Despre consumul de „apă vie”

 

În fiecare an, pe 22 martie, sărbătorim Ziua Mondială a Apei, prilej de a se vorbi despre elementul esențial care susține viața și implicațiile atât de complexe ale apei în existența noastră, despre necesitatea raționalizării consumului de apă, amintindu-ne că ceea ce pentru noi este o normalitate, pentru mulți semeni de-ai noștri ea reprezintă, din păcate, un lux. Societatea şi însuşi traiul sunt de neconceput fără existența ei. În lipsa acesteia pământul nu ar fi decât un pustiu arid, tărâm al foametei, al secetei, unde oamenii şi animalele ar fi înghițiți de pieire.

Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că „apa este elementul constitutiv al tuturor lucrurilor”. Lipsa ei înseamnă pustiu; excesul aduce catastrofa. De-a lungul istoriei, milioane de vieţi s-au stins fie din prea puţină sau din prea multă apă. Aşezări omeneşti, oraşe şi state s-au născut şi au dispărut la margine de apă. Civilizații înfloritoare și-au înfrățit existența cu multe cursuri de apă  pe malul cărora omul a trăit, a creat, s-a bucurat, a tânjit, a sperat, iar apoi, deși s-a stins din această lume, gustând din „apa cea vie”, sufletul s-a înveșnicit.

În materialul de față, vă propun să poposim, asupra acestui „sortiment” de apă. Ce este apa vie și ce proprietăți are?

Termenul de apă vie îl întâlnim nu doar în dumnezeieștile scripturi, ci și în unele creații literare și chiar în fizică ori medicină. În basmele populare românești, apa este cea care dă putere eroilor, aflați în luptă cu zmeii, balaurii sau alte făpturi înfricoșătoare care simbolizează răul. Bunăoară, Prâslea, protagonistul basmului Prâslea cel voinic şi merele de aur izbutește să-l învingă pe zmeu, după o aprigă confruntare, ajutat numai de o tânără prințesă, care-i aduce nu cine știe ce poțiune cu proprietăți magice, ci doar apă. La fel, în basmul popular Greuceanu, personajul principal este salvat de corbul curajos care-i aduce apă dulce, adică apă vie, din care bând, viteazul capătă o neașteptată forță supranaturală, reușind să-l bage în pământ pe dușman. În Povestea lui Harap-Alb scrisă de Ion Creangă, fata împăratului Roș repune capul lui Harap-Alb la loc, îl înconjoară de trei ori, apoi îl stropește cu apa vie, iar  personajul revine la viață. Ba, în unele creații literare apa este prezentată drept simbol al genezei, ca în basmul Făt Frumos din lacrimă scris de Mihai Eminescu. Născut prin minunea lui Dumnezeu, din lacrima Maicii Domnului, Făt Frumos va cunoaște de fapt, două origini divine: prima, a venirii pe lume din lacrima Fecioarei, iar a doua, din porunca lui Dumnezeu, care regenerează izvorul în făptura omenească la rugămintea Sfântului Petru. Mihail Sadoveanu vorbește chiar despre Împărăția apelor, o lume tainică, în care apa vorbește, devine prietenă și sfetnicul omului. În Fântâna tinereții, scrisă tot de neîntrecutul romancier pășcănean, din susurul de sub arcul stâncii, cu o lumină de aur la baza lui, şerpuieşte o apă blândă din care, dacă bea cineva, devine din nou tânăr.

Frumoase scrieri avem în literatura română! Unele conțin fine trimiteri la învățătura Bisericii referitoare la apa cea vie.

Știința a împrumutat din Sfânta Scriptură termenul de „apă vie”. Bunăoară, cea cu un conținut scăzut în deuteriu sau „apa vie”, cum i se mai spune, este un adevărat leac natural folosit în tratarea multor afecțiuni, fiind de fapt rezultatul muncii de aproape două decenii a unor fizicieni români, care au descoperit noi proprietăți vindecătoare ale vitalului lichid. La Institutul Național de Cercetare-dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice din România, aceasta apă se produce încă din anul 1986. Descoperirea a adus cercetătorilor români cinci medalii de aur și trei de argint la saloanele de inventică de la Bruxelles, Geneva, Londra și Budapesta. În prezent, e folosită la tratarea pacienților în clinici din Ungaria, Japonia, SUA, Germania și România.

Însă cheia ce ne deschide înțelesul profund al noțiunii de apă vie ni-l oferă cuvintele Sfintei Scripturi. Apostolul și evanghelistul Ioan prezintă pe Duhul Sfânt ca fiind drept „apa cea vie”. Lucrarea harului divin, care curăță  păcatele omului prin căință, este apa cea vie! Ea stăvilește seceta sufletului sărac, prin apa Botezului şi prin lacrimile pocăinței, pentru a întreține apoi virtuțile sfinte ale vieții creștine. Apa cea vie este, așadar, simbol al Harului dumnezeiesc împărtășit fericiților râvnitori către Cereasca Împărăție. Pesemne că din acest izvor cerea bogatul nemilostiv săracului Lazăr ca să-și înmoaie degetul, dorind a-și potoli văpaia focului din iad. Tot apă vie este și Mântuitorul Hristos, precum Însuşi spune: „dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine… râuri de apă vie vor curge din pântecele lui (Ioan 7, 37-38). Apa cea vie pe care ne-o dăruiește Hristos, Mântuitorul nostru, este, în același timp, și al Său Cuvânt din Sfintele Evanghelii, din care bând ne înnoim prin lucrarea Duhului Sfânt.

De aceea să trudim, fără a cunoaște odihnă, precum fântânarii odinioară, care răscoleau măruntaiele pământului în căutarea unui izvor de apă și să descoperim „apa cea vie” din cuvintele dumnezeieștilor scripturi sau revărsată prin Sfintele Taine ale Bisericii, căci Însuși Hristos ne încredințează: „…cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, și apa pe care i-o voi da, se va face în el izvor de apă care curge spre viața veșnică”.

Arhimandrit Mihail Daniliuc

Sursa: http://doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.