Fântâna lui Iacov – Fântâna samarinencei

În satul arab Balata de lângă fosta cetate Sichem se găseşte fântâna lui Iacov, numită de către arabi Bir Yakub. Fântâna lui Iacov este singurul loc de pelerinaj creştin-ortodox de pe teritoriul Samariei. Fântâna are o adâncime de 35 de metri. Un călugăr grec care o supraveghează oferă pelerinilor însetaţi din apa ei proaspătă şi rece.

Fântâna a fost săpată de Iacov pe pământul cumpărat de la fiii Hemor (Emmor) Heveul (Facere 33, 18). Nomazii obişnuiau să aibă sursa lor proprie de apă, spre a nu fi dependenţi de locuitorii aşezărilor lângă care îşi stabileau corturile.

Aceasta este fântâna la care a întâlnit-o Hristos pe Femeia Samarineancă, în drumul din Ierusalim spre Galileea (Ioan 4, 4-42); de aici, al doilea nume dat de arabi fântânii: Bir es-Samarieh.

Datorită faptului că la fântâna lui Iacob Iisus vorbeşte despre apa vie, comunitatea creştină din regiune a folosit apa acestei fântâni pentru săvârşirea Botezului.

Conform unor mărturii din veacul al IV-lea, la fântâna lui Iacob exista construită o bisericuţă. De atunci, ea a fost recunoscută ca loc de pelerinaj creştin. Bisericuţa a fost arsă în timpul revoltei samarinenilor din anul 485 şi a fost refăcută în secolul al VI-lea, de către Împăratul Iustinian. Dar a fost din nou distrusă, în urma invaziilor persane și arabe.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Patriarhia Ierusalimului a cumpărat terenul şi a început construcţia unei biserici pe temeliile bisericii mai vechi. Din lipsă de fonduri, lucrările s-au oprit în timpul primului război mondial, dar au fost încheiate în ultimii ani.

www.doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *