Despre „darul“ discreţiei

hristos-icoana-usa

\r\n

La o analiză sumară văzut, gestul ajutorării unui confrate aflat în nevoi şi-n suferinţă impune de la sine, atunci cînd este săvîrşit din dragoste…

\r\n

\r\n

El emană un fel de măreţie cu totul aparte, o măreţie nemărturisită, dar şi necuprinsă în cuvinte! El răspîndeşte în jur o aură tainică, dar luminoasă, înnobilată de dragostea săvîrşitorului, dar şi de bucuria primitorului!

\r\n

Taina dragostei fiinţei umane care se manifestă jertfelnic are fără îndoială măreţia sa cu totul aparte. Caracteristica esenţială care o înnobilează însă şi îi dă valoare este fără îndoială discreţia, această nobilă calitate des amintită de Sfînta Scriptură a Noului Testament şi mult preţuită de Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos.

\r\n

Pentru cititorul obişnuit cu lectura Sfintei Scripturi, titlul enunţat mai sus ar putea suna oarecum straniu (la prima vedere), deoarece darurile Duhului Sfînt amintite şi enumerate prin (şi de) prorocul Isaia (cap. 11, 2-3) sunt următoarele: darul înţelepciunii, al înţelegerii, al sfatului şi al tăriei, al cunoştinţei, al bunei-credinţe şi al temerii de Dumnezeu. La acestea toate, Apostolul neamurilor adaugă în Epistola întîi către Corinteni (I Cor. 12, 4-10) arătarea Duhului spre folos (vs. 7), darul vindecărilor (vs. 9), al facerii de minuni, al prorociei, al deosebirii duhurilor şi al tălmăcirii limbilor (vs. 10) cu menţiunea faptului că „toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte“ (vs. 11).

\r\n

Pe temeiul afirmaţiei Sfîntului Apostol şi Evanghelist Ioan (cap. 21, 25) conform căreia „… sunt şi alte lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris“ (Ioan 21, 25), îndrăznim a crede că printre darurile cu care Bunul Dumnezeu a împodobit fiinţa umană se poate enumera şi„darul“ discreţiei.

\r\n

Milostiv faţă de om şi grabnic ajutător în a alina suferinţa care încearcă în această viaţă făptura umană, Mîntuitorul Iisus Hristos a avut (şi are) întotdeauna grijă de a nu tulbura cu nimic măreţia gestului săvîrşit faţă de om, îndemnînd pe toţi cei din jur „să nu spună nimănui nimic cele ce au văzut“ (Marcu 7, 35), iar atunci cînd aceştia „cu cît le poruncea, cu atît mai mult Îl vesteau“ (Marcu 7, 36) se făcea nevăzut de lîngă dânşii.

\r\n

Prin atitudinea Sa plină de decenţă, de demnitate, dar şi de discreţie, Mîntuitorul Iisus Hristos a devenit Modelul prin excelenţă al atitudinii faţă de fiinţa umană.

\r\n

El a respectat ca nimeni altul omul şi nu a aşteptat vreodată să fie răsplătit pentru aceasta. Mărinimia Mîntuitorului Hristos rezidă în firescul bunătăţii Sale, al iubirii fără de margini pentru întreaga Creaţie, în care omul este beneficiarul privilegiat al acesteia!

\r\n

Cu toate acestea, însă, Dumnezeu Cel permanent prezent în viaţa fiecăruia dintre noi nu face niciodată „zgomot“, ci tainic rămîne lîngă noi spunînd: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine“ (Apocalipsa 3, 20).

\r\n

Pr.Mihai Hau 

\r\n

Sursa: http://ziarullumina.ro/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *