„Gândește-te! A așteptat șase luni pentru momentul potrivit ca să mă dojenească fără să mă supere!”

Este interesant faptul că, în lecturarea vieţii Sfântului Siluan de la Muntele Athos, chipul ce iese în evidenţă cel mai mult în viața lui este acela al tatălui său, un ţăran neînvăţat. Tatăl său a fost un om cu o mare credinţă. Sfântul Siluan a considerat că tatăl său este mai înţelept decât aşa-numiţii părinţi duhovniceşti. Povestea de mai jos este un interesant mod despre cum tatăl său și-a stăpânit mânia în îndreptarea fiului său.

Acest fragment este din cartea Părintelui Sofronie: Sfântul Siluan Athonitul.

“Tânăr, puternic, frumos, și la vremea aceea și prosper, Simeon [călugărul Siluan de mai târziu] se desfăta de viaţă. El a fost popular în sat, fiind blajin, paşnic şi vesel, iar fetele din sat se uitau la el ca un om care ar dori să se căsătorească. El însuşi a fost atras de una dintre ele şi, înainte ca problema căsătoriei să fie pusă, ceea ce se întâmplă deseori, s-a întâmplat asupra-i târziu într-o seară de vară.

În următoarea dimineaţă, precum lucrau împreună, tatăl său i-a spus încet:

„Unde ai fost noaptea trecută, fiule? Inima mea a fost tulburată pentru tine!”

Cuvintele blânde s-au scufundat în sufletul lui Simeon, şi mai târziu în viaţă, când şi-a amintit de tatăl său, sfântul spunea:

„Eu n-am ajuns niciodată de statura tatălui meu. El a fost absolut analfabet – el obişnuia chiar şi să facă greșeli în rugăciunea Domnului pe care el a învăţat-o ascultând-o în Biserică; dar el a fost un om blând şi înţelept „.

Au fost o familie mare – tata, mama, cei cinci fii şi două fiice – toţi trăiau împreună în iubire. Băieţii mai mari lucrau cu tatăl lor. Într-o vineri au fost la recoltat şi a fost rândul lui Simeon să gătească masa de prânz. Uitând că era vineri, el a pregătit un fel de mâncare de carne de porc pentru masa de prânz a lor, şi toți au mâncat din ea. Șase luni mai târziu, într-o zi de sărbătoare în timpul iernii, tatăl lui

Simeon s-a întors spre el cu un zâmbet blând și a spus:

„Fiule, îţi aminteşti cum ne-ai dat carne de porc să mâncăm în acea zi pe câmp? A fost o zi de vineri. Am mâncat, dar, ştii, la gust era ca şi cum ar fi fost carne stricată.”

„De ce nu mi-ai spus la momentul acela?”

„N-am vrut să te supăr, fiule.”

Reamintindu-şi astfel de incidente din viața de acasă, Stareţul adăuga:

„Acesta este genul de stareţ pe care mi-aş dori să-l am. El nu s-a enervat niciodată, a fost întotdeauna echilibrat, temperat și umil. Gândește-te! A așteptat şase luni pentru momentul potrivit ca să mă dojenească fără să mă supere!”

Pr. Stephen Freeman

https://parintelestephen.wordpress.com