Duminica a XXXII-a după Rusalii

Şi intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

\r\n

(Luca 19,1-10)

\r\n

Lecţia din Evanghelia de astăzi descrie o întâlnire în viaţa lui Zaheu care a schimbat întreaga direcţie a vieţii sale. A fost ziua în care l-a întâlnit faţă în faţă pe Iisus din Nazaret. Întreaga Evanghelie este conţinută în acea întâlnire, pentru că ea l-a făcut pe Zaheu un om nou şi răscumpărat. Tradiţia ne spune că mai târziu el a devenit Episcop de Cezareea.

\r\n

Într-o zi Iisus trecea prin Ierihon. Zaheu, mai-marele vameşilor, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea din cauza mulţimii şi a faptului că era scund de statură. Oricine altcineva ar fi renunţat atunci şi acolo, însă nu Zaheu. Era atât de dornic să îl vadă pe Iisus, încât s-a urcat într-un copac pentru a putea să o facă.

\r\n

Ce l-a făcut pe Zaheu să se urce în copac?

\r\n

Fără îndoială o dorinţă puternică de a-l vedea pe Iisus l-a făcut să se urce în copac – un sicomor. Când dorim cu adevărat să îl găsim pe Dumnezeu la fel de mult cât a dorit Zaheu, nici un obstacol nu ne va opri. Îl vom găsi. Un căutător l-a întrebat odată pe un creştin: “Cum pot să îl găsesc pe Dumnezeu?” Creştinul a răspuns: “Lasă-mă să îţi arăt”. L-a dus la mare şi i-a cufundat capul în apă de trei ori. Apoi l-a întrebat: “Ce îţi doreai mai mult decât orice altceva atunci când capul tău era sub apă?” “Aer”, i-a răspuns căutătorul. “Atunci când doreşti să îl întâlneşti pe Dumnezeu atât de mult cât îţi doreai aer, Îl vei găsi”, a spus creştinul.

\r\n

Mult mai mult decât curiozitatea l-a împins pe Zaheu să se urce în copac. A fost o dorinţă puternică de a-l găsi pe Dumnezeu în Iisus. Zaheu era neliniştit, sătul de sine, sătul de viaţa pe care o trăise. Neliniştea a fost întotdeauna unul dintre simptomele căutării lui Dumnezeu de către om, după cum ştia Augustin atunci când s-a rugat: “Pentru Tine ne-ai făcut, Doamne, şi neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni în Tine.”

\r\n

Mulţimea

\r\n

Mulţimea a fost un obstacol pentru Zaheu; stătea între el şi Iisus. Cât timp a stat în mulţime, nu a putut să îl vadă pe Iisus. Astfel că a părăsit mulţimea; s-a urcat deasupra ei. Ultimul lucru pe care îl dorim mulţi dintre noi este să fim “diferiţi”. Pentru a-l vedea însă pe Iisus şi pentru a sta cu el, ni se va cere de multe ori să părăsim mulţimea, să ne împotrivim curentului puternic al sondajelor de opinie în favoarea legilor neschimbătoare ale lui Dumnezeu. A fi creştin înseamnă a nu fi controlat de mulţime, ci de Hristos.

\r\n

Sus în copac

\r\n

Zaheu era sus în copac în mai multe privinţe. Era un vameş necinstit, dispreţuit de cei de un neam cu el ca fiind colaboraţionist şi trădător, adunând taxe pentru romanii pe care ei îi urau. El şi-a pierdut respectul de sine. S-a îndepărtat de Dumnezeu şi de oameni. Era singur, îngrozitor de singur, era sus în copac.

\r\n

În această privinţă, Zaheu este asemenea multora dintre noi, care ne-am aflat la un moment dat sus în copacul decăderii noastre morale, dispreţuindu-ne pentru aceasta, dorindu-ne să fim diferiţi dar lipsindu-ne curajul de a ne da jos din copac. Dumnezeu l-a trimis pe Iisus în lume ca să ne invite să ne dăm jos din copac. Aceasta este marea minune a iubirii lui Dumnezeu pe care Zaheu a trăit-o când a descoperit că Dumnezeu îl căuta pe el!

\r\n

Iisus a privit în sus

\r\n

“Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus…” Probabil Zaheu s-a gândit că nu va fi niciodată observat acolo sus în copac. Însă Iisus trecând pe acolo, s-a oprit chiar sub el. S-a uitat sus în copac, direct la Zaheu, şi privirile celor doi bărbaţi s-au întâlnit. Lui Zaheu nu îi venea să creadă. Broboane de sudoare i-au apărut pe frunte. Se aştepta ca Iisus să îl condamne: “Fiu al diavolului! Tu care i-ai asuprit pe săraci şi ai făcut orfanii şi văduvele să ajungă în stradă, cum vei scăpa de pedeapsa iadului?” Aceasta se aştepta Zaheu să audă. În schimb l-a auzit pe Iisus chemându-l pe nume şi spunându-i: “Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Cât de binevoitor s-a purtat Iisus cu Zaheu! “Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.”

\r\n

Atunci când regele George al Angliei a inspectat munca de reconstruire a unuia dintre cele mai puternic bombardate oraşe britanice, mii de oameni, inclusiv clase întregi de elevi, s-au înşirat pe străzi să îl poată vedea pe monarh. După încheierea procesiunii, un băieţel plângea cu amar. “Ce s-a întâmplat?” l-a întrebat învăţătoarea. “Nu l-ai văzut pe rege?” “O”, rosti copilul printre suspine, “eu l-am văzut pe rege, dar el nu m-a văzut pe mine”.

\r\n

Ce mângâiere să ştim că nu numai noi îl vedem pe marele nostru Rege, ci chiar mai mult El este cel care ne vede şi răspunde la nevoile noastre.

\r\n

“Zahee!”

\r\n

Iisus nu doar l-a văzut pe Zaheu; l-a strigat pe nume! Acestui mare Rege, care ţine întreg universul în palma Sa, îi pasă suficient de mult şi are timp să vorbească unui individ. Ce altceva înseamnă aceasta decât că Învăţătorul ne cunoaşte pe fiecare dintre noi în mod personal şi cu numele nostru. El cunoaşte neliniştea şi marea dorinţă de Dumnezeu din inima lui Zaheu. El cunoaşte nevoile fiecărui suflet şi îi pasă. El se apropie de Zaheu aşa cum s-a apropiat de femeia din Samaria şi, vorbindu-i, i-a făcut cunoscute unele dintre cele mai frumoase învăţături ale Evangheliei. Oriunde există nevoie şi dorinţă de Dumnezeu, Iisus se va apropia. Pentru că El este mai presus de toate un Dumnezeu care caută.

\r\n

Marele învăţat evreu Claude Montefiore a dorit să descopere caracteristica învăţăturii lui Iisus care o distinge de învăţăturile religiei iudaice. A găsit-o în învăţătura lui Iisus despre Dumnezeu ca fiind asemenea Bunului Păstor care ia iniţiativa şi merge să caute oaia pierdută. Alte religii îl înfăţişează pe om în căutarea lui Dumnezeu; creştinismul proclamă un Dumnezeu care îl caută pe om. Evreii, a spus el, au crezut dintotdeauna că Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii şi iertării şi că, dacă păcătosul se căieşte, Dumnezeu îl iartă. Însă Iisus a învăţat că Dumnezeu nu aşteaptă ca păcătosul să se căiască; merge şi îl caută pentru a-l chema înapoi.

\r\n

“Coboară-te… în casa ta trebuie să rămân”

\r\n

“Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Luaţi aminte la aceste cuvinte: “În casa ta trebuie să rămân”. Iisus a promis: “Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.” Acum îşi îndeplineşte această promisiune. A luat masa cu Zaheu! Nu cu un rabin sau un preot, nici cu primarul oraşului sau cu vreo altă persoană respectabilă, ci cu un ticălos proscris, un păcătos.

\r\n

Iisus a intrat în casa lui Zaheu. Însă nu orice fel de casă îl poate primi pe Iisus ca oaspete. Unele lucruri nu pot sta în prezenţa Sa, şi trebuie să alegem între El şi ele. Şi Zaheu a ales: “Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” Iisus trebuie să fi zâmbit atunci când i-a spus “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia.” Aceeaşi iubire a lui Iisus care a intrat în casa lui Zaheu pentru a căuta şi a mântui ceea ce era pierdut există şi astăzi şi ne spune fiecăruia dintre noi aşa cum i-a spus lui Zaheu: “Astăzi în casa ta trebuie să rămân.”

\r\n

Un prieten al păcătoşilor

\r\n

Atunci când locuitorii din Ierihon au auzit că Iisus s-a autoinvitat în casa lui Zaheu să ia masa, “toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos”. Primul lucru care i-a întors pe liderii religioşi împotriva lui Iisus şi care i-a şocat mai mult decât orice altceva a fost atitudinea lui faţă de păcătoşi, felul în care stătea alături de persoane care aveau o reputaţie proastă, erau păcătoase. Un fariseu nici nu s-ar fi gândit vreodată să intre în casa unei astfel de persoane, cu atât mai puţin să ia masa cu ea. Iisus a făcut-o. El a fost mai interesat de aceste persoane decât de oricare altele. L-au criticat spunând: “Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.” Chiar l-au batjocorit numindu-l “prieten al vameşilor şi al păcătoşilor”. Aceste cuvinte, spuse atunci în derâdere, sunt astăzi unele dintre cele mai mângâietoare cuvinte pentru păcătoşi. Pentru că ne spun că în Iisus noi păcătoşii avem un Prieten adevărat care nu ne va dezamăgi vreodată.

\r\n

“N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”, a spus Iisus. Cine este drept? Nimeni. Sunt însă persoane care cred că sunt drepte. În fiecare zi trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne scape de aşa-numiţii oameni “drepţi”, fariseii moderni, care îi dispreţuiesc pe Zaheii de astăzi, refuzând să stea alături de ei şi îndepărtându-i astfel de Biserică. Astfel Iisus spune astăzi ceea ce a spus atunci: “N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”. Cu alte cuvinte: “Nu am venit să îi invit pe oamenii care sunt atât de mulţumiţi de sine şi atât de convinşi de bunătatea lor încât se consideră mai buni ca alţii. Am venit să îi invit pe oamenii care sunt foarte conştienţi de păcatele lor şi cu disperare conştienţi de nevoia lor de a fi mântuiţi.” Zaheu a fost un astfel de păcătos. De aceea Iisus s-a autoinvitat în casa lui. El ştia că are nevoie de Iisus şi era gata să accepte invitaţia.

\r\n

Copaci în care trebuie să ne urcăm

\r\n

Asemenea lui Zaheu, nici noi astăzi nu îl vom vedea pe Iisus dacă rămânem la nivelul la care suntem. Sunt şi acum prea multe persoane şi lucruri care ne stau în cale. Trebuie să ne urcăm mai sus. Din fericire, există copaci în care şi noi ne putem urca pentru a-l vedea pe Iisus.

\r\n

Există copacul rugăciunii. Rugăciunea înseamnă a vorbi cu Iisus la fel de real cum a făcut-o Zaheu. Dacă dorim să îl vedem pe Iisus, să facem prezenţa Lui o realitate în vieţile noastre, trebuie să ne urcăm zilnic în copacul rugăciunii.

\r\n

Un alt mod în care îl putem vedea pe Iisus este prin intermediul Bibliei şi al Liturghiei. Dumnezeu ne vorbeşte astăzi prin Biblia care este scrisoarea Sa personală către noi. Prin Liturghie, El vine să îşi facă sălaşul în noi prin Sfânta Împărtăşanie.

\r\n

Un alt copac în care trebuie să ne urcăm pentru a-l vedea astăzi pe Iisus este copacul căinţei şi al restituirii. “Fericiţi cei curaţi cu inima”, a spus Iisus, “că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” Inima trebuie să fie curăţită de păcat; trebuie să fie purificată printr-o sinceră părere de rău pentru păcatele noastre şi printr-o hotărâtă îndepărtare de ele înainte să îl putem vedea pe Dumnezeu. Zaheu s-a urcat în acest copac al căinţei. Şi după ce a fost iertat de Iisus, a făcut restituirea: “Iată, Doamne… dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. După pocăinţă vine restituirea – o încercare onestă de a anula răul pe care l-am făcut prin păcatele noastre. Pocăinţa fără restituire este ca şi când am spune: “Am furat un ceas, dar am fost iertat de Dumnezeu, aşa că acum pot să îl păstrez”.

\r\n

Ultimul mod prin care putem să îl vedem pe Iisus este acela al slujirii. Zaheu s-a urcat şi în acest copac al slujirii. “Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor…” După ce a redat împătrit ceea ce nu era al lui, a dat jumătate din ceea ce avea pentru a-i ajuta pe săraci. Ne amintim cuvintele Domnului nostru: “Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau… întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” Pe ramurile copacului slujirii îl vom întâlni şi sluji întotdeauna pe Hristos în persoana celor pe care îi slujim.

\r\n

Astăzi nu trebuie să ne urcăm într-un sicomor pentru a-l vedea pe Iisus. Există alţi copaci în care ne putem urca: copacii rugăciunii, Bibliei şi Liturghiei, pocăinţei şi restituirii, şi slujirii. Din aceşti copaci nu doar îl vom vedea pe Iisus, ci şi El ne va vedea pe noi aşa cum l-a văzut pe Zaheu. Şi ne va spune şi nouă aşa cum i-a spus lui: “Coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân” – în inima ta, în mintea ta, în sufletul tău.

\r\n

Rugăciune

\r\n

Vino, Doamne Iisuse, aşa cum ai venit la Zaheu. Şi noi Te căutăm, pentru că suntem neliniştiţi după pacea, deplinătatea, mântuirea pe care doar Tu le poţi aduce. Auzim bătaia Ta la uşile sufletelor noastre. Deschidem ca să Te invităm să intri. Umple-ne cu Prezenţa Ta iubitoare. Fie ca şi noi să auzim de pe buzele Tale acele cuvinte preţioase: “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”.

\r\n

Autor: pr. Anthony M. Coniaris

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *