DOBÂNDIREA HARULUI ŞI ÎNCERCAREA PRIN ISPITE – 2

1460140_10201191755415223_1948728365_n

\r\n

Urmarea articolului: Dobandirea Harului si incercarea prin ispite\r\nCeri har de la Dumnezeu? În schimbul harului îți trimite ispită. Nu reziști luptei, cazi? Nu-ți mai dă adaos de har. Iarăși ceri? Iarăși ispita. Iarăși înfrângere?Iarăși vei fi lipsit. Trebuie, deci, să biruiești. Opune rezistenței ispitei până la moarte. Până cazi ca și mort nu părăsi lupta, și atunci strigă de jos: „Iisuse predulce! Nu te voi părăsi. Rămân nedespărțit de tine și pentru dragostea Ta îmi dau sufletul pe câmpul de luptă”.

\r\n

\r\nȘi deodată se va arăta pe câmpul de luptă Iisus și îți va spune: „sunt aici. Încinge-ți mijlocul tău și urmează-Mi Mie!” Tu, plin de lumină și de bucurie: „Vai mie, jalnicul! Vai mie nevrednicului și netrebnicului! Auzul Tău am auzit mai întâi, acum Te văd cu ochii mei”.

\r\n

Atunci te umpli de dragoste dumnezeiască și arde sufletul tău ca și cel al lui Cleopa.Și în vreme de ispită nu mai părăsești îmbrăcămintea pentru a fugi gol, ci să rabzi în necazuri, gândind: așa cum a trecut o ispită și încă una, așa va trece și cea de acum.

\r\n

Când însă nu ai răbdare, te răzvrătești și nu poți îndura ispitele, atunci, în loc să biruiești, trebuie, continuu să te căiești pentru greșelile din timpul zilei, pentru nepurtarea de grijă din timpul nopții. Și în loc să primești har peste har, se înmulțesc și cresc necazurile tale.\r\nDe aceea, nu trebuie să te îndoiești; nu te teme de ispite.  Chiar dacă vei cădea de multe ori, scoală-te. Nu-ți peierde calmul tău. Nu deznădăjdui. Sunt nori care vor trece.

\r\n

Și atunci când, cu împreună lucrarea harului, care te curățește de toate patimile, vei depăși toate acestea care țin de „faptă” – praxis, atunci mintea ta va gusta din iluminare și se va mișca spre contemplare (vederea cea duhovnicească).\r\nPrima vedere duhovnicească – theoria – este cea a ființelor. \r\nVei vedea, vei înțelege că tot ceea ce există a fost creat pentru om de către Dumnezeu. Chiar și pe îngeri i-a pus în slujba oamenilor. Câtă vrednicie, câtă măreție, cât de mare este destinația (chemarea) omului, această suflare a lui Dumnezeu! El a fost creat nu pentru a trăi aici puținele zile ale exilului său, ci pentru a trăi veșnic, alături de Creatorul său. Să vadă pe dumnezeștii îngeri. Să asculte doxologia lor cea de negrăit. Ce bucurie! Ce măreție! \r\nNumai ce se sfârșește această viață de aici și se închid ochii aceștia pământești, și imediat se deschid ceilalți ochi și începe viața cea nouă. Bucuria cea adevărată, care nu are sfârșit. Toate acestea contemplându-le, mintea se cufundă într-o pace și o liniște fără de margini, care se răspândește în tot corpul, și uită întru totul că există în această viață. Astfel de contemplări se succed una după alta. Nu pentru a se naște imaginații în mintea lui, ci starea determinată de lucrarea harului, este aceea, care aduce înțelesuri noi și face ca mintea să se desfete în vederea cea duhovnicească  – theoria. Nu le plăsmuiește omul însuși, ci vin singure și răpesc mintea în contemplație. Atunci mintea se extinde și devine alta. Este luminată. Toate sunt deschise pentru ea. Se umple de înțelepciune, și ca un fiu deține toate cele ale Tatălui. Știe că este nimic, pământ, dar în același timp fiu al Împărăției. Nu are nimic, dar deține totul. Se umple de teologie. Strigă fără încetare, în deplină cunoștință, mărturisind că existența lui este nimic. Originea lui este țărâna, iar puterea de viață este suflarea lui Dumnezeu, sufletul lui.\r\nAtunci, sufletul se urcă la cele cerești! „Sunt suflare a lui Dumnezeu! Toate celelalte s-au desfăcut, au rămas pe pământ, dintru care au fost luate. Sunt fiu al Împăratului veșnic! Sunt Dumnezeu după har! Sunt nemuritor și veșnic! Sunt într-o clipită, alături de Tatăl ceresc!”\r\nAceasta este cu adevărat chemarea omului. Pentru aceasta a fost plăsmuit și aici trebuie să ajungă atunci când va părăsi această lume. Acestea sunt contemplații care desfată pe omul cel duhovnicesc. De aceea, acesta așteaptă cu nerăbdare clipa în care va părăsi țărâna și se va ridica cu sufletul la ceruri.\r\nÎndrăznește deci, fiul meu, și cu această nădejde îndură orice durere și orice necaz. Din moment ce după puțin timp ne vom învrednici de toate acestea, cu toții. Toți suntem fii al lui Dumnezeu. Pe Acesta Îl strigăm ziua și noaptea și pe dulcea noastră Maică, pe Stăpâna tuturor, care nu lasă fără răspuns pe oricine o roagă, ceva.

\r\n

Mărturiii din viața monahală – Gheron Iosif – Editura Bizantina 1995

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *