Duminica Femeilor Mironosițe la Catedrala „Schimbarea la Față a Mântuitorului”

Duminica a III-a după Sfânta Înviere a fost rânduită de Sfinții Părinți ca un deosebit elogiu Sfintelor Femei Mironosițe, femei firave și plăpânde care au avut bărbăția și curajul de a înfrunta orice frică și de a merge la Sfântul Mormânt al Mântuitorului spre a-I unge cinstitul Său Trup, ca un gest al dragostei față de Domnul și Învățătorul lor.

Exemplul acesta a fost pus în fața tuturor generațiilor și tuturor credincioșilor, mai cu seamă pentru femeile ortodoxe de pretutindeni, chemate de a fi și ele mironosițe prin aducerea la picioarele Mântuitorului a mirului faptelor bune și credinței arzătoare.

Această bucurie a Sărbătorii Femeii Ortodoxe a fost trăită și la Catedrala „Schimbarea la Față a Mântuitorului”, unde părintele paroh prot. Ioan Plămădeală dimpreună cu alți frați con-slujitori a săvărșit Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul sfintei slujbe a fost rostit un ziditor cuvânt de învățătură, iar la sfârșit au fost felicitate în mod deosebit toate enoriașele cu ocazia zilei lor – Ziua Femeii Ortodoxe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *