-am pervertit, noi am stricat tot, deci, și ne-am arătat vrăjmași față de hotărârea ființării dumnezeiești. Nu Dumnezeu a făcut oameni și făpturi nefericite, damnate și întinate, noi le-am făcut așa, noi, oamenii. Căci toate acestea dau mărturie, despre ce altceva? Să pricepeți că zidirea lui Dumnezeu nu e fără de stăpân și face fiecare ce vrea în ea, nu, nici diavolul nu face ce vrea el, nici nimeni! Îngăduința lui Dumnezeu, Care până azi îngăduie stricăciunea noastră, nu e o slăbiciune din partea Lui, nu e nici indiferență, ci toate sunt în dumnezeieștile planuri ale Atotdragostei Sale, care ne-a mai dat o amânare – măcar de ne-am trezi și noi! Pentru că omul nu este animal, ci este o persoană rațională. Avem atâtea pilde care ne pot fi călăuză, dar omul căzut și-a închis ochii cu desăvârșire și nu vrea să vadă.

\r\n

Și nu vă gândiți că aici se numește Grecia, această binecuvântată țară a înaintașilor noștri, în care trăiesc bunicii și bunicele noastre și mai sunt micile mănăstiri și încă ne mai facem sfânta cruce. Dincolo de hotarele Greciei nu a mai rămas nimic, frații mei, diavolul este adorat în mod oficial ca dumnezeu și se luptă fățiș împotriva lui Dumnezeu și a preoților Săi. Acestea sunt semnele timpului, despre care v-am vorbit și vă provoc să cugetați la aceasta: ”Până unde va merge aceasta? Este cu putință ca Dumnezeu să arunce făpturile Sale, pentru care a venit după cădere și le-a răscumpărat cu însuși Sângele Său? Nu, frații mei, acum este însă timpul în care semnele ne conving că Dumnezeu începe să își retragă îngăduința Sa și să aplice dreptatea pe care o va impune prin forță ca să stăvilească legea distrugerii. Ne apropiem de acest ceas! De aceea, provoc dragostea voastră, deși pocăința în toată vremea se cere, în ceasul de față însă este arzătoare, este urgentă. Frații mei, dacă nu convingem Bunătatea Lui că ne pocăim, intervine Dumnezeu Însuși, așa cum a intervenit și altă dată, la potop și la alte cataclisme locale, prin incendii și cutremure și altele… Acum, au spus și Părinții noștri, desigur, am ajuns în acest punct al intervenției furioase a Dreptății dumnezeiești, ca să oprească Dumnezeu pe vrăjmaș, păcatul și pe toți cei ce urmează vrăjmașului. De aceea, ”acum este timp bine primit, astăzi este ziua mântuirii”, să nu pierdem șansa mântuirii!

\r\n

Așa, frații mei, am considerat că este de datoria mea, pentru dragostea voastră, care ați lăsat căminul familiei și cu eforturi și sacrificii ne vizitați aici, aveam datoria, deci, să vă amintim acest înțeles. Și știind că aveți dorirea cea bună, suntem optimiști că toți împreună, și noi de aici, și dumneavoastră de acolo unde sunteți, să convingem Atotbunătatea Lui, să Își reconsidere hotărârea, să ne tămăduiască în chipul pe care-l cunoaște, fără să ne șteargă de pe fața pământului, fără să ne șteargă, pentru că suntem urmașii unor înaintași slăviți. Avem o istorie care s-a scris cu sânge mucenicesc. Sângele care s-a vărsat din acest neam pentru a se păstra mărturisirea credinței, dacă s-ar aduna tot azi, s-ar face un râu imens care să-i ”înece” pe toți împotrivitorii [lui Dumnezeu].

\r\n

Și aceștia, astăzi, ne arată cu aroganță cultura lor? Noi nu îi vom copia, nu îi vom imita, ci îi vom imita pe înaintașii noștri, pe eroii noștri, pe purtătorii dragostei, pe purtătorii jertfei de sine, ai credinței, ai eroismului. Asta vă urez, frații mei, și, astfel, întorcându-vă la casele voastre, cu bună hotărâre, treziți-vă familia, și apoi încet-încet treziți-i la credință pe cei din mediul în care trăiți și apoi să trezim tot neamul acesta!

\r\n

Este dublă îndatorirea noastră, fraților, da, este dublă și este doar a elinilor. Sfântul Nectarie mărturisește întru luminarea sa că suntem destinați să ridicăm crucea omenirii. Nouă ne-a spus Domnul plecând: ”Voi sunteți lumina lumii, voi sunteți sarea pământului” și a spus cu mustrare un cuvânt amar: ”Deci, când Mă voi întoarce, voi mai găsi oare credință pe pământ?”. Înaintașii noștri I-au spus: ”Da, Doamne, vino, și noi o păzim!”. Și vom răspunde oare și noi, acum, la fel? Trebuie să Îi răspundem la fel!

\r\n

Mă rog din tot sufletul ca întoarcerea voastră la Dumnezeu să fie temelia adevărată a înnoirii noastre personale, a înnoirii întregului nostru neam, dar și a tuturor neamurilor. Da, frații mei, de la noi așteaptă, de la noi au luat, nu o spun ca o laudă, nici nu vorbesc în duh filetist! Dar există azi ceva în lumea asta, ceva care se numește cultură, care se numește cunoaștere, care se numește știință, care se numește cuvânt, care se numește persoană, care să nu poarte numele strămoșilor noștri? Să vorbească împotrivă cine vrea! Dar, iarăși, când strămoșii noștri au descoperit pe Dumnezeu, iarăși, au aruncat toate aceste lucruri cu dispreț, căci ce să facem cu ele, atât timp cât vrăjmașul nostru, moartea, este în lucrare? Ce să facem cu filosofia, cu știința de carte, cu discursurile și cu toate științele în fața morții? Vedeți, asta e istoria noastră! Și când au văzut că Dumnezeu Însuși a venit pe pământ, au alergat și L-au îmbrățișat. Când Domnul le spunea cu mustrare evreilor: ”Ierusalime, Ierusalime, … de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit. Iată vi se lasă casa voastră pustie” (Luca 13: 34-35), atunci, strămoșii noștri băteau la ușă și strigau: ”Doamne, vrem să-L vedem pe Iisus”. Atunci a spus: ”Vouă vi se va da împărăția și botezați neamurile”. De atunci, am primit această făgăduință, de două mii de ani, din însăși gura Domnului și o păzim până azi. Frații mei, să nu ne facem trădători, să nu pângărim osemintele înaintașilor noștri. Așa vă urez, să vă întoarceți cu această hotărâre și să fiți siguri că vom câștiga, vom reuși, indiferent ce va vrea Dumnezeu în rest, să facă, noi nu vom deveni trădători. Noi, Îl așteptăm și Îi zicem: ”Da, Doamne, vino! Te așteptăm”. Amin!

\r\n

Părintele Iosíf Vatopedinul

\r\n

Sursa: http://www.pemptousia.ro/

\r\n

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *