DIN CONVORBIRILE AVEI HEREMON „DESPRE CURĂŢIE”

„Scara desăvârşirii curăţiei eu o împart în şase trepte, care după înălţime sunt la o mare depărtare una de alta…

\r\n

…Prima treaptă a curăţiei constă în aceea, ca monahul să nu se supună tulburărilor patimii trupeşti în stare de veghe;

\r\n

 A doua – mintea să nu fie ocupată de gânduri pătimaşe;

\r\n

A treia – privind o femeie să nu se tulbure nici cât de puţin spre pofte;

\r\n

A patra – în starea de veghe să nu îngăduie nici cea mai simplă mişcare a patimii;

\r\n

A cincea – să nu-şi abată mintea spre plăceri, ci să privească aceasta cu privirea liniştită şi curată a inimii, ca pe un lucru simplu şi necesar pentru înmulţirea neamului omenesc…;

\r\n

A şasea treaptă a curăţiei constă în aceea, ca nici prin somn chiar să nu aibă vise smintitoare şi ispititoare despre femei. Aceasta e curăţia Cuvioşilor. Această curăţie nu numai că puţini o dobândesc, dar puţi şi cred în ea…”.

\r\n

Dar dacă fiecare din noi ar suspina măcar o dată, că n-am săvârşit nimic din ce au făcut Sfinţii şi nici nu putem săvârşi – deja ar fi un bine. Şi această smerenie va fi preţuită în ochii Domnului. E bine, după porunca lui Hristos, să uşurezi povara mântuirii fiilor desfrânaţi şi să faci din ea (din povară) una bună şi uşoară (Matei, 11, 29), dar aceasta e puţin – trebuie să mergi mai departe: să arăţi calea mântuirii, îngustă şi strâmtă (Matei, 7, 11) celor drepţi, până când sunt tineri, şi în acelaşi timp să-i smereşti pe cei desfrânaţi, care în afară de „dragostea iluzorie” a lui Hristos faţă de „crinii” (Matei, 6, 28) galileeni, faţă de „vin”, faţă de „a mânca bine” (Matei, 11, 19) şi faţă de „veselia liberă” (Ioan, 2, 1-10), nu văd nimic mai mult în Evanghelie şi cred, că în aceasta constă Creştinismul, iar restul: nevoinţele, lacrimile, ostenelile, desăvârşirea – sunt „născociri ale monahilor”, chiar şi „sfinţi” după nume…

\r\n

Cei ce doresc să se mântuiască trebuie să deosebească:

\r\n

– în primul rând, perioada lupteicu demonul desfrâului. În această perioadă diavolul tulbură gândurile omului, îi insuflă senzaţii pătimaşe, dar toate acestea nu dăunează curăţiei, dacă omul se luptă cu demonii şi nu le vine în întâmpinare. Trebuie să răbdăm, să ne rugăm, fiind încrezuţi, că curăţia nu este batjocorită, numai sufletul să nu dorească tot ceea ce insuflă demonii.

\r\n

– în al doilea rând, perioada biruinţei asupra vrăjmaşului. Prin harul lui Dumnezeu nevoitorul este neînvins. Tot ce e lumesc şi trupesc a murit în el, mintea lui e în Dumnezeu. De aşa o stare s-au învrednicit de la Dumnezeu şi tinerii Mucenici pentru nevoinţa lor, pentru dragostea faţă de Hristos şi râvnă, şi curăţia lor a rămas neprihănită în toate ispitele.

\r\n

Izvoarele curăţiei

\r\n

Acestea sunt explicate prin mijloacele pe care le propune ascetica împotriva patimii desfrâului. Sfântul Ioan Scărarul descrie aceasta în felul următor, personalizând necurăţia, de parcă ea ar spune:

\r\n

„Dacă vei cunoaşte profunda mea neputinţă şi a ta, prin aceasta îmi vei lega mâinile.

\r\n

Dacă vei chinui gâtul cu înfrânarea, îmi vei lega picioarele ca să nu mai meargă înainte.

\r\n

Dacă te vei uni cu ascultarea, te vei elibera de mine.

\r\n

Iar dacă vei dobândi smerenia, îmi vei tăia capul”.

\r\n

Astfel, parafrazând cunoscutele cuvinte ale Sfântului Pimen cel Mare, putem spune, că înfrânarea din inimă (sau inima înfrântă), postul, ascultarea şi smerenia – iată „uneltele de lucru” pentru  a trăi o viaţă curată şi fără de prihană.

\r\n

Răsplata pentru curăţie

\r\n

Ea e mare. În locul tuturor exemplelor patristice voi prezenta textul biblic despre fericirea viitoare descrisă de Sfântul Apostol Ioan Teologul: „Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor. Atunci am auzit un glas din cer, ca un vuiet de ape multe şi ca bubuitul unui tunet puternic, iar glasul pe care l-am auzit ca glasul celor ce cântă cu alăutele lor. Şi cântau o cântare nouă, înaintea tronului şi înaintea celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor; şi nimeni nu putea să înveţe cântarea decât numai cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. Aceştia sunt care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici. Aceştia sunt care merg după Miel oriunde se va duce” (Apocalipsa, 14, 1-4).

\r\n

Iată cinstea lor; ei sunt nedespărţiţi de Dumnezeu.

\r\n

Selectat după:Епископ Варнава (Беляев). „Основы искусства святости”.