Despre rigurozitate (sau cat de ilogica este teoria evolutiei)

Ioana: Ai spus mai demult ca nu ai fi reuşit să combaţi evolutionismul daca nu ai fi studiat Logica şi Matematica. Te rog să-mi explici mai amănunţit implicarea acestor discipline în combaterea evolutionismului.

\r\n

Ioan: Da. Aşa am spus. Fiindcă evoluţionismul se bazează numai pe erori de raţionament, iar Logica şi Matematica antreneaza mintea pentru a gândi foarte corect, foarte riguros. De exemplu, diferenţa dintre condiţia necesara şi conditia suficienta.

\r\n

Dacă p implică q, atunci p este condiţie suficientă pentru q. Din p implica q rezultă non q implică non p.

\r\n

De aceea spunem despre q că este condiţie necesara pentru p. Neîndeplinirea lui q determină neîndeplinirea lui p.

\r\n

Neavând clară diferenţa dintre condiţia necesara şi condiţia suficienta, biologii evoluţionişti fac multe erori de rationament. Dacă modificarea unei gene determină dispariţia unei structuri anatomice, ei consideră în mod greşit ca gena este suficienta pentru obţinerea acelei structuri. În realitate, gena este doar necesară: non q implica non p. Defectarea genei determina dispariţia structurii. Deci q este condiţie necesară pentru p.

\r\n

Ioana: Am înteles. Ce erori mai au evoluţioniştii?

\r\n

Ioan: Noţiunea de „dovada experimentală a originii vietii” este lipsită de sens. Activitatea coordonată a unor cercetători (fiinte raţionale) nu poate fi o dovadă a apariţiei spontane a vieţii, prin fenomene întâmplătoare (fara intervenţia unei fiinte raţionale).

\r\n

In evoluţionism, virusurile sunt denumite „forme de viata acelulare”, pentru a se crea impresia că a avut loc o evoluţie de la forma acelulară la forma celulară. Această denumire este greşită, deoarece virusurile nu au metabolism propriu şi nu se autoreproduc, deci nu sunt forme de viaţă. Chiar şi unii evolutionişti recunosc faptul că „viaţa se manifesta numai în cadrul organismelor cu structura celulara”1, adică nu există viaţă în formă acelulară.

\r\n

Evoluţioniştii consideră că prima genă a apărut prin combinaţii chimice întâmplatoare. Noţiunea de „primă gena” este lipsită de rigurozitate ştiinţifică, din două motive. Primul motiv: nu este permisă folosirea noţiunii de „primă genă” fara dovedirea clară a existenţei procesului evolutiv abiogen de formare a genelor, susţinut de evoluţionişti. „Prima genă” ar fi primul produs al acestui proces. Dacă procesul nu există, atunci nu există nici acest prim produs. Al doilea motiv: Când spunem „genă”, spunem implicit „informaţie”. Dar, în sistemul ateist-evoluţionist, această informaţie nu are sens în absenta unui receptor informaţional. Iar receptorul informaţional nu exista în acel moment, deoarece nu exista gena pentru sinteza lui (nu poate exista o genă inainte de prima genă).

\r\n

Noţiunea de „dovada experimentala a originii comune a doua proteine” este lipsită de sens. Eventuala origine comună a două proteine nu poate fi dovedită experimental, pentru simplul motiv că experienţa se realizează in prezent, în laborator, de către cercetători (fiinte raţionale), iar originea comună ar fi fost, după estimarea unor biologi evoluţionişti, în urmă cu sute de milioane de ani, prin procese naturale, fără intervenţia unor fiinte raţionale. Activitatea coordonată a unor cercetători nu poate fi dovada originii naturale a unei structuri.

\r\n

Evolutionismul se bazează pe următoarele erori de logică:

\r\n

Confuzia între evoluţie şi selectie. Evoluţioniştii folosesc dovezi ale selecţiei naturale sau artificiale, încercând să demonstreze evoluţia speciilor.

\r\n

Confuzia intre evoluţie şi adaptare la mediu. Exemple de adaptare sunt prezentate drept exemple de evoluţie.

\r\n

Falsa implicaţie „asemănare morfologică implica descendenta”. Asemănarea morfologică dintre două specii este luata drept dovadă a legăturii filogenetice (se afirmă că o specie provine din alta sau că cele două specii au un strămoş comun). [in cazul asemanarii morfologice dintre specii putem vedea ca toate speciile de animale au un framework comun (pe toate planurile: morfologic, comportamental, etc.) care este baza planului de creatie interdependenta a speciilor, si este normal ca Dumnezeu sa fi intrebuintat elemente comune speciilor, atata timp cat utilitatea lor este „buna foarte” n.n]

\r\n

Falsa implicaţie „asemănare genetică implică descendenta”. Asemănarea genetică dintre două specii este luată drept dovadă a legăturii filogenetice.

\r\n

Falsa implicajie „asemănare biochimică implică descendenta”. Asemănarea biochimică dintre două specii este luată drept dovadă a legăturii filogenetice.

\r\n

Falsa implicaţie „asemănare embrionară implica descendenta”. Asemănarea embrionară dintre două specii este luată drept dovadă a legăturii filogenetice.

\r\n

Falsa implicaţie „varietate implică evoluţie”. Marea varietate a lumii vii este considerată o dovadă a evoluţiei.

\r\n

Generalizarea nejustificată. Se folosesc noţiunile generale de „floare” şi „frunză”, pentru a se evita demonstrarea transformarii frunzei în floare la fiecare specie de plantă cu flori.

\r\n

Condiţii necesare luate drept condiiii suficiente. Se spune că viaţa a apărut odată cu apariţia primelor gene. În realitate, genele sunt elemente necesare, nu suficiente.

\r\n

Afirmatii contradictorii. Se afirmă că primele vietăţi au avut o alcătuire simpla, acelulară. Iar apoi se spune că nu există viaţă decât în formă celulară.

\r\n

Argumentarea in cerc vicios. Pe baza ipotezei evoluţiei se trasează un arbore filogenetic. Acest arbore este adus apoi ca dovadă a evolutiei. Ajungem astfel la concluzia profesorului Nicolae Paulescu: „Generalizări nejustificate, raţionamente defectuoase — iată firul cu care este cusută doctrina transformării speciilor”.2

\r\n

(Ioan Vladuca – Dialoguri despre stiinta si credinta)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *