De ce nu sunt permise căsătoriile între rude?

romanca-intermediere-casatorii-casatorie-fictiva-austria-5076

\r\n

Ştiinţa a dovedit fără putinţă de tăgadă că cei proveniţi din căsătorii consangvine sunt supuşi defectelor de dezvoltare şi altor malformaţii genetice, sunt handicapaţi fizic sau/şi psihic. „Amestecarea sângelui” duce la degenerarea urmaşilor, din cauza acumulării genelor defectuoase de acelaşi tip, cu provenienţă comună.

\r\n

\r\n

Cu cât este mai îndepărtată înrudirea, cu atât este mai mică probabilitatea apariţiei unor urmaşi bolnavi. În cazul verilor de-al doilea, ea este de aproximativ 8%, în cazul verilor primari ‒ de aproximativ 17,5%, iar în cazul rudelor mai apropiate ‒ de peste 50%.

\r\n

Impresionează şi rezultatele cercetărilor efectuate de geneticieni cu privire la compatibilitatea caracteristicilor biologice ale fiinţelor vii. În jur de o treime (!) din cazurile de avorturi spontane şi de copii născuţi morţi în cadrul căsătoriilor consagvine rezultă din incompatibilitatea genetică a soţilor. Oricât ar părea de paradoxal, înrudirea genetică dintre tată şi mamă activează mecanismele de expulzare a produsului de concepţie, şi viaţa acestuia se curmă.

\r\n

Printre perechile de acest fel, nu puţine sunt lipsite de copii. Cel mai bine se poate observa acest fenomen la familiile aristocratice. Afluxul de „sânge proaspăt” era o sursă de revigorare pentru acestea. Una dintre explicaţiile acestui fenomen uimitor este faptul că lui Dumnezeu nu Îi este pe plac împuţinarea, sărăcirea diversităţii genetice a omenirii.

\r\n

„Cu adevărat, fiii desfrânaţilor nu vor ajunge la desăvârşire, şi sămânţa ieşită din patul nelegiuit se va stinge. Că de vor şi avea viaţă lungă, nu vor fi de nici o treabă, şi bătrâneţile lor, la urmă de tot, vor fi fără cinste; iar de vor muri de timpuriu, vor fi fără nădejde, şi fără mângâiere vor fi în ziua Judecăţii, pentru că neamul celui nedrept are sfârşit groaznic.” (Cartea înţelepciunii lui Solomon 3, 16-19)

\r\n

K. V. ZorinPăcatele părinţilor şi bolile copiilor, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, pp. 56-57

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *