Liniștea nu se poate dobândi fără ajutorul lui Dumnezeu. Liniștea este dependenta de credința în Dumnezeu, de nădejde, de smerenie și de iubirea creștină. Toate practicile orientale care susțin că au aflat secretul liniștirii nu sunt decât minciuni și înșelare. „Mulți proroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți, iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va raci” (Matei 24, 11-12). Orice așa-zisa „liniște” care nu este de la Dumnezeu se bazează pe egoism, nu ține cont de aproapele și nu poate odihni în mod real sufletul, care este de la Dumnezeu.
Suntem neliniștiți și rătăcim cu mintea din momentul în care rupem legătura cu Dumnezeu. Cu cât petrecem mai mult în această stare, cu atât ne îndepărtăm mai mult de Dumnezeu și de noi înșine, lăsându-ne pradă gândurilor străine. Odată cu fiecare păcat, mintea se desparte de inimă, iese din comuniunea harnică în care era cu Dumnezeu și rătăcește în afară.
Liniștea aparenta
Diavolul, care este izvorul neliniștii și dascălul tulburării, se retrage cumva de la omul care se îndepărtează de Dumnezeu. Credințele și practicile orientale sunt străine de Dumnezeu, iar tot omul care ajunge sa nădăjduiască în ele se îndepărtează de Dumnezeu.
Când diavolul se retrage, omul se bucura de o liniște aparenta care face mai mult rău. Simțind o oarecare ușurare, omul continua să meargă pe calea cu pricina, chiar daca aceasta îl îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Ceea ce simte atunci omul nu este liniște autentica, caci ea nu vine de la Dumnezeu, ci de la diavol, care caută sa ofere mici „mângâieri” celor care stau departe de Dumnezeu, robi ai unor practici înșelătoare, străine de Adevăr.
Vraja practicilor orientale
Practicile orientale, străine de dreapta credința, își găsesc suficienți adepți în poporul apăsat de singurătate, nervozitate și depresii. Afundat în noianul păcatelor, omul caută scăpare oriunde. Atunci, vai celui care nu are un povățuitor care-L cunoaște pe Dumnezeu.
Locuri retrase, muzica ambientală, bețișoare parfumate, îmbrăcăminte lejera, tehnici și exerciții fizice, părăsirea credinței creștine în rostul omului și existența lui Dumnezeu, încredere în puterile personale și meditație la lucruri închipuite, aceste lucruri sunt cerute de „maeștrii” orientali care promit dobândirea liniștii.
Ce se cere apoi? Imaginație, precum reiese din sfatul „maestrului”: „Respirați adânc și, cu fiecare inspirație, imaginați-va cum liniștea și armonia vă cuprinde fiecare celula, energie, atom și structură a corpului. Apoi, imaginați-va o lumina alba cum vă străbate întreg corpul, din creștet pana la vârfurile picioarelor, și cum se scurge pana în centrul Pământului, culegând iubirea Mamei și, apoi, mergând pe o curba imensă pe liniile câmpului magnetic, pana în ultimele straturi ale ionosferei și cum intră, din nou, prin creștetul capului.”
Cât despre imaginație, Părinții Bisericii sunt categorici, precum este și Sfântul Ioan Scărarul, care zice: „Imaginația este amăgirea ochilor în gândirea adormita; imaginația este extazul minții, al trupului, în stare de veghe; imaginația este contemplația neîntemeiată.” Pe scurt, imaginația este calea pe care circulă înșelarea.
Oprește-te o clipa !
Din păcate, în loc să trăim noi în lume, lumea a ajuns să trăiască în noi. Lumea, cu toate promisiunile și amăgirile ei, a ajuns să ne dicteze cum să gândim și cum să trăim. Avem nevoie să ne trezim, să ne venim „în fire”, precum fiul cel risipitor, și să înțelegem că murim înainte de vreme, cate puțin în fiecare zi.
Oprirea, chiar și pentru o clipa, ne poate fi de mare ajutor în acest sens. Oprind șuvoiul tuturor gândurilor și acțiunile noastre, riscam să ne vedem pe noi înșine în fața unui gol imens. Un gol de rost, un gol de cunoștință. Atunci, alungând frica, să ne punem întrebări de genul: Cine sunt? De ce sunt? Ce rost am? Ce fac acum? Ce fac de obicei? Până când? Și, apoi?
Aceasta oprire este recomandata de psihologi, de psihiatri, de maeștrii orientali și de Părinții Bisericii. Oprirea ne izbește de realitate. Din acest moment, însă, fiecare indică altă cale de urmat. Părinții ne îndeamnă să cerem lui Dumnezeu luminarea minții și darul cunoștinței, pentru a ne cunoaște atât pe noi înșine, cât și tainele lucrurilor din jurul nostru.
Exercițiu practic de liniștire
Suntem neliniștiți și rătăcim cu mintea din momentul în care rupem legătura cu Dumnezeu. Cu cât petrecem mai mult în aceasta stare, cu atât ne îndepărtăm mai mult de Dumnezeu și de noi înșine, lăsându-ne pradă gândurilor străine. Odată cu fiecare păcat, mintea se desparte de inimă, iese din comuniunea harică în care era cu Dumnezeu și rătăcește în afara.
Fiecare sfat evanghelic constituie un exercițiu practic de liniștire. Așez, spre exemplu, cuvintele de foc ale Mântuitorului: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestema, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc” (Matei 5, 44). Nu este om care, împlinind cuvântul acesta, să nu dobândească liniștea.
Iertarea este o poarta sigura spre liniște. Iertarea implică dragoste și smerenie, dragoste pentru cel care ne-a supărat și smerenie pentru păcatele noastre cele netămăduite. Cugetele pline de dragoste și de smerenie sunt însăși liniștea mult căutată. Pe de altă parte, neiertarea aduce cu ea gânduri rele, mânie și ura, iar mai apoi, deznădejde și boli psihice, adică veșnica neliniște.
Spovedania zilnica a gândurilor, către un om duhovnicesc, este o forma de smerenie. Un creștin rugător și iubitor de Dumnezeu, mirean sau preot, va recunoaște cu ușurință gândurile străine, care înșală mintea și tulbură liniștea sufletului.
În micuța obște a Cuviosului Iosif Isihastul se practica descoperirea zilnică a gândurilor, deși starețul nu era preot. Apoi, această practică a fost preluată de multe obști duhovnicești. Spre exemplu, în Mânăstirea Ormilia, din Grecia, maicile din obște își descoperă zilnic gândurile către maica stareță, care le îndrumă cu multa înțelepciune.
Apoi, paza continuă a gândurilor și a mișcărilor inimii, discernerea lor, ferirea de orice gând străin de Dumnezeu și rugăciune de toată vremea constituie cea mai bună cale pentru păstrarea liniștii. Adevărata liniște a sufletului, adică pacea gândurilor și odihna inimii, este unul dintre marile daruri ale Duhului Sfânt, dăruit numai acelora care îl cunosc, îl iubesc și îl slujesc pe Dumnezeu în mod constant.
Teodor Danalache