Din viaţa Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat (30 noiembrie/13 decembrie)

Sfântul Apostol Andrei era originar din Betsaida, un orăşel aşezat pe malul lacului Ghenizaret, în Galileea. El era frate cu Simon, cel ce avea să fie mai apoi marele Apostol Petru. Amândoi, alături de tatăl lor, Iona, se ocupau cu pescuitul. Tot împreună, au fost şi ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul şi au ascultat predicile acestuia în jurul Iordanului.

\r\n

Începutul misiunii Sfântului Andrei este de o impresionantă frumuseţe: a doua zi după Botezul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul sta de veghe pe ţărmul Iordanului cu doi ucenici ai săi, printre care şi Andrei. Mântuitorul trece pe lângă ei. Ioan Botezătorul Îl zăreşte şi Îl identifică: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29). Cei doi ucenici, fără să spună vreun cuvânt, au pornit după Iisus. Când a prins de veste Iisus că ei se ţin după El i-a întrebat: “Ce căutaţi? Ce vreţi?” Iar ei I-au răspuns printr-o altă întrebare: “Învăţătorule, unde locuieşti?”; “Veniţi să vedeţi!” le-a răspuns Hristos. Ei s-au dus şi au rămas cu Domnul până la al zecelea ceas. Întâlnindu-se cu fratele său, Simon, Andrei i-a împărtăşit bucuria de a fi văzut pe Mesia şi l-a dus şi pe el la Iisus.

\r\n

După această întâmplare, însă, ei s-au întors la ocupaţiile lor obişnuite de pescari. Mâinile lor aruncau mrejele în mare pentru a prinde peşte, însă inima lor era statornic la împărăţia lui Dumnezeu.

\r\n

Într-una din zile, Mântuitorul se ivi şi pe ţărmul Tiberiadei, cum apăruse mai înainte pe ţărmul Iordanului. Prima dată, ei doriseră să meargă cu Hristos. Acum, Hristos le poruncea să vină după El: “Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”. Auzind această chemare, Andrei şi fratele său, Simon, lasă totul – până “şi pe tatăl lor”, spre a urma pe Domnul. Sfântul Andrei ne arată cât de simplă şi în acelaşi timp cât de puternică este chemarea lui Hristos, dar şi cât de prompt este răspunsul la această chemare sfântă.

\r\n

Sfântul Andrei urmează pe Hristos fără condiţii şi fără întârziere, fără calcul şi fără dorinţa de câştig, ci doar pentru că a simţit în chemarea lui Iisus Însuşi cuvântul Vieţii

\r\n

Cu toate că în Sfânta Evanghelie numele Sfântului Andrei e amintit doar de două ori (la înmulţirea pâinilor şi după învierea lui Lazăr) el, alături de ceilalţi Apostoli, Îl va însoţi pe Iisus peste tot în activitatea Sa mesianică şi se va împărtăşi din învăţăturile Sale. Este martor la arătările după Înviere ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apoi după Înălţarea Domnului, alături de ceilalţi ucenici primeşte plinătatea harului în Duminica Pogorârii Sfântului Duh.

\r\n

La Sinodul Apostolic care s-a ţinut între anii 49-50 d.Hr. la Ierusalim, s-au fixat prin tragere la sorţi ariile de misiune ale fiecărui Apostol al Mântuitorului. Sfântului Apostol Andrei i-a căzut să încreştineze mai ales ţările din jurul Mării Negre.

\r\n

Potrivit istoricului Eusebiu din Cezareea şi unor mărturii ale vremii lui, Sfântul Andrei a predicat Evanghelia şi de-a lungul coastei de sud şi pe ţărmul de vest al Mării Negre, în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, unde l-a luat cu sine şi pe bunul său prieten – Sfântul Apostol Filip. Deci, mai întâi a creştinat Armenia, Iviria şi Scitia Mare (Ucraina), apoi Crimeea, sudul Basarabiei şi, trecând pe la Gurile Dunării, a zăbovit mai mult la Tomis (Constanţa). Aici el a stat cu ucenicii săi într-o peşteră din apropiere, unde făcea Sfânta Liturghie, de teama păgânilor închinători la idoli. Peştera poartă numele Sfântului Apostol Andrei până astăzi şi se află în comuna Ion Corvin din sud-vestul judeţului Constanţa.

\r\n

Prin ucenicii care i-au urmat Celui dintâi chemat la apostolat, Evanghelia a pătruns în zonele mai adânci ale teritoriului geto-dac, spaţiul de formare a poporului român.

\r\n

După ce a hirotonit episcopi şi preoţi la Tomis, formând şi consolidând aici comunităţi creştine, Sfântul Apostol Andrei a trecut prin Tracia (Bulgaria), prin Macedonia, prin Grecia şi a ajuns în Peloponez unde a zăbovit doi ani în oraşul Patras. Aici a fost prins de prigonitorii creştinilor, bătut şi aruncat în temniţă împreună cu unii din ucenicii săi.

\r\n

Văzând că nu este chip să-l determine pe Apostolul Domnului să jertfească zeilor şi mâniat de îndrăzneala cu care Sfântul Andrei i-a explicat înţelesul Jertfei lui Hristos pe Cruce, Aegeas, guvernatorul oraşului Patras dă poruncă să fie răstignit pe cruce.

\r\n

Considerându-se nevrednic să fie răstignit pe o cruce asemenea celei a Învăţătorului său, Sfântul Andrei a cerut şi a fost răstignit pe una în forma de „X” (numită până astăzi „Crucea Sfântului Andrei”), dând astfel o deosebită dovadă de smerenie.

\r\n

L-au legat cu frânghii de cruce şi l-au spânzurat, lăsându-l să se chinuie. Până în momentul morţii, bineînţeles că a fost bătut şi schingiuit. Cu toate acestea, în timp ce era răstignit, sfântul predica în continuare poporului cuvintele Domnului.

\r\n

După două zile s-a coborât o lumină mare din cer, astfel încât nimeni nu a putut să vadă ce se întâmplă cu el timp de jumătate de oră. Odată cu lumina, şi sufletul sfântului s-a suit la cer, iar Maximilla, soţia guvernatorului Aegeas, care era deja creştină, a luat trupul Apostolului şi l-a îngropat cu cinste.

\r\n

Biserica noastră îl consideră nu numai „cel dintâi chemat la apostolie”, ci şi cel dintâi propovăduitor al Evangheliei la strămoşii noştri şi un adevărat „Apostol al neamului nostru”. Dumnezeu ne-a arătat, prin trimiterea Sfântului Andrei aici, pe meleagurile noastre, că ne-a purtat şi ne poartă o grijă deosebită. Noi nu am fost încreştinaţi la porunca stăpânirilor, nici într-un moment stabilit de cineva, ci noi ne-am născut creştini şi români în acelaşi timp, iar Dumnezeu a fost acolo prin ucenicul Său. De aceea, noi românii trebuie să fim conștienți de acest fapt: creştinismul românesc este de origine apostolică.

\r\n

Numele Sfântului Andrei s-a prefăcut în renume pentru că el cu bărbăţie a crezut, a luptat şi s-a încununat. Bărbăţia pe care trebuie s-o dovedească şi credinţa noastră, azi, are în viaţa şi jertfa Sfântului Andrei o pildă, un îndemn şi o chemare iar în rugăciunile lui mijlocitoare, o putere de ocrotire. Amin.

\r\n

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *