Dregatorul bogat – Pazirea poruncilor

Paziti Legea, veti avea succes in calatoria decisiva spre vesnicie! Profitam de contextul favorabil creat prin Cruce si Inviere. Cei ce tin pruncile, doar ei, Il cinstesc pe Poruncitor.

Dorim o viata noua, alaturi de Dumnezeu. Nu ne dedicam placerilor, ci iubirii. Nu plecam urechea la snoavele ieftine, ci ascultam de Dumnezeu. Asa, viata noastra va capata, in sfarsit, un sens. Vom sti in ce directie ne indreptam, ce trebuie sa indreptam, pentru a atinge fericirea. Nu asta vrem?! Ieri, pe inserat, m-am intalnit cu cativa ucenici ai parintelui Gheorghe Santa de la Aschileu Mic, jud. Cluj. Mi-au transmis exact starea duhovnicului lor si al meu. Acea stare pe care Domnul Iisus a incumbat-o omenirii. Sentimentul ca Dumnezeu lucreaza. Cand simti asta, pazirea Legii divine devine o necesitate, la fel ca respiratia.

Suntem atat de ferciti sa avem in mijlocul nostru un astfel de om, total inocent, dedicat numai vesniciei. Ne este atat de bine langa parintele, incat ne-am ruga si am povesti despre „Prislopul” nostru ore in sir. Asta numai pentru ca parintele pazeste Poruncile cu atata smerenie si cu atata dragoste, incat ne copleseste. Ne este mult mai usor cu un asemenea model in jurul nostru. La ora cand scriu aceste randuri, ma grabesc sa prind cursul parintelui de la Facultatea de Teologie. Simpla lui prezenta ma linisteste. Nu asta fac oamenii lui Dumnezeu?! Despre asta citim, asta ne bucura. Pazirea Legii functioneaza. Parintele este un copil, un inger, un sfant. Numai asa putem ajunge si noi in Rai, pazind poruncile asa cum le pazeste el. „Fara bani, fara alcool, cu multa stare de vorba cu Dumnezeu, cu multe lacrimi, cu multi psalmi, vazand in fiecare om chipul lui Dumnezeu”, asta ne spune parintele de fiecare data. Dar e important cum o spune… Ne duce in alta Lume si am ramane acolo.

Oricate necazuri am avea, rugaciunea parintelui este ascultata de Dumnezeu si vedem lucruri minunate la tot pasul. Multe „marturii” le tinem inca pentru noi, pentru vremea pe care numai Dumnezeu o va hotari. Pazim poruncile, pentru ca nu vrem sa iesim din aceasta stare de paraclis. Ne stresam prea mult, fara sa fim filantropi. Ne relaxam prea mult, fara sa meditam la cuvantul Evangheliei. Cea mai mare bucurie este intalnirea noastra cu Dumnezeu, prin intermediari, profeti, preoti harismatici. Deja mi-e dor de Liturghia Darurilor de la Aschileu, de vineri sera, de paraclisele din august, de catehezele si pricesnele din vacanta de vara… Il vom „deranja” des pe parintele, pentru a nu pierde vesnicia din imprudenta.

Faptul ca Dumnezeu e viu si iubitor nu reiese numai din carti, ci mai ales din modul in care crestinii Il imita si Ii respecta deciziile.

Harnicie, devotament, caritate, iata tripticul divin, transmis noua prin parintele duhovnic. Cata vreme ascultam de duhovnic, ascultam de Dumnezeu. Respectam canonul, respectand Legea. Nu carcotim si nu luam in ras, chiar daca uneori nu intelegem parerea duhovnicului sau avem alta opinie. Nu facem ascultare „oarba”, ci smerita. Si vedem ca totdeauna, fara exceptie, Dumnezeu are dreptate, iar nu noi. Parintele, ca om pazitor de Porunca, iar nu noi. Asteptand Craciunul impreuna cu parintele inseamna pregatirea pentru Parusie, fara suspans grotesc, cu putine emotii, dar si cu multa daruire. E atat de simplu sa fim fericiti. Trebuie doar sa nu ne complicam prin infractiuni.

Parintele transmite atmosfera de la Bethleem, campul de paine. Parintele este contemporan cu profetul Daniel (este intr-o groapa cu lei, dar nu se trufeste prematur). Este hranit cu mana, in urma rugaciunii. Este un apostol al discretiei totale. A inteles definitia Liturghiei, iar acum o traieste. Pazim poruncile tocmai pentru a putea participa la Jertfa euharistica. Avem leacul impotriva mortii, ce ne mai trebuie?! Pentru el, teologia este viata. Nu ne mai saturam ascultand cuvantul lui Dumnezeu, care ne da viata si ne hraneste neincetat.

Daca parintele era tractorist, tractoristi eram si noi. Nu doar eu, ci si DORINEL Aschilean, RARES Prunean, GABRIEL Peter, FLORIN Forna, MIHAELA Pintea si multi-multi altii. Multi betivi s-au lasat de bautura in satul lui, multi tineri L-au gasit pe Dumnezeu. Dar totul a pornit de la pazirea poruncilor. De la Dumnezeu vine aceasta putere inepuizabila. Sunt multe „imposibiluri” care s-au rezolvat. E o minune permanenta, e ca o zi de Paste care nu vrea sa se mai termine. Este inocenta copilariei nematurizata ateu, ci modelata pentru tara ingerilor. Totul ca intr-o mare familie. Si nu e o fictiune ce scriu eu aici, e doar o uvertura slaba. Trebuie sa stai langa parintele macar un an ca sa intelegi… Apoi vei pazi poruncile, cu siguranta. Iata de ce nu merg la Ierusalim, am fost pe Dealul Ciupanii, acolo era rastignit Iisus!

Aschileu (AESCULAEUM) este „Locul tradarii”, spatiul unde romanii devin slugi. Peste secole, Dumnezeu descaleca aici printr-unul din favoritii Sai, pentru a intoarce rusinea pacatului.

La penultima „escapada” alaturi de parintele, am predicat din Biblia dansului. Am citit, hoteste, in taina, adnotarile de pe marginea capitolelor. Erau notele de subsol ale certificatului de inviere. Parintele ne-a invatat mereu cum se zideste o biserica, asa, din pietre duhovnicesti, inteligibile. Omul devine o biserica in miniatura si abia apoi extinde biserica din inima lui in lumea intreaga. Intreaga creatie devine o biserica, ca extensiune a invierii. Iar noi suntem naofori, purtatori de biserica; cum sa nu pazim poruncile?! Biserica este spatiul unde Dumnezeu locuieste impreuna cu noi. Iar daca temelia Bisericii este Iisus Hristos, celelalte caramizi cum trebuie sa fie?! Zidim biserici, nu bordeluri!!! Ispita: Nu vom reusi! Singuri, vom esua, dar cine a zis ca suntem orfani?! Nu avem un Tata in cer? Si inca Unul Atotputernic, Singurul!

Viclenie: Sa ii schimbam doar pe altii. Nu, pe noi primii! Levi vamesul devine Matei apostolul! Se poate. Doar eu am ramas Matei vamesul. Convertirea: doar un vindecat poate vindeca pe altii. Cautati stomatologi care stiu sa extraga cariile, nu ramaneti cu durerea, cu scrasnirea dintilor! Apoi respectati tratamentul. Dumnezeu, in infinita Sa bunatate, a luat decizia de a insanatosi omenirea. Odata vindecati, multumim Doctorului si nu suntem im-pacientati, ci avem rabdare (pacienta). Suntem pacienti in bolnita Bisericii, dar nu ne indoim asupra reusitei operatiei. Totul depinde de noi, sa respectam reteta prescrisa. Adica, multa rugaciune, multa credinta, mult post, multa iubire, multa filantropie, dar barfa deloc, hotie deloc, desfrau deloc. Totul vine de la Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos a murit si a inviat ca noi sa avem viata. Si sa avem din belsug. Sa nu facem din asta un cliseu. Cand Il cunoastem pe Dumnezeu, totul se schimba in viata noastra. Numai in Biserica avem un sentiment foarte viu al prezentei lui Iisus Hristos in noi. Rugaciunea ne sensibilizeaza si ne face lumini ale adevarului. O lume fara iubire ar fi una lipsita de sens. Dumnezeu participa la suferinta noastra si ne ajuta sa scapam de ea. Dumnezeu este pretutindeni si sfinteste totul. De la El primim totul si Lui Ii aducem totul. Iar El isi revarsa lucrarea Sa peste toti.

Iisus a cucerit lumea fara bani, fara masterate, fara tranzactii imobiliare. Iisus ar pretinde sau ar conditiona?! Viata noastra este o zbatere neputincioasa fara El. Stim raspunsul, doar sa il aplicam. Dumnezeu refuza sa ne dea ceea ce ne este daunator (Tatal nu ii da minorului arma, oricat de insistent ar cere). Lucrarea noastra este pazirea poruncilor. Asta trebuia sa faca Adam, sa asculte!

Sa fim infometati de Dumnezeu, asta ne aminteste parintele mereu.

Cine mai cunoaste astazi sensul cuvantului „obedienta”? Il percepem ca pe o slabiciune, cand, de fapt, este mama tuturor virtutilor. Obedienta fata de Dumnezeu inseamna supunere, ascultare (nu si interceptare), lipsa de conditionare. Il iubim pe Dumnezeu din toata inima si Il ascultam, Ii pazim poruncile, fara sa negociem un contract „cu beneficii”. Nu Il conditionam. Nu spunem „Te iubesc, doar daca….”, ci „Te iubesc no matter what”. Suntem total dezinteresati. Adica ne luptam cu egoismul. Asta fac poruncile: ne cizeleaza comportamentul. Fiecare familie are „regulile” casei, cu recompense si penalitati. Nu pazim poruncile Tatalui pentru ca ne da bomboane, ci pentru ca Il iubim pe Tatal. Chiar daca primim cadouri, nu acesta este motivul iubirii noastre.

Vechiul Adam a fost neascultator si priviti ce a iesit… Noul Adam, Iisus Hristos, a facut ascultare totala, anuland pana si efectele greselilor primului. Obedienta nu inseamna nici frica, nici ignoranta; ci, dimpotriva, eliberare de frica prin iubire si cunoastere prin revelatie. Parintele este optimist: „Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi, fara sa fie predestinatie; trebuie doar sa ne pregatim mai serios pentru munca de apostolat”. Orice neascultare nu demonstreaza decat o agravare a fobiei, o pervertire a valorii, o dereglare interioara, un avort al pacii; in fond, o slujire la idoli. Noi avem antidotul: imitam fidelitatea divina.

Ascultarea noastra inseamna slavirea numelui Lui, certitudiunea ca harul este o putere imensa, nu un maruntis banal. Dumnezeu nu este absurd, nu ne porunceste nimic din ceea ce ar fi prea greu pentru noi. El este Tatal iubitor care vrea ca nici un fiu sa nu se rataceasca, nici o fiica sa nu zaca in tristete, ci toti sa gaseasca traiectoria bucuriei nevremelnice. Poruncile le tinem pentru noi. Elevul invata pentru viitorul lui, nu pentru invatator. Toate poruncile sunt exclusiv pentru binele nostru. Noi nu ne suparam cand copiii nostri gresesc?!

Nu le reamintim mereu sa fie cuminti, sa nu ne faca de rusine? Ii deprindem sa faca propriile alegeri, cu deplina responsabilitate.

Sa ne crestem copiii in ascultare de Dumnezeu. Asta spun toti duhovnicii. E de datoria noastra. Nu este un curs facultativ, ci este criteriu la judecata finala. Este speranta viitoarelor binecuvantari. Il iubim atat de mult pe Dumnezeu, incat ne straduim sa Ii facem zi de zi publicitate favorabila. Nu ca El ar avea nevoie, ci pentru raspandirea mesajului printre toti sarmanii si necajitii. Daca Iisus Se identifica cu fiecare muribund, noi Il putem contrazice?! Il iubim, pentru ca si altii sa ajunga sa Il iubeasca. Ce ii invatam pe copii, manele si smecherii, ultimele tertipuri in hotie?! Sau ii deprindem cu psalmii si cinstea, cu straduinta pentru agonisirea vesniciei!

Nu preferam sa ascultam de acel altcineva! Michiduta e pervers si vrea sa ne traga pe sfoara. Inocent nu inseamna naiv. Inocenta este o declatie de nevinovatie, o dezvinovatire, o justificare a binelui. Inocenta este curatia sufletului, asa cum ne indeamna parintele. Sigur, nu exista om caruia sa nu i se poata imputa nimic, dar exista Spovedanie. Inocenta este candoare pura, simplitate mantuitoare. Am revazut filmul „Reteaua” (Network, 1976). Dam cuvantul criticii: „Considerat deopotriva farsa si satira necrutatoare, filmul este una dintre cele mai reusite priviri aruncate in culisele mijloacelor de comunicare in masa si este poate mai relevant astazi decat era acum aproape 30 de ani, cand a fost lansat.” Ideea e simpla: adevarul nu e la TV, ci in credinta revelata! Presa minte ca sa se vanda. Aceasta prostitutie mediatica a cretinizat deja generatii. Mai asculta acestia de Porunci sau cred doar in ceea ce apare la televizor? Un copil zicea ieri in mall: „Mami, nu cumpara produsul asta, ca nu i se face reclama si nu e bun”.

Fiti vigilenti: cine spune minciuni, le amesteca cu adevarul, pentru credibilitate. Fara o viata duhovniceasca serioasa, e greu sa rezisti jurnalului cu 13 crime si 7 violuri. Virgiliu Gheorghe este ferm: “Nu lasati copiii la TV pentru ca veţi avea niste copii tâmpiti! Le va lipsi motivaţia! Vor resimti lipsa de sens! Televizorul, internetul si jocurile pe calculator nu ne mai dau răgazul reflecției. Nu mai avem timp să ne dumirim și să înțelegem ce se întamplă și care sunt intențiile din spatele mesajelor care ni se transmit. Televiziunea vinde! Însă omul descopară că, în realitate respectivele achiziții nu aduc fericirea garantată, promisă în mod subliminal. Televiziunea si calculatorul ne oferă o reprezentare prin excelență falsă a realitatii, prin simplul fapt că este trecută prin mintea altor oameni, deci pentru noi este o experiență mijlocită de perspectivele si intențiile oamenilor respectivi. Camera de vederi “ vede “ ce vrea producatorul sau cameramanul. Pe de alta parte, acțunea de “a privi la televizor” se pliază peste o stare mentală de semihipnoză (lucru dovedit de studiile stiintifice). În această stare a minții, mesajele pătrund fară a trece printr-un filtru critic, se sedimenteaza la nivel inconștient și mai devreme sau mai târziu consecințele negative nu vor intârzia să apară. Sa luam exemplul reprezentării cuplului la TV. Femeia si barbatul au niste reprezentări false, care nu converg cu realitatea. De aceea, atunci cand întemeiază o familie, mulți dintre ei ajung la conflicte. Televizorul, pornografia si jocurile le-au creat alte asteptari. Le-au dat o reprezentare falsă asupra a ceea ce înseamnă femeia sau barbatul. Ei caută să-și valideze în viața reală respectiva reprezentare, însă nu o vor găsi niciodată. Pentru că realitatea este alta! Eu am scris o carte despre pornografie si nu am văzut in viata mea un film pornografic.”

Sa ascultam de Dumnezeu, nu de televizor.
Doar Dumnezeu stie cel mai bine ce vrem.
Doar mesajul revelat al Bibliei vine din Rai, ne protejeaza aici si ne duce in Rai.
Ascultarea aduce harul (gratierea).
Dumnezeu trebuie sa fie primul loc in ocupatiile noastre.
Unde Dumnezeu nu este in prim-plan, nu este deloc; El nu poate fi pe locul doi.
Ascultarea noastre va aduce rod, chiar daca nu avem alt interes decat iubirea.

Parintele Gheorghe Santa concluzioneaza: Ascultarea de Dumnezeu ne aduce viata vesnica.

Nu e suficient sa rodeasca tarina; trebuie sa scapam de egoism. Nu ajunge sa marim hambarele, trebuie sa ne rodeasca inimile. Daca suntem aici in lipsa (tarinile noastre nu rodesc), compenseaza harul lui Dumnezeu. Daca avem aici neputinte, ne intareste harul. Suntem bogati sau saraci in functie de cat har am agonisit. Celor ce nu le rodesc tarinile, le rodesc inimile virtuti mantuitoare. Avem exemplului pustnicului Luca de la Etna. Dar sunt o multime de astfel de modele: Varlaam de la Keretsk, Ruf de la Metz, Amarat din Alpi, Wilibrord de la Utrecht, Clair de la Marmontier, Tyssilio de la Meifod, Willihad de la Bremen, Ni”meh din Siria, Mihail de la Cernigov, Onisifor de la Pecerska, Ursin de la Bourges, Nectarie de la Eghina sau Ananie de la Odessa. Veniti in Biserica lui Iisus Hristos! Ne indeamna pr. Calciu-Dumitreasa: „Veniti in Biserica lui Hristos, ca sa invatati ce este iubirea! Sa invatati ce este inocenta! Sa invatati ce este blandetea! Veti afla rostul vostru in lume. Veti avea credinta si aceasta va va mantui. Veti avea dragoste si aceasta va va face mai buni!”.

Biserica este hambarul, adunarea la un loc a celor ce cred in Iisus Hristos. Avem tendinta de a ne supraestima puterile, de a ne crede „prea buni”. Ne amagim ca suntem prea capabili si nu apelam constant la Dumnezeu. Credem ca avea prea mult talent, dar nu folosim talentul pentru Dumnezeu. Bogatul neintelept din Evanghelie striga isteric: „Hambare, cat mai multe hambare!”. Se incapataneaza sa incremeneasca in refuzul harului, sa nege bunatatea lui Dumnezeu. Creatorul nu i-a cerut parerea, ci credinta. Creatorul milostiv a luat decizia de a insanatosi omenirea. Poate ca nu sunt timpuri prospere, dar ne straduim sa fim aproape de Creator. Asta e tot ce conteaza.

De la Iisus incoace, solutia este iubirea. Oriunde am fugi, acolo ne asteapta Dumnezeu. In istorie, sclavii nu au fost eliberati, au schimbat doar hambarul si, eventual, stapanul. Doar Iisus elibereaza. Acest Iisus este ispitit de fariseii de azi, la fel cum diavolul L-a ispitit in pustie. Ezitarea noastra apare in momentul in care ne gandim la altceva, nu la ceea ce are in vedere Iisus. Cand scapam de egoism, ne deblocam.

Ne propunem sa facem schimbari in casa, spre bucuria celor mici. Putem sa ne ocupam mai mult de lucrurile care chiar conteaza. Dar nici nu vom incepe mai multe lucruri deodata, ci pe rand, cu rabdare, in etape.
Nu vrem decat simplitate, pace, liniste. De fapt, ne dorim vesnicia. Dupa fiecare trial de rugaciune, situatia se imbunatateste pe neasteptate. Reusim sa ne afirmam in compania triumfatorilor numai prin smerenie. Si nici nu este cazul sa ne ingrijoram. Cu cat suntem mai aproape de cruce, inseamna ca si invierea este in maxima apropiere. Fiecare necaz este un indiciu ca suntem pe calea cea buna. Stim ce avem de facut; trebuie doar sa fim consecventi. Suntem prinsi acum de febra pregatirii impreuna-petrecerii cu triumfatorii. Cuvantul de baza este pregatire. Sa nu fim surprinsi nepregatiti.

Profitul reinvestit nu trebuie sa nesocoteasca valoarea persoanei umane. Umplerea camarilor nu exclude vizitarea saracilor. Cei ce isi fac planuri fara Dumnezeu nu au cum sa fie fericiti! In fiecare zi, ne rugam cu totii PSALMUL 20, ca Dumnezeu sa inmoaie inimile noastre, ca noi sa ne veselim in puterea Lui. Nu suntem tristi daca tarinile noastre nu au rodit. Chiar daca suntem in lipsa materiala uneori, putem fi permanent in starea de doxologie. Asadar, ne straduim sa ramanem in sfera duhovniceasca. Sfantul Isaac Sirul vorbeste despre starea aceasta tintita, starea de doxologie, parafrazez: Lacrimile care ies din strapungerea inimii sunt lacrimi care ARD. Dupa ce ne inprietenim cu Dumnezeu, vine si fericirea. Asta este cea mai importanta tranzactie. Tarinile se devalorizeaza, hambarele se surpa, doar Legamantul este vesnic.

ADA MIHAELA CALCIU a vazut Raiul si ne invita si pe noi in aceasta realitate suprafireasca. Nu printr-o carte, nu printr-un editorial, ci printr-un NOU mod de viata. Dupa ce a vazut Raiul, pe Ada nu o mai intereseaza tarinile si hambarele, nici cochetariile. Printr-o minune, Ada scapa de paganism. ADA SE CUMINTESTE! Copilul cuminte primeste mai multe daruri de la Tatal Ceresc: „Iti dau o ciocolata si, daca esti cuminte, iti mai dau una”, zice parintele Paisie Aghioritul.

Dumnezeu vrea sa lucreze in viata noastra cat se poate de clar. Oferta lui Dumnezeu, mantuirea, este cat se poate de reala si sincera. Da, suntem hotarati sa castigam! Biserica lui Hristos are nevoie de oameni fermi.

Chiar daca sunteti someri, puteti dobandi pacea inimii si mii se vor mantui in jurul vostru. Prin rugaciune zilnica, il veti dobori pe aghiuta la pamant. Sa urcam in fiecare zi, cat de putin, dar macar sa nu coboram. Fiecare psalm este o declaratie de razboi adresata rautatii. Iar la fiecare Spovedanie, Iisus ne spune: „Ridica-te si umbla!”. Acest Iisus vindeca toate tipurile de paralizie spirituala. Ne straduim sa ii iubim pe cei de langa noi, sa nu ii barfim, sa nu le facem reprosuri. Vrem sa Il avem pe Dumnezeu in gand in fiecare zi. Inainte de fiecare lupta, Dumnezeu ne incurajeaza. Cei de la Apple au un slogan, care poate fi adaptat si vietii noastre: „Uneori, pentru a face un pas urias inainte, trebuie sa schimbi directia”. Aparent, NERO a castigat batalia cu Pavel; dar azi ne botezam copiii Pavel/Paul, iar numele Nero il mentinem doar pentru caini… Celor in lipsa, celor ce nu le rodesc tarinile: Sfantul IOAN DE RILA (Bulgaria) inmulteste mana primita de la inger! Sau: Sfantul TALALEU imblanzeste leii si tigrii trimisi sa il sfasie!

Sunt doua pacate capitale, din care se nasc celelalte: nerabdarea si lenea (bine zicea Kafka). Vrem totul acum, fara efort! Vorba aceea: „Mergem singuri in rai sau vine cineva sa ne duca?!”. Cand totul se sfarseste, abia reincepe. Dar putem pierde totul prin lipsa de intelepciune. Suntem testati, nu ne putem prezenta oricum la aceste examene. Timpul nu ne satisface, ne lasa suspinand, nemangaiati si neintelesi. Doar ceva dincolo de timp poate schimba asta. Noi vorbim despre nemurire si frumos, uitand ca suntem singurele creaturi care ne injuram sotia (Ludovico ARIOSTO, poet italian renascentist de secol XVI).

Greselile trebuie recunoscute in forma lor completa. Omisiunea nu vindeca, ci paralizeaza. Am gresit tanjind dupa glod, acum vrem Cerul. Adevarul este singura imagine fidela a infinitului. Daca noaptea are nevoie de stele, noi avem nevoie de modele, de sfinti, de invesniciti. Calauze prin labirintul mortii. Pentru cine vrea sa le vada, sunt flori peste tot (Henri MATISSE, +1954). Cine vrea cadavre, le gaseste. Cine vrea tarini, le fura. Dar cine vrea Raiul, il ia cu asalt, nu sta pe ganduri. Fiecare om este un altar, nu doar un lut, un numar sau o mostenire. Iubirea pastreaza sfintenia printre muritorii de rand, invesnicindu-i. Lacomia este icoana mortii; darnicia este insasi raiul.

Unde este curaj (credinta), acolo va fi si sfintenie. Cine uita de iad, acolo va ajunge.

Sihastrul Daniil a inteles pilda bogatului caruia i-a rodit tarina. Doar asa a ajuns un duhovnic renumit, marindu-si hambarele inimii. Sporind recolta credintei. In fiecare an, pe 18 decembrie, ne amintim de marele sihastru. Manat de ravna, Daniil Sihastrul a daltuit un paraclis in stanca. Acesta a fost hambarul lui, din care impartea tuturor binecuvantari. Pustnicul il sfatuieste pe Sfantul Stefan al Moldovei sa ridice mareata Putna. Acelasi pustnic il umple de speranta pe domnitorul cruciat dupa greaua infrangere de la Razboieni (1476). Dupa spectaculoasa victorie din 1488, il va sfatui sa inalte Voronetul. Marele ascet a initiat un mare curent duhovnicesc in codrii Voronetului. Nenumarati ucenici au dat marturie despre trairea autentica a Evangheliei.

Aliat cu marele Stefan, pustnicul Daniil a aparat hambarul ortodoxiei de profanatorii lipsiti de scrupule. Tarina Moldovei a rodit multe altare, focare ale credintei totale. Atrunci cand credinta arde, raul se mistuie. Asa, doar asa, se invinge raul. Numai prin rugaciune, credinta, smerenie. Cea mai puternica arma, rugaciunea, ii dezarmeaza pe pagani. Asta e minunea: dupa atatea secole de asedii barbare, am ramas crestini. Ne-a pazit Dumnezeu hambarul, modest, cum era, pentru ca nu am atacat tarini straine.

Un alt rugator fierbinte este Antipa de la Calapodesti, serbat pe 10 ianuarie. Dupa 20 de ani de rugaciune la Athos, Antipa se intoarce in Moldova, pentru a ii lumina pe crestini. Pentru a trezi constiintele adormite. Pentru a vinde hambarele si a imparti totul saracilor. Pentru a ii convinge pe boieri sa devina filantropi. Este mult mai cunoscut in Nordul Rusiei, decat la noi, pentru ca a trait mult si la Manastirea Valaam. Si Dumnezeu a lucrat multe minuni prin el. Inca din 1906, la 24 de ani de la trecerea sa la Domnul, monahii rusi de la Athos l-au trecut in Mineiul pe ianuarie, ziua a zecea, inainte de canonizarea propriu-zisa. A fost consfintirea agonisirii hambarului ceresc, prin intelepciune evanghelica si ravna apostolica.

Acesti sfinti sunt vase alese ale lui Dumnezeu, care se roaga pentru mantuirea noastra.

Sunt sanse sa incepem o activitate din care vom castiga foarte bine. Sunt sanse sa ne ghidam dupa alt regulament. Sunt sanse sa ajungem in alta destinatie. Sunt sanse sa fim fericiti. Trebuie sa respectam o singura porunca, care le include pe toate: iubirea.

Daca suntem invidiati de colegi, inseamna ca Seful ne apreciaza. Noi nu muncim decat in echipa, impreuna cu triumfatorii (sfintii), care ne invata procedura de lucru. Nu ne menajam, nu lenevim, ci priveghem, ne bucuram si speram; iubim. Nu vrem admiratia celor din jur. Nu vrem sa fim populari, ci ramanem modesti in plan secundar. Nu ne razbunam, nu barfim, nu etichetam, nu disperam; iubim. Evitam discutiile in contradictoriu, care nu produc decat zazanie; iubim. Acordam mai mult timp familiei triumfatorilor; iubim.

Ne facem timp sa ne odihnim in Dumnezeu; iubim. Sarbatorim fiecare Duminica, pentru ca Fiul Omului S-a indurat de noi si ne-a scos din seol. Aceasta odihna inseamna pocainta autentica, eliberare de venin, de indiferenta, izbavire din ghearele mortii. Respectam cea mai mare porunca fara sa fim constransi, ci doar ca o explozie a imnului biruintei: „Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand, si celor din morminte viata daruindu-le!” Rostim acest acatist zi de zi, ceas de ceas, ca pe o rugaciune a inimii imblanzite. Nu putem iubi decat in lumina Invierii: „Inviaza Dumnezeu, risipindu-se vrajmasii Lui si fugind de la fata Lui toti cei ce Il urasc pe Dansul”.

Nu este suficient sa tratam lucrurile exclusiv psihic, este nevoie de o straduinta duhovniceasca elementara. Un psiholog crestin poate ajuta un pacient sa scape de anxietate, dar nu ii poate oferi Leacul; il poate pregati, dar pana la un punct; il poate lumina din harul baptismal lucrator in el; il poate iubi (agapic). Un psihoterapeut spiritual poate fi un apostol laic, o calauza formidabila prin labirintul de uscaturi. Orice echilibrare porneste doar din iubire, din daruire, din jertfa. Iubirea pe care Iisus Domnul ne-o da este diferita de cea lumeasca. La fel cum este si pacea Lui. Iubirea nu este un pseudo-sentiment, ci este pulsatia autentica a vietii, motorul regenator al creatiei. Speranta este in stransa legatura cu iubirea si fidelitatea. Ne simtim iubiti, avem nadejde si credinta si vrem sa exteriorizam aceste virtuti, fara mandrie.

Iubirea singura invinge egoismul. Iubindu-L pe Dumnezeu, ii iubesc pe toti oamenii si scap de avaritie.

Cati ne mai dorim sa fim cu Dumnezeu si cati ne multumim cu gunoiul lumii?! Citim I Corinteni 4, 13: Raul manipuleaza, inseala, amageste, ucide. Cea mai mare porunca inseamna sa evitam raul, sa scutim lumea de raul nostru. Noi suntem numiti gunoi de catre pagani. Inseamna ca ei sunt foarte indepartati de adevar. Si ca noi inca nu suntem sarea lumii. Crestinii / apostolii sunt „lepadatura” tuturor, rejectia. Mesajul iubirii a fost respins de o lume aflata in agonie. Lumea a rastignit iubirea, nebanuind invierea. Noi nu mai avem ambitii personale. Nu ne mai lasam deranjati de orgolii. Ne straduim sa ne ridicam din ignoranta, sa inviem din propria moarte. Iar harul ne invesniceste.

Nu ne lasam pacaliti de cultura pagana, fara valori moral-crestine. Nu iubim fantomele, dovlecii sau felicitarile de o zi. Lumea era rastignita pentru apostoli. Iar ei erau numiti „nebuni”. Istoria se repeta. Noi iesim din cercurile nepotrivite si nu participam la dansurile baalilor. Postul permanent este postul gandurilor noastre, al laudei neincetate, al bucuriei de a fi descoperit, in sfarsit, iubirea. Porunca iubirii nu este o gluma; trebuie luata in serios. Nefericirea noastra este cauzata de indepartarea de porunca iubirii. Traim intr-o lume rasturnata: raul e numit bine si lumina intuneric. Reperul nostru sigur este Iisus Hristos. Cu Iisus, nu vom gresi. Nu va indepartati de Biserica Domnului Iisus! Mantuirea voastra e doar aici!

Domnul Iisus Hristos e realist: porunca iubirii vizeaza cotidianul nostru. Invatatorul mesianic nu ne convinge prin teatralitate, ci prin jertfa izvorata din iubire, prin smerenie si compasiune. El nu face apologia resemnarii, ci ne iarta debitele; asta iubire! Iubirea inseamna parasirea imposturii si evitarea pedepsei. Invatam mult de la altii: Dmitri AVDEEV, „Cand sufletul este bolnav”.

Nu din capriciu, ci din iubire accepta Domnul Iisus sa fie rastignit. Il slujim cu devotament, mai degraba decat sa Il renegam prin eventuala neindeplinire a celei mai importante porunci. Dar intre noi inca exista prea multa GELOZIE, prea multa vanitate si prea putina smerenie. Ne unim rugaciunile la fiecare Liturghie: Sa ne iubim unii pe altii, ca sa Il marturisim intr-un singur gand.

Marius MATEI

sursa: www.crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *