GÂNDURI PENTRU INTELECTUALI: CREDINŢA TREBUIE PRACTICATĂ

10426168_1576153819308940_3595328476483375902_n

\r\n

Pentru a avea credinţă, trebuie practicat şi puţinul de credinţă pe care-l are omul. Mulţi se plâng că nu au credinţă, deşi ar dori să aibă şi să se împărtăşească şi ei de binefacerile ei. O cauză de tot importantă a acestei lipse este că oamenii aceştia nu practică, nu cultivă puţinul de credinţă pe care-l mai au.

\r\n

\r\n

Este un adevăr vechi de când îi lumea şi verificat de mii de experienţe: dacă nu te ocupi de un lucru îndeaproape şi neîntrerupt, îl uiţi, pierzi orice familiaritate cu dânsul.

\r\n

Dacă un violonist nu face exerciţii zilnice pe instrumentul său, pierde nu numai sensibilitatea degete-lor ci chiar şi gustul pentru vioară. Dacă cineva stă în străinătate mai multă vreme şi dacă nu aude decât grai străin, observă de la un timp că a uitat o sumedenie de cuvinte din limba sa maternă, ba, dacă şederea e îndelungată de tot, ajunge până la urmă ca omul să nu mai poată vorbi în limba sa.

\r\n

Aşa fiind, oare cum să nu pierzi gustul pentru lucrurile credinţei, oare cum să nu te înstrăinezi de acest bun al sufletului, dacă de atâta vreme nu te-ai ocupat cu el şi n-ai practicat obligaţiunile pe care ţi le impune?

\r\n

Pentru a avea o credinţă vie, neclintită, capabilă să reverse în suflet tot noianul de haruri şi binefaceri, creştinul trebuie s-o trăiască, s-o cultive. Or cel mai nimerit mijloc pentru această cultivare şi trăire a cre-dinţei este împlinirea îndatoririlor religioase.

\r\n

În primul rând vine rugăciunea zilnică. Iată hrana cea mai potrivită pentru viaţa religioasă, iată untde-lemnul care menţine vie flacăra credinţei: rugăciunea. Să nu începi ziua şi să n-o sfârşeşti, până nu-ţi înalţi cugetul la Cel ce te susţine, te ajută şi te umple de bunătăţi. Dacă este această înălţare a sufletului către Dumnezeu un popas de cincisprezece minute sau numai de câteva clipe, aceasta nu importă prea mult. Principalul este ca rugăciunea să fie o îndeletnicire cotidiană a creştinului şi o acţiune sinceră, vie.

\r\n

După rugăciune ar veni la rând participarea la sfânta slujbă de duminică, împreună cu împărtăşirea cu Sfintele Taine. Inima vieţii religioase a creştinului rămâne Liturghia duminicală, de unde pornesc pulsaţii-le de sfinţenie şi de putere. Şi aşa, precum un organism piere când cedează funcţionarea inimii, aşa se stinge credinţa dintr-un suflet omenesc, dacă rupe legătura cu acest admirabil centru radiator de energii spirituale.

\r\n

Postul este un alt mijloc de întărire a credinţei. Nu că mâncărurile de carne n-ar fi tot aşa de gustoase vinerea sau în săptămânile premergătoare Învierii, ci postul înseamnă o dovadă că omul este în stare să renunţe la ceva, să se jertfească în numele lui Dumnezeu şi al credinţei sale.

\r\n

O, a te jertfi numai pentru a te arăta devotat lui Dumnezeu, iată ce este postul, iată cel mai frumos semn al adevăratei evlavii şi un eficace mijloc de întărire a credinţei.

\r\n

Precum se vede, pentru a fi bun creştin nu trebuie multă filozofie. Trebuie doar să faci ceea ce îţi pre-tinde religia ta şi în curând observi nu numai că obiectul credinţei nu-i dezgustător sau dificil, ci că este cel mai plăcut şi mai înălţător lucru de pe lume.

\r\n

Unii pretind să aibă mai întâi toată credinţa şi apoi s-o pună în practică. Nu-i rezonabil! Credinţa este ca un edificiu în construcţie care nu se întăreşte decât în măsură în care se zidesc pereţii lui.

\r\n

Zidească oamenii pe temeliile date fapte de trăire religioasă, şi edificiul credinţei lor se va consolida şi înălţa până la cerul lui Dumnezeu!

\r\n

\r\n

PR. PROF. DR. ŞTEFAN SLEVOACĂ

\r\n

[Bucovina, an III, 1943, nr. 670, 29 august, p. 4]

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *