Frumusețe și ortodoxie în Japonia

nadia

\r\n

Numele meu este Ayako Aoyagi. M-am născut într-o familie budistă din prefectura Fukushima. Atât părinţii cât şi bunicii mei sunt foarte religioşi și m-au învăţat rugăciuni încă de când eram foarte mică.

\r\n

\r\n

Deşi se spune că budismul este o religie, mie mi s-a părut a fi mai mult un mod de viaţă. Pe măsură ce am crescut am devenit foarte interesată de filozofia budistă. Vroiam să înţeleg cum ar trebui să privim viaţa pe pământ. Am constatat că budismul este o filozofie negativistă, care neagă dragostea şi ataşamentul de orice de pe pământ. Filozofia aceasta a părut prea deprimantă pentru o tânără adolescentă ca mine aşa că treptat m-am depărtat de această religie. Cu toate acestea, firea mea religioasă nu s-a schimbat. Pentru o vreme muzica a fost aceea care mi-a captat sufletul. M-am născut cu o puternică dorinţă de a trăi frumuseţea. Frumuseţea îmi mişcă profund sufletul și în adâncul inimii mele tot timpul am căutat ceva care să împlinească această dorinţă. Cred că ea este aceea care m-a condus la descoperirea Ortodoxiei – pentru mine Ortodoxia este totdeauna asociată cu simţirea frumuseţii.

\r\n

Prima întâlnire\r\nLa vârsta de 19 ani am plecat în America pentru a studia pianul. În primul an am mers la un institut de lângă Stanford. Acolo am avut bucuria de a întâlni oameni interesanţi şi mi-am făcut mulţi prieteni buni. Una dintre aceştia a fost Maria Eugenia, din Venezuela, al cărei soţ, James, era american de origine greacă şi un foarte evlavios creştin ortodox. Erau nişte oameni extraordinari şi ne făcea plăcere să petrecem timpul împreună, în ciuda diferenţei de vârstă. James era o persoană cu totul specială. Avea un aer din altă lume, nu vorbea mult, era foarte înţelept şi tot timpul calm, liniştit, bun şi plin de dragoste. Reuşea să-i facă fericiţi pe cei din jurul lui. Am fost atât de impresionată şi fascinată de personalitatea lui încât am căutat să aflu ce-l făcea să fie aşa. Am ajuns la concluzia că ceea ce îl face să fie aşa de deosebit este credinţa lui.

\r\n

Simfonia\r\nAnul următor m-am transferat la Conservatorul de Muzică din San Francisco. De la locuinţa mea vedeam Catedrala „Bucuria tuturor celor necăjiţi”; în fiecare dimineaţă şi seară o contemplam. Şi cum încă de când îl întâlnisem pe James am vrut să cunosc mai multe despre Ortodoxie, curând am decis să merg la catedrală şi să întreb dacă organizează cateheze biblice. La cateheze am întâlnit oameni foarte amabili, care au primit cu foarte mare căldură o japoneză exotică şi necreştină ca mine. Mi-au spus să vin la Sfânta Liturghie, ceea ce am făcut în duminica următoare.

\r\n

Această Liturghie, prima mea întâlnire cu dumnezeiasca slujbă, a fost un punct de cotitură. Din momentul când am păşit în catedrală am fost cuprinsă de frică şi de cutremur. Frica îmi era aşa de mare încât nici nu mi-am putut ridica privirea spre altar. Catedrala era plină de candele şi de lumânări aprinse, de parfum de tămâie şi de rugăciunile nevăzute ale oamenilor. Era ceva ce nu mai văzusem până atunci. Cuvintele nu pot descrie această experienţă, dar din prima clipă am ştiut că: „Asta este!”, aceasta era exact ceea ce căutam. Am citit undeva că Mozart a auzit una dintre simfoniile lui într-o secundă, dar pentru ca şi oamenii să o poată auzi a trebuit să pună pe hârtie o piesă muzicală de 20 de minute. La fel şi eu am simţit într-o secundă că aceasta era ceea ce căuta sufletul meu.

\r\n

Am fost botezată în Sâmbăta Mare a anului 2002 cu numele de Nadia.

\r\n

Sfântul Ioan Maximovici\r\nRelaţia mea cu Sfântul Ioan Maximovici, ale cărui moaşte întregi se află la catedrală, a evoluat încet. Am început să simt treptat purtarea lui de grijă. Acum îmi este foarte dor de el; îmi este dor să mă închin la moaştele lui. De fapt îmi este dor de totul de la catedrală.

\r\n

\r\nAcasăAtunci când cer rugăciuni pentru apropiaţii mei care sunt bolnavi, totdeauna îl rog pe părintele slujitor să pună icoana Sfântului Ioan alături de Evanghelie în timpul rugăciunii. Şi de fiecare dată ei se fac bine. În urmă cu 4 ani cumnata mea a fost diagnosticată cu cancer cervical. Când a mers la ginecolog era însărcinată cu al doilea copil. Doctorul i-a spus să aleagă între copil şi propria ei viaţă. Am fost dărâmată la aflarea veştii, dar imediat am cerut să se facă rugăciuni pentru ea. Am ştiut că dacă mă rog la Sfântul Ioan el o va ajuta. S-au făcut rugăciuni la biserică – cu icoana Sfântului Ioan lângă Evanghelie – şi am făcut şi eu câteva metanii în plus în fiecare zi. Cumnata era în prima lună de sarcină. Doctorii au mai aşteptat o lună pentru ca fătul să ajungă la mărimea optimă şi apoi au făcut operaţia de extirpare a tumorii. Examenul patologic de după operaţie a arătat că nu mai rămăsese nicio urmă de celulă canceroasă; cancerul fusese îndepărtat complet. Copilul s-a născut perfect sănătos.

\r\n

Mi-am terminat studiile în 2003 şi m-am întors în Japonia. Am găsit de lucru în oraşul natal şi locuiam cu părinţii mei. A fost o perioadă foarte grea. Trebuia să-mi ascund credinţa de părinţi, de prieteni şi de toţi ceilalţi. Înainte de botez le spusesem părinţilor despre dorinţa mea de a mă converti. Au fost categoric împotrivă aşa că nu am mai adus vorba despre asta de faţă cu ei. Nici măcar nu le-am spus că m-am botezat. Într-un oraş departe de al meu era o biserică mică, unde slujeau Dumnezeiasca Liturghie numai o dată pe lună. M-am simţit extrem de singură şi sufocată spiritual.

\r\n

Arizona\r\nÎn toamna lui 2006 am decis să mă retrag la o mănăstire pentru o perioadă, ca să mă reculeg. Partea cea mai grea a fost să le spun părinţilor. Au fost şocaţi şi mi-au spus că mă repudiază, ceea ce, din fericire, nu au făcut.

\r\n

Mi-am lăsat serviciul şi am zburat la San Francisco, apoi în Arizona, unde am stat vreme de două luni la mănăstirea sârbească de maici „Sfântul Paisie” din Safford. Apoi am vizitat Mănăstirea „Sfântul Antonie cel Mare”, unde este părintele Efrem, ucenicul lui Gheron Iosif.

\r\n

Am participat la Dumnezeiasca Liturghie slujită de Părintele Efrem într-un mic paraclis. Erau foarte puţini oameni. Când l-am văzut plimbându-se în grădină în timpul zilei, părintele părea un călugăr foarte sever; faţa lui nu lăsa să se citească nicio emoţie. Însă în timpul Liturghiei era cu totul diferit; vocea îi era blândă ca şi cum era un prunc vorbind cu tatăl lui. Faţa îi strălucea de curăţie sufletească şi ochii îi licăreau ca nişte stele. Slujba era foarte liniştită, plină de pace.

\r\n

Din nou acasă\r\nÎnainte de a pleca spre casă am stat câteva zile în San Francisco şi m-am spovedit la părintele meu duhovnic. Îmi amintesc că i-am spus, cu ochii în lacrimi, că mi-era foarte frică de viaţă şi că nu ştiu ce să fac. Cu niciun chip nu vroiam să mă întorc în mediul în care trebuia să-mi ascund credinţa şi să mă simt izolată şi singură. M-a mustrat, spunându-mi: „Îţi este frică pentru că ai credinţă puţină, pentru că te încrezi în tine însăţi şi nu în Domnul. Evanghelia ne spune că unde este dragoste nu este nicio urmă de frică.”

\r\n

Într-adevăr, chiar nu aveam de ce să mă tem. În decurs de 3 luni de când m-am întors în Japonia am găsit un nou loc de muncă în oraşul Sendai, unde este sediul Diocezei de Est a Bisericii Ortodoxe Japoneze, care ţine de Patriarhia Moscovei. Acum locuiesc foarte aproape de biserică şi sunt foarte activă în comunitate. Încă îmi mai este frică de viaţă, din când în când îmi mai pierd nădejdea, dar îmi aduc aminte de cuvintele părintelui meu duhovnic din acea seară şi aflu mângâiere. Acum mi se pare că pot purta greutăţile mai uşor decât înainte. Cred că am învăţat să fiu răbdătoare şi să îmi dau seama că ceea ce Dumnezeu crede că e bun pentru mine de multe ori mie nu-mi pare aşa.

\r\n

Ortodoxia\r\nPrintre multele lucruri care îmi plac la Ortodoxie cred că pe primul loc este rugăciunea. În timpul slujbelor, când reuşesc să mă adun – cu toate că nu se întâmplă foarte des, mintea mea, întreaga mea fiinţă se uneşte cu rugăciunea care se citeşte şi se cântă în biserică. Sentimentul este incredibil de frumos; mă simt de parcă am pierdut orice simţ trupesc şi că sunt numai suflet, care este plin de dragoste şi de dor. În mod deosebit îmi place Liturghia. Sinceră să fiu, nu cunosc ceva mai frumos ca Liturghia. Are tot ceea ce este necesar vieţii noastre.

\r\n

Ca să-mi menţin vie credinţa încerc să iau în serios fiecare spovedanie. De asemenea, caut să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru situaţia mea prezentă, că stau aproape de biserică şi pot să merg la Dumnezeiasca Liturghie în fiecare săptămână. Ştiu că nu pare ceva deosebit pentru credincioşii din România, dar imaginaţi-vă că în Japonia sunt doar 10 biserici în care se slujește săptămânal.

\r\n

Anul acesta, de Paşte, s-au împlinit 11 ani de când m-am botezat. Au trecut atâţia ani şi eu sunt încă slabă în credinţă. Atunci când vorbesc cu cei născuţi ortodocşi, credinţa lor neclintită mă impresionează. Sunt atât de fericită că am găsit credinţa cea adevărată, dar, în opinia mea, oamenii care s-au născut ortodocși sunt cu adevărat fericiţi.

\r\n

Vă rog să vă rugaţi pentru mine şi pentru plăpânda Biserică Japoneză.

\r\n

Sursa: http://putna.ro/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *