Duminica a XIX-a după Rusalii

Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

\r\n

Luca 6,31-36

\r\n

Adevăratul test al iubirii nu este iubirea prietenilor noştri, ci iubirea duşmanilor noştri. Un mare Sfânt rus întreba: “Cum ştim dacă o anume persoană trăieşte în Dumnezeu şi dacă este sinceră în credinţa sa? Nu există cale să fim siguri decât examinând viaţa ei, pentru a vedea dacă îşi iubeşte duşmanii. Căci unde este iubirea duşmanilor, este şi Dumnezeu.” Acesta este marele test prin care vedem dacă suntem pe o frecvenţă cu Dumnezeu; pentru că tocmai aceasta face Dumnezeu: El trimite ploaia Sa peste cei drepţi şi peste nedrepţi. Chesterton spunea odată: “A iubi înseamnă să iubeşti ce este de neiubit, căci altfel cum ar mai fi o virtute?”

\r\n

Nepractic?

\r\n

Să îţi iubeşti duşmanii într-o lume ca a noastră pare foarte nepractic. A-ţi iubi duşmanii – obiectează unii – înseamnă să le permiţi să se folosească de tine. A-ţi iubi duşmanii înseamnă să te laşi călcat în picioare.

\r\n

Să vedem însă ce ne spune psihologia şi psihiatria despre ostilitate şi despre oamenii ostili. Aceste ştiinţe afirmă că o persoană ostilă urăşte deoarece se teme de celălalt că îl va lovi; aşa că, pentru a se apăra pe sine, atacă el primul. Este ostil deoarece se aşteaptă să fie înjosit şi urât de celălalt. Ultimul lucru pe care îl aşteaptă este iubirea. Aşa că dacă în loc de ură îi dai iubire… îl dezarmezi. De iubire are el cel mai mult nevoie. Iubirea este singura care îi poate distruge ostilitatea.

\r\n

“Dă-l dracului!”, îi spuse cineva unui prieten care avusese parte de o nedreptate din partea cuiva. Răspunsul primit a fost cu adevărat inspirat: “Este deja la dracul. Mai bine l-aş trimite la Dumnezeu.” A-ţi iubi duşmanii înseamnă a-i trimite la Dumnezeu, a-l da lor pe Dumnezeu.

\r\n

Dar oare aşteaptă Dumnezeu de la noi să iubim păcatul şi răul pe care îl fac oamenii? Evident că nu. El aşteaptă de la noi să urâm păcatul şi să iubim păcătosul. Să nu îţi vină să te iei cu mâinile de cap? Cum ar putea cineva să facă distincţie între păcat şi păcătos? Şi totuşi, facem această distincţie zi de zi în ceea ce ne priveşte pe noi înşine. Facem lucruri teribile; comitem erori enorme. Urâm greşelile noastre, dar continuăm să ne iubim. Faceţi la fel şi cu ceilalţi, ne spune Isus. “Iubiţi-vă semenii ca pe voi înşivă.” Urâţi păcatul; iubiţi păcătosul. Cineva exprima această idee astfel: “A-ţi iubi duşmanul nu înseamnă să iubeşti noroiul în care se află perla, ci a iubi perla care se află în noroi.”

\r\n

De ce?

\r\n

De ce trebuie să îmi iubesc duşmanul? Pentru ca să fiu un copil al Tatălui. “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri […] şi veţi fi fiii Celui Preaînalt”. Dumnezeu doreşte ca eu să fiu ca El. El îşi iubeşte duşmanii. Face bine celor care îl urăsc. Pregăteşte păşuni verzi pentru noi atunci când răsplata pe care o merităm ar fi deşertul. Ne conduce la ape limpezi când noi ne-am aştepta la un ţinut uscat. Pe când eram încă păcătoşi, Dumnezeu ne-a iubit şi a murit pentru noi. Cu puţin timp înainte să moară, Iisus le-a spus apostolilor: “Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.”

\r\n

“Iubiţi-vă duşmanii.” Pe omul care face din nenorocirile tale bucuria lui, care te calcă în picioare, care îţi pune şarpele în sân, care îţi răstălmăceşte cuvintele, care nu e sănătos până nu îţi face viaţa amară… pe duşmanul tău, iubeşte-l. Iubeşte-l de dragul Meu, spune Isus. Iubeşte-l chiar “cum v-am iubit Eu”. Dar iubeşte-l şi pentru că duşmanul tău este mai înainte de toate chiar duşmanul lui. Tristeţea pe care o toarnă în paharul tău este din veninul ce îl otrăveşte pe el. Lasă uitării rănile superficiale pe care ţi le face ţie şi gândeşte-te la rănile adânci pe care şi le face el singur. Ţie îţi provoacă tristeţe; el însă se ucide pe sine.

\r\n

Un mare preot rus, pr. Ioan de Kronstadt scria în inspirata sa carte “Viaţa lui Hristos”: “Fiecare persoană care face răul, care dă frâu patimilor, este suficient pedepsită de răul pe care l-a făcut, de patimile cărora s-a dedat, dar mai ales de faptul că s-a îndepărtat de la Dumnezeu şi Dumnezeu s-a îndepărtat de la el: ar fi deci nebuneşte şi inuman să ai simţăminte de mânie împotriva unui astfel de om; este ca şi cum ai vrea să îneci un om care deja se scufundă în apă; sau ca şi cum ai vrea să arunci în flăcări pe unul care arde deja. Unui astfel de om trebuie să îi arătăm dragoste dublă şi să ne rugăm cu ardoare lui Dumnezeu pentru el; să nu îl judecăm şi să nu ne bucurăm de necazul lui. De dragul Meu, spune Iisus, dar şi de dragul lor, “iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc”.

\r\n

Trebuie să îi iubim pe oameni nu pentru că sunt atrăgători. Chiar faptul că o persoană nu te place poate să însemne că are nevoie de tine. Sufletul său este învăluit de ura pentru tine şi doar tu îl poţi elibera. Ashley Montagu scria: “Arată-mi un criminal înrăit, un delicvent juvenil, un psihopat şi aproape în fiecare caz îţi voi arăta o persoană care a recurs la măsuri disperate pentru a atrage căldura emoţională şi atenţia pe care nu a reuşit să o obţină, dar pe care o doreşte atât de mult. Comportamentul ‘agresiv’, când este deplin înţeles, este de fapt doar o iubire frustrată, o tehnică de a smulge iubire – precum şi un fel de a te răzbuna pe societatea care te-a lăsat la pământ, deziluzionat, părăsit, dezumanizat. De aici se vede că cea mai bună cale de a aborda comportamentul agresiv al copiilor nu este să fii tu însuţi agresiv cu ei, ci să îi iubeşti. Iar acest adevăr nu este valabil doar pentru copii, ci pentru toate fiinţele umane, de orice vârstă ar fi.”

\r\n

Avem deci două motive majore pentru care trebuie să ne iubim duşmanii: în primul rând pentru că ei au nevoie de iubire; şi în al doilea rând pentru că doar iubirea are forţa necesară pentru a transforma un duşman într-un prieten.

\r\n

Dar mai există şi un al treilea motiv, evident. Răspunzând la ură cu ură, nu faci decât să multiplici ura. Doar iubirea poate să spargă cercul vicios. Un bărbat a cumpărat odată o fermă şi a ieşit să îşi inspecteze pământul. Deodată în faţă i-a ieşit vecinul. “Să nu te mire, dar când ai cumpărat pământul să ştii că ai cumpărat şi un proces cu mine”, i-a spus ameninţător acesta. “Gardul tău intră cu câţiva metri în pământul meu!” Iată un scenariu de debut pentru un conflict ce se transmite de regulă din generaţie în generaţie. Dar noul stăpân al fermei i-a răspuns zâmbind: “Am crezut că voi găsi vecini prietenoşi… şi aşa va fi. Iar tu mă vei ajuta. Mută te rog gardul unde vrei. Tu vei fi satisfăcut, iar eu fericit.” Ghiciţi! Gardul nu a mai fost niciodată mutat, iar potenţialul duşman a devenit un bun prieten. Iubirea a stins rapid focul urii.

\r\n

Şi în fine, tot un motiv pentru ca să ne iubim duşmanii este exprimat în cuvintele lui Iisus: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri […] şi veţi fi fiii Celui Preaînalt”. Suntem cu toţii fii potenţiali ai lui Dumnezeu. Prin iubire, potenţialitatea devine actualitate. Trebuie să ne iubim duşmanii pentru că doar iubindu-i putem să îl cunoaştem pe Dumnezeu şi să trăim frumuseţea sfinţeniei Sale.

\r\n

Cum? Cum este posibil să îţi iubeşti duşmanul?

\r\n

1. Nu este posibil dacă înainte nu îl iubim pe Dumnezeu. Iisus ne-a sugerat aceasta când ne-a spus: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10,27). Dacă îl iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta, atunci vei putea să îţi iubeşti şi aproapele, chiar dacă este duşmanul tău. Această iubire este un dar al Duhului Sfânt care sălăşluieşte în noi.

\r\n

2. “Faceţi bine celor ce vă urăsc”, spune Iisus. Iar Sf. Pavel spune: “Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea […] biruieşte răul cu binele” (Romani 12,20-21). Fă binele pentru duşmanul tău şi vei fi surprins să descoperi cât de uşor este să îl iubeşti. Pe el îl va ajuta să îşi scoată răutatea din inimă. Dar a birui răul cu binele înseamnă că noi trebuie să facem primul pas; noi trebuie să începem, făcând ceva.

\r\n

Un medic spunea odată: “Practic medicina de 30 de ani şi am prescris multe la viaţa mea. Dar cu timpul am aflat că ceea ce vindecă cel mai bine problemele oamenilor este medicamentul numit iubire.” “Şi dacă nu funcţionează?”, a fost întrebat de cineva. “Dublează doza”, a răspuns el.

\r\n

3. Iisus spune: “Rugaţi-vă pentru cei care vă persecută”. Amintiţi-i în rugăciune în genunchi. Este cel mai mare privilegiu pe care îl pot primi de la tine – să fie amintiţi atunci când eşti faţă în faţă cu Dumnezeu. Nici o persoană nu se poate ruga pentru cineva, şi să o urască în acelaşi timp. Unul din cele mai bune mijloace de a nu urî pe cineva este să ne rugăm pentru respectivul.

\r\n

4. Căutaţi ceva bun în duşmanul vostru. Pr. Ioan de Kronstadt scria: “Când fratele tău îţi greşeşte cumva – de exemplu vorbind rău despre tine, sau pervertindu-ţi vorbele, sau calomniindu-te – nu te enerva pe el, ci caută să găseşti în el calităţile, care există fără nici o îndoială în fiecare om, şi iubeşte-l pentru acestea. Căutătorii de aur nu bagă în seamă nisipul şi noroiul din site, ci caută doar bobiţele de aur; deşi sunt puţine, le preţuiesc şi aruncă peste umăr tot ceea ce nu este de folos. Dumnezeu face tot aşa, curăţindu-ne cu mare dărnicie.”

\r\n

5. Faceţi binele, rugaţi-vă, căutaţi binele în duşmanii voştri, şi la final dezvoltaţi-vă capacitatea de a iubi. Fără iertare este imposibil chiar şi să începi să îţi iubeşti duşmanul. Această iertare trebuie să înceapă de la cel căruia i s-a greşit. Doar cel nedreptăţit poate să spele cu apele calde ale iertării. Iată un exemplu:

\r\n

La 9 aprilie 1968 – ziua funeraliilor lui Martin Luther King – un şofer alb pe nume Martin Whitted a fost dat jos din autobuzul pe care îl conducea în San Francisco, şi bătut cu animalitate de 11 tineri negri. Bărbatul a murit la puţin timp după aceea. Tensiunile dintre comunitatea negrilor şi cea a albilor au început să crească. Se anunţau noi valuri de violenţe. Atunci însă, Dixie Whitted, soţia şoferului, devenită văduvă, a apărut la televizor. Reacţia ei la moartea soţului a fost impresionantă, extraordinară, cum nu prea vezi în această lume. Cu voce joasă a vorbit despre iubirea pe care i-a purtat-o soţului şi de credinţa ei în Hristos. Le-a spus oamenilor să se abţină de la acte violente şi în schimb să construiască pacea. Prin puterea lui Hristos, a spus ea, nu simte nici întristare şi nici ură. A cerut să se înfiinţeze un fond de donaţii nu pentru ea, ci pentru toţi tinerii din zona în care a fost ucis soţul ei.

\r\n

Rezultatele actului ei de compasiunii au fost uimitoare. Echipa din studioul de televiziune a început să plângă. Un negru i-a scris mai apoi doamnei Whitted: “Vă sunt dator. Nu m-aţi fi cunoscut niciodată, dar datorită gestului Dvs, datorită modului minunat în care aţi refuzat să urâţi… nu voi mai putea niciodată să îi urăsc la un loc pe toţi albii. Sunteţi un adevărată monument în memoria soţului Dvs.”

\r\n

Iisus ne spune: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.” Să luăm aminte!

\r\n

Autor: pr. Anthony M. Coniaris